Alfabetul gotic este o forma de scriere alfabetica adaptata de episcopul got Wulfila (Ulfilas), in secolul al IV-lea, dupa alfabetul grecesc, pentru traducerea Noului Testament in limba gota, traducere cunoscuta ca Wulfilabibel (Biblia Wulfila).
Pentru ca alfabetul gotic se bazeaza pe alfabetul grecesc, acesta a dat nu numai ordinea literelor si forma literelor, ci si modul de scriere a numerelor cu ajutorul literelor. Semnele grafice pentru redarea sunetelor care nu exista in limba greaca au fost preluate din alfabetul latin si din scrierea runica. Literele alfabetului gotic poarta nume - de obicei un cuvant care incepe cu acea litera. Acest principiu nu este cunoscut la alfabetele latin si grecesc (unde denumiri ca alfa sau beta nu au nici o semnificatie), fiind specific scrierii runice.[1]
Corespondenta litera-sunet, ordinea literelor si denumirile literelor ne-au parvenit printr-un manuscris al lui Alkuin, din secolul al IX-lea. Conform acestuia, existau 25 de litere, exact ca in alfabetul grecesc, la care se adauga doua litere care aveau numai valoare numerica (90 si 900). Denumirile literelor indica o contaminare intre limba gotica tarzie si cuvinte ale germanei occidentale timpurii. Din formele ce au ajuns la noi pot fi reconstruite forme "clasice" gotice, care in multe cazuri, corespund denumirilor vechilor rune germanice. De aici rezulta ca scrierea runica a reprezentat punctul de pornire pentru atribuirea de nume literelor, si ca numai unele denumiri, ca ezec, thyth, laaz, quertra, uuaer, eventual si aza, reprezinta creatii noi.