Bruno Schulz (n. 12 iulie 1892, Drohobici, Galitia, Imperiul Austriac – d. 19 noiembrie 1942, Drohobici, Guvernamantul General) a fost un romancier si pictor polonez de origine evreu, considerat aproape unanim ca fiind unul dintre cei mai mari stilisti polonezi ai secolului 20
Timp de aproape 60 de ani, desenele sale murale au ramas neidentificate pana cand regizorul Benjamin Geissler le descopera in 2001 in timpul turnarii unui film documentar. Desenele au rezistat protejate de tencuiala noua data deasupra.
Schulz isi alege din realitate modelele pentru personajele desenate. Astfel, el insusi, familia sa si alti membri ai comunitatii evreiesti se regasesc printre personajele Hansel si Gretel, Alba ca Zapada si cei sapte pitici etc. Unele ipostaze contin o ironie ascunsa la adresa regimului politic: personajele cu fete de evrei din viata reala conduc trasuri intr-o perioada in care evreilor le este interzis, in realitate, acest lucru. De asemenea, Bruno Schulz se foloseste pe sine ca model pentru o vrajitoare, aluzie posibila la ideea vanatorii de vrajitoare (in sensul cautarii de tapi ispasitori) care descrie foarte bine atmosfera acelor ani.
Descoperirea frescelor a dat nastere unei mari controverse asupra celor indreptatiti la recuperarea mostenirii culturale a lui Bruno Schulz: este o mostenire evreiasca sau poloneza? Cinci fragmente din picturile sale au fost mutate in memorialul Holocaustului Yad Vashem din Israel cu aprobarea autoritatilor locale ucrainene. Este intr-adevar greu de spus daca originea evreiasca anuleaza importanta faptului de a fi trait si creat in Polonia. In esenta, identitatile iudaica si poloneza nu ar avea de ce sa fie contrare, mai ales avand in vedere respectul pentru suferinta evreilor aratat de Polonia dupa perioada comunista (redeschiderea sinagogilor, festivalurile de cultura evreiasca etc.).
Cealalta parte a frescelor se gasesc in cladirea liceului unde a predat Bruno Schulz si sunt deseori „in turneu" ca si muzeu itinerant. De asemenea, pe baza fotografiilor si filmarilor realizate de Benjamin Geissler s-a construit o instalatie virtuala care prezinta camera copiilor cu intreaga fresca, asa cum a fost initial desenata de Schulz.
Bruno Schulz – scriitorul
Proza poetica a Schulz construieste un univers oniric, centrat pe un viata intr-un orasel imaginat pe modelul Drohobiciului care trece prin diverse faze de dezintegrare. Elementele autobiografice sunt combinate cu detalii fantastice, cu trimiteri la folclorul polonez, la mituri grecesti si evreiesti, cu episoade de pierdere a sensului si ratiunii. Personajul principal este propriul tata, dar afectat o boala ce seamana mai mult a dementa si nu a cancer pulmonar de care acesta a suferit in realitate. Derularea povestirii este de multe ori fragmentata, urmeaza in general un traseu atipic, lasand multe intrebari si explicatii in suspensie, ca si cum lumea imaginara s-ar desfasura dupa propria ei logica.
Intr-o anumita masura, stilul lui Bruno Schulz se aseamana cu cel al lui Kafka (mai ales ca apar si unele elemente comune, cum ar fi teama obsesiva a lui Bruno de gandaci si ideea ca s-ar putea transforma intr-unul), insa cei doi se deosebesc prin faptul ca Schulz, desi coboara intr-o lume absurda si ciudata, isi pastreaza increderea in puterea ratiunii.
Prima carte publicata de Bruno Schulz, „Pravaliile de scortisoara", isi propune misticizarea realitatii, dupa cum afirma insusi autorul. O data cu aceasta aparitie editoriala, Bruno Schulz a fost inclus in randul scriitorilor modernisti polonezi, alaturi de Stanislaw Witkiewicz si Witold Gombrowicz. Colectia cuprinde 13 povestiri (daca vom considera cele trei parti ale „Tratatului despre manechine" ca un singur capitol) narate la persoana intai, din perspectiva unui baietel a carui identitate nu ne este dezvaluita.
Exista referinte la un posibil roman, intitulat „Mesia", la care Bruno Schulz a inceput sa lucreze din 1934. Se pare ca scriitorul a dat manuscrisul spre pastrare unei persoane de incredere de la tara inainte de formarea ghetoului din Drohobici. Nu se stie nici pana azi care este numele prietenului caruia i-a fost incredintat manuscrisul, iar documentul ramane un mister.
Pe langa acest roman, Bruno Schulz a scris in germana o povestire de mari dimensiuni, cu titlul „Die Heimkehr" (posibila traducere: „Reuniunea") pe care a trimis-o lui Thomas Mann pentru a avea parerea maestrului asupra valorii ei literare si a posibilului succes pe care aceasta l-ar putea avea in randul publicului german. Thomas Mann nu a primit niciodata manuscrisul si se pare ca nici nu s-au pastrat copii ale acestuia.