Istoria se traieste la Caru’ cu bere, in inima Capitalei. Forfota si voia buna sunt la ele acasa in localul al carui an de infiintare este inscriptionat si pe halbele de bere, 1879. Anul ridicarii actualului edificiu este 1899.
Istoria cladirii si a restaurantului, devenite un simbol al Bucurestiului, este legata de cea a familiei Mircea. Unul dintre mostenitorii de drept ai localului, inginerul Niculae Mircea (74 de ani), relateaza o bucatica din povestea familiei: „Tatal meu, doua verisoare si cu mine, ne-am nascut in aceasta cladire. Eu am copilarit aici si tot aici am inceput si scoala. Dupa 1944 am plecat la Sibiu, unde am ramas pana la terminarea liceului German". Familia Mircea provenea din Ardeal. „Bunicul meu, care se numea Niculae Mircea, s-a nascut in 1868. Era originar din Cata, langa Rupea, intre Sighisoara si Brasov. Multi ardeleni plecau spre Regat sa-si caute viitorul", isi incepe istorisirea Nicolae Mircea, proprietarul berarie
„Marele comerciant" de mai tarziu, asa cum era numit de presa vremii, se angajase in Bucuresti ca ucenic de meserias, la 11 ani. Pe la 1869, comertul cu bere incepe sa se dezvolte. Apar primele fabrici, Luther, Bragadiru si altele. Ion Cabasanu si doi nepoti, Ion si Gheorghe Mircea, au deschis primele pravalii cu denumirea Caru’ cu bere. Numele restaurantului apare in anuarul lui Frederic Dame.
Nicolae Mircea inchirieaza pe rand mai multe pravalii pe strada Stavropoleos, din Hanul Zlatari. „Ca sa construiasca ulterior pe un teren de 600 de metri patrati, Nicolae Mircea asteapta aprobarea Primariei. Pe atunci se faceau studii de proiecte, nu se construia la voia intamplarii", explica mostenitorul. In 1899 se inaugura stabilimentul vestit.
Primarul de atunci al Bucurestiului era Barbu Delavrancea, iar firma „Fratii Mircea" si restaurantul Caru’ cu bere sunt inregistrate la Camera de Comert. Ziarul „Curierul comercial" consemna la 6 iunie 1899 acest fapt. „Bunicul a avut doua fete si un baiat. Au rezultat cinci nepoti, cate doi de la fiecare fata si un baiat de la tata, eu. Toti suntem in viata. Prin urmare, eu consider ca fata de bunicul este o datorie morala", este convingerea descendentului care s-a ocupat si a reusit sa recupereze si imobiliul, timp de 12 ani.
Amintiri de la Caru’ cu bere
„Cand eram copil, bantuiam prin toate cotloanele, iar uneori chelnerii imi ofereau cate o halba miniaturala de bere. In Facultate nu prea ieseam la restaurante. O data, impreuna cu colegii mei, am ajuns la Caru’ cu bere. Cand am intrat, toti chelnerii m-au salutat. «Ia, uite, la asta, e cunoscut de toti chelnerii!»", spune razand gazda. Amintirile ii sunt legate de perioada 1947-’49, cand venea in vacanta la Bucuresti. „Mergeam la biserica cu tata si imi dadea sa dau bani cersetorilor care odinioara fusesera magistrati sau personalitati marcante ale societatii. Pe mine m-a marcat acest lucru", marturiseste Niculae Mircea.
Arhitectul polonez Siegfried Kofczinsky este cel care la 41 de ani proiecteaza monumentala cladire. Niculae Mircea avea 31 ani. „Kofczinsky ajunge in tara, la propunerea arhitectului Schulz chemat de Carol I sa se ocupe de Castelul Peles", sunt cateva detalii descoperite de Nicolae Mircea, cel care lucreaza la o monografie a locului.
Musterii cu renume
Aici mancau George Cosbuc, Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale si Goga. „Povestea e asa: Onisifor Ghibu povesteste cum cu un prieten ardelean venit de la Viena care vroia sa-l vada pe Cosbuc se gandea unde sa-l gaseasca: «Cosbuc la Iorga nu merge, la Academie nu se duce, am auzit ca merge la o berarie». Cei doi s-au interesat si au gasit Caru’ cu bere. In seara aceea, l-au recunoscut pe scriitor dupa suvita!". Muzicologul Viorel Cosma zice ca aici ar fi cantat Edward Strauss, dar Nicolae Mircea nu are date concrete despre acest fapt. Sigur este insa faptul ca, in perioada 1940-’45, cantaretul Ionel Budisteanu era sef de orchestra la salonul de vanatoare de la subsol, unde se auzea muzica cafe concert si romaneasca.
„A fost o berarie care s-a remarcat prin noblete si rafinament, prin lipsa fetelor de masa. Aici puteau intra si un om simplu, de pe strada, dar si un magistrat. Petrecerile tineau cateodata pana dimineata. Intr-o seara, trei cheflii nu s-au mai dat dusi decat dimineata. Au chemat o birja sa-i duca acasa, insa au incurcat adresele si s-au intors la berarie. Aici li s-au pus biletele cu adresa in piept", este una dintre intamplarile hazlii ale vremii.
Personaje din vechime
Unul dintre locurile preferate ale lui Nicolae Mircea era, in copilarie, pivnita. Aici, Mos Ghita, cel care are o statuie in berarie dedicata de intemeietor, administra comoara cu licori. „Avea in grija 77.000 de litri de vin. Berea era adusa de la Bragadiru, furnizorul cu care bunicul a avut o relatie foarte buna", spune mostenitorul localului.
Suprafata utila a restaurantului este de 1.600 de metri patrati, iar la cele doua etaje sunt locuinte cu sapte camere pana in 50 de metri patrati. Caru’ cu bere a fost dotat inca de la inceput cu instalatie de climatizare si de apa, avand si put propriu, iar un lift exterior de marfa este folosit pentru aprovizionare. Astazi, chelnerii de la Caru’ cu bere sunt renumiti pentru paradele lor. „Acum sunt 160 de angajati, cam cati erau si pe vremuri", precizeaza Nicolae Mircea.
Acesta intentioneaza sa foloseasca cat mai inteligent spatiul de deasupra restaurantului, cele sapte camere. „Nu se recomanda un hotel aici, dar un club cultural ar fi cea mai buna solutie, avand in vedere spatiul generos cat si trecutul istoric al acestei cladiri. Adica, sa ai jos mancare, iar sus relaxare", dezvaluie Nicolae Mircea planurile sale.