Unirea Principatelor Romane, cunoscuta ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumatatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova si Tara Romaneasca sub numele Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti. Unirea a fost legata de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza si de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 in Moldova si la 24 ianuarie 1859 in Tara Romaneasca.
Procesul, bazat pe puternica apropiere culturala si economica intre cele doua tari, a inceput in 1848, odata cu realizarea uniunii vamale intre Moldova si Tara Romaneasca, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodamantul razboiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizarii unirii. Votul popular favorabil unirii in ambele tari, rezultat in urma unor Adunari ad-hoc in 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o intelegere intre Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formala intre cele doua tari, cu guverne diferite si cu unele institutii comune. La inceputul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei si Tarii Romanesti, act care a adus cele doua state intr-o uniune personala. In 1862, cu ajutorul unionistilor din cele doua tari, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizand unirea politica. Dupa inlaturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidata prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constitutia adoptata in acel an a denumit noul stat Romania.