Florence Nightingale s-a nascut pe 12 mai 1820 in Italia, din parinti britanici, iar numele ei a fost inspirat de orasul in care a vazut lumina zilei. Provenind dintr-o familie foarte instarita, ea a avut sansa pe care extrem de putine femei o aveau la vremea respectiva - anume, aceea de a beneficia de o educatie ingrijita, intr-una dintre cele mai prestigioase universitati din lume, respectiv Cambridge.
Florence a dovedit de la bun inceput reale abilitati academice si inclinatie spre studiu, iar dupa ce a terminat cursurile elementare, toata lumea se astepta ca ea sa se casatoreasca. De altminteri, de pretendenti nu ducea lipsa, dat fiind faptul ca era o fata foarte bogata, educata si, nu in ultimul rand, frumoasa. Dar planurile ei erau cu totul altele, la varsta de 17 ani declarand ca simte ca si-a gasit "menirea", ca urmare a faptului ca, spunea ea, ar fi primit un mesaj din partea Divinitatii. "Dumnezeu mi-a vorbit si m-a chemat in slujba Lui". Dat fiind faptul ca Florence nu era preocupata in mod deosebit de religie, nu s-a pus nici o secunda problema ca ar fi fost vreo mistica sau ca ar fi avut halucinatii.
Aceasta inclinatie avea sa se manifeste incepand cu vizite tot mai frecvente in caminele de batrani si spitale, unde incerca sa stea cat mai mult timp in preajma surorilor medicale. Parintii ei au fost la inceput total impotriva dorintei fiicei lor de a deveni asistenta, pentru ca in secolul al XIX-lea aceasta profesiune nu era considerata ca fiind una "onorabila" (aceasta, pe langa faptul ca, daca Florence ar fi muncit, s-ar fi considerat ca familia ei este in pragul ruinei). Tanara a parut ca se supune parintilor sai si, abandonandu-si pe moment intentiile, a plecat intr-o excursie in strainatate impreuna cu doi prieteni. Cei trei au calatorit in Italia, Grecia si Egipt, insa la intoarcere Florence era mai hotarata ca oricand sa-si urmeze vocatia. In acest scop, ea s-a inscris la un curs de trei luni in domeniul asistentei medicale, ceea ce i-a permis sa ocupe un post de infirmiera, pe care nu l-a mai parasit pana in 1854.
In anul 1854, in timpul razboiului din Crimeea, Florence Nightingale a dat dovada de extraordinara sa capacitate de organizare. Conditiile din spitalele pentru soldatii englezi raniti in Crimeea erau cu adevarat jalnice, mai ales in acea situatie: lipsea ingrijirea medicala de specialitate, iar igiena era inexistenta. Deloc de mirare in aceasta situatie, tinerii soldati mureau in spital, chiar daca ranile lor nu erau letale, din cauza instalarii septicemiei. Pentru a imbunatati situatia, guvernul britanic a hotarat sa trimita pe cineva capabil care sa se ocupe de acest serviciu si anume pe Florence Nightingale. Aceasta, insotita de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de campanie pe data de 21 octombrie 1854.
Florence si echipa sa s-au ocupat cu maxima rigurozitate de curatenia din spital, sterilizarea instrumentarului, procurarea de fese si pansamente din tifon, precum si de alimentatia, pana atunci cu totul improprie, a soldatilor. In urma acestor masuri, puse in practica extrem de riguros, mortalitatea in randul ranitilor s-a redus simtitor.
Florence s-a dovedit a fi in acelasi timp si un bun psiholog, ea incurajand si redand speranta tuturor, scriind scrisori care ii erau dictate de pacienti incapabili sa se miste, veghindu-i intreaga noapte fara a accepta sa fie inlocuita, si reusind astfel sa aduca pe linia de plutire pacienti care fusesera considerati initial "fara speranta". Toate acestea i-au atras un respect enorm, admiratie si au facut-o sa fie indragita de intreaga armata britanica. Exemplul ei a fost ceea ce a dus la admiterea personalului medical de sex feminin in spitalele armatei, fapt care fusese pana atunci fara precedent. De asemenea, Florence Nightingale a fost cea care a ridicat asistenta medicala la rang de profesie de sine statatoare.
Dupa terminarea razboiului, Florence Nightingale a primit o importanta recompensa financiara pentru serviciile aduse, fapt care i-a permis sa-si continue reforma, de data aceasta in cadrul spitalelor civile. Devenise o persoana cunoscuta si atentia opiniei publice era indreptata asupra ei. Capacitatea de organizare si contributiile sale din timpul razboiului au recomandat-o pentru a face parte din Societatea Nationala de Statistica.
Dincolo de aceste aspecte insa, cea mai mare realizare a vietii ei (si in acelasi timp, motivul pentru care numele ei a ramas in istorie) il constituie faptul ca a facut pasul decisiv in ceea ce priveste recunoasterea profesiunii de sora medicala si, de asemenea, a fondat prima scoala de profil, ale carei cursuri si examene practice se desfasurau in spitalul St. Thomas din Marea Britanie. Ea si-a dedicat tot restul vietii activitatii acestei scoli, imbunatatind in permanenta conditiile de studiu si baza materiala didactica. Cursurile concepute si predate de ea au fost traduse in unsprezece limbi straine si reprezinta si in prezent un material de studiu nepretuit.
Datorita ambitiei si devotamentului de care a dat dovada, spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat in institutii de tratament adecvate, dotate din punct de vedere sanitar si cu personal de specialitate pregatit sa intervina in orice moment. Capacitatea ei intelectuala deosebita, altruismul si energia ei au consacrat-o in domeniu si i-au asigurat un loc in istorie. De altminteri, in Londra exista un muzeu care ii poarta numele si unde se regasesc artefacte care i-au apartinut.