Din aceeasi categorie
|
Maurice Maeterlinck 1.123 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ingrid Bergman biografie 605 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ralph Lauren "Notorious" sau parfumul femeii indraznete 1.022 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Patrick White 1.178 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Patrick White 992 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Alfred Hitchcock 1.082 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Viata lui Charlie Chaplin 862 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Sir Alfred Hitchcock 959 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
OMUL GRAVETIAN-Marturii de acum 20.000 de ani 667 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Padurea mistica a Germaniei 271 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Ingmar Bergman
| Adaugat de Cozana | 27.08.2013 |  Adauga
la favorite |
859 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteBergman s-a nascut in Uppsala, Suedia, in familia unui pastor lutheran de descendenta daneza, Erik Bergman, care a devenit ulterior capelanul regelui Suediei, si Karin, nascuta Akerblom. Ingmar Bergman a crescut fiind inconjurat de omniprezenta a diferite imagini si discutii pe teme religioase. A fost crescut foarte strict, fiind adesea pedepsit prin incuierea sa in dulapuri complet lipsite de lumina pentru diverse "infractiuni".
Bergman a urmat Stockholm High School si ulterior doua perioade de cinci luni de serviciu militar si cursuri de literatura ale Universitatii din Stockholm, pe care nu le-a finalizat din cauza atractiei sale puternice catre film si teatru, devenind, dupa propriile sale spuse, "un dependent de film natural"[1] pe la inceputul anilor 1930.
Incepand cu anul 1943 Bergman a prelucrat scenarii semnate de alti autori pentru Svensk Filmindustri. Pentru prima oara contribuie ca scenarist si asistent de regie pentru "Framantari" ("Hets"), in 1944. Filmul descrie zbuciumul sufletesc al unui student care sufera din cauza unui profesor crud si nedrept. Din 1944 Bergmann este si director al teatrului de stat din Helsingborg.
In 1945 Bergman debuteaza ca regizor cu filmul "Criza" ("Kris"). Din 1946 pana in 1955 toarna, pe langa diverse spoturi publicitare, saisprezece filme prin care isi dezvolta un stil propriu, influentat de expresionismul german si de neorealismul italian. Cu "Amurgul unui clovn" ("Gycklarnas afton") din 1953 isi incepe colaborarea cu Sven Nykvist, care va deveni cameramanul sau preferat.
Primul mare succes international ii este datorat peliculei "A saptea pecete" ("Det Sjunde inseglet") (1956), care va castiga Premiul Special al Juriului la Cannes. Este prima opera bergmaniana care se concentreaza tematic asupra intrebarilor privind existenta lui Dumnezeu si a cautarii unui sens al vietii. Cu Ursul de Aur este premiat la Berlin, in 1957, filmul "Fragii salbatici" ("Smultronstallet"), avandu-l pe celebrul regizor suedez Victor Sjostrom in rolul principal. Bergman foloseste aici reprezentari ale halucinantului si oniricului pentru a evidentia zbuciumul interior al personajelor si pentru a patrunde in subconstientul acestora. Procedeul va fi intalnit si in opera sa tarzie. Atat Jungfrukallan ("Izvorul fecioarei" - 1959), o prelucrare a unei vechi legende suedeze, cat si "Printr-o sticla intunecata" din 1961 sunt incununate cu premii Oscar pentru cel mai bun film strain. Ambele pelicule au fost turnate impreuna cu cameramanul Sven Nykvist. "Lumina de iarna" (1951/62) si "Tacerea" (1963) sunt ultimele filme care abordeaza in mod central o tema religioasa.
Din 1963 pana in 1966 Ingmar Bergman este directorul Teatrului Regal de Stat din Stockholm. Opera sa cinematografica se axeaza acum asupra psihicului personajelor feminine. Filme tipice pentru aceasta perioada sunt "Persona" (1966) cu Liv Ullmann si Bibi Andresson, "Pasiunea Annei" (1969), "Atingerea" (1970) si "Strigate si soapte" (1972), film incununat cu un Oscar pentru cea mai buna imagine (Nykvist) in care sunt reprezentate diverse ipostaze ale naturii feminine, avand-o ca model pe mama regizorului. Bergman incepe sa produca si filme pentru televiziunea suedeza. Doua dintre acestea, "Scene dintr-o casnicie" (1974) si "Fata in fata" (1976), ajung si pe marele ecran, in versiuni prescurtate.
Dupa o scurta perioada de detentie, sub acuzatia de evaziune fiscala, Bergman paraseste in 1976 Suedia. Urmatoarele sale filme, "Oul de sarpe" (1976/77) si "Din viata marionetelor" (1979/80), sunt produse in Germania. "Sonata de toamna" cu Ingrid Bergman si Liv Ullmann este filmata in Norvegia. In 1978 regizorul se restabileste in Suedia, dupa clarificarea problemelor cu fiscul. Intre 1981 si 1982 este turnat filmul autobiografic "Fanny si Alexander", care castiga premii Oscar pentru cel mai bun film strain, pentru cea mai buna imagine, pentru decoruri si costume. Dupa acest mare succes Bergman renunta la activitatea de regizor de cinema si se rezuma la cea de scenarist, regizor de teatru si scriitor. Urmatoarele sale filme sunt produse de televiziune.
Filmele sale trateaza intrebari fundamentale existentiale de moralitate, singuratate si credinta; tinzand in acelasi timp spre simplitatea si claritatea directa a vietii, opusa stilizarii, metaforizarii si alambicarii altor realizatori de film. Ca un contraexemplu, Persona, unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Bergman, este neobisnuit de sofisticat si complex pentru intreaga opera filmica a regizorului suedez, avand conotatii multiple, intre care cele existentialiste si de avant-garde sunt predominante.
Pentru intreaga sa opera Bergman a fost distins cu un premiu special al Festivalului de la Venetia in 1983, cu Premiul European de Film Felix (1988), o mentiune speciala cu ocazia celei de-a 50-a editii a Festivalului International de Film de la Cannes, cu titlul de Doctor honoris causa al Universitatii din Stockholm si cu Legiunea de onoare a Frantei.
Ingmar Bergman s-a retras din cariera in decembrie 2003. A suferit o operatie in octombrie 2006 si a avut o perioada dificila de recuperare. A murit linistit in somn, in casa lui din Faro, la 30 iulie 2007, la varsta de 89 de ani, in aceeasi zi in care un alt regizor renumit a decedat, e vorba de Michelangelo Antonioni. Regizorul suedez a fost inmormantat la 18 august 2007 in cadrul unei ceremonii private.
Bergman a urmat Stockholm High School si ulterior doua perioade de cinci luni de serviciu militar si cursuri de literatura ale Universitatii din Stockholm, pe care nu le-a finalizat din cauza atractiei sale puternice catre film si teatru, devenind, dupa propriile sale spuse, "un dependent de film natural"[1] pe la inceputul anilor 1930.
Incepand cu anul 1943 Bergman a prelucrat scenarii semnate de alti autori pentru Svensk Filmindustri. Pentru prima oara contribuie ca scenarist si asistent de regie pentru "Framantari" ("Hets"), in 1944. Filmul descrie zbuciumul sufletesc al unui student care sufera din cauza unui profesor crud si nedrept. Din 1944 Bergmann este si director al teatrului de stat din Helsingborg.
In 1945 Bergman debuteaza ca regizor cu filmul "Criza" ("Kris"). Din 1946 pana in 1955 toarna, pe langa diverse spoturi publicitare, saisprezece filme prin care isi dezvolta un stil propriu, influentat de expresionismul german si de neorealismul italian. Cu "Amurgul unui clovn" ("Gycklarnas afton") din 1953 isi incepe colaborarea cu Sven Nykvist, care va deveni cameramanul sau preferat.
Primul mare succes international ii este datorat peliculei "A saptea pecete" ("Det Sjunde inseglet") (1956), care va castiga Premiul Special al Juriului la Cannes. Este prima opera bergmaniana care se concentreaza tematic asupra intrebarilor privind existenta lui Dumnezeu si a cautarii unui sens al vietii. Cu Ursul de Aur este premiat la Berlin, in 1957, filmul "Fragii salbatici" ("Smultronstallet"), avandu-l pe celebrul regizor suedez Victor Sjostrom in rolul principal. Bergman foloseste aici reprezentari ale halucinantului si oniricului pentru a evidentia zbuciumul interior al personajelor si pentru a patrunde in subconstientul acestora. Procedeul va fi intalnit si in opera sa tarzie. Atat Jungfrukallan ("Izvorul fecioarei" - 1959), o prelucrare a unei vechi legende suedeze, cat si "Printr-o sticla intunecata" din 1961 sunt incununate cu premii Oscar pentru cel mai bun film strain. Ambele pelicule au fost turnate impreuna cu cameramanul Sven Nykvist. "Lumina de iarna" (1951/62) si "Tacerea" (1963) sunt ultimele filme care abordeaza in mod central o tema religioasa.
Din 1963 pana in 1966 Ingmar Bergman este directorul Teatrului Regal de Stat din Stockholm. Opera sa cinematografica se axeaza acum asupra psihicului personajelor feminine. Filme tipice pentru aceasta perioada sunt "Persona" (1966) cu Liv Ullmann si Bibi Andresson, "Pasiunea Annei" (1969), "Atingerea" (1970) si "Strigate si soapte" (1972), film incununat cu un Oscar pentru cea mai buna imagine (Nykvist) in care sunt reprezentate diverse ipostaze ale naturii feminine, avand-o ca model pe mama regizorului. Bergman incepe sa produca si filme pentru televiziunea suedeza. Doua dintre acestea, "Scene dintr-o casnicie" (1974) si "Fata in fata" (1976), ajung si pe marele ecran, in versiuni prescurtate.
Dupa o scurta perioada de detentie, sub acuzatia de evaziune fiscala, Bergman paraseste in 1976 Suedia. Urmatoarele sale filme, "Oul de sarpe" (1976/77) si "Din viata marionetelor" (1979/80), sunt produse in Germania. "Sonata de toamna" cu Ingrid Bergman si Liv Ullmann este filmata in Norvegia. In 1978 regizorul se restabileste in Suedia, dupa clarificarea problemelor cu fiscul. Intre 1981 si 1982 este turnat filmul autobiografic "Fanny si Alexander", care castiga premii Oscar pentru cel mai bun film strain, pentru cea mai buna imagine, pentru decoruri si costume. Dupa acest mare succes Bergman renunta la activitatea de regizor de cinema si se rezuma la cea de scenarist, regizor de teatru si scriitor. Urmatoarele sale filme sunt produse de televiziune.
Filmele sale trateaza intrebari fundamentale existentiale de moralitate, singuratate si credinta; tinzand in acelasi timp spre simplitatea si claritatea directa a vietii, opusa stilizarii, metaforizarii si alambicarii altor realizatori de film. Ca un contraexemplu, Persona, unul dintre cele mai faimoase filme ale lui Bergman, este neobisnuit de sofisticat si complex pentru intreaga opera filmica a regizorului suedez, avand conotatii multiple, intre care cele existentialiste si de avant-garde sunt predominante.
Pentru intreaga sa opera Bergman a fost distins cu un premiu special al Festivalului de la Venetia in 1983, cu Premiul European de Film Felix (1988), o mentiune speciala cu ocazia celei de-a 50-a editii a Festivalului International de Film de la Cannes, cu titlul de Doctor honoris causa al Universitatii din Stockholm si cu Legiunea de onoare a Frantei.
Ingmar Bergman s-a retras din cariera in decembrie 2003. A suferit o operatie in octombrie 2006 si a avut o perioada dificila de recuperare. A murit linistit in somn, in casa lui din Faro, la 30 iulie 2007, la varsta de 89 de ani, in aceeasi zi in care un alt regizor renumit a decedat, e vorba de Michelangelo Antonioni. Regizorul suedez a fost inmormantat la 18 august 2007 in cadrul unei ceremonii private.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.