Din aceeasi categorie
|
Misterele cavalerilor templieri 97 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Lumile pierdute ale Mediteranei 278 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterele Parisului | Episodul 1: Allan Kardec 154 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterele Athosului romanesc 1.125 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Baalbek partea a II -a 236 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterul mortii lui Burebista (Misterele istoriei) 824 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterul de la pestera Polovragi! 104 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterele creierului uman-Les mysteres du cerveau Humain 265 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Poarta lui Dumnezeu din Romania! 108 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
MISTERELE UNIVERSULUI - ENERGIA FORMEI 120 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Misterele caracatitelor
| Adaugat de Cozana | 28.10.2015 |  Adauga
la favorite |
766 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteVechii greci erau constienti de existenta caracatitelor, iar asta o demonstreaza descoperirile arheologice, obiectele de lut din secolele VI-V i.e.n.,decorate cu motive ce amintesc de tentacule. Mai mult, in acea perioada ea era considerata un animal benefic, un protector a carui imagine aparea pe fresce sau scuturi. Cu toate acestea, dimensiunile mari la care pot ajunge unele exemplare si cele 8 tentacule au facut ca aceste animale magnifice sa fie percepute de imaginarul colectiv drept monstrii feroce. De exeplu, in una dintre nenumaratele peripetii ale lui Ulise, Homer povesteste despre un monstru marin denumit Scylla si care este descris ca o caracatita de dimensiuni foarte mari.
Raspunsul este foarte simplu. Nu are cum sa nu te uimeasca cand vezi ca animalul in cauza, desi este o molusca cu 8 brate dotate cu sute de ventuze ce pot sa simta, dar sa si guste prada, are si un cioc asemanator cu cel al unui papagal, venin ca al unui sarpe si limba dotata cu o serie de dinti. Mai mult, chiar daca un exemplar ajunge sa cantareasca cateva zeci de kilograme, el va reusi sa se strecoare printr-o deschizatura de marimea unei portocale.
Astazi, dupa ani de studiu, specialistii inca mai sunt uluiti de aceste fiinte, mai ales ca multe cercetari au scos in evidenta inteligenta caracatitelor.
In ultimul timp, multi oameni de stiinta s-au intrebat daca, cu adevarat, caracatitele gandesc sau daca ele ne observa si ne pot recunoaste pe noi. Nu cu mult timp in urma, astfel de intrebari ar fi parut prostesti, daca nu chiar nebunesti. Cum sa poata o caracatita sa gandeasca cand ea este incadrata in categoria nevertebratelor, alaturi de alte moluste fara creiere? Ei bine, acum, cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste fiinte pot fi foarte inteligente, avand emotii si personalitate proprie.
Despre inteligenta caracatitelor vorbeste mai pe larg Sy Montgomery intr-un articol publicat in Orion Magazine. Sy, descrisa de „The New York Times", drept o mare scriitoare si in acelasi timp si om de stiinta, povesteste despre intalnirea ei cu Athena, o caracatita gigant din specia Enteroctopus dofleini, de aproape 20 de kilograme, in varsta de 2 ani jumatate, „cazata" la Acvariul din New England.
„In momentul in care capul acvariului a fost dat la o parte, ne-am intins una spre cealalta. Cele 8 brate alunecoase ale ei le-au intalnit pe ale mele. Mi-am bagat mainile pana la cot in apa. Capul Athenei, de marimea unui pepene, a iesit al suprafata iar ochiul ei stang (caracatitele au un ochi dominant, asa cum oamenii au mana dominanta) m-a privit fix. Neluandu-si privirea de la mine, Athena si-a infasurat bratele in jurul mainilor mele, lipindu-si tentaculele de mine. Fiecare brat al ei are peste 200 de astfel de ventuze, iar fiecare atingere pe care am simtit-o am perceput-o ca pe un sarut, o mangaiere. Chiar daca caracatitele pot simti gustul prin toata pielea lor, la nivelul acestor ventuze simturile sunt mult mai dezvoltate. Exact asta facea Athena. Ma gusta si ma simtea, cunoscandu-mi pielea intr-un mod pe care nu mi-l mai imaginasem pana acum.
Cand i-am mangaiat capul moale cu varfurile degetelor, ea si-a schimbat culoarea, pielea ei pierzandu-si nuanta rosiatica si devenind mai alba si mai neteda. Acesta era un semn ca se relaxase. Athena a fost extrem de blanda cu mine. Parea sa incerce incet, incet sa ma traga in acvariu, iar eu nu m-as fi opus", a povestit Sy.
Uneori, caracatitele, la fel ca oamenii, nu agreaza pe cineva si atunci pielea lor capata o nuanta de rosu puternic. Unii dintre predecesorii Athenei, Truman, nu o putea accepta pe o ingrijitoare. De fiecare data cand acesta se apropia de acvariul lui era stropita de un jet puternic de apa. Pentru a intelege mai bine care era secretul lui Truman trebuie sa vorbim un pic de modul unic de deplasare al caracatitelor. Corpul acestor vietati este acoperit de o manta care pe partea dorsala este concrescuta cu tegumentul, in timp ce pe partea ventrala este libera si determina un spatiu numit cavitatea paleala. Astfel, in partea anterioara, spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta care lasa sa patrunda apa ce asigura oxigenarea sangelui. Cand muschii circulari ai mantei se contracta, fanta se inchide, iar apa este aruncata cu putere printr-un fel de palnie. In acest fel, caracatita este impinsa in directia opusa. Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Iata, deci, cum Truman reusea sa o unde pe ingrijitoare de fiecare data cand avea ocazia, pana intr-o zi cand aceasta a plecat. Dupa cateva luni, femeia s-a intors in vizita iar Truman, care nu mai udase pe nimeni de la plecarea ei, i-a aruncat o singura privire si imediat a si recunoscut-o, fapt care a dus, inevitabil, la trimiterea unui jet puternic de apa chiar in directia ei.
Despre comportamentul dificil al unora dintre caracatite povesteste si Alexa Warburton care a incercat sa studieze doua specii de caracatite (Octopus bimaculoides, cunoscute si sub numele de caracatite Bimac sau cu doua pete si Octopus joubini) intr-un labirint T, adesea folosit in studiile pentru masurarea inteligentei animale.
Principala problema a fost mentinerea animalelor in viata. Desi acvariul era impartit astfel incat animalele sa nu se intalneasca, ele reuseau mereu sa se strecoare si sa se manance unele pe altele sau si mai rau sa se imperecheze.
De ce imperecherea duce la distrugerea studiului? Pentru ca dupa ce depune cordoanele de oua, care au cam 10 cm lungime si contin intre 2 si 3 mii de oua minuscule (2,4 mm), femela nu le paraseste nicio clipa, avand grija de ele. Asta inseamna ca ea nu se hraneste, intrand intr-o stare similara cu dementa, iar dupa aparitia puilor moare.
Cordoane de oua de caracatita
Pentru paleta sa de culori, caracatita foloseste trei staturi, alcatuite din trei tipuri diferite de celule. Stratul cel mai indepartat reflecta pasiv lumina de fundal. Cel superior poate contine culorile galben, rosu, maro si negru, in timp ce stratul mijlociu contie pigmenti stralucitori albastrii, verzi sau aurii. Dar cum decide caracatita ce animal sa imite, mai ales in conditiile in care caracatitele par a nu distinge culorile.
O noua cercetare propune un raspuns spectaculos. Oamenii de stiinta de la Universitatea din Washington au descoperit ca pielea sepiei, verisoara caracatitei, contine secvente de gene care, de obicei, se exprima doar in retina. Cu alte cuvinte, cefalopodele s-ar putea sa aiba capacitatea de a vedea prin piele.
Raspunsul este foarte simplu. Nu are cum sa nu te uimeasca cand vezi ca animalul in cauza, desi este o molusca cu 8 brate dotate cu sute de ventuze ce pot sa simta, dar sa si guste prada, are si un cioc asemanator cu cel al unui papagal, venin ca al unui sarpe si limba dotata cu o serie de dinti. Mai mult, chiar daca un exemplar ajunge sa cantareasca cateva zeci de kilograme, el va reusi sa se strecoare printr-o deschizatura de marimea unei portocale.
Astazi, dupa ani de studiu, specialistii inca mai sunt uluiti de aceste fiinte, mai ales ca multe cercetari au scos in evidenta inteligenta caracatitelor.
In ultimul timp, multi oameni de stiinta s-au intrebat daca, cu adevarat, caracatitele gandesc sau daca ele ne observa si ne pot recunoaste pe noi. Nu cu mult timp in urma, astfel de intrebari ar fi parut prostesti, daca nu chiar nebunesti. Cum sa poata o caracatita sa gandeasca cand ea este incadrata in categoria nevertebratelor, alaturi de alte moluste fara creiere? Ei bine, acum, cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste fiinte pot fi foarte inteligente, avand emotii si personalitate proprie.
Despre inteligenta caracatitelor vorbeste mai pe larg Sy Montgomery intr-un articol publicat in Orion Magazine. Sy, descrisa de „The New York Times", drept o mare scriitoare si in acelasi timp si om de stiinta, povesteste despre intalnirea ei cu Athena, o caracatita gigant din specia Enteroctopus dofleini, de aproape 20 de kilograme, in varsta de 2 ani jumatate, „cazata" la Acvariul din New England.
„In momentul in care capul acvariului a fost dat la o parte, ne-am intins una spre cealalta. Cele 8 brate alunecoase ale ei le-au intalnit pe ale mele. Mi-am bagat mainile pana la cot in apa. Capul Athenei, de marimea unui pepene, a iesit al suprafata iar ochiul ei stang (caracatitele au un ochi dominant, asa cum oamenii au mana dominanta) m-a privit fix. Neluandu-si privirea de la mine, Athena si-a infasurat bratele in jurul mainilor mele, lipindu-si tentaculele de mine. Fiecare brat al ei are peste 200 de astfel de ventuze, iar fiecare atingere pe care am simtit-o am perceput-o ca pe un sarut, o mangaiere. Chiar daca caracatitele pot simti gustul prin toata pielea lor, la nivelul acestor ventuze simturile sunt mult mai dezvoltate. Exact asta facea Athena. Ma gusta si ma simtea, cunoscandu-mi pielea intr-un mod pe care nu mi-l mai imaginasem pana acum.
Cand i-am mangaiat capul moale cu varfurile degetelor, ea si-a schimbat culoarea, pielea ei pierzandu-si nuanta rosiatica si devenind mai alba si mai neteda. Acesta era un semn ca se relaxase. Athena a fost extrem de blanda cu mine. Parea sa incerce incet, incet sa ma traga in acvariu, iar eu nu m-as fi opus", a povestit Sy.
Uneori, caracatitele, la fel ca oamenii, nu agreaza pe cineva si atunci pielea lor capata o nuanta de rosu puternic. Unii dintre predecesorii Athenei, Truman, nu o putea accepta pe o ingrijitoare. De fiecare data cand acesta se apropia de acvariul lui era stropita de un jet puternic de apa. Pentru a intelege mai bine care era secretul lui Truman trebuie sa vorbim un pic de modul unic de deplasare al caracatitelor. Corpul acestor vietati este acoperit de o manta care pe partea dorsala este concrescuta cu tegumentul, in timp ce pe partea ventrala este libera si determina un spatiu numit cavitatea paleala. Astfel, in partea anterioara, spre brate, cavitatea paleala comunica cu exteriorul printr-o fanta care lasa sa patrunda apa ce asigura oxigenarea sangelui. Cand muschii circulari ai mantei se contracta, fanta se inchide, iar apa este aruncata cu putere printr-un fel de palnie. In acest fel, caracatita este impinsa in directia opusa. Cu cat muschii se contracta mai puternic, cu atat deplasarea este mai rapida. Iata, deci, cum Truman reusea sa o unde pe ingrijitoare de fiecare data cand avea ocazia, pana intr-o zi cand aceasta a plecat. Dupa cateva luni, femeia s-a intors in vizita iar Truman, care nu mai udase pe nimeni de la plecarea ei, i-a aruncat o singura privire si imediat a si recunoscut-o, fapt care a dus, inevitabil, la trimiterea unui jet puternic de apa chiar in directia ei.
Despre comportamentul dificil al unora dintre caracatite povesteste si Alexa Warburton care a incercat sa studieze doua specii de caracatite (Octopus bimaculoides, cunoscute si sub numele de caracatite Bimac sau cu doua pete si Octopus joubini) intr-un labirint T, adesea folosit in studiile pentru masurarea inteligentei animale.
Principala problema a fost mentinerea animalelor in viata. Desi acvariul era impartit astfel incat animalele sa nu se intalneasca, ele reuseau mereu sa se strecoare si sa se manance unele pe altele sau si mai rau sa se imperecheze.
De ce imperecherea duce la distrugerea studiului? Pentru ca dupa ce depune cordoanele de oua, care au cam 10 cm lungime si contin intre 2 si 3 mii de oua minuscule (2,4 mm), femela nu le paraseste nicio clipa, avand grija de ele. Asta inseamna ca ea nu se hraneste, intrand intr-o stare similara cu dementa, iar dupa aparitia puilor moare.
Cordoane de oua de caracatita
Pentru paleta sa de culori, caracatita foloseste trei staturi, alcatuite din trei tipuri diferite de celule. Stratul cel mai indepartat reflecta pasiv lumina de fundal. Cel superior poate contine culorile galben, rosu, maro si negru, in timp ce stratul mijlociu contie pigmenti stralucitori albastrii, verzi sau aurii. Dar cum decide caracatita ce animal sa imite, mai ales in conditiile in care caracatitele par a nu distinge culorile.
O noua cercetare propune un raspuns spectaculos. Oamenii de stiinta de la Universitatea din Washington au descoperit ca pielea sepiei, verisoara caracatitei, contine secvente de gene care, de obicei, se exprima doar in retina. Cu alte cuvinte, cefalopodele s-ar putea sa aiba capacitatea de a vedea prin piele.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.