Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arqua/Padova) a fost un prozator, poet si umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanti poeti lirici ai literaturii italiene. In special forma perfecta a sonetelor sale s-a impus si in afara spatiului de limba italiana, influentand lirica europeana ("Il Petrarchismo"). Pe langa cunoasterea profunda a autorilor clasici si a limbii latine, operele sale scrise in "volgare" au jucat un rol precumpanitor in dezvoltarea limbii italiene vorbite intr-o limba literara. Prin convingerea sa asupra stransei legaturi intre cultura clasica si invatatura crestina, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneste aceste doua ideale. Alaturi de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renasterii.
Francesco Petrarca s-a nascut pe 20 iulie 1304 in Incisa in Val d'Arno, in apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenta din motive politice). Dupa copilaria petrecuta in Toscana, in 1311 familia se muta la Carpentras, in Franta, aproape de orasul Avignon, unde Petracco spera sa obtina o slujba la curtea papala, care isi avea in acel timp sediul in Avignon. Desi avea inclinatii literare, manifestate precoce in studiul autorilor clasici si in compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai intai la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. Dupa moartea tatalui, Petrarca se intoarce la Avignon, unde intra in serviciul Bisericii.
In ziua de 6 aprilie 1327, o intalneste, in biserica Sainte Claire din Avignon, pentru prima data pe Laura (probabil Laure de Noves), pentru care dezvolta o pasiune, devenita legendara prin trainicia si puritatea ei.
In jurul anului 1330, dedicat carierei ecleziastice, devine capelanul cardinalului Giovanni Colonna, ce apartinea unei ilustre si influente familii romane. Intreprinde numeroase calatorii prin Italia, Franta, Olanda si Germania. La Liege descopera doua Oratii ale lui Cicero.
Paralel cu formatia sa culturala, se angajeaza si in activitatea politica, initiind campania pentru intoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. La Napoli, sub patronajul regelui Robert d'Anjou, organizeaza manifestari literare, in cursul carora citeste din poema eroica "Africa" abia terminata (1340), sustine discutii asupra poeziei, artelor si autorilor clasici. In ziua de 8 aprilie 1341, senatorul Orso dell'Anguillara il incoroneaza ca "Magnus poeta et historicus". In 1343, in trecere prin Verona, descopera primele 16 carti ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus si Brutus Albinus. Aflat in Parma, in ziua de 19 mai 1348 ii parvine vestea mortii Laurei, in timpul marii epidemii de ciuma care bantuia in vestul Europei. In Florenta, se intalneste in 1350 cu scriitorul Giovanni Boccaccio, cu care era mai de mult in corespondenta. Ambii poeti au contribuit printr-o activitate perseverenta la redescoperirea antichitatii clasice, respingand preceptele scolasticei medievale.
Intre 1353 si 1356 Petrarca traieste in Milano, ca oaspete al lui Giovanni Visconti, arhiepiscop si conducator al orasului. Refugiindu-se de focarele epidemiei de ciuma, il gasim in anii 1361 pana in 1374 in Padova, Venetia si Arqua Petrarca. Aici isi sfarseste zilele pe 19 iulie 1374. A fost inmormantat in curtea casei parohiale din localitate, mai tarziu osemintele sale fura transferate intr-un cavou de marmora alaturi de biserica. La 5 aprilie 2004 fu comunicat rezultatul analizei craniului conservat in mormant: craniul apartine unei femei, decedata in aceiasi perioada, deci nu poate fi al lui Petrarca.