Patima zaharului
Cea mai mare problema a zaharului nu este, paradoxal, extraordinara sa toxicitate, ci faptul ca da dependenta. Se estimeaza ca doi din patru europeni si trei din patru americani sufera de aceasta dependenta de zahar, o substanta care stimuleaza aceiasi receptori din creier ca si anumite droguri. Oamenii dependenti de zahar, atunci cand le lipsesc dulciurile, capata o stare de agitatie psiho-motorie, resimt frustrare sau chiar anxietate, capatand si un gen de foame patologica potolita doar de un gust dulce intens. Si nu doar oamenii, ci si animalele pot capata foarte usor aceasta "patima a zaharului". Cercetatorii francezi au ramas stupefiati vazand ca soriceii carora li se indusese de¬pen¬denta de cocaina s-au repezit sa consume gramada de zahar pusa sub nasul lor, ignorand drogul de care erau dependenti. Asadar, slabiciunea pentru gustul dulce intens, cu care ne-am obisnuit vreme de ani, nu este nici pe departe atat de usor de temperat asa cum ne-am imagina sau am spera. Solutia ar fi indulcitorii de tot felul, despre care vom vorbi in continuare, dar care trebuie - cel putin unii dintre ei - priviti cu foarte multa prudenta, asa cum vom vedea.
Ciclamatul
Este o substanta de sinteza, afisata pe ambalajele alimentelor (E 952) si care are o putere de indulcire de 30 de ori mai mare decat cea a zaharului, dar este atat de toxica, incat a fost interzisa in Statele Unite. Ciclamatul produce leziuni la nivelul ficatului si al pancreasului, iar la barbati, scade concentratia de hormoni masculini, conducand la... atrofierea testiculelor. Consumul sau, chiar pe termen scurt, este total contraindicat, fiind considerabil mai toxic decat zaharul pe care ar trebui sa-l inlocuiasca.
Zaharina
Numita mai nou E 954, zaharina este o substanta cu state de serviciu vechi, de peste un secol, fiind cea mai cunoscuta alternativa a zaharului si, din acest motiv, foarte bine studiata. A fost multa vreme principalul indulcitor al diabeticilor, fiind adesea folosita si in alimentele sau bauturile asa-zis dietetice, in combinatie cu ciclamatul, avand, ca si acesta, 0 calorii si o mare putere de indulcire (e de peste 200 ori mai dulce decat zaharul). Singura problema cu aceasta substanta este ca predispune la alergii si la cancer. Unii nutritionisti, fideli producatorilor de bauturi dulci, ne asigura ca este un agent cancerigen slab, dar nu explica si ce se intampla prin administrarea repetata a acestui cancerigen, slab doar in aparenta. Oricum, in multe tari, administrarea zaharinei este interzisa, mai ales femei¬lor insarcinate si copiilor. De asemenea, exista studii care arata ca zaharina predispune la cancer de prostata, la probleme ale sistemului imunitar si nervos.
Aspartamul
Se mai numeste si E 951, fiind o substanta 100% de sinteza si care nu contine niciun fel de calorie, dar are un gust dulce insidios, care ramane mult timp dupa ce am consumat o bautura, facandu-ne sa vrem mai mult. Este cel mai controversat indulcitor sintetic, care produce o adevarata boala, numita chiar boala aspartam, tradusa prin insomnii, dureri de cap, pier¬deri de memorie. De fapt, aspartamul este interzis in mai bine de un sfert din tarile lumii, deoarece produce depresie, anxietate si atacuri de panica, anumite for¬me de cancer, stimuleaza comportamentul agresiv la copii. Si inca un lucru: aspartamul si zaharina stimuleaza puternic apetitul alimentar, predispunand la obezitate.
Zaharul brut
Este o denumire sub care gasim tot felul de soiuri de zahar, care au o culoare mai mult sau mai putin inchisa fata de cea cu care suntem obisnuiti. De fapt, singurul zahar cu adevarat brut este acela necristalizat, obtinut din trestie, care se gaseste deocamdata doar in magazinele naturiste specializate. Este usor de deosebit de contrafacerile sale, deoarece are un aspect pamantiu inconfundabil, o culoare bruna foarte inchisa. Contine, pe langa zaharoza, cateva vitamine si minerale, dar si substante care ii dau o valoare calorica mai mica si il fac sa fie asimilat intr-un timp ceva mai lung. Asadar, este o alternativa ceva mai sanatoasa la zaharul alb, dar departe de a fi ideala, specialistii considerand ca are o nocivitate doar cu 20-30% mai scazuta decat fratele sau rafinat.
Mierea de albine
Este considerata singurul indulcitor natural, fiind folosita in alimentatia omului de peste zece mii de ani. Spre deosebire de zahar si de toti ceilalti inlocuitori mentionati, mierea are o compozitie extrem de complexa, continand, pe langa glucoza si fructoza, o sumedenie de vitamine, minerale, enzime, ceruri, substante proteice etc. Daca nu avem un diabet deja instalat, poate fi folosita in cantitati apreciabile, de 50-60 de grame pe zi, fara teama de efecte secundare, cu conditia sa fi renuntat la zahar si la ceilalti indulcitori.
Exista, totusi, doua obiectii si la miere: potentialul sau alergen si alterarea sa la temperaturi de peste 70 de grade Celsius. Contrar folclorului dezvoltat pe aceasta tema, mierea produce foarte rar alergii respi¬ra¬torii sau digestive, inclusiv la copiii mici, carora le poate fi administrata fara grija, daca au depasit varsta de doi ani (unii medici o recomanda si la varste mai fragede). Este adevarat insa ca, daca este fiarta sau folosita in procesul coacerii, in miere se formeaza un compus toxic cu nume extrem de complicat: hidroximetilfurfural. Studiile de laborator au aratat ca aceasta substanta are efecte toxice asupra celulelor, insa nu s-au putut stabili si care sunt manifestarile sale exacte, atunci cand este ingerata. Totusi, este bine sa nu incalzim mierea, ci sa o adaugam dupa ce prajitura, ceaiul sau laptele s-au racit, sub limita de 70 de grade Celsius. In acest context, trebuie stiut ca produsele de cofetarie coapte fara nici un indul¬citor si ulterior insiropate cu miere amestecata cu apa au un gust mai dulce, mai rafinat si mai nuantat decat celelalte.
Steviozida
Deocamdata, este singurul indulcitor sanatos, lipsit, practic, de calorii, si care poate fi adminis¬trat fara restrictii diabeticilor. Este o substanta extrasa dintr-o planta de origine sud-americana, Stevia rebaudiana (sinonim Eupatorium rebaudia¬num). Asa cum o arata numele, este vorba de o specie de stevie, un fel de "sora" din Paraguay si Brazilia a steviei noastre, ale carei frunze contin o substanta 100% naturala, si care este de... 300 de ori mai dulce decat zaharul. Steviozida are aspectul unui praf albicios, cu un efect de indulcire atat de puternic, incat pus pe limba, da mai intai senzatia de amar. Un varf de cutit din aceasta pulbere are un efect de indulcire mai puternic decat doua lingurite de zahar. Atentie insa, gustul dulce al steviozidei este un pic diferit de cel al zaharului, pentru unii necesitand un timp de obisnuire. Dar toti cei care au consumat vreme de mai multe luni extract de stevie dulce in loc de zahar s-au obisnuit cu gustul si chiar l-au gasit agreabil. Pulberea se adauga in ceaiuri si in limonade, precum si in salatele de fructe, pentru indulcire (echi¬valenta este de un varf de cutit pentru un efect de indulcire similar cu cel a doua lingurite de zahar). De asemenea, pulberea se foloseste in locul zaharului in diferite retete pentru pre¬pararea dulciurilor. In principiu, un varf de lingurita de steviozida este echivalentul unei linguri de zahar, insa, in practica, va trebui sa faceti mai multe incercari, pentru a gasi proportiile care vi se potrivesc.
Gymnema sylvestre este numele unui arbore care creste in sud-estul Asiei si ale carui frunze sunt nu¬mite in dialectul hindi gudmar, ceea ce s-ar traduce prin distrugatorul de zahar. De fapt, este un stravechi remediu ayurvedic, fiind descoperit de catre acelasi sistem medical ce a inventat insusi zaharul (!) si fiind considerat antidotul perfect al aces¬tuia. In Europa si America, gymnema este cunoscut mai mult ca produs de slabit, lucru explicabil, daca ne gandim la faptul ca peste 90% dintre obezi sunt dependenti de zahar si dulciuri. Daca inlocuitorii zaharului despre care am vorbit pana acum sunt un paleativ, pentru cei care sufera de dependenta de acest aliment-otrava, frunzele de gymnema ataca atat cauza, cat si efectele acestei dependente.
Se administreaza extractul din aceasta planta (pe care il gasim in plafaruri, sub forma de com¬primate sau capsule), luandu-se cate 0,5-1,2 grame pe zi, in mai multe reprize.
Extractul de gymnema are doua efecte principale:
1. Reduce si, mai ales, stabilizeaza glice¬mia, fiind un excelent medicament in fazele de inceput ale diabetului, dar si in cele avansate. Inge¬rarea acestui extract face ca glucoza sa fie eliberata mai lent si gradat in sange, prevenind cresterea brus¬ca a glicemiei, formarea rapida de tesut adipos abdo¬minal. La diabeticii aflati sub medicatie, ad¬minis¬trarea de gymnema ajuta la reducerea dozelor de antidiabetice chimice si chiar la elimi¬narea lor, dar sub control medical. La cei insulino-dependenti, extractul din aceasta plan¬ta ajuta la reducerea numarului de unitati de insulina, initiativa care se va face, de asemenea, sub control medical.
2. Combate direct dependenta de zahar, deoarece actioneaza la nivelul sistemului nervos, exact pe zone¬le responsabile de receptarea gustu¬lui dulce. La cateva minute sau zeci de minute dupa ce pacientul a ingerat extractul de gymnema, el devine aproape imun la gustul dulce, pe care il percepe extrem de estompat, dar nici nu mai simte nevoia lui, ca ina¬inte. De ase¬menea, dispar accesele de foame care, in mod nor¬mal, apareau la 1-2 ore din cauza alimentatiei cu zahar, dar si starile de neliniste si depresia produse de lipsa zaharului.