Samurai este un termen care a fost folosit in Japonia pentru a desemna indivizi apartinind nobilimii militare. Cuvintul samurai este derivat din verbul japonez saburau (de unde a derivat si numele masculin "Saburo") insemnind a servi. Samuraiul era literar servitorul unui nobil. Casta samurailor a fost desfiintata dupa Restauratia Meiji (1868).
Au existat si femei samurai. Chiar si ele se ucideau daca erau indemnate de sot sau de capetenia locala. Spre deosebire de barbati ele isi taiau beregata.[necesita citare]
Samuraiul de orice rang il putea ucide fara sa dea socotela pe orice persoana inferioara lui ca grad social (taranii, negustorii), dupa bunul lui plac, indiferent daca era barbat, femeie sau copil, indiferent de motiv sau chiar pentru a-si incerca taisul sabiei. Se crede ca sabia samuraiului (katana) era cea mai agera din lume, chiar mai agera decat celebra sabie de Damasc
In Japonia doar samuraiului ii era ingaduit sa poarte arme. Oricine ataca un samurai era considerat a fi un razvratit si era executat pe loc. De asemenea oricine vedea un atac de nesupunere si nu informa autoritatile de indata era omorat, iar pedeapsa sa cadea si asupra familiei sale.
Samuraiului, luptatorul medieval, i s-a atribuit statutul de model suprem si mereu actual al desavarsirii japoneze.
In secolul al XII-lea existau si razboinicii proveniti din randurile taranilor, dar acestia erau putini. Sefii lor, samuraii, erau stapanii satelor respective si vasalii directi ai shogunului. Sub comanda lor se aflau luptatori care inainte de a porni la lupta se parfumau, se machiau si isi innegreau dintii, obicei abandonat in anul 1870.
Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate neconditionata si asistenta militara imediata, dupa care erau recompensati pentru serviciile prestate. Samuraiul purta doua sabii, una lunga (katana) si una scurta (wakizashi). Ei erau cei care-i aparau pe shogun si pe daimyo – nobilul feudal.
Normele cunoscute sub denumirea de codul „razboinicului" (Bushido), nu intotdeauna respectat, exaltau ideea de onoare, de respect fata de cuvantul dat, de sacrificiu pentru suzeran si de dispret fata de moarte. Esenta codului razboinicilor ramanea simtul datoriei. Codul onoarei si al devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru imparat ii situeaza pe samurai in relatie cu cavalerii europeni din evul mediu, dar cu deosebirea ca din codul samurailor lipsea idealul religios.
Zid defensiv la Hakata, de Moko Shurai Ekotoba, 1293.
Cel mai mare samurai, secolul al XVII-lea pe nume Miyamoto Musashi spunea ca juramantul samuraiului inseamna devotament pana la moarte. Codul razboinicului impunea onoare, respect fata de cuvantul dat, spirit de sacrificiu si dispret total fata de moarte.
Spre a evita umilinta captivitatii, iar mai tarziu spre a demonstra credinta fata de stapan, sau spre a protesta impotriva conduitei nedrepte a unui superior direct, a aparut obiceiul numit vulgar harakiri - care inseamna „a-ti spinteca burta" sau, cu un cuvant mai elegant, derivat din chineza, seppuku.
Act voluntar in situatiile indicate mai sus, acest mod de sinucidere devenea obligatoriu cand, ca o favoare ce li se facea samurailor, acestia erau condamnati la moarte. Pentru infaptuirea sinuciderii se alegea un pumnal special, un anume cadru (in unele case medievale existau incaperi sau curti interioare anumit destinate) si se stabilea prezenta martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, ii facea sinucigasului serviciul de a-l decapita sau de a-i taia carotida, dupa deschiderea abdomenului.