Homer (gr. Ὅμηρος Homēros) a fost un poet si rapsod grec legendar, caruia i se atribuie scrierea Iliadei (Ἰλιάς) si Odiseei (Ὀδύσσεια). In antichitate, i-a fost atribuit uneori intregul Ciclu Epic, care includea alte poeme despre razboiul troian, precum si poeme tebane despre Oedipus si fiii sai. Alte opere, precum corpul Cantecelor religioase homerice, mini-epopeea comica Batrachomyomachia ("Razboiul dintre broaste si soareci" Βατραχομυομαχία) si epopeea Margites i-au fost atribuite, insa in prezent aceste fapte sunt privite cu incertitudine.
Traditia spune ca Homer ar fi fost orb, iar diferite orase ioniene isi revendicau locul de nastere al poetului, insa mai departe biografia sa este aproape necunoscuta. Exista o dezbatere intelectuala considerabila in privinta existentei lui Homer ca persoana reala, unii considerand ca acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeti orali ce cantau materiale de epopee traditionale. In mod repetat s-a dezbatut daca acelasi poet era autorul atat al Iliadei, cat si al Odiseei; cam toti istoricii au cazut de acord, insa, in privinta datarii operei Batrachomyomachia, a Cantecelor religioase homerice si a epopeilor ciclice, acestea fiind scrise ulterior capodoperelor Iliada si Odiseea.
Majoritatea savantilor sunt de acord ca Iliada si Odiseea au suportat un proces de standardizare si rafinare incepand cu secolul VIII i.Hr.. Un rol important in aceasta standardizare pare-se a fost jucat de catre tiranul atenian Hipparchus, care a reformat recitarea poeziei homerice la festivalul panathenaic. Multi clasicisti considera ca aceasta reforma trebuie sa fi implicat producerea unui text scris canonic.
Primul filolog care a a examinat critic epopeile lui Homer, punand in discutie unicitatea autorului epopeilor antice Iliada si Odiseea a fost Friedrich August Wolf. Alti invatati, insa, isi mentin convingerea in veridicitatea existentei lui Homer. Atat de putine lucruri se cunosc sau au fost banuite despre viata sa, incat o gluma populara spune ca poemele "nu au fost scrise de Homer, ci de o alta persoana cu acelasi nume" si savantul clasic Richmond Lattimore, autor al unor traduceri poetice in engleza bine primite ale ambelor epopei, a scris o lucrare cu titlul: "Homer: Cine era Ea?". Samuel Butler a fost ceva mai direct, imaginand o tanara siciliana drept autoarea Odiseei (dar nu si a Iliadei), o idee speculata mai departe de catre Robert Graves in romanul sau Fiicele lui Homer.
In limba greaca numele sau este Homēros, care se traduce "ostatec". Exista o teorie cum ca numele sau ar fi provenit dintr-o societate poetica numita Homeridae, care tradus literal inseamna "fiii ostaticilor", respectiv descendentii prizonierilor de razboi. Cum acesti oameni nu erau trimisi la razboi din pricina incertitudinii in privinta loialitatii lor pe campul de lupta, ei nu puteau fi ucisi in batalie. Astfel, erau insarcinati sa memoreze stocul de poezie epica a regiunii si evenimentele trecute, pana la timpul sosirii unui invatat ce le putea scrie.
Majoritatea clasicistilor sunt de acord ca, indiferent daca a existat sau nu un astfel de rapsod pe nume "Homer", poemele homerice sunt un produs de traditie orala, o tehnica veche de generatii ce a fost mostenirea colectiva a multor poeti-cantareti (aoidoi). O analiza a structurii si vocabularului Iliadei si Odiseei arata ca poemele contin fraze bine conturate ce se repeta; chiar si versuri intregi sunt repetate. Se poate ca Iliada si Odiseea sa fi fost poeme oral formulate, compuse pe loc de catre poet folosind o colectie de versuri si fraze traditionale pe care le memorase? Milman Parry si Albert Lord au relevat faptul ca o traditie orala atat de elaborata, straina culturilor literare de astazi, este tipica epopeelor intr-o cultura exclusiv orala. Cuvintele cruciale sunt "oral" si "traditional." Parry a inceput cu "traditional". Partile mari de text care se repeta, spunea el, au fost mostenite de catre poetul-cantaret de la predecesorii sai si au fost folositoare poetului in compunere. El a numit aceste bucati de limbaj repetat "formule".
Exista loc de dezbatere pentru perioada exacta cand poemele au infiripat forma lor fixa. Solutia traditionala este "ipoteza transcrierii", in care un "Homer" non-literat dicteaza poemul sau unui scrib in secolul VI i.Hr. sau mai devreme. Homeristii mai radicali, precum Gregory Nagy, sustin cu tarie ca un text canonic a poemelor homerice ca "scriptura" nu a existat pana in perioada elenistica.
Epopeile Iliada si Odiseea sunt sinteze ioniene ale cantecelor eroice si baladelor dintr-o perioada arhaica, reunind date din stadiul matriarhatului pana prin secolul al VIII-lea i.Hr. si chiar inceputul secolului al VII-lea. Acestea cuprind o materie epica bogata, centrata in principal pe legenda razboiului troian. Sunt inserate diverse mituri si legende.
Personajul principal, Odiseu, intruchipeaza idealul uman al eroului si echilibrul intre intelepciune si forta fizica.
Este remarcabil simtul compozitiei, vizibil in tehnica inchegarii subiectului in jurul evenimentului unic sau in folosirea planurilor paralele. Sunt utilizate mijloace de incetinire a actiunii in vederea obtinerii efectului emotional. Sistemul epic este alcatuit din modele si tipare nartive arhaice, reperabile mai cu seama in dialoguri si discursuri si este concurat de naratiunea la persoana I, de investigatii psihologice, monologuri. Limbajul se caracterizeaza printr-o extraordinara varietate semantica si complexitate a frazei.