Din aceeasi categorie
|
Nicolae Steinhardt - Infernul unui om fericit 1.425 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Viata lui Nicolae Titulescu 1.087 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sfiintii inchisorilor -- Nicolae Steinhardt 1.022 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
''Studiile'' tovarasului Nicolae Ceausescu 1.430 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
ISTORIA CUM (NU) AI STIUT-O! 165 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sfantul Nicolae, in traditia romaneasca 1.168 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pompa si fastul lui Nicolae Ceausescu 302 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Pompa si fastul lui Nicolae Ceausescu 301 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Nicolae Ceausescu - Voievodul comunist 813 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Simone Weil 614 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Nicolae Steinhardt
| Adaugat de Cozana | 25.07.2017 |  Adauga
la favorite |
705 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteNicolae Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost un scriitor, publicist, critic literar si jurist roman, originar din Pantelimon, judetul Ilfov. De origine evreiasca, s-a convertit la religia crestina ortodoxa in inchisoarea de la Jilava, si-a luat numele de fratele Nicolae, si s-a calugarit dupa punerea sa in libertate. Este autorul unei opere unice in literatura romana, Jurnalul fericirii. A fost doctor in drept constitutional.
La 29 iulie 1912 se naste in comuna Pantelimon de langa Bucuresti, Nicu-Aurelian Steinhardt, intr-o familie evreiasca. Tatal sau, inginerul si arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobila si cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Razboi Mondial, fiind ranit la Marasti si decorat cu ordinul Virtutea Militara.
Intre anii 1919–1929 urmeaza cursurile scolii primare (in particular si la scoala "Clementa"), si ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numara Constantin Noica, Mircea Eliade, Arsavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu s.a. Singurul elev de confesiune mozaica, urmeaza alaturi de colegii sai cursurile de religie crestina, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: "decat sa vad ministru al Cultelor pe un papistas ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, baiat de treaba cum e" (Primejdia marturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Isi ia bacalaureatul in 1929.
Dupa 1929 frecventeaza cenaclul literar "Sburatorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se in el germenii viitorului literat.
Isi ia licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti in 1934, iar in 1936 isi sustine la Bucuresti doctoratul in drept constitutional, cu lucrarea Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Leon Duguit, publicata in acelasi an.
Din aceasta perioada dateaza inceputul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o considera "pana la botez, evenimentul cel mai de seama" (Jurnalul fericirii, p. 121).
Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyere - sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale aparitii editoriale:
in 1934 – "In genul ... tinerilor", volum parodic, Editura Cultura Poporului, Bucuresti, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996;
in 1935 – "Essai sur la conception catholique du Judaisme", editura Cultura romaneasca din Bucuresti,
in 1937 – "Illusion et realites juives", Librairie Lipschutz din Paris.
Cartea „In genul… tinerilor" a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, aparut in 1934 si reeditat in 1993 si 1996. Volumul contine pastise si parodii dupa Mircea Eliade, Emil Cioran si Constantin Noica, dar si dupa avangarda interbelica ori literatura stangista de tip Petre Bellu sau Panait Istrati [1], repudiate mai tarziu de autor. [2]
Intre 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul "Antisthius", in "Revista burgheza", unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion si Vremea, precum si pe Eugen Ionescu. [3]
Ultimele doua lucrari, publicate in limba franceza, in care incerca sa-si asume ca experienta spirituala religia iudaica a parintilor sai, sunt realizate in colaborare si sub influenta prietenului sau, Emanuel Neuman.
Cartea "Illusion et realites juives" (Iluzii si realitati evreiesti) se incheie cu concluzia ca „problema evreiasca (subiect actual in 1937) nu poate exista intr-un regim economic normal", ci numai intr-unul dominat de tirania Statului, de orice tip. [4]
Intre anii 1937-1939 calatoreste in Elvetia, in Austria (familia sa avea ceva legaturi de rudenie cu cea a lui Freud), in Franta si in Anglia, intregindu-si bagajul de cunostinte.
In 1939 revine in tara si incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este inlaturat (impreuna cu Vladimir Streinu) in anul 1940, in cadrul actiunii de "purificare etnica" declansata sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmeaza o perioada de privatiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundatiilor Regale" depunand o intensa activitate publicistica si critica. Dar este din nou inlaturat in 1947, se pare in urma unui denunt al lui George Calinescu. In acelasi timp, mai colaboreaza la Universul literar, Libertatea si Viata romaneasca. Printre scriitorii sai favoriti se numarau Marcel Proust, Andre Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
Dupa 1947 este dat afara din barou, i se refuza publicarea textelor si executa cateva slujbe marunte, adesea necalificate. Intre 1948 si 1959 sufera o noua perioada de privatiuni, alaturi de pleiada intelectualitatii romanesti interbelice.
In 1958 este arestat Constantin Noica si grupul sau de prieteni din care faceau parte si Nicu Steinhardt, alaturi de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Pastorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Radulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova s.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerandu-i-se sa fie martor al acuzarii, punandu-i-se in vedere ca daca refuza sa fie martor al acuzarii, va fi arestat si implicat in "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, este condamnat in "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de munca silnica, sub acuzatia de "crima de uneltire contra ordinii sociale".
Acest eveniment inlatura "orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire" (Primejdia marturisirii, p. 178) si grabeste luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteaza intru Iisus Hristos, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, doi preoti uniti si unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).
Episodul da nastere cartii Jurnalul fericirii, care reprezinta, dupa propria-i marturie, testamentul lui literar. Redactat la inceputul anilor '70, aceasta prima varianta - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscata de Securitate in 1972 si ii va fi restituita in 1975, dupa numeroase interventii pe langa Uniunea Scriitorilor. Intre timp, autorul finalizeaza a doua varianta, mai ampla, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oara in 1984. Redactand in tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din tara, doua dintre ele ajungand in posesia Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase in samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzeaza in serial la microfonul postului de radio Europa Libera intre anii 1988 si 1989.
Temandu-se de noi interventii din partea Securitatii, N. Steinhardt face apel la prietenul sau mai tanar Virgil Ciomos pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publica Jurnalul in 1991, iar in 1992 cartea primeste premiul pentru cea mai buna carte a anului.
Cateva fragmente din Jurnalul fericirii lasa loc pentru interpretari in ceea ce priveste aderenta autorului la ideile legionare ale intelectualitatii perioadelor interbelica si a deportarilor in Transnistria: "Printre tigani. Rasismul este o dementa, dar - cum sa spun? - nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu insusirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certareti, rostul vietii lor e galceava, harta: galagiosi; fara de larma si taraboi se asfixiaza si pier; pangaritori, au un dar neintrecut de a terfeli totul; mincinosi, mintim cu totii, dar idealizam realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Si gasesc de cuviinta sa-si intareasca minciunile cu juraminte grele: sa-mi sara ochii, sa-mi moara mama, sa fiu nebun.
Si nu le poti intra in voie. Oricat de frumos le vorbesti: orice umilinta, orice fatarnicie: deopotriva de inutile. Lenesi, urasc pe cine le cere un efort, o lene indaratnica, violenta ca instinctul de conservare. Si nu pot bea in carciumi, numai afara pe strada, cu sticlele insirate alaturi si puradeii roata; o maidanofilie, un exhibitionism, o nostalgie a balciului; si un jind al ocarii, tipetelor, poalelor date peste cap. Spurcaciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul topaitor. Carora Cosbuc le-a gasit nume atat de potrivite si care-n infern isi fac din cur o goarna."[necesita citare]
Este supus rigorilor detentiei din inchisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. pana in august 1964, cand este eliberat, in urma gratierii generale a detinutilor politici. Indata dupa eliberarea din detentie, la schitul bucurestean Darvari, isi desavarseste taina botezului prin mirungere si primirea sfintei impartasanii.
Dupa 1964, la insistentele prietenilor sai C. Noica si Al. Paleologu, reintra in viata literara prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate in Secolul 20, Viata Romaneasca, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenteasca etc. In urma acestor colaborari, vor rezulta mai multe volume de eseuri si critica literara: "Intre viata si carti" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primeste Marele Premiu al Criticii literare).
Dupa moartea tatalui sau (1967) incepe sa-si caute o manastire. In 1975 vine la manastirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, insa episcopul Partenie refuza sa-i permita sederea, asa incat parintele Mina il trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca si la episcopul Iustinian Chira de la Maramures. Intamplarea a facut insa ca in 1976 Constantin Noica sa il intalneasca, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru si al scriitorilor in general. Invitat de acesta, Noica ajunge in scurt timp la Manastirea Rohia unde zaboveste 3 zile. Cadrul natural si biblioteca vasta il impresioneaza deopotriva pe marele filosof care nu ezita sa ii povesteasca lui Steinhardt despre cele vazute la Rohia, mai ales ca ii stia gandul de a se retrage intr-o manastire.
In 1978, Steinhardt sta vara la Rohia pentru ca in anul urmator sa se stabileasca definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns in monahism la manastirea Rohia de catre episcopul Iustinian Chira si arhiepiscopul Teofil Herineanu, care il iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, staretul manastirii Rohia, il integreaza in obstea manastirii. La manastire pune in ordine cele peste 23.000 de volume ale manastirii, se integreaza in viata manastirii (participa la slujbe, povatuieste pelerinii, predica), iar, in paralel, isi intensifica activitatea literara. Volume publicate in aceasta perioada: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltarii, Grandiosului, Solemnitatii, Exuberantei si Patetismului (1982), Critica la persoana intai (1983), Escale in timp si spatiu (1987) si Prin altii spre sine (1988). Aceste volume il impun ca un eseist de marca al literaturii romane.
In martie 1989 angina pectorala de care suferea se agraveaza si N. Steinhardt se decide sa plece la Bucuresti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare impreuna cu Parintele Justin Hodea -staretul manastirii- si cu parintele Paisie Rogojan carora le marturiseste: "Tare ma supara niste ganduri, ca nu m-a iertat Dumnezeu de pacatele tineretii mele". Iar Parintele Justin ii raspunde: "Satana care vede ca nu mai te poate duce la pacat, te tulbura cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la crestinism si te-ai botezat, ti-a iertat pacatele personale si pacatul originar. Te-ai spovedit, te-ai marturisit, ai intrat in monahism, care este iarasi un botez prin care ti-a iertat toate pacatele. Fii linistit ca aceasta este o provocare de la cel rau, care iti aduce tulburare ca sa n-ai liniste nici acum".
In aerogara din Baia Mare, inainte de imbarcare pentru Bucuresti, sufera un infarct si este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare cateva zile mai tarziu, joi, 30 martie 1989.
In ajunul mortii sale, Ioan Pintea si Virgil Ciomos au trecut pe la manastire si au recuperat din chilia calugarului-scriitor o buna parte a textelor sale. Acestea si alte texte, recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum. La inmormantarea sa, riguros supravegheata de Securitate, s-au strans cei mai buni prieteni, alaturi de care a suferit nedreptatile regimului comunist.
La 29 iulie 1912 se naste in comuna Pantelimon de langa Bucuresti, Nicu-Aurelian Steinhardt, intr-o familie evreiasca. Tatal sau, inginerul si arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobila si cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Razboi Mondial, fiind ranit la Marasti si decorat cu ordinul Virtutea Militara.
Intre anii 1919–1929 urmeaza cursurile scolii primare (in particular si la scoala "Clementa"), si ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numara Constantin Noica, Mircea Eliade, Arsavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu s.a. Singurul elev de confesiune mozaica, urmeaza alaturi de colegii sai cursurile de religie crestina, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: "decat sa vad ministru al Cultelor pe un papistas ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, baiat de treaba cum e" (Primejdia marturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Isi ia bacalaureatul in 1929.
Dupa 1929 frecventeaza cenaclul literar "Sburatorul" al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se in el germenii viitorului literat.
Isi ia licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti in 1934, iar in 1936 isi sustine la Bucuresti doctoratul in drept constitutional, cu lucrarea Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutional. Critica operei lui Leon Duguit, publicata in acelasi an.
Din aceasta perioada dateaza inceputul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o considera "pana la botez, evenimentul cel mai de seama" (Jurnalul fericirii, p. 121).
Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyere - sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale aparitii editoriale:
in 1934 – "In genul ... tinerilor", volum parodic, Editura Cultura Poporului, Bucuresti, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare Bucuresti, Ed. Humanitas, 1996;
in 1935 – "Essai sur la conception catholique du Judaisme", editura Cultura romaneasca din Bucuresti,
in 1937 – "Illusion et realites juives", Librairie Lipschutz din Paris.
Cartea „In genul… tinerilor" a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, aparut in 1934 si reeditat in 1993 si 1996. Volumul contine pastise si parodii dupa Mircea Eliade, Emil Cioran si Constantin Noica, dar si dupa avangarda interbelica ori literatura stangista de tip Petre Bellu sau Panait Istrati [1], repudiate mai tarziu de autor. [2]
Intre 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul "Antisthius", in "Revista burgheza", unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion si Vremea, precum si pe Eugen Ionescu. [3]
Ultimele doua lucrari, publicate in limba franceza, in care incerca sa-si asume ca experienta spirituala religia iudaica a parintilor sai, sunt realizate in colaborare si sub influenta prietenului sau, Emanuel Neuman.
Cartea "Illusion et realites juives" (Iluzii si realitati evreiesti) se incheie cu concluzia ca „problema evreiasca (subiect actual in 1937) nu poate exista intr-un regim economic normal", ci numai intr-unul dominat de tirania Statului, de orice tip. [4]
Intre anii 1937-1939 calatoreste in Elvetia, in Austria (familia sa avea ceva legaturi de rudenie cu cea a lui Freud), in Franta si in Anglia, intregindu-si bagajul de cunostinte.
In 1939 revine in tara si incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este inlaturat (impreuna cu Vladimir Streinu) in anul 1940, in cadrul actiunii de "purificare etnica" declansata sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmeaza o perioada de privatiuni pe motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundatiilor Regale" depunand o intensa activitate publicistica si critica. Dar este din nou inlaturat in 1947, se pare in urma unui denunt al lui George Calinescu. In acelasi timp, mai colaboreaza la Universul literar, Libertatea si Viata romaneasca. Printre scriitorii sai favoriti se numarau Marcel Proust, Andre Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.
Dupa 1947 este dat afara din barou, i se refuza publicarea textelor si executa cateva slujbe marunte, adesea necalificate. Intre 1948 si 1959 sufera o noua perioada de privatiuni, alaturi de pleiada intelectualitatii romanesti interbelice.
In 1958 este arestat Constantin Noica si grupul sau de prieteni din care faceau parte si Nicu Steinhardt, alaturi de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Pastorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Radulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova s.a. La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerandu-i-se sa fie martor al acuzarii, punandu-i-se in vedere ca daca refuza sa fie martor al acuzarii, va fi arestat si implicat in "lotul intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica, este condamnat in "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de munca silnica, sub acuzatia de "crima de uneltire contra ordinii sociale".
Acest eveniment inlatura "orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire" (Primejdia marturisirii, p. 178) si grabeste luarea deciziei de a se boteza. La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteaza intru Iisus Hristos, nas de botez fiindu-i Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, doi preoti uniti si unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).
Episodul da nastere cartii Jurnalul fericirii, care reprezinta, dupa propria-i marturie, testamentul lui literar. Redactat la inceputul anilor '70, aceasta prima varianta - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscata de Securitate in 1972 si ii va fi restituita in 1975, dupa numeroase interventii pe langa Uniunea Scriitorilor. Intre timp, autorul finalizeaza a doua varianta, mai ampla, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oara in 1984. Redactand in tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din tara, doua dintre ele ajungand in posesia Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea circulase in samizdat printre intelectualii epocii. Monica Lovinescu o difuzeaza in serial la microfonul postului de radio Europa Libera intre anii 1988 si 1989.
Temandu-se de noi interventii din partea Securitatii, N. Steinhardt face apel la prietenul sau mai tanar Virgil Ciomos pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publica Jurnalul in 1991, iar in 1992 cartea primeste premiul pentru cea mai buna carte a anului.
Cateva fragmente din Jurnalul fericirii lasa loc pentru interpretari in ceea ce priveste aderenta autorului la ideile legionare ale intelectualitatii perioadelor interbelica si a deportarilor in Transnistria: "Printre tigani. Rasismul este o dementa, dar - cum sa spun? - nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu insusirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certareti, rostul vietii lor e galceava, harta: galagiosi; fara de larma si taraboi se asfixiaza si pier; pangaritori, au un dar neintrecut de a terfeli totul; mincinosi, mintim cu totii, dar idealizam realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Si gasesc de cuviinta sa-si intareasca minciunile cu juraminte grele: sa-mi sara ochii, sa-mi moara mama, sa fiu nebun.
Si nu le poti intra in voie. Oricat de frumos le vorbesti: orice umilinta, orice fatarnicie: deopotriva de inutile. Lenesi, urasc pe cine le cere un efort, o lene indaratnica, violenta ca instinctul de conservare. Si nu pot bea in carciumi, numai afara pe strada, cu sticlele insirate alaturi si puradeii roata; o maidanofilie, un exhibitionism, o nostalgie a balciului; si un jind al ocarii, tipetelor, poalelor date peste cap. Spurcaciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul topaitor. Carora Cosbuc le-a gasit nume atat de potrivite si care-n infern isi fac din cur o goarna."[necesita citare]
Este supus rigorilor detentiei din inchisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. pana in august 1964, cand este eliberat, in urma gratierii generale a detinutilor politici. Indata dupa eliberarea din detentie, la schitul bucurestean Darvari, isi desavarseste taina botezului prin mirungere si primirea sfintei impartasanii.
Dupa 1964, la insistentele prietenilor sai C. Noica si Al. Paleologu, reintra in viata literara prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate in Secolul 20, Viata Romaneasca, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studenteasca etc. In urma acestor colaborari, vor rezulta mai multe volume de eseuri si critica literara: "Intre viata si carti" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primeste Marele Premiu al Criticii literare).
Dupa moartea tatalui sau (1967) incepe sa-si caute o manastire. In 1975 vine la manastirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, insa episcopul Partenie refuza sa-i permita sederea, asa incat parintele Mina il trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca si la episcopul Iustinian Chira de la Maramures. Intamplarea a facut insa ca in 1976 Constantin Noica sa il intalneasca, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru si al scriitorilor in general. Invitat de acesta, Noica ajunge in scurt timp la Manastirea Rohia unde zaboveste 3 zile. Cadrul natural si biblioteca vasta il impresioneaza deopotriva pe marele filosof care nu ezita sa ii povesteasca lui Steinhardt despre cele vazute la Rohia, mai ales ca ii stia gandul de a se retrage intr-o manastire.
In 1978, Steinhardt sta vara la Rohia pentru ca in anul urmator sa se stabileasca definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns in monahism la manastirea Rohia de catre episcopul Iustinian Chira si arhiepiscopul Teofil Herineanu, care il iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, staretul manastirii Rohia, il integreaza in obstea manastirii. La manastire pune in ordine cele peste 23.000 de volume ale manastirii, se integreaza in viata manastirii (participa la slujbe, povatuieste pelerinii, predica), iar, in paralel, isi intensifica activitatea literara. Volume publicate in aceasta perioada: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltarii, Grandiosului, Solemnitatii, Exuberantei si Patetismului (1982), Critica la persoana intai (1983), Escale in timp si spatiu (1987) si Prin altii spre sine (1988). Aceste volume il impun ca un eseist de marca al literaturii romane.
In martie 1989 angina pectorala de care suferea se agraveaza si N. Steinhardt se decide sa plece la Bucuresti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare impreuna cu Parintele Justin Hodea -staretul manastirii- si cu parintele Paisie Rogojan carora le marturiseste: "Tare ma supara niste ganduri, ca nu m-a iertat Dumnezeu de pacatele tineretii mele". Iar Parintele Justin ii raspunde: "Satana care vede ca nu mai te poate duce la pacat, te tulbura cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la crestinism si te-ai botezat, ti-a iertat pacatele personale si pacatul originar. Te-ai spovedit, te-ai marturisit, ai intrat in monahism, care este iarasi un botez prin care ti-a iertat toate pacatele. Fii linistit ca aceasta este o provocare de la cel rau, care iti aduce tulburare ca sa n-ai liniste nici acum".
In aerogara din Baia Mare, inainte de imbarcare pentru Bucuresti, sufera un infarct si este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare cateva zile mai tarziu, joi, 30 martie 1989.
In ajunul mortii sale, Ioan Pintea si Virgil Ciomos au trecut pe la manastire si au recuperat din chilia calugarului-scriitor o buna parte a textelor sale. Acestea si alte texte, recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum. La inmormantarea sa, riguros supravegheata de Securitate, s-au strans cei mai buni prieteni, alaturi de care a suferit nedreptatile regimului comunist.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.