Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iasi - d. 17 decembrie 1912, Bucuresti) a fost un matematician, astronom si pedagog roman de origine armeneasca, renumit pentru organizarea invatamantului modern romanesc din functia de ministru al educatiei, pe care a detinut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Romane.
A invatat la Dorohoi, Iasi, apoi, in septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, unde a petrecut cinci ani din sapte ca intern.
La Sorbona a studiat matematica si fizica. Tot la Paris, a obtinut un doctorat in filosofie, sustinandu-si teza Sur l'invariabilite des Grandes axes des orbites planetaires[5], in fata examinatorilor, printre care Victor Puiseux. Teza sa a fost publicata in vol. XVIII al Annales de l'Observatoire de Paris. Spiru Haret a fost primul roman care a obtinut un doctorat la Paris.
Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Stiinte, Sectia fizico-matematici, mecanica rationala, din 1878 pana in 1910. La Scoala de poduri si sosele Haret a fost numit profesor la anul preparator , predand trigonometria, geometria analitica, geometria elementara plana si in spatiu si geometria descriptiva, pana in 1885. Din 1885 si pana in 1910 Haret nu a mai predat la Scoala de poduri si sosele decat geometria analitica.
Haret a predat, de asemenea, mecanica rationala la Scoala de ofiteri de artilerie si geniu, din 1881 (data infiintarii sectiei de artilerie si geniu) pana in 1890.
Profeseaza pana in 1910, cand se pensioneaza, ba chiar si dupa aceea, pana la moarte, tinand prelegeri de popularizare la Universitatea populara. In 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizand pentru prima oara, matematica in explicarea si intelegerea fenomenelor sociale.
Din 1879 se face cunoscut drept „om al scolii", urmand o viata de inspector si de om politic, lucrand in favoarea scolii si a educatiei. El a fost poate cel mai mare reformator al scolii romanesti din secolul al XIX-lea.