Din aceeasi categorie
|
Mustafa Kemal Ataturk 867 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Turcia la 100 de ani.Mai exista democratie? 78 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Republica Turca la 100 de ani 102 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Alfabetul arab 232 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Lucruri mai putin stiute despre Turcia 292 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Hurrem sultan 825 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Noua Ordine Mondiala - Joc Final | Documentar Subtitrat 1.142 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Adevarate observatii de OZN in Europa 320 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Dupa ea (Romania 2007) Drama 90 min 756 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
10 mistere despre vechii sumerieni 107 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Mustafa Kemal Ataturk
| Adaugat de Cozana | 22.10.2013 |  Adauga
la favorite |
951 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteMustafa Kemal Ataturk, nascut Mustafa Kemal (1881, Salonika, azi Salonic, Grecia – 10.11.1938, Istanbul, Turcia). Soldat, om de stat si reformator, intemeietorul si primul presedinte (1923-1938) al Republicii Turcia. A modernizat sistemul juridic si educational al tarii si a incurajat un stil de viata occidental, prin adoptarea alfabetului latin si a sistemului onomastic european.
Una din marile figuri ale sec. XX, Ataturk („Parintele turcilor") i-a salvat pe turcii supravietuitori ai Imperiului Otoman invins la sfarsitul Primului Razboi Mondial. El si-a incurajat poporul sa lupte impotriva fortelor invadatoare grecesti care voiau sa impuna turcilor sleiti de razboi ordinea Aliatilor si a respins agresiunea trupelor britanice, franceze si italiene. In urma acestor eforturi, a facut din Turcia o republica moderna pentru care este si astazi venerat de poporul turc. A reusit sa redea conationalilor sai mandria de a fi turci, impletita cu un nou sens al implinirii nationale in contextul lumii modeme. In urmatoarele doua decenii, Ataturk a creat un stat modern care avea sa continue sa se transforme si sub conducerea succesorilor sai intr-o democratie viabila.
Ataturk s-a nascut in 1881 la Salonic, pe atunci un port infloritor al Imperiului Otoman, si a primit numele de Mustafa. Tatal sau, Ali Riza, fusese locotenent in militia locala in razboiul ruso-turc din 1877-1878, indiciu ca se tragea din clasa otomana conducatoare, chiar daca numai marginal. Mama lui Mustafa, Zubeyde Hanim, se tragea dintr-o familie de tarani din Salonic. Ali Riza a murit cand Mustafa avea numai sapte ani, dar a avut o influenta covarsitoare asupra dezvoltarii personalitatii fiului sau. La nasterea lui Mustafa, Ali Riza si-a agatat sabia deasupra leaganului fiului sau, menindu-i o cariera militara. Mai mult decat atat, Ali Riza isi dorea ca educatia fiului sau sa se petreaca intr-o scoala moderna, laica si nu intr-una religioasa, cum ar fi preferat Zubeyde Hanim. Astfel, Ali Riza si-a indreptat fiul pe calea modernitatii, lucru pentru care Mustafa i-a ramas vesnic indatorat tatalui sau.
Dupa moartea lui Ali Riza, Zubeyde Hanim s-a mutat la tara, la fratele ei vitreg, in afara Salonicului. Temandu-se ca Mustafa sa nu creasca needucat, l-a trimis inapoi la Salonic, unde l-a inscris la o scoala laica, pregatindu-l pentru o cariera birocratica. Mustafa a facut o pasiune pentru uniformele pe care le purtau cadetii din vecinatate si a luat hotararea sa urmeze o cariera militara. Impotriva dorintei mamei sale, Mustafa a dat examenul de admitere la liceul militar. Aici, Mustafa a primit de la profesorul sau de matematica porecla de Kemal, „cel perfect", si de atunci inainte avea sa fie numit Mustafa Kemal.
In 1895 a intrat la scoala militara din Monastir (azi Bitola, in Macedonia) unde si-a facut cativa prieteni, printre care Ali Fethi (Okyar), care mai tarziu avea sa i se alature la intemeierea si dezvoltarea republicii turce. Dupa ce a terminat scoala la Monastir, Mustafa Kemal a intrat, in martie 1899, la liceul militar din Istanbul. Prietenul si colegul sau de clasa, Ali Fuat (Cebesoy), l-a initiat in deliciile unui oras plin de atractii.
In ambianta scolii se facea simtit tot mai mult un aer de dezaprobare fata de despotismul sultanului Abdul-Hamid II. Mustafa Kemal s-a tinut de o parte pana in anul al treilea cand s-a implicat in tiparirea unui ziar clandestin. Activitatile lui au fost descoperite, dar i s-a permis sa-si termine studiile, absolvind ca locotenent secund in 1902 si situandu-se printre primii zece din cei 450 de elevi. A fost admis apoi la scoala de ofiteri, pe care a absolvit-o in 1905 cu gradul de capitan, al cincilea din 57 de absolventi, dovedindu-se ulterior unul din cei mai buni tineri ofiteri ai imperiului.
Cariera lui Mustafa Kemal era pe punctul sa se incheie imediat dupa absolvire, cand s-a descoperit ca, impreuna cu cativa prieteni, citea si discuta despre abuzurile politice ale imperiului. Un spion guvernamental s-a infiltrat in grupul lor si i-a denuntat. Un nor de suspiciune a plutit ani in sir deasupra capetelor lor. Grupul s-a destramat si membrii sai au fost numiti in zone indepartate ale imperiului. Mustafa Kemal si Ali Faut au fost trimisi cu Armata V in Damasc, unde Mustafa Kemal a fost indignat de felul in care functionarii corupti se purtau cu localnicii.
Implicandu-se din nou in activitati antiguvernamentale, a pus umarul la intemeierea unui grup secret numit Societatea pentru Patrie si Libertate, care n-a avut insa viata lunga.
In septembrie 1907, Mustafa Kemal a primit o caracterizare buna si a fost readus in post la Salonic unde activitatile subversive erau foarte intense. S-a alaturat celui mai mare grup antiguvernamental,Comitetul pentru Uniune si Progres (CUP) care avea legaturi cu miscarea nationalista si reformista aJunilor Turci.
In iulie 1908 a izbucnit o revolta in Macedonia si sultanul a fost nevoit sa reinstaureze Constitutia din 1876 care-i limita puterile si prin care era restabilita o guvernare reprezentativa. Eroul acestei revolutii aJunilor Turci a fost Enver (Enver Pasa), care mai tarziu a devenit cel mai mare adversar al lui Mustafa Kemal.
In 1909 se infruntau doua directii ale miscarii revolutionare. Una se pronunta in favoarea descentralizarii si a cooperarii armonioase dintre musulmani si non-musulmani, iar cealalta, reprezentata de CUP, milita pentru centralizare si instituirea dominatiei turcesti.
In noaptea de 12 spre 13 aprilie 1909, trupele reactionare au declansat o insurectie. Revolutia care reinstaurase Constitutia din 1908 era in pericol. Ofiterii si trupele din Salonic, in cadrul carora Enver a jucat un rol important, s-au indreptat spre Istanbul. Au sosit in capitala pe 23 aprilie si au reusit sa tina situatia sub control. CUP a preluat controlul si l-a fortat pe Abdul-Hamid II sa abdice. Enver era intr-o pozitie favorabila.
Mustafa Kemal considera ca armata, odata ce si-a atins scopul politic, n-ar trebui sa se amestece in politica. I-a indemnat pe acei ofiteri care doreau cariere politice sa demisioneze din armata. Acest lucru a sporit ostilitatea lui Enver si a conducatorilor CUP fata de el. Mustafa Kemal s-a concentrat apoi pe problemele militare, lasand deoparte pe cele politice. A tradus in turca manuale germane de instructie pentru infanterie. Din pozitia sa de angajat, a deplans starea in care se afla instructia armatei.
Reputatia sa printre multi ofiteri importanti era in crestere. Activitatile sale l-au pus in legatura cu multi ofiteri tineri. Un sentiment de respect reciproc s-a infiripat intre Mustafa Kemal si acestia, care aveau mai tarziu sa-l sustina la intemeierea natiunii turce. Cu toate acestea, CUP se saturase de el si l-a trimis sa observe manevrele armatei franceze in Picardia.
Desi i se refuza in mod regulat promovarea, Mustafa Kemal nu si-a pierdut increderea in sine. La sfarsitul anului 1911, italienii au atacat Libia, apoi o provincie otomana si Mustafa Kemal a pornit imediat intr-acolo, dar malaria si anumite probleme la ochi l-au obligat sa paraseasca frontul si sa plece la tratament la Viena.
In octombrie 1912, in timp ce Mustafa Kemal se afla la Viena, a izbucnit Primul Razboi Balcanic. A fost numit la apararea peninsulei Gallipoli, o zona de importanta strategica pentru Dardanele. in numai doua luni, Imperiul Otoman a pierdut cea mai mare parte din teritoriile din Europa, inclusiv Monastir si Salonic, locuri care insemnau mult pentru Mustafa Kemal. Printre refugiatii care veneau puhoi in Istanbul se aflau mama, sora si tatal sau vitreg.
Al Doilea Razboi Balcanic (iunie-iulie 1913) le-a permis otomanilor sa-si recupereze o parte din teritoriile pierdute. S-au reinnodat relatiile cu Bulgaria. Fostul coleg de scoala al lui Mustafa Kemal, ALi Fehti, a fost numit ambasador si Mustafa Kemal l-a insotit la Sofia ca atasat militar. Acolo a fost promovat locotenent-colonel.
Mustafa Kemal era nemultumit de legaturile stranse ale lui Enver cu Germania si a prezis o infrangere germana intr-un conflict international. Totusi, odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial si cu Imperiul Otoman de partea Puterilor Centrale, a solicitat o comanda militara. Enver il imobilizase la Sofia, dar pana la urma i-a dat comanda Diviziei 19 din peninsula Gallipoli. Aici au facut Aliatii tentativa lor de debarcare, dandu-i lui Mustafa Kemal posibilitatea sa-i respinga si sa le zadarniceasca planurile de a trece prin Dardanele (februarie 1915 – ianuarie 1916). In timpul luptelor, a fost ranit destul de grav de un srapnel, dar victoria de la Gallipoli l-a propulsat pe Mustafa Kemal in prim-plan. A fost ovationat ca “Salvator al Istanbulului" si avansat colonel la 1 iunie 1915.
In 1916, Mustafa Kemal a fost trimis pe frontul rusesc si avansat la rang de general, dobandind titlul de pasa. A fost singurul general turc care i-a invins pe rusi pe frontul de est. Mai tarziu in acel an a preluat comanda Armatei II in SE Anatoliei. Acolo l-a intalnit pe colonelul Ismet (Inonu), care avea sa-i devina cel mai apropiat aliat la construirea republicii.
Izbucnirea Revolutiei Ruse in martie 1917 l-a pus pe Mustafa Kemal la dispozitia provinciilor otomane din Siria si Irak, catre care se indreptau britanicii dinspre baza lor din Egipt. A fost numit comandant al Armatei VII in Siria, dar a fost consternat de starea jalnica in care se gasea aceasta. Demisionand, s-a intors fara permisiune la Istanbul. I s-a acordat o permisie de trei luni dupa care a fost trimis sa-l insoteasca pe printul mostenitor Mehmet Vahideddin intr-o vizita de stat in Germania. La intoarcerea in Istanbul, Mustafa Kemal s-a imbolnavit de rinichi, probabil din pricina gonoreei pe care o contractase anterior. A plecat la Viena sa se trateze si apoi la Carlsbad, in convalescenta. Cat se afla acolo, sultanul Mehmet V a murit si Vahideddin a preluat tronul ca Mehmet VI. Mustafa Kemal a fost rechemat la Istanbul in iunie 1918.
La inceputul lui decembrie 1918, trupele aliate ocupasera zone din Istanbul si alcatuisera o administratie militara aliata. La 8 februarie 1919, generalul francez Franchet d’Esperey a intrat in oras calare pe un cal alb, imitand intrarea lui Mehmet Cuceritorul din 1453, insinuand astfel ca suveranitatea otomana in orasul imperial luase sfarsit. Aliatii au facut un plan prin care sa includa provinciile din estul Anatoliei intr-un stat armean independent. Trupele franceze au patruns in Cilicia, in SE. Grecia si Italia au emis pretentii asupra SV Anatoliei. Italienii au ocupat Marmaris, Antalia si Burdur, iar la 15 mai 1919 trupele grecesti au debarcat la Izmir, inaintand in interiorul Anatoliei, omorand civili si devastandu-le satele. Aliatii pareau ca au abandonat cele Paisprezece Puncte ale lui Woodrow Wilson in favoarea vechilor viziuni imperialiste stabilite prin tratate secrete si motivate de propriile ambitii ascunse.
Intre timp, armata lui Mustafa Kemal fusese demobilizata. El s-a intors la Istanbul pe 13 noiembrie 1919, chiar cand vapoarele flotei Aliatilor inaintau pe Bosfor. Aceasta scena, ca si cea a patrunderii trupelor britanice, franceze si italiene in oras au lasat o urma de nesters in memoria lui Mustafa Kemal. Era hotarat sa-i alunge. A inceput sa se intalneasca cu anumiti prieteni ca sa formuleze o politica menita sa salveze Turcia. Printre acestia erau si Ali Fuat si Rauf (Orbay), eroul bataliilor navale. Ali Fuat se stabilise in Anatolia si cunostea situatia de acolo foarte bine. Impreuna cu Mustafa Kemal au alcatuit un plan pentru o miscare nationala anatoliana cu centrul la Ankara.
In diverse parti ale Anatoliei, turcii luasera deja problemele in maini, autointitulandu-se „asociatii pentru apararea drepturilor" si organizand unitati paramilitare. Au inceput sa intre in conflicte armate cu localnicii non-musulmani si se pare ca aveau de gand sa faca acelasi lucru si impotriva fortelor de ocupatie. Temandu-se de anarhie, Aliatii l-au somat pe sultan sa reinstaureze ordinea in Anatolia. Marele vizir l-a recomandat pe Mustafa Kemal ca fiind un ofiter loial care putea fi trimis in Anatolia ca inspector general al Armatei III. Mustafa Kemal a aranjat sa primeasca aceste ordine in scris in asa fel incat sa obtina puteri extraordinar de extinse, adica autoritatea de a da ordine pe tot cuprinsul Anatoliei si de a cere supunere din partea guvernatorilor provinciilor.
Se poate afirma ca istoria moderna a turcilor a inceput in dimineata de 19 mai 1919, cand Mustafa Kemal a debarcat la Samsun, pe coasta Anatoliei de la Marea Neagra. Atat de incarcata emotional a fost aceasta data pentru Mustafa Kemal incat mai tarziu, cand a fost intrebat pentru un articol de enciclopedie care era data nasterii sale, a spus 19 mai 1919. Abandonand motivul oficial pentru care se afla in Anatolia, de a restabili ordinea, a pornit catre Amasya. Acolo le-a spus multimilor adunate ca sultanul era prizonierul Aliatilor si ca el venise ca sa impiedice pierderea tarii. Acesta a devenit mesajul sau pentru turcii din Anatolia.
Aliatii au facut presiuni asupra sultanului sa-l cheme inapoi pe Mustafa Kemal, care a nesocotit insa orice ordin sosit din Istanbul. Sultanul l-a destituit si a telegrafiat tuturor guvernatorilor provinciilor, instruindu-i sa ignore ordinele lui Mustafa Kemal. Circulau ordine imperiale ca sa fie arestat. Mustafa Kemal a evitat sa fie destituit din armata demisionand oficial in seara de 7 iulie. In calitate de civil, si-a continuat drumul, impreuna cu insotitorii sai, de la Sivas la Erzurum, unde generalul Kazim Karabekir, comandantul celor 18 000 de soldati ai Corpului 15, isi avea cartierul general. In acest moment critic, cand Mustafa Kemal nu mai avea sustinere militara si nici vreun statut oficial, Kazim i-a acordat incredere, punandu-si trupele la dispozitia acestuia, ceea ce a reprezentat un moment crucial in lupta pentru independenta.
Kazim a adunat un congres al tuturor asociatiilor de aparare a drepturilor care s-a tinut la Erzurum pe 23 iulie 1919. Mustafa Kemal a fost ales conducatorul Congresului de la Erzurum si astfel a obtinut un statut oficial. Congresul a schitat un document ce acoperea cele sase provincii estice ale imperiului. Cunoscut ulterior ca Pactul National, documentul afirma inviolabilitatea „frontierelor" otomane, adica toate teritoriile otomane locuite de turci la momentul semnarii Armistitiului de la Mudros. Prin acest document se mai infiinta si un guvern provizoriu, se revocau aranjamentele cu statut special pentru minoritatile din Imperiul Otoman (capitulatii) si se infiinta un comitet de conducere care l-a ales pe Mustafa Kemal drept conducator.
Mustafa Kemal a intentionat sa extinda Pactul National pentru toata populatia musulmano-otomana a imperiului. Ca sa atinga acest deziderat, a convocat un congres national la Sivas si a ratificat pactul. A facut publice incercarile guvernului sultanului de a-l aresta si de a zadarnici Congresul de la Sivas. Marele vizir din Istanbul a fost destituit, iar noul guvern, solidar cu miscarea nationalista, i-a inapoiat lui Mustafa Kemal rangul militar si decoratiile.
Putin convins de capacitatea sultanului de a scapa tara de ocupatia Aliatilor, Mustafa Kemal a infiintat sediul guvernului provizoriu la Ankara, la 480 km de Istanbul. Acolo avea sa fie in siguranta atat fata de sultan cat si fata de Aliati. S-a dovedit a fi o decizie inteleapta. La 16 martie 1920, la Istanbul, Aliatii i-au arestat pe conducatorii simpatizantilor nationalisti, inclusiv pe Rauf, si i-au trimis in Malta.
Guvernul conciliant de la Istanbul a cazut si a fost inlocuit de reactionarii care au dizolvat parlamentul si i-au fortat pe demnitarii religiosi sa-i declare pe Mustafa Kemal si pe asociatii sai necredinciosi buni de impuscat pe loc. Lupta se dadea acum intre guvernul sultanului si cel al lui Mustafa Kemal. Multi turci de seama au fugit din Istanbul la Ankara, printre care si Ismet, apoi si Fevzi (Cakmak), ministrul de razboi al sultanului. Fevzi a devenit seful Cartierului General al lui Mustafa Kemal. S-au tinut din nou alegeri si parlamentul, numit Marea Adunare Nationala (MAN), s-a intrunit la Ankara la 23 aprilie 1920. Adunarea l-a ales pe Mustafa Kemal presedinte.
In iunie 1920, Aliatii i-au inmanat sultanului Tratatul de la Sevres pe care l-a semnat la 10 august 1920. Prin prevederile acestui tratat, statul otoman era drastic redus ca suprafata, Grecia fiind unul din principalii beneficiari. Armenia a fost declarata independenta. Mustafa Kemal a repudiat tratatul. Primind ajutor militar din partea Uniunii Sovietice, a reusit sa-i alunge pe greci din Anatolia si din Tracia si sa subjuge noul stat armean.
Pe masura ce razboiul impotriva grecilor incepea sa mearga bine pentru fortele lui Mustafa Kemal, Franta si Italia negociau cu guvernul nationalist de la Ankara. Ele si-au retras trupele din Anatolia, ceea ce i-a lasat pe armenii din SV Anatoliei fara protectia franceza. Cu francezii si italieni iesiti din joc, Kazim si-a concentrat eforturile impotriva statului armean. A fost asistat de bolsevicii care stabilisera relatii cu guvernul MAN. Parasindu-i pe protejatii armeni, rusii i-au alimentat pe nationalisti cu arme si munitii si li s-au alaturat la atacarea Republicii
Socialiste Armenia, propria lor creatie. Acest atac combinat a fost fatal pentru armeni, care au fost zdrobiti in octombrie si noiembrie 1920 si s-au predat la inceputul lui noiembrie.
Prin tratatele de la Alexandropol (3 decembrie 1920) si de la Moscova (16 martie 1921), nationalistii au recastigat provinciile estice precum si orasele Kars si Ardahan, iar Uniunea Sovietica a devenit prima natiune care a recunoscut guvernul nationalist de la Ankara. Granitele estice ale Turciei au fost stabilite pe raurile Arpa si Aras. Grecii insa au fost mai greu de invins deoarece isi continuau inaintarea catre Ankara inceputa in iunie 1920. La sfarsitul lui iulie ocupasera Bursa si se indreptau catre Ankara. Ali Fuat a fost eliberat din functia de comandant pe acest front si inlocuit de Ismet. Armata turca si-a fixat pozitiile pe raul Inonu, la nord de Kutahya, facandu-i pe greci sa se retraga pe 10 ianuarie 1921, in prima batalie de la Inonu. Grecii nu si-au reluat ofensiva pana in martie 1921. Tot Ismet i-a intampinat la raul Inonu, intr-o batalie care a durat din 27 martie pana la 1 aprilie. In seara de 6 spre 7 aprilie 1921, grecii au abandonat infruntarea si s-au retras. In 1934, cand turcii au fost obligati prin lege sa primeasca nume de familie, Ismet si-a luat numele de Inonu in amintirea acestor victorii.
Grecii au lansat o noua ofensiva pe 13 iulie 1921. Ismet i-a infruntat la raul Sakarya, atat de aproape de Ankara incat tirul artileriei putea fi auzit de acolo. In sanul MAN s-a format insa o opozitie fata de Mustafa Kemal, condusa de Kazim, care devenise invidios. Opozitia cerea ca puterile lui Mustafa Kemal sa fie reduse ca sa se poata configura o noua politica. In plus, doreau ca Mustafa Kemal sa preia personal conducerea razboiului impotriva grecilor, sperand intr-o victorie a acestora care ar fi naruit autoritatea lui Mustafa Kemal. Pe 4 august, Mustafa Kemal a consimtit, cu conditia de a i se garanta toate drepturile conferite de MAN. Apoi si-a asumat rolul de comandant-sef cu autoritate absoluta. I-a invins pe greci in Batalia de la Sakarya (23 august-13 septembrie 1921) si a initiat o ofensiva (26 august-9 septembrie 1922) care i-a impins pe greci spre mare, la Izmir.
Incurajata de eliberarea Anatoliei de grosul fortelor aliate, MAN, dominata de Mustafa Kemal, a adoptat la 1 noiembrie 1922 actul de abolire a sultanatului, urmat in 17 noiembrie de plecarea in exil a sultanului Mehmet VI. Aliatii au invitat apoi guvernul de la Ankara la discutii care s-au concretizat in semnarea Tratatului de la Lausanne la 24 iulie 1923. Acest tratat stabilea frontiera europeana a Turciei la raul Maritsa in estul Traciei.
Nationalistii au ocupat Istanbulul pe 2 octombrie. S-a stabilit capitala la Ankara si pe 29 octombrie a fost proclamata Republica Turca. Turcia detinea acum controlul absolut asupra teritoriilor sale
Mustafa Kemal a inceput un amplu proces de reforma a tarii, telul sau fiind s-o aduca in sec. XX. Instrumentul principal era Partidul Popular Republican, constituit pe 9 august 1923, care inlocuia asociatiile de aparare a drepturilor. Programul sau era incorporat in cele „Sase directii" ale partidului: republicanism, nationalism, populism, etatism (proiectul de industralizare
a Turciei controlat in intregime de stat avea ca obiectiv sa acopere toate nevoile interne la nivelul sec. XX), secularism si revolutie. Principiul conducator era instituirea unei stari revolutionare permanente, de natura sa mentina ritmul schimbarilor in stat si in societate.
Califatul a fost abolit la 3 martie 1924; scolile religioase au fost desfiintate tot atunci. Abolirea curtilor religioase de judecata a urmat pe 8 aprilie. In 1925, purtarea fesului a fost interzisa – de atunci inainte, turcii au purtat imbracaminte de tip occidental. Mustafa Kemal a facut un tur al Anatoliei tinand discursuri, turneu in timpul caruia a purtat o palarie de moda europeana, dand astfel un exemplu poporului turc. In Istanbul si pretutindeni, fratiile religioase, fortarete ale conservatorismului, au fost scoase in afara legii. Emanciparea femeilor a fost incurajata prin casatoria lui Mustafa Kemal in 1923 cu o femeie educata in Occident, Latife Hanim (de care a divortat doi ani mai tarziu) si a fost impulsionata de o noua legislatie liberala. In decembrie 1934, femeilor li s-a dat dreptul de a alege si de a fi alese in Parlament. Aproape peste noapte, intregul sistem juridic islamic a fost inlaturat. Din februarie pana in iunie 1926, au fost adoptate codul civil elvetian, codul penal italian si codul comercial german. Drept urmare, emanciparea femeilor a fost intarita prin abolirea poligamiei, casatoria a devenit contract civil si divortul a fost recunoscut ca actiune civila.
O reforma de proportii revolutionare a fost inlocuirea scrierii arabe (pe care limba turca otomana o folosise de secole) cu alfabetul latin. Acest lucru a avut loc oficial in noiembrie 1928, asezand Turcia pe drumul spre obtinerea unuia din cele mai mari procente ale alfabetizarii din Orientul Mijlociu. Mustafa Kemal a mers prin sate si cu creta pe tabla neagra i-a invatat alfabetul latin pe turci si le-a explicat cum trebuie pronuntate literele. Educatia a avut de profitat de pe urma acestei reforme, caci tineretul din Turcia, rupt de trecutul dominat de religie, a fost incurajat sa foloseasca noile oportunitati educationale care le dadeau acces la traditiile umaniste si stiintifice ale Occidentului.
Un alt pas important a fost adoptarea numelor de familie, stabilita prin decret al MAN in 1934. Adunarea i-a dat lui Mustafa Kemal numele Ataturk („Parintele turcilor").
Dupa ce a stabilit ferm frontierele nationale ale Turciei si a asezat tara pe drumul modernizarii, Ataturk si-a propus sa dezvolte politica externa. A hotarat ca Turcia sa nu mai ridice nicio pretentie iredentista in afara de incorporarea eventuala a regiunii Alexandretta, despre care el credea ca fusese inscrisa in frontierele stabilite prin Pactul National. A rezolvat conflictele cu Marea Britanie printr-un tratat semnat la 5 iunie 1926. Turciei i se cerea sa renunte la Mosul in schimbul a 10% din profitul pe petrolul care se producea acolo. Ataturk a urmarit si o reconciliere cu Grecia, care s-a infaptuit printr-un tratat de prietenie semnat la 30 decembrie 1930. S-a facut schimb de populatii de ambele parti, s-au reglementat frontierele si problemele militare, de pilda stabilirea egalitatii navale in estul Mediteranei.
Acest program ambitios de modernizare fortata nu s-a putut realiza fara efort si fara varsare de sange. In februarie 1925, kurzii din SV Anatoliei au ridicat flamura rascoalei in numele islamului. A durat doua luni ca sa fie inabusita, iar conducatorul ei, Seyh Said, a fost spanzurat. In iunie 1926 s-a descoperit un complot pus la cale de politicienii nemultumiti care planuiau sa-l asasineze pe Ataturk si cei 13 vinovati au fost judecati si spanzurati. Au mai existat si alte procese si alte executii, dar sub conducerea lui Ataturk tara a fost indreptata constant in directia unui stat modern cu un minim de represiune.
In ultima perioada a vietii, Ataturk s-a cam indepartat de poporul turc. A pus sa fie remobilat palatul Dolmabahce din Istanbul, fosta resedinta a sultanilor, si aici isi petrecea cea mai mare parte a timpului. Pentru ca bea mult si manca putin, sanatatea a inceput sa i se subrezeasca. Boala sa, ciroza a ficatului, a fost insa diagnosticata prea tarziu. Si-a purtat durerea ultimelor luni din viata cu multa demnitate si tarie de caracter si a murit la 10 noiembrie 1938 la ora 9.05 la Dolmabahce.
Funeraliile nationale au fost prilejul unor impresionante manifestari de durere din partea poporului turc. Corpul i-a fost purtat prin tot Istanbulul si de acolo la Ankara, unde a gasit un loc de veci pe potriva sa. Cativa ani mai tarziu a fost construit la Ankara un mausoleu care contine sarcofagul lui Ataturk si un muzeu memorial.
Ataturk este omniprezent in Turcia. Portretul sau se gaseste in fiecare casa si in fiecare birou si pe timbre si pe bancnote. Cuvintele sale sunt inscriptionate pe cladiri importante. Statuile cu el abunda. Politicienii turci, indiferent de afilierea de partid, pretind ca sunt mostenitorii mantiei lui Ataturk, dar nici unul nu i-a egalat amploarea vederilor, devotamentul si lipsa de egoism.
Una din marile figuri ale sec. XX, Ataturk („Parintele turcilor") i-a salvat pe turcii supravietuitori ai Imperiului Otoman invins la sfarsitul Primului Razboi Mondial. El si-a incurajat poporul sa lupte impotriva fortelor invadatoare grecesti care voiau sa impuna turcilor sleiti de razboi ordinea Aliatilor si a respins agresiunea trupelor britanice, franceze si italiene. In urma acestor eforturi, a facut din Turcia o republica moderna pentru care este si astazi venerat de poporul turc. A reusit sa redea conationalilor sai mandria de a fi turci, impletita cu un nou sens al implinirii nationale in contextul lumii modeme. In urmatoarele doua decenii, Ataturk a creat un stat modern care avea sa continue sa se transforme si sub conducerea succesorilor sai intr-o democratie viabila.
Ataturk s-a nascut in 1881 la Salonic, pe atunci un port infloritor al Imperiului Otoman, si a primit numele de Mustafa. Tatal sau, Ali Riza, fusese locotenent in militia locala in razboiul ruso-turc din 1877-1878, indiciu ca se tragea din clasa otomana conducatoare, chiar daca numai marginal. Mama lui Mustafa, Zubeyde Hanim, se tragea dintr-o familie de tarani din Salonic. Ali Riza a murit cand Mustafa avea numai sapte ani, dar a avut o influenta covarsitoare asupra dezvoltarii personalitatii fiului sau. La nasterea lui Mustafa, Ali Riza si-a agatat sabia deasupra leaganului fiului sau, menindu-i o cariera militara. Mai mult decat atat, Ali Riza isi dorea ca educatia fiului sau sa se petreaca intr-o scoala moderna, laica si nu intr-una religioasa, cum ar fi preferat Zubeyde Hanim. Astfel, Ali Riza si-a indreptat fiul pe calea modernitatii, lucru pentru care Mustafa i-a ramas vesnic indatorat tatalui sau.
Dupa moartea lui Ali Riza, Zubeyde Hanim s-a mutat la tara, la fratele ei vitreg, in afara Salonicului. Temandu-se ca Mustafa sa nu creasca needucat, l-a trimis inapoi la Salonic, unde l-a inscris la o scoala laica, pregatindu-l pentru o cariera birocratica. Mustafa a facut o pasiune pentru uniformele pe care le purtau cadetii din vecinatate si a luat hotararea sa urmeze o cariera militara. Impotriva dorintei mamei sale, Mustafa a dat examenul de admitere la liceul militar. Aici, Mustafa a primit de la profesorul sau de matematica porecla de Kemal, „cel perfect", si de atunci inainte avea sa fie numit Mustafa Kemal.
In 1895 a intrat la scoala militara din Monastir (azi Bitola, in Macedonia) unde si-a facut cativa prieteni, printre care Ali Fethi (Okyar), care mai tarziu avea sa i se alature la intemeierea si dezvoltarea republicii turce. Dupa ce a terminat scoala la Monastir, Mustafa Kemal a intrat, in martie 1899, la liceul militar din Istanbul. Prietenul si colegul sau de clasa, Ali Fuat (Cebesoy), l-a initiat in deliciile unui oras plin de atractii.
In ambianta scolii se facea simtit tot mai mult un aer de dezaprobare fata de despotismul sultanului Abdul-Hamid II. Mustafa Kemal s-a tinut de o parte pana in anul al treilea cand s-a implicat in tiparirea unui ziar clandestin. Activitatile lui au fost descoperite, dar i s-a permis sa-si termine studiile, absolvind ca locotenent secund in 1902 si situandu-se printre primii zece din cei 450 de elevi. A fost admis apoi la scoala de ofiteri, pe care a absolvit-o in 1905 cu gradul de capitan, al cincilea din 57 de absolventi, dovedindu-se ulterior unul din cei mai buni tineri ofiteri ai imperiului.
Cariera lui Mustafa Kemal era pe punctul sa se incheie imediat dupa absolvire, cand s-a descoperit ca, impreuna cu cativa prieteni, citea si discuta despre abuzurile politice ale imperiului. Un spion guvernamental s-a infiltrat in grupul lor si i-a denuntat. Un nor de suspiciune a plutit ani in sir deasupra capetelor lor. Grupul s-a destramat si membrii sai au fost numiti in zone indepartate ale imperiului. Mustafa Kemal si Ali Faut au fost trimisi cu Armata V in Damasc, unde Mustafa Kemal a fost indignat de felul in care functionarii corupti se purtau cu localnicii.
Implicandu-se din nou in activitati antiguvernamentale, a pus umarul la intemeierea unui grup secret numit Societatea pentru Patrie si Libertate, care n-a avut insa viata lunga.
In septembrie 1907, Mustafa Kemal a primit o caracterizare buna si a fost readus in post la Salonic unde activitatile subversive erau foarte intense. S-a alaturat celui mai mare grup antiguvernamental,Comitetul pentru Uniune si Progres (CUP) care avea legaturi cu miscarea nationalista si reformista aJunilor Turci.
In iulie 1908 a izbucnit o revolta in Macedonia si sultanul a fost nevoit sa reinstaureze Constitutia din 1876 care-i limita puterile si prin care era restabilita o guvernare reprezentativa. Eroul acestei revolutii aJunilor Turci a fost Enver (Enver Pasa), care mai tarziu a devenit cel mai mare adversar al lui Mustafa Kemal.
In 1909 se infruntau doua directii ale miscarii revolutionare. Una se pronunta in favoarea descentralizarii si a cooperarii armonioase dintre musulmani si non-musulmani, iar cealalta, reprezentata de CUP, milita pentru centralizare si instituirea dominatiei turcesti.
In noaptea de 12 spre 13 aprilie 1909, trupele reactionare au declansat o insurectie. Revolutia care reinstaurase Constitutia din 1908 era in pericol. Ofiterii si trupele din Salonic, in cadrul carora Enver a jucat un rol important, s-au indreptat spre Istanbul. Au sosit in capitala pe 23 aprilie si au reusit sa tina situatia sub control. CUP a preluat controlul si l-a fortat pe Abdul-Hamid II sa abdice. Enver era intr-o pozitie favorabila.
Mustafa Kemal considera ca armata, odata ce si-a atins scopul politic, n-ar trebui sa se amestece in politica. I-a indemnat pe acei ofiteri care doreau cariere politice sa demisioneze din armata. Acest lucru a sporit ostilitatea lui Enver si a conducatorilor CUP fata de el. Mustafa Kemal s-a concentrat apoi pe problemele militare, lasand deoparte pe cele politice. A tradus in turca manuale germane de instructie pentru infanterie. Din pozitia sa de angajat, a deplans starea in care se afla instructia armatei.
Reputatia sa printre multi ofiteri importanti era in crestere. Activitatile sale l-au pus in legatura cu multi ofiteri tineri. Un sentiment de respect reciproc s-a infiripat intre Mustafa Kemal si acestia, care aveau mai tarziu sa-l sustina la intemeierea natiunii turce. Cu toate acestea, CUP se saturase de el si l-a trimis sa observe manevrele armatei franceze in Picardia.
Desi i se refuza in mod regulat promovarea, Mustafa Kemal nu si-a pierdut increderea in sine. La sfarsitul anului 1911, italienii au atacat Libia, apoi o provincie otomana si Mustafa Kemal a pornit imediat intr-acolo, dar malaria si anumite probleme la ochi l-au obligat sa paraseasca frontul si sa plece la tratament la Viena.
In octombrie 1912, in timp ce Mustafa Kemal se afla la Viena, a izbucnit Primul Razboi Balcanic. A fost numit la apararea peninsulei Gallipoli, o zona de importanta strategica pentru Dardanele. in numai doua luni, Imperiul Otoman a pierdut cea mai mare parte din teritoriile din Europa, inclusiv Monastir si Salonic, locuri care insemnau mult pentru Mustafa Kemal. Printre refugiatii care veneau puhoi in Istanbul se aflau mama, sora si tatal sau vitreg.
Al Doilea Razboi Balcanic (iunie-iulie 1913) le-a permis otomanilor sa-si recupereze o parte din teritoriile pierdute. S-au reinnodat relatiile cu Bulgaria. Fostul coleg de scoala al lui Mustafa Kemal, ALi Fehti, a fost numit ambasador si Mustafa Kemal l-a insotit la Sofia ca atasat militar. Acolo a fost promovat locotenent-colonel.
Mustafa Kemal era nemultumit de legaturile stranse ale lui Enver cu Germania si a prezis o infrangere germana intr-un conflict international. Totusi, odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial si cu Imperiul Otoman de partea Puterilor Centrale, a solicitat o comanda militara. Enver il imobilizase la Sofia, dar pana la urma i-a dat comanda Diviziei 19 din peninsula Gallipoli. Aici au facut Aliatii tentativa lor de debarcare, dandu-i lui Mustafa Kemal posibilitatea sa-i respinga si sa le zadarniceasca planurile de a trece prin Dardanele (februarie 1915 – ianuarie 1916). In timpul luptelor, a fost ranit destul de grav de un srapnel, dar victoria de la Gallipoli l-a propulsat pe Mustafa Kemal in prim-plan. A fost ovationat ca “Salvator al Istanbulului" si avansat colonel la 1 iunie 1915.
In 1916, Mustafa Kemal a fost trimis pe frontul rusesc si avansat la rang de general, dobandind titlul de pasa. A fost singurul general turc care i-a invins pe rusi pe frontul de est. Mai tarziu in acel an a preluat comanda Armatei II in SE Anatoliei. Acolo l-a intalnit pe colonelul Ismet (Inonu), care avea sa-i devina cel mai apropiat aliat la construirea republicii.
Izbucnirea Revolutiei Ruse in martie 1917 l-a pus pe Mustafa Kemal la dispozitia provinciilor otomane din Siria si Irak, catre care se indreptau britanicii dinspre baza lor din Egipt. A fost numit comandant al Armatei VII in Siria, dar a fost consternat de starea jalnica in care se gasea aceasta. Demisionand, s-a intors fara permisiune la Istanbul. I s-a acordat o permisie de trei luni dupa care a fost trimis sa-l insoteasca pe printul mostenitor Mehmet Vahideddin intr-o vizita de stat in Germania. La intoarcerea in Istanbul, Mustafa Kemal s-a imbolnavit de rinichi, probabil din pricina gonoreei pe care o contractase anterior. A plecat la Viena sa se trateze si apoi la Carlsbad, in convalescenta. Cat se afla acolo, sultanul Mehmet V a murit si Vahideddin a preluat tronul ca Mehmet VI. Mustafa Kemal a fost rechemat la Istanbul in iunie 1918.
La inceputul lui decembrie 1918, trupele aliate ocupasera zone din Istanbul si alcatuisera o administratie militara aliata. La 8 februarie 1919, generalul francez Franchet d’Esperey a intrat in oras calare pe un cal alb, imitand intrarea lui Mehmet Cuceritorul din 1453, insinuand astfel ca suveranitatea otomana in orasul imperial luase sfarsit. Aliatii au facut un plan prin care sa includa provinciile din estul Anatoliei intr-un stat armean independent. Trupele franceze au patruns in Cilicia, in SE. Grecia si Italia au emis pretentii asupra SV Anatoliei. Italienii au ocupat Marmaris, Antalia si Burdur, iar la 15 mai 1919 trupele grecesti au debarcat la Izmir, inaintand in interiorul Anatoliei, omorand civili si devastandu-le satele. Aliatii pareau ca au abandonat cele Paisprezece Puncte ale lui Woodrow Wilson in favoarea vechilor viziuni imperialiste stabilite prin tratate secrete si motivate de propriile ambitii ascunse.
Intre timp, armata lui Mustafa Kemal fusese demobilizata. El s-a intors la Istanbul pe 13 noiembrie 1919, chiar cand vapoarele flotei Aliatilor inaintau pe Bosfor. Aceasta scena, ca si cea a patrunderii trupelor britanice, franceze si italiene in oras au lasat o urma de nesters in memoria lui Mustafa Kemal. Era hotarat sa-i alunge. A inceput sa se intalneasca cu anumiti prieteni ca sa formuleze o politica menita sa salveze Turcia. Printre acestia erau si Ali Fuat si Rauf (Orbay), eroul bataliilor navale. Ali Fuat se stabilise in Anatolia si cunostea situatia de acolo foarte bine. Impreuna cu Mustafa Kemal au alcatuit un plan pentru o miscare nationala anatoliana cu centrul la Ankara.
In diverse parti ale Anatoliei, turcii luasera deja problemele in maini, autointitulandu-se „asociatii pentru apararea drepturilor" si organizand unitati paramilitare. Au inceput sa intre in conflicte armate cu localnicii non-musulmani si se pare ca aveau de gand sa faca acelasi lucru si impotriva fortelor de ocupatie. Temandu-se de anarhie, Aliatii l-au somat pe sultan sa reinstaureze ordinea in Anatolia. Marele vizir l-a recomandat pe Mustafa Kemal ca fiind un ofiter loial care putea fi trimis in Anatolia ca inspector general al Armatei III. Mustafa Kemal a aranjat sa primeasca aceste ordine in scris in asa fel incat sa obtina puteri extraordinar de extinse, adica autoritatea de a da ordine pe tot cuprinsul Anatoliei si de a cere supunere din partea guvernatorilor provinciilor.
Se poate afirma ca istoria moderna a turcilor a inceput in dimineata de 19 mai 1919, cand Mustafa Kemal a debarcat la Samsun, pe coasta Anatoliei de la Marea Neagra. Atat de incarcata emotional a fost aceasta data pentru Mustafa Kemal incat mai tarziu, cand a fost intrebat pentru un articol de enciclopedie care era data nasterii sale, a spus 19 mai 1919. Abandonand motivul oficial pentru care se afla in Anatolia, de a restabili ordinea, a pornit catre Amasya. Acolo le-a spus multimilor adunate ca sultanul era prizonierul Aliatilor si ca el venise ca sa impiedice pierderea tarii. Acesta a devenit mesajul sau pentru turcii din Anatolia.
Aliatii au facut presiuni asupra sultanului sa-l cheme inapoi pe Mustafa Kemal, care a nesocotit insa orice ordin sosit din Istanbul. Sultanul l-a destituit si a telegrafiat tuturor guvernatorilor provinciilor, instruindu-i sa ignore ordinele lui Mustafa Kemal. Circulau ordine imperiale ca sa fie arestat. Mustafa Kemal a evitat sa fie destituit din armata demisionand oficial in seara de 7 iulie. In calitate de civil, si-a continuat drumul, impreuna cu insotitorii sai, de la Sivas la Erzurum, unde generalul Kazim Karabekir, comandantul celor 18 000 de soldati ai Corpului 15, isi avea cartierul general. In acest moment critic, cand Mustafa Kemal nu mai avea sustinere militara si nici vreun statut oficial, Kazim i-a acordat incredere, punandu-si trupele la dispozitia acestuia, ceea ce a reprezentat un moment crucial in lupta pentru independenta.
Kazim a adunat un congres al tuturor asociatiilor de aparare a drepturilor care s-a tinut la Erzurum pe 23 iulie 1919. Mustafa Kemal a fost ales conducatorul Congresului de la Erzurum si astfel a obtinut un statut oficial. Congresul a schitat un document ce acoperea cele sase provincii estice ale imperiului. Cunoscut ulterior ca Pactul National, documentul afirma inviolabilitatea „frontierelor" otomane, adica toate teritoriile otomane locuite de turci la momentul semnarii Armistitiului de la Mudros. Prin acest document se mai infiinta si un guvern provizoriu, se revocau aranjamentele cu statut special pentru minoritatile din Imperiul Otoman (capitulatii) si se infiinta un comitet de conducere care l-a ales pe Mustafa Kemal drept conducator.
Mustafa Kemal a intentionat sa extinda Pactul National pentru toata populatia musulmano-otomana a imperiului. Ca sa atinga acest deziderat, a convocat un congres national la Sivas si a ratificat pactul. A facut publice incercarile guvernului sultanului de a-l aresta si de a zadarnici Congresul de la Sivas. Marele vizir din Istanbul a fost destituit, iar noul guvern, solidar cu miscarea nationalista, i-a inapoiat lui Mustafa Kemal rangul militar si decoratiile.
Putin convins de capacitatea sultanului de a scapa tara de ocupatia Aliatilor, Mustafa Kemal a infiintat sediul guvernului provizoriu la Ankara, la 480 km de Istanbul. Acolo avea sa fie in siguranta atat fata de sultan cat si fata de Aliati. S-a dovedit a fi o decizie inteleapta. La 16 martie 1920, la Istanbul, Aliatii i-au arestat pe conducatorii simpatizantilor nationalisti, inclusiv pe Rauf, si i-au trimis in Malta.
Guvernul conciliant de la Istanbul a cazut si a fost inlocuit de reactionarii care au dizolvat parlamentul si i-au fortat pe demnitarii religiosi sa-i declare pe Mustafa Kemal si pe asociatii sai necredinciosi buni de impuscat pe loc. Lupta se dadea acum intre guvernul sultanului si cel al lui Mustafa Kemal. Multi turci de seama au fugit din Istanbul la Ankara, printre care si Ismet, apoi si Fevzi (Cakmak), ministrul de razboi al sultanului. Fevzi a devenit seful Cartierului General al lui Mustafa Kemal. S-au tinut din nou alegeri si parlamentul, numit Marea Adunare Nationala (MAN), s-a intrunit la Ankara la 23 aprilie 1920. Adunarea l-a ales pe Mustafa Kemal presedinte.
In iunie 1920, Aliatii i-au inmanat sultanului Tratatul de la Sevres pe care l-a semnat la 10 august 1920. Prin prevederile acestui tratat, statul otoman era drastic redus ca suprafata, Grecia fiind unul din principalii beneficiari. Armenia a fost declarata independenta. Mustafa Kemal a repudiat tratatul. Primind ajutor militar din partea Uniunii Sovietice, a reusit sa-i alunge pe greci din Anatolia si din Tracia si sa subjuge noul stat armean.
Pe masura ce razboiul impotriva grecilor incepea sa mearga bine pentru fortele lui Mustafa Kemal, Franta si Italia negociau cu guvernul nationalist de la Ankara. Ele si-au retras trupele din Anatolia, ceea ce i-a lasat pe armenii din SV Anatoliei fara protectia franceza. Cu francezii si italieni iesiti din joc, Kazim si-a concentrat eforturile impotriva statului armean. A fost asistat de bolsevicii care stabilisera relatii cu guvernul MAN. Parasindu-i pe protejatii armeni, rusii i-au alimentat pe nationalisti cu arme si munitii si li s-au alaturat la atacarea Republicii
Socialiste Armenia, propria lor creatie. Acest atac combinat a fost fatal pentru armeni, care au fost zdrobiti in octombrie si noiembrie 1920 si s-au predat la inceputul lui noiembrie.
Prin tratatele de la Alexandropol (3 decembrie 1920) si de la Moscova (16 martie 1921), nationalistii au recastigat provinciile estice precum si orasele Kars si Ardahan, iar Uniunea Sovietica a devenit prima natiune care a recunoscut guvernul nationalist de la Ankara. Granitele estice ale Turciei au fost stabilite pe raurile Arpa si Aras. Grecii insa au fost mai greu de invins deoarece isi continuau inaintarea catre Ankara inceputa in iunie 1920. La sfarsitul lui iulie ocupasera Bursa si se indreptau catre Ankara. Ali Fuat a fost eliberat din functia de comandant pe acest front si inlocuit de Ismet. Armata turca si-a fixat pozitiile pe raul Inonu, la nord de Kutahya, facandu-i pe greci sa se retraga pe 10 ianuarie 1921, in prima batalie de la Inonu. Grecii nu si-au reluat ofensiva pana in martie 1921. Tot Ismet i-a intampinat la raul Inonu, intr-o batalie care a durat din 27 martie pana la 1 aprilie. In seara de 6 spre 7 aprilie 1921, grecii au abandonat infruntarea si s-au retras. In 1934, cand turcii au fost obligati prin lege sa primeasca nume de familie, Ismet si-a luat numele de Inonu in amintirea acestor victorii.
Grecii au lansat o noua ofensiva pe 13 iulie 1921. Ismet i-a infruntat la raul Sakarya, atat de aproape de Ankara incat tirul artileriei putea fi auzit de acolo. In sanul MAN s-a format insa o opozitie fata de Mustafa Kemal, condusa de Kazim, care devenise invidios. Opozitia cerea ca puterile lui Mustafa Kemal sa fie reduse ca sa se poata configura o noua politica. In plus, doreau ca Mustafa Kemal sa preia personal conducerea razboiului impotriva grecilor, sperand intr-o victorie a acestora care ar fi naruit autoritatea lui Mustafa Kemal. Pe 4 august, Mustafa Kemal a consimtit, cu conditia de a i se garanta toate drepturile conferite de MAN. Apoi si-a asumat rolul de comandant-sef cu autoritate absoluta. I-a invins pe greci in Batalia de la Sakarya (23 august-13 septembrie 1921) si a initiat o ofensiva (26 august-9 septembrie 1922) care i-a impins pe greci spre mare, la Izmir.
Incurajata de eliberarea Anatoliei de grosul fortelor aliate, MAN, dominata de Mustafa Kemal, a adoptat la 1 noiembrie 1922 actul de abolire a sultanatului, urmat in 17 noiembrie de plecarea in exil a sultanului Mehmet VI. Aliatii au invitat apoi guvernul de la Ankara la discutii care s-au concretizat in semnarea Tratatului de la Lausanne la 24 iulie 1923. Acest tratat stabilea frontiera europeana a Turciei la raul Maritsa in estul Traciei.
Nationalistii au ocupat Istanbulul pe 2 octombrie. S-a stabilit capitala la Ankara si pe 29 octombrie a fost proclamata Republica Turca. Turcia detinea acum controlul absolut asupra teritoriilor sale
Mustafa Kemal a inceput un amplu proces de reforma a tarii, telul sau fiind s-o aduca in sec. XX. Instrumentul principal era Partidul Popular Republican, constituit pe 9 august 1923, care inlocuia asociatiile de aparare a drepturilor. Programul sau era incorporat in cele „Sase directii" ale partidului: republicanism, nationalism, populism, etatism (proiectul de industralizare
a Turciei controlat in intregime de stat avea ca obiectiv sa acopere toate nevoile interne la nivelul sec. XX), secularism si revolutie. Principiul conducator era instituirea unei stari revolutionare permanente, de natura sa mentina ritmul schimbarilor in stat si in societate.
Califatul a fost abolit la 3 martie 1924; scolile religioase au fost desfiintate tot atunci. Abolirea curtilor religioase de judecata a urmat pe 8 aprilie. In 1925, purtarea fesului a fost interzisa – de atunci inainte, turcii au purtat imbracaminte de tip occidental. Mustafa Kemal a facut un tur al Anatoliei tinand discursuri, turneu in timpul caruia a purtat o palarie de moda europeana, dand astfel un exemplu poporului turc. In Istanbul si pretutindeni, fratiile religioase, fortarete ale conservatorismului, au fost scoase in afara legii. Emanciparea femeilor a fost incurajata prin casatoria lui Mustafa Kemal in 1923 cu o femeie educata in Occident, Latife Hanim (de care a divortat doi ani mai tarziu) si a fost impulsionata de o noua legislatie liberala. In decembrie 1934, femeilor li s-a dat dreptul de a alege si de a fi alese in Parlament. Aproape peste noapte, intregul sistem juridic islamic a fost inlaturat. Din februarie pana in iunie 1926, au fost adoptate codul civil elvetian, codul penal italian si codul comercial german. Drept urmare, emanciparea femeilor a fost intarita prin abolirea poligamiei, casatoria a devenit contract civil si divortul a fost recunoscut ca actiune civila.
O reforma de proportii revolutionare a fost inlocuirea scrierii arabe (pe care limba turca otomana o folosise de secole) cu alfabetul latin. Acest lucru a avut loc oficial in noiembrie 1928, asezand Turcia pe drumul spre obtinerea unuia din cele mai mari procente ale alfabetizarii din Orientul Mijlociu. Mustafa Kemal a mers prin sate si cu creta pe tabla neagra i-a invatat alfabetul latin pe turci si le-a explicat cum trebuie pronuntate literele. Educatia a avut de profitat de pe urma acestei reforme, caci tineretul din Turcia, rupt de trecutul dominat de religie, a fost incurajat sa foloseasca noile oportunitati educationale care le dadeau acces la traditiile umaniste si stiintifice ale Occidentului.
Un alt pas important a fost adoptarea numelor de familie, stabilita prin decret al MAN in 1934. Adunarea i-a dat lui Mustafa Kemal numele Ataturk („Parintele turcilor").
Dupa ce a stabilit ferm frontierele nationale ale Turciei si a asezat tara pe drumul modernizarii, Ataturk si-a propus sa dezvolte politica externa. A hotarat ca Turcia sa nu mai ridice nicio pretentie iredentista in afara de incorporarea eventuala a regiunii Alexandretta, despre care el credea ca fusese inscrisa in frontierele stabilite prin Pactul National. A rezolvat conflictele cu Marea Britanie printr-un tratat semnat la 5 iunie 1926. Turciei i se cerea sa renunte la Mosul in schimbul a 10% din profitul pe petrolul care se producea acolo. Ataturk a urmarit si o reconciliere cu Grecia, care s-a infaptuit printr-un tratat de prietenie semnat la 30 decembrie 1930. S-a facut schimb de populatii de ambele parti, s-au reglementat frontierele si problemele militare, de pilda stabilirea egalitatii navale in estul Mediteranei.
Acest program ambitios de modernizare fortata nu s-a putut realiza fara efort si fara varsare de sange. In februarie 1925, kurzii din SV Anatoliei au ridicat flamura rascoalei in numele islamului. A durat doua luni ca sa fie inabusita, iar conducatorul ei, Seyh Said, a fost spanzurat. In iunie 1926 s-a descoperit un complot pus la cale de politicienii nemultumiti care planuiau sa-l asasineze pe Ataturk si cei 13 vinovati au fost judecati si spanzurati. Au mai existat si alte procese si alte executii, dar sub conducerea lui Ataturk tara a fost indreptata constant in directia unui stat modern cu un minim de represiune.
In ultima perioada a vietii, Ataturk s-a cam indepartat de poporul turc. A pus sa fie remobilat palatul Dolmabahce din Istanbul, fosta resedinta a sultanilor, si aici isi petrecea cea mai mare parte a timpului. Pentru ca bea mult si manca putin, sanatatea a inceput sa i se subrezeasca. Boala sa, ciroza a ficatului, a fost insa diagnosticata prea tarziu. Si-a purtat durerea ultimelor luni din viata cu multa demnitate si tarie de caracter si a murit la 10 noiembrie 1938 la ora 9.05 la Dolmabahce.
Funeraliile nationale au fost prilejul unor impresionante manifestari de durere din partea poporului turc. Corpul i-a fost purtat prin tot Istanbulul si de acolo la Ankara, unde a gasit un loc de veci pe potriva sa. Cativa ani mai tarziu a fost construit la Ankara un mausoleu care contine sarcofagul lui Ataturk si un muzeu memorial.
Ataturk este omniprezent in Turcia. Portretul sau se gaseste in fiecare casa si in fiecare birou si pe timbre si pe bancnote. Cuvintele sale sunt inscriptionate pe cladiri importante. Statuile cu el abunda. Politicienii turci, indiferent de afilierea de partid, pretind ca sunt mostenitorii mantiei lui Ataturk, dar nici unul nu i-a egalat amploarea vederilor, devotamentul si lipsa de egoism.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.