Ultimul dintre Tarii Rusiei - Nicolae si Alexandra
Nicolae s-a suit pe tron pe 1 noiembrie 1894, si la scurta vreme dupa aceea s-a casatorit cu Printesa Alix (din acel moment inainte Imparateasa Alexandra Feodorovna).
Ei au avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si Tareviciul Alexei. Titlul de Tar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns in rusa prin bizantinul Kaisar, a fost abolit oficial in 1712 de Petru cel Mare, dar a fost folosit in mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae.
Nicolae facea fata si unor dificultati interne, nu numai situatiei internationale tensionate. Bunicul sau, Tarul Alexandru al II-lea, fusese asasinat intr-un atentat pus la cale de revolutionari, desi el era cel care facuse foarte mult sa imbunatateasca situatia economica si sociala din Rusia.
Revolutionarii nu erau dornici sa obtina puterea in cadrul regimului existent, ci luptau pentru rasturnarea tarismului (in copilarie, Nicolae si familia lui au supravietuit unei tentative de asasinat cu bomba plasata in tren).
O problema care complica mult viata familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a nascut lui Nicolae patru fiice mai inainte ca sa se nasca fiul lor, Alexei, pe 12 august 1904.
Tanarul mostenitor al tronului era bolnav de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabila si ducea in mod invariabil la o moarte prematura. Datorita fragilitatii autocratiei din acel timp, familia imperiala a ales sa nu divulge nimic in afara palatului starea sanatatii lui Alexei.
Disperata, Alexandra a cautat ajutor pretutindeni; l-a gasit la un mistic, Grigori Rasputin. Se parea ca Rasputin putea sa-l ajute pe bolnav cand acesta avea hemoragie interna, iar Alexandra a devenit din ce in ce mai dependenta de acest vraci si de sfaturile lui, pe care imparateasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.
Nicolae voia sa fie iubit de supusii sai. Daca ar fi fost lasat sa actioneze dupa cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constitutional si ar fi devenit un imparat reformator.
Revolutia si abdicarea
Inasprirea conditiilor de viata din spatele frontului si incapacitatea armatei de a mentine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve si tulburari in iarna care a urmat.
La sfarsitul „Revolutiei din februarie" din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost fortat sa abdice in numele sau si al tareviciului, in favoarea fratelui lui, spunand:
„Lasam mostenire succesiunea noastra fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, si ii dam binecuvantarea noastra la urcarea pe tron."
Marele Duce Mihail a refuzat sa accepte tronul si a abdicat a doua zi, si astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au incheiat.
Guvernul Provizoriu a hotarat la inceput sa-i tina pe Nicolae, Alexandra si pe copiii lor inchisi in resedinta imperiala, Palatul Alexandru. In incercarea de a-i indeparta din capitala si de a-i feri de posibile vatamari, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat in Tobolsk, in Siberia, in august 1917.
Ei au ramas acolo pe durata Revolutiei din Octombrie, ca mai apoi sa fie mutati de guvernul bolsevic intr-un oras controlat de Armata Rosie, Ecaterinburg.
Tarul si familia sa, inclusiv tareviciul Alexei grav bolnav, precum si cativa servitori care ii insotisera, au fost impuscati in subsolul Casei Ipatiev de un pluton de executie bolsevic condus de Iacov Iurovski in noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918.