Nici o batalie din cel de-al Doilea Razboi Mondial nu a lasat o impresie atat de traumatica asupra germanilor precum infrangerea categorica suferita pe malurile Volgai, in iarna anilor 1942-1943. Batalia de la Stalingrad, in care au platit cu viata cel putin doua milioane de soldati si civili germani, rusi si de alte nationalitati (inclusiv romani), a fost cea mai sangeroasa batalie din „razboiul de exterminare", declansat de Adolf Hitler.
Cu toata puterea propagandei naziste, anihilarea intregii Armate a Sasea a Germaniei a fost perceputa la Berlin ca o lovitura de soc: lumea a inteles ca Germania va pierde razboiul. Atat pentru Rusia, cat si pentru Germania, Batalia de la Stalingrad a fost un moment psihologic de cotitura. Realizat in trei episoade, acest film documentar serial explica in detaliu cum s-a desfasurat catastrofa si descrie consecintele teribile ale luptei, atat pentru soldati, cat si pentru locuitorii orasului.