Displazia de sold poate fi traumatica sau congenitala. Definitia displaziei de dezvoltare a soldului este inca controversata. Tipic, termenul de displazie de sold este folosit pentru pacientii care se nasc cu dislocari sau instabilitate a soldului, care poate apoi determina displazia soldului. O definitie mai larga a displaziei de sold este cresterea anormala a soldului. Aceasta include structurile osoase, cum este acetabulum si femurul proximal, labrum, capsula si alte tesuturi moi.
Incidenta anuala a displaziei congenitale de sold este de 2-4 cazuri la 1.000 de nasteri, iar aproximativ 80% dintre indivizii afectati sunt fetite. Conditia poate apare in orice moment, de la conceptie pina la maturitatea scheletica.
Displazia congenitala a soldului este rezultatul intreruperii relatiei normale dintre acetabulum si capul femural. Fara un contact adecvat intre acestea, nici una nu se va dezvolta normal. La nastere acetabulum are oase mici si continut cartilaginos mare, iar procentul de cap femurala coperit de acetabulum este mai mic, de aceea primele sase sapatamini din viata copilului sunt critice pentru dezvoltarea articulatiei.
Etiologia displaziei de sold nu este clara, dar conditia pare a fi asociata cu un numar de factori precum genetici, rasiali, pozitionarea intrauterina si sexul copilului, oligohidramonosul, paralizii cerebrale, mielomeningocel, artrogripoza. Displazia de dezvoltare a soldului implica cresterea anormala a acestuia. Asociaza laxitate ligementara.
Manifestarile clinice precoce sunt identificate in timpul examinarii nou-nascutului si efectuarea manevrei Ortolani. Alte semne fizice pentru dislocarile tardive includ asimetria gluteala sau faldurile laterale de piele, diminuarea abductiei pe partea afectata, mers sau pozitie bipeda cu rotatie externa si inegalitatea intre picioare.
Dislocarile unilaterale determina inegalitate semnificativa a picioarelor, cu dezechilibru al greutatii si durere a coapsei si genunchiului. Dezvoltarea de acetabulum fals este asociata cu prognostic negativ la 75% dintre pacienti.
Esecul in diagnosticul si tratarea displaziei de sold in perioada neonatala imediata poate determina morbiditate semnificativa: necesitatea terapiilor deschise si dezvoltarea osteoartritei. Complicatiile posibile ale tratamentului includ displazia recurenta, dislocarile recurente si necroza avasculara de cap femural.
Indicatiile de chirurgie depind de severitatea bolii, bilateralitate si de formarea sau nu a unui acetabulum fals. Indicatiile de tratament depind de virsta pacientului si de succesul tehnicilor anterioare. Copiii sub 6 luni cu instabilitate la examinare sunt tratati cu o forma de tijare a membrului si hamuri. Daca aceasta metoda nu are beneficii se incearca reducerea inchisa cu tractiune inainte de reducere. Cind copilul are peste 2 ani sau exista esecul altor metode incercate se considera reducerea deschisa. Daca pacientul are peste 3 ani se incearca scurtarea unui membru. Un pacient cu displazie acetabulara reziduala peste 4 ani trebuie tratat cu o procedura acetabulara. Tratamentul pentru un pacient diagnosticat la virsta adulta este considerat pentru displazie de sold reziduala.
Evolutia pentru copii tratati pentru displazie de sold este foarte buna, mai ales daca displazia este controlata prin tratament inchis. Daca tehnicile inchise nu au succes iar reducerea deschisa este necesara, prognosticul este mai putin favorabil, desi prognosticul pe termen scurt pare a fi favorabil. Daca sunt necesare proceduri secundare pentru a obtine reducerea, prognosticul se inrautateste. Diagnosticul timpuriu este aspectul crucial al tratamentului copiilor cu displazie de sold. Folosirea echografiei si a altor procedee imagistice si implementarea de programe educationale specifice a scazut numarul copiilor cu displazie de sold si diagnostic tardiv. Tehnicile mai putin invazive: cele endoscopice, chirurgia ghidata imagistic reprezinta un efort pentru a scadea mortalitatea prin chirurgie si a grabi recuperarea.
Desi pentru cei mai multi bolnavi problema se rezolva spontan in primele luni de viata, displazia persistenta poate determina durere cronica, tulburari ale cresterii si greutatii si artrita degenerativa. In forma sa severa displazia de sold este una dintre cele mai comune malformatii congenitale si o cauza importanta de dizabilitate in copilarie.