Geoffrey Chaucer (n. ca. 1343, Londra — d. 25 octombrie 1400, Westminster) este unul dintre cei mai valorosi poeti englezi ai secolului al XIV-lea, „ultimul poet al evului mediu si primul poet al noilor timpuri". John Dryden, scriitor englez din secolul al XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „parintele poeziei engleze". Chaucer a fost intemeietorul noii limbi literare si creatorul unei versificatii care a constituit baza dezvoltarii ulterioare a poeziei engleze.Chaucer s-a nascut in jurul anului 1343 la Londra. Tatal sau era negustor de vinuri si se tragea, poate, dintr-o familie de francezi stabiliti in Anglia dupa cucerirea normanda. La varsta de 17 ani, este numit paj in suita contesei Elisabeth of Ulster, sotia ducelui Lionel of Clarence, unul din fiii regelui Eduard III al Angliei. In 1359, pleaca intr-o expeditie in Franta, unde este luat prizonier si este rascumparat pentru o mare suma de bani. Intors din captivitate, Chaucer primeste o slujba la curtea regala si intra in suita lui John of Gaunt, duce de Lancaster. In 1366 se casatoreste cu Philippa De Roet, o doamna de onoare de la curtea reginei.
„Geoffrey Chaucer la Curtea regelui Richard al II-lea", veche miniatura engleza, British Museum, Londra
Din curtean, Chaucer devine functionar de stat si, in 1374, este numit controlor vamal in portul din Londra. Este trimis in misiuni diplomatice in diferite tari: Spania (1366), Flandra si Franta (1377), de doua ori in Italia (1372-1373 si 1378), unde face cunostinta cu operele lui Dante Alighieri, Francesco Petrarca si Giovanni Boccaccio. Cariera politica a lui Chaucer se incheie cu numirea lui ca judecator de pace in comitatul Kent (1385), devenind si membru al Camerei Comunelor (1386), apoi intendent al regelui, avand sarcina de a supraveghea castelele regale (1389-1390). In perioada de dizgratie a casei de Lancaster, isi pierde functiile. Cand pe tronul Angliei s-a urcat Henric al IV-lea, Chaucer i-a adresat o poezie lirica cu caracter comic, plangandu-se de saracia in care se gasea, - "Jalba lui Chaucer catre punga sa goala" ("The Complaint of Chaucer to his Empty Purse"). Noul rege a dat ascultare cererii sale si i-a acordat o pensie, de care, insa, nu s-a mai putut folosi multa vreme, la 25 octombrie 1400 a murit si a fost inmormantat la Westminster Abbey, unde ulterior au fost inmormantati si alti scriitori. In jurul mormantului lui Chaucer s-a format panteonul literaturii engleze - "coltul poetilor" din Westminster Abbey.
Perioada de creatie timpurie[modificare]
In prima perioada a creatiei sale (1360-1372), Chaucer pune bazele formale ale noii literaturi engleze, elaborand limba literara si formele de versificatie. In acel timp viata de curte se gasea sub puternica influenta a Frantei, influenta care se remarca si in creatia timpurie a lui Chaucer, in special prin scrierile lui Guillaume de Machaut si Jean Froissart si, mai ales, prin epopea alegorica "Le Roman de la Rose" de Guillaume de Lorris si Jean de Meung, pe care Chaucer il traduce in limba engleza. Prima opera mai importanta din aceasta perioada este "Cartea ducesei" ("The Book of the Duchesse", 1369), o elegie conceputa in cadrul unei viziuni alegorice cu prilejul mortii lui Blanche, sotia lui John of Gaunt.
Opera literara a lui Chaucer din anii 1372-1385 este strans legata de insusirea conceptiei umaniste si a culturii laice cu ocazia calatoriilor sale in Italia. In "Parlamentul pasarilor" ("The Parlament of Foules", 1377-1382), scris cu prilejul nuntii unor persoane de la curtea regala, Chaucer se foloseste de cadrul formal al visului, al alegoriei si al temei traditionale pentru literatura de curte, tema dragostei. "Casa Faimei" ("The House of Fame", 1372-1380), poem ramas neterminat, relateaza intr-o forma plina de humor calatoria imaginara a poetului, purtat de un vultur de aur al lui Jupiter, pana la palatul zeitei "Fama". Poemul este inspirat de epopea "Eneida" a lui Virgiliu si de o parte a Purgatoriului lui Dante. In acest timp Chaucer traduce si adapteaza opere religioase, istorice si filosofice, ca biografia Sfintei Cecilia, tragedii medievale si scrierea filosofului roman Anicius Boethius, "De consolatione philosophiae" ("Consolarea prin filosofie", 1384). Cea mai reusita opera a lui Chaucer din acest timp este "Troilus si Cresida" ("Troylus and Criseyde", 1385), un lung poem in 8.000 de versuri, adaptat dupa Boccaccio, in care se relateaza povestea de dragoste a printului troian Troilus pentru tanara si frumoasa vaduva Cresida, fiica profetului Calchas. Respingand negarea ascetic-calugareasca a dragostei, dar totodata depasind idealizarea ei cavalereasca, Chaucer ajunge la o conceptie umanista asupra iubirei, pe care o considera o insusire naturala a firei omenesti. In acelasi ton este scrisa si "Legenda unor bune femei" ("The Legend of Good Women", 1380-1386), femei care au suferit si murit pentru dragostea lor.
In a treia perioada, care cuprinde ultimii cincisprezece ani din viata scriitorului (1385-1400), Chaucer lucreaza la opera sa "Povestirile din Canterbury" ("The Canterbury Tales"), care inseamna nu numai desavartirea creatiei sale anterioare, ci si o sinteza a intregii literaturi medievale din Anglia. Din punct de vedere al constructiei, "Povestirile din Canterbury" amintesc de "Decameronul" lui Boccaccio. Ca si opera scriitorului italian, cartea lui Chaucer cuprinde o colectie de povestiri si nuvele istorisite de diferite persoane, in timpul unui pelerinaj pornit de la hanul "Tabard Inn" din Southwark spre catedrala din Canterbury, unde se pastreaza relicvele sfantului Thomas Becket. Pentru a face calatoria mai placuta, hangiul propune ca fiecare dintre pelerini sa spuna doua povesti pe drumul spre Canterbury si doua la intoarcere. Acela a carui povestire va fi socotita cea mai buna va primi la intoarcere o cina pe socoteala celorlalti. In Prolog si povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezinta un tablou al vietii sociale din Anglia secolului al XIV-lea, in acelasi timp inmanucheaza toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericesti, fabliaux-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria.
Geoffrey Chaucer a contribuit in mare masura in dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O data cu acest "pelerinaj" spre Canterbury incepe calea glorioasa a literaturii engleze. In perioada asa zisei Renasteri engleze, Edmund Spenser il recunoaste drept propriul sau maestru, multe din dramele lui William Shakespeare reflecta influente ale operei lui Chaucer.