Thomas Hardy s-a nascut la Higher Bockhampton, un satuc din parohia localitatii Stinsford, la est de Dorchester in comitatul Dorset. Tatal sau a fost un zidar si constructor local. Mama lui Hardy a fost o femeie educata si ambitioasa, contribuind la educatia fiului ei pana la implinirea varstei de 16 ani, cand a devenit ucenicul lui John Hicks, un arhitect local. Hardy a studiat arhitectura la Dorchester pana in 1862, cand s-a mutat la Londra. Cinci ani mai tarziu s-a intors la Dorset pentru a lucra ca asistentul lui Hicks. A fost premiat de Institutul Regal al Arhitectilor Britanici si de Asociatia Arhitecturala.
In 1870, Hardy a cunoscut-o pe Emma Lavinia Gifford, care i-a devenit sotie in 1874.[1] Desi pana la urma s-au despartit, decesul ei in 1912 a avut un efect traumatic asupra lui. A calatorit la Cornwall pentru a revedea locuri legate de ea si de tineretea lor, si a scris o serie de poezii intre 1912-13, prin care si-a exprimat durerea. Desi in 1914 s-a casatorit cu secretara sa Florence Dugdale, care era cu 40 de ani mai tanara si pe care a cunoscut-o in 1905, Hardy a ramas preocupat de decesul subit al Emmei, incercand sa-si invinga remuscarea compunand poezii.
Scriitorul Robert Graves, in autobiografia sa "Goodbye to All That", isi aminteste de intalnirea cu Hardy la Dorset la inceputul anilor 1920. Hardy a fost o gazda primitoare pentru Graves si proaspata lui sotie, si l-a incurajat pe tanarul autor in domeniul scrisului.
Viata religioasa a lui Hardy pare sa fi fost un amestec de agnosticism si spiritism. Totusi el a scris deseori despre fortele spirituale care controleaza universul mai mult prin indiferenta sau capriciu decat prin reguli stricte. De asemenea, Hardy a dovedit in lucrarile sale o anume fascinatie referitor la fantome si spirite. In ciuda acestor sentimente, Hardy a avut totusi o legatura emotionala puternica fata de ritualurile Bisericii Crestine, mai ales cele din comunitatile rurale, care au avut o influenta formativa in timpul copilariei sale. Unii critici literari au atribuit perspectiva cenusie din mai multe romane ale sale ca fiind reflectiva a parerii sale ca nu exista Dumnezeu.
Monumentul funerar al inimii lui Thomas Hardy
Hardy a facut o infectie la plamani in decembrie 1927 si a murit in ianuarie 1928, dupa ce a dictat ultimul sau poem sotiei, pe patul mortii. Inmormantarea sa, pe 16 ianuarie la catedrala Westminster Abbey, a fost un eveniment controversat: familia si prietenii au dorit ca locul de veci sa fie la satul natal Stinsford, dar executorul sau, Sir Sydney Carlyle Cockerell, a insistat sa fie la "Poets' Corner" (Coltul Poetilor, o sectiune de la Westminster Abbey unde se afla urnele a numerosi poeti si scriitori britanici). S-a ajuns la un compromis prin care inima sa a fost ingropata la Stinsford cu Emma, iar cenusa a fost depusa la Coltul Poetilor din Catedrala Westminster.
Opera lui Hardy a fost admirata de multi autori, printre care D.H. Lawrence si Virginia Woolf. In 1910 i s-a acordat Ordinul Britanic de Merit.
La scurt timp dupa deces, corespondenta si notele sale au fost arse de executorul sau. Doisprezece dosare au ramas, unul din ele continand note si extrase de articole de ziar din anii 1820, folosite de Hardy in ultimele sale lucrari.
Romanele lui Hardy se desfasoara in comitatul fictiv Wessex (in parte real, in parte imaginar), care a pastrat numele regatului Anglo-Saxon care a existat in zona. Peisajul a fost modelat dupa comitatele reale Berkshire, Devon, Dorset, Hampshire, Somerset si Wiltshire, cu locuri fictive bazate pe asezari reale. Hardy a descris epoca dinaintea cailor ferate si a revolutiei industriale care au schimbat Anglia rurala. Operele sale au un ton pesimist si contin o ironie amara, iar stilul sau de scris este necizelat, dar lasa o impresie profunda. Hardy avea ochi pentru detalii amanuntite, ca de exemplu intinderea petei de sange pe tavan de la sfarsitul romanului Tess of the d'Urbervilles sau nota de sinucidere din Jude the Obscure (trad. romana Jude Nestiutul); el a pastrat articole si reportaje decupate din ziare, pe care le-a folosit ca detalii in romanele sale.
Primul roman al lui Hardy, The Poor Man and the Lady, terminat prin 1867, nu a fost preluat de nici o editura, iar Hardy a distrus manuscrisul; s-au pastrat doar fragmente. A fost incurajat de mentorul si prietenul sau, scriitorul George Meredith, sa incerce din nou. Desperate Remedies (1871) si Under the Greenwood Tree (1872) au fost publicate anonim. In 1873 A Pair of Blue Eyes, bazat pe curtea facuta de Hardy primei sale sotii, a fost publicat sub numele propriu.
Hardy a declarat ca a folosit comitatul Wessex pentru prima data in Far from the Madding Crowd (trad. romana Departe de lumea dezlantuita) in (1874), urmatorul roman al sau (si primul semnificativ). Romanul s-a bucurat de succes suficient pentru ca Hardy sa poata renunta la activitatea arhitecturala si sa se dedice carierei literare. Pe durata urmatorilor 25 de ani, Hardy a semnat inca zece romane. El insusi s-a referit la cele mai bune titluri ale sale ca "romane de caracter si imprejurari". Hardy a fost un pesimist care a subliniat fortele impersonale si in general negative ale soartei asupra oamenilor simpli ai clasei muncitoare despre care a scris.
Hardy si sotia s-au mutat de la Londra la Yeovil si dupa aceea la Sturminster Newton, unde a scris The Return of the Native (1878). In 1885 s-au mutat pentru ultima oara, la Max Gate, o casa de langa Dorchester proiectata de Hardy si construita de fratele sau. Acolo a scris romanele The Mayor of Casterbridge (1886) (trad. Primarul din Casterbridge), The Woodlanders (1887) (Padurenii) si Tess of the d'Urbervilles (1891), din care ultimul a fost criticat pentru prezentarea prea intelegatoare a unei "femei usoare" si initial i s-a refuzat publicarea. Subtitlul acestuia, A Pure Woman / Faithfully Narrated (O femeie pura / povestit cu fidelitate), a fost intentionat sa ridice sprancenele clasei mijlocii din era Victoriana.
Jude the Obscure (Jude nestiutul), publicat in 1895, a fost intampinat cu proteste si mai intense din partea publicului din era Victoriana pentru modul deschis trateaza actele sexuale, si a fost adesea referit cu titlul "Jude the Obscene" (Jude obscenul). Romanul a fost foarte criticat pentru aparentul atac asupra institutiei casatoriei, si a contribuit la racirea si mai grava a relatiilor deja dificile dintre Hardy si sotia sa, deoarece Emma Hardy a ingrijorat-o ideea ca Jude the Obscure ar putea fi interpretat ca fiind un roman autobiografic. Unii vanzatori de carte au vandut romanul in pungi de hartie maro, iar episcopul de Wakefield este reputat ca a ars un volum.
Hardy a mai scris povestiri scurte si un roman in colaborare, intitulat The Spectre of the Real (Fantoma realului)(1894). Alta colectie de povestiri, in afara celor mentionate mai sus, este A Changed Man and Other Tales (Un om schimbat si alte povesti), 1913. Operele sale au fost publicate in antologiile de 24 de volume a editiei Wessex (1912-1913) si 37 de volume in editia Mellstock (1919-1920). Biografia sa, in mare parte scrisa de el insusi, apare sub numele celei de-a doua sotii, in doua volume aparute intre anii 1928-1930, cu titlul The Early Life of Thomas Hardy, 1840-1891 (Tineretea lui Thomas Hardy) si The Later Years of Thomas Hardy, 1892-1928; actualmente aparuta intr-un singur volum sub titlul The Life and Work of Thomas Hardy (Viata si opera lui Thomas Hardy) in 1984.
In ciuda acestor critici, Hardy devenise deja o celebritate in literatura engleza la inceputul anilor 1900, fiind autorul mai multor romane foarte bine vandute. Totusi el a fost dezgustat de modul in care publicul a primit doua din cele mai importante lucrari ale sale, si a renuntat sa scrie noi romane. Cativa critici literari sunt de parere ca Hardy nu prea mai avea ce sa scrie, epuizand creativ tonul din ce in ce mai fatalist al romanelor sale, intre care Jude fiind punctul culminant