Mihail Kogalniceanu (n. 6 septembrie 1817, d. 1 iulie 1891) a fost un om politic de orientare liberala, avocat, istoric si publicist roman originar din Moldova, care a devenit Prim-ministru al Romaniei la 11 octombrie 1863, dupa Unirea din 1859 a Principatelor Dunarene in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, si mai tarziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne in timpul domniilor lui Cuza si Carol. A fost unul dintre cei mai influenti intelectuali romani ai generatiei sale (situandu-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, si-a inceput cariera politica in calitate de colaborator al printului Mihail Sturdza, in acelasi timp ocupand functia de director al Teatrului National din Iasi si a publicat multe opere impreuna cu poetul Vasile Alecsandri si activistul Ion Ghica.
A fost redactor sef al revistei Dacia Literara si profesor al Academiei Mihaileane. Kogalniceanu a intrat in conflict cu autoritatile din cauza discursului inaugural cu tenta romantic-nationalista sustinut in anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revolutiei de la 1848 in Moldova, fiind autorul petitiei Dorintele partidei nationale din Moldova.
Dupa Razboiul Crimeii, printul Grigore Alexandru Ghica l-a insarcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea sclaviei romilor. Impreuna cu Alecsandri, a editat revista unionista Steaua Dunarii, a jucat un rol important in timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, si l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul sau pe tot parcursul vietii, la tron.
Kogalniceanu a sustinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boieresti si secularizarea averilor manastiresti. Eforturile sale pentru reforma agrara au dus la o motiune de cenzura, care a declansat o criza politica care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocata de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogalniceanu a demisionat in 1865, in urma conflictelor cu domnitorul. Dupa un deceniu, a pus bazele Partidului National Liberal, dar mai inainte de a jucat un rol important in decizia Romaniei de a participa la Razboiul Ruso-Turc din 1877-1878, razboi care a dus la recunoasterea independentei tarii. In ultimii ani de viata a fost o figura politica proeminenta, presedinte al Academiei Romane si reprezentant al Romaniei in relatiile cu Franta.