Hurrem Haseki Sultan, nascuta Alexandra Anastasia Lisowska, si cunoscuta drept Roxelana (sotia lui Suleyman)
„Mandru, orgolios, sigur pe sine, Suleyman si-a urmat drumul trasat de istorie pana in momentul in care, pe cand avea doar 26 de ani, a intalnit o sclava care i-a bulversat destinul. Recent revenit din campania de la Belgrad, sultanul si-a anuntat haremul ca doreste sa petreaca noaptea cu o noua sclava.
Astfel, toate sclavele s-au gatit cu cele mai frumoase podoabe pentru ca exista o veritabila concurenta intre ele, fiecare dorind sa fie cea mai frumoasa si sa fie remarcata de sultan deoarece tot viitorul lor putea depinde de decizia acestuia. Soliman a defilat in fata tuturor sclavelor aliniate, care aveau ochii lasati in pamant, cu exceptia unei rutence, cu sanii descoperiti, care il fixa fara incetare. Aceasta a fost amuzat de privirea sa rautacioasa, de nasul ei carn, de tenul luminos si de corpul frumos. Fericita aleasa era Roxelana (Hurrem), fiica unui preot din Rutenia (Ucraina), prizoniera de razboi in cursul campaniei din Crimeea din timpul domniei lui Selim I, vanduta ca sclava lui Makbul Ibrahim Pasa, care, dupa ce i-a oferit o educatie solida, a oferit-o cadou reginei-mame, sultana Hafsa. Aceasta, fermecata de gratia si manierele tinerei, a trimis-o in haremul fiului sau, Soliman Magnificul. Tot ea este cea care ii va da numele de «Hurrem» – «cea vesela».
Hurrem stia ca in acea seara isi juca destinul, ca aceea era singura ei sansa: ori devenea o persoana importanta, ori ramanea sclava toata viata. Sultanul a apreciat vitalitatea celor 17 ani ai sai si, cu cat vorbea mai mult cu ea, cu atat devenea mai interesat. In acea noapte, Hurrem si-a etalat calitatile pentru a-l multumi pe sultan si, daca luam in considerare cantitatea si calitatea cadourilor primite, cu siguranta a reusit. Dupa ce sultanul a cerut sa o revada de mai multe ori, ea a devenit rapid favorita sa si a inceput sa fie respectata in harem, consolidandu-si pozitia in momentul in care a ramas insarcinata. Ulterior, dupa nasterea fiului lor, Hurrem a vrut sa paraseasca haremul, dar Soliman Magnificul, contrar traditiei, s-a casatorit cu ea, devenind astfel cea de-a doua sotie a sultanului.
Dragostea sultanului pentru Hurrem a infuriat-o pe prima sotie, sultana Mahidevran. In consecinta, a inceput o adevarata batalie intre cele doua femei, lupta ce se acutiza de la o zi la alta, in ciuda eforturilor depuse de regina-mama in incercarea de a le impaca sau macar de a le tempera pe cele doua. Cronicile perioadei afirma ca, intr-una din zile, femeile s-au batut atat de tare incat Hurrem, exagerandu-si ranile, a reusit sa convinga sultanul ca, pentru a o pedepsi pe Mahidevran, trebuie sa o exileze la Manisa, provincie al carei guvernator era chiar fiul acesteia, Mustafa. Dupa moartea mamei sultanului, Hurrem a devenit stapana haremului, mai ales ca, in acest interval, ea ii nascuse deja lui Suleyman patru baieti: Mehmet, Selim, Baiazid si Cihangir.
Aceasta fosta sclava ruteana, ce manuia la fel de bine pana si sensul cuvintelor, l-a determinat pe sultan sa se indragosteasca atat de nebuneste de ea incat, de multe ori, acesta parea ca o asculta orbeste. De altfel, atunci cand pleca in campanie, ea ii scria scrisori care incepeau cu: „Maiestatea Sa, sultanul meu, iubirea inimii mele, soarele tarii mele, steaua fericirii mele", cuvinte ce il atingeau profund pe suveran, care ii raspundea prin mesaje arzatoare precum: „Iubirea mea, draga mea, confidenta mea, viata mea, clarul meu de luna, sultana mea, regina tuturor frumusetilor" etc. [...]
Profitand de marea iubire a sultanului pentru ea, Hurrem a inlaturat toate barierele care ii blocau ambitiile. Cu toate acestea, chiar daca toata lumea ii accepta capriciile, ea nu avea nicio influenta asupra primului-ministru, ba chiar era geloasa pe prietenia pe care sultanul i-o purta lui Ibrahim Pasa. In plus, marele vizir il sustinea pe Mustafa ca print mostenitor, fiul sultanei Mahidevran. In consecinta, Hurrem urmarea sa il elimine pe acest om, care ii compromitea toate proiectele, in ciuda opozitiei lui Soliman Magnificul.
Ruteana era o femeie inteligenta si stia ca nu castiga nimic daca insista, asa ca a preferat sa aiba rabdare si sa isi consolideze in timp pozitia pentru a-si realiza planurile.
Astfel, pentru a combate trio-ul format din marele vizir, sotia acestuia, Hatice, care era si sora suveranului, si Mustafa, fiul din prima casatorie, Hurrem a luat decizia de a-si casatori fiica, Mihrimah, cu Rustem Pasa, emirul din Diyarbakir. In acest mod, a reusit sa construiasca o a doua tabara, care sa contrabalanseze puterea de decizie a celor trei si sa isi sustina propriii copii in lupta pentru tron in detrimentul lui Mustafa.
Pentru a-si atinge scopurile, trebuia ca marele vizir sa dispara, lucru nu foarte dificil, avand in vedere ca acesta s-a lasat purtat de capriciile puterii si a realizat mai multe erori. Desi casatorit cu sora sultanului, Ibrahim Pasa avea o metresa, Muhsine, cu care tinea corespondenta in timpul calatoriilor sale.
Intr-o zi, una dintre scrisori a ajuns in mainile sotiei sale, care i-a facut o scena – incident rau primit la palat. Mai tarziu, o grava greseala facuta de marele vizir a fost ca a declarat unui ambasador: «Cuvantul meu valoreaza mai mult decat cel al sultanului», replica ce a fost repetata si monarhului, acesta considerand-o ofensatoare.
Cu o alta ocazie, in timp ce era in misiune in strainatate, marele vizir a semnat un act in care se autoproclama «Ibrahim, marele comandant al armatei». Sultana Hurrem a gasit in aceste trei evenimente momentul prielnic pentru a zdruncina integritatea reputatiei acestuia. Mai mult decat atat, in timpul campaniei din Persia, Ibrahim Pasa a comis si alte doua erori importante, care au servit planurilor sultanei.
Pe de o parte, se presupune ca l-a spanzurat fara motiv pe ministrul de finante, Iskender Celebi, si, pe de alta parte, a fost gasita o scrisoare care dezvaluia un acord impotriva imperiului intre marele vizir Ibrahim Pasa si imparatul Carol V (Quintul).
urrem a plasat spioni in jurul lui Mustafa, ceea ce i-a permis sa fie la curent cu cele mai mici gesturi pe care le facea acesta. Totodata, ea a schimbat continutul scrisorilor dintre el si tatal sau astfel incat sultanul a fost cuprins de manie in fata insolentei fiului sau. Intr-o zi, acesta i-a scris: «Mustafa, fiul meu, nu te revolta impotriva puterii», dar scrisoarea s-a pierdut sau a fost falsificata. Suveranul si-a trimis marele vizir pentru a-l sfatui pe fiul sau, dar acesta s-a intors cu mesaje mincinoase, facandu-l sa creada ca fiul sau uneltea o insurectie, alaturi de popor si armata, pentru a-l rasturna si a-i lua locul pe tron.
In realitate, Mustafa nu avea o asemenea intentie, insa aceasta urzeala de minciuni au epuizat rabdarea batranului sultan, care, plin de remuscari si de regrete pentru ca isi iubea enorm fiul, a decis sa il condamne la moarte. Acesta a fost inmormantat alaturi de fratele sau, Mehmet, print de Manisa, in cavoul ridicat in gradina moscheii Sehzade (printi mostenitori), construita in 1542 de Mimar Sinan.
Izolat in durere, Soliman Magnificul s-a dedicat in intregime religiei si, intre timp, i-a comandat arhitectului sau sa construiasca moscheea Suleymaniye. Sultana Hurrem, de asemenea, se linistise si, pentru ca nu mai avea nicio lupta de dat, se ocupa si ea de ctitorii pioase. A cerut sa se construiasca o baie publica dubla (hamam) in fata bisericii Sfanta Sofia si un complex religios la Haseki.
Sursa:Historia.ro