Sudan este unul dintre cele mai mari state din Africa si al saisprezecelea stat din lume ca marime. Cu cat se inainteaza spre sud, cu atat vegetatia este mai saraca. La sud, in depresiunea Nilului Alb, se intind padurile tropicale si marea mlastina Sudd. La granita cu Egiptul, in nordul Sudanului, pe ambele maluri ale Nilului se afla deserturi in continua expansiune. Conform referendumului din ianuarie 2011, acceptat de presedintele Sudanului, Omar al-Bashir, Sudanul de Sud s-a desprins si a devenit tara independenta pe 9 iulie 2011.
Sudanul se invecineaza la nord cu Egipt, la est cu Eritreea, la sud-est cu Etiopia, la sud cu Sudanul de Sud, la sud-vest cu Republica Centrafricana, la vest cu Ciad si la nord-vest cu Libia.
Denumirea de Sudan desemna initial in secolul XIX ansamblul teritorilor locuite de populatia neagra la sud de Sahara cuprinse intre Oceanul Atlantic si Oceanul Indian.
Statuia unui rege nubian
Cunoscut in antichitate sub numele de Tara Kus sau Nubia, teritoriul Sudanului intretine din mileniul III i.Hr. intense relatii comerciale cu Egiptul faraonic. In timpul Regatului Nou (sec. XVI - XII i.Hr.), Egiptul inglobeaza valea Nilului intre prima si cea de-a patra cataracta a fluviului sub forma unui viceregat. Regatul Nubian cu resedinta la Napata, constituit in secolul X i.Hr., stapaneste in timpul dinastiei a 25-a egiptene (numita si dinastia nubiana), intre 745 si 650 i.Hr., si Egiptul. Dupa izgonirea ultimului faraon nubian din Egipt (650 i.Hr.), descendentii dinastiei domnesc asupra Nubiei inca un mileniu - in Regatul de la Napata, apoi in Regatul Meroe (secolul IV i.Hr. - secolul IV d.Hr.). Sub loviturile Regatului Axumit, statul Meroe se destrama intre 320 si 350. Dintre noile formatiuni statale constituite acum se impun regatele Makuria (cu resedinta la Dongola) in nord si Alwa (cu centrul la Loba) in sud, care adopta crestinismul.
Dupa cucerirea Egiptului (641/642) arabii patrund si in Sudanul septentrional, dar cele doua regate crestine, desi izolate, reusesc sa se mentina inca sapte secole pana la definitiva cucerire islamica - Makuria in 1314 iar Alwa in 1504.
In secolul XV se constituie puternicul sultanat de la Darfur cu resedinta la Sennar, pe Nilul Albastru, care joaca un rol important in comertul dintre Egipt, Etiopia, Africa Centrala si Arabia. Sultanatul de la Sennar, care contribuie la raspandirea islamului, se destrama dupa 1750.
Muhammed Ali Pasa, conducatorul Egiptului (1805 - 1848), incepe in 1820 - 1822 cucerirea Sudanului, inchiata in 1874. Este pentru prima data in istorie cand intreg teritoriu sudanez este reunit sub o unica autoritate. Transformat de facto intr-o colonie a Egiptului, Sudanul ia acum contact cu lumea moderna, sunt construite primele cai ferate, este introdusa cultura bumbacului, se deschid primele scoli. Izbucnita in 1881, rascoala antiegipteana condusa de predicatorul religios Mohammad Ahmed, numit si al-Mahdi (1844 - 1885) reuseste sa dobandeasca, dupa cucerirea orasului Khartoum in 1885, controlul asupra intregii tari, pe care il pastreaza pana in 1898. Marea Britanie, care isi instaurase in 1882 protectoratul asupra Egiptului, initiaza, sprijinita si de forte egiptene, recucerirea Sudanului (1896 - 1898). Dupa infrangerea miscarii mahdiste in batalia de la Omdurman (1898), Sudanul este proclamat condominion anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat de facto ca o colonie a Marii Britanii.
La Fashoda in Sudan, are loc in 1898 celebrul incident intre fortele expeditionare franceze si engleze, care aduce cele doua puteri coloniale in pragul razboiului. Administratia britanica izoleaza sudul (treimea meridionala a Sudanului), populat de triburi africane (incurajand totodata aici raspandirea crestinismului), de nordul conservator, arab si islamic, adancind astfel prapastia dintre cele doua parti ale tarii.
Dupa ce un plebiscit respinge in 1955 unirea cu Egiptul vecin, Sudanul isi proclama la 1 ianuarie 1956 independenta.
Devine membru ONU din 12 noiembrie 1956. Opozitia dintre nordul hegemonist si sudul marginalizat (care revendica dreptul la independenta) degenereaza intr-un sangeros razboi civil, din chiar clipa independentei. Razboiul civil, care continua si astazi, creeaza premisele interventiei fortelor armate pe scena politica, incat guvernele civile (1956 - 1958, 1964-1969, 1986 - 1989, 1993 -) alterneaza cu cele militare (1958 - 1964, 1969 - 1986, 1989 - 1993).