Alfabetul arab (in araba: الأَبْجَدِيَّة العَرَبِيَّة, numele arab transliterat cu alfabetul latin: al-abjadīyah al-ʻarabīyah) este un abjad utilizat de numeroase limbi din Asia si Africa, printre care araba, urdu, persana. Ca numar de utilizatori, este al doilea alfabet din lume, dupa cel latin.[1]
Alfabetul arab este derivat dintr-o forma cursiva a alfabetului nabatean (la randul lui o varianta a alfabetului aramaic), fiind creatia crestinilor din Hirah secolelor IV-V e.n.[2]
Odata cu expansiunea islamului, acest alfabet a fost adoptat de numeroase alte limbi, chiar si nesemitice, printre care: persana, urdu, pastuna, malaeza, hausa, mande, swahili, brahui, punjabi, kasmiriana, sindhi, uigura, kazaha, kirghiza, azerbaidjana, kurda.[3] Limba turca a folosit acest alfabet pana la reformele lui Kemal Ataturk.
Alfabetul arab are douazeci si opt de litere care noteaza consoanele si vocalele lungi. Comparativ cu alfabetul latin, alfabetul arab nu cunoaste litere mari (majuscule) sau mici (minuscule). De asemenea, nu exista litere specific de tipar ori specific de mana, ci doar stiluri de scriere diferite. In schimb, deoarece literele se leaga intre ele, in cea mai mare parte a cazurilor, au forme diferite in functie de relatia lor cu celelalte litere din cuvant.
Scrierea araba este o scriere legata si cursiva. Literele au forme diferite in functie de context (in functie de pozitia lor in cuvant: forma izolata, forma initiala, mediana, finala). Consoanele dublate sunt marcate de un semn special, numit shadda (ar. شدة), asemanator literei „w".
Caligrafia araba este considerata o arta cu drepturi depline. De vreme ce islamul sunnit interzice reprezentarea fiintelor vii, moscheile sunt decorate cu versete din Coran, scrise delicat. Un exemplu este palatul Alhambra de Granada.
SATTS (Standard Arabic Technical Transliteration System - Sistem de transliterare tehnica a arabei standard) este un standard pe care il foloseste armata Statelor Unite pentru a transcrie alfabetul arab cu litere din alfabetul latin.