Mari cuceritori - Soliman Magnificul
Soliman I (turca imperiului Otoman: سليمان Sulaymān, turca: Suleyman; n. 6 noiembrie 1494 - d. 5/6 septembrie 1566) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman, ce a domnit intre anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au domnit o perioada lunga de timp. In Orient acesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul[1], iar in Occident sub numele de Legislatorul (in turca: Kanuni; araba: القانونى, al -Qānūnī) datorita implicarii sale in finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman. Soliman a fost cel mai puternic si cunoscut conducator din Europa secolului al XVI-lea.
El coordona politica si economia Imperiului, dar era, in acelasi timp, si conducatorul armatei. Fiind in fruntea acesteia el cucereste pe rand Belgrad-ul, Rhodos-ul, si, dupa victoria de la Mohacs din 1526, reuseste sa puna stapanire pe o mare parte din teritoriul Regtului Ungar. In lupta sa pentru cucerirea unor noi teritorii precum Persia, Africa de Nord sau Algeria se uneste cu armata Orientului Mijlociu. Acesta controleaza traficul maritim din mari precum Marea Mediterana, Marea Rosie si Golful Persic[2].
Fiind conducatorul Imperiului Otoman, acesta instituia si promulga legi din punct de vedere economic, social, financiar si justitie. Aceste legi dure au dainuit si dupa moartea sa o lunga perioada de timp. In perioada domniei sale cultura otomana se dezvolta mai ales in domeniul artelor, literaturii si arhitecturii[3].
Incalcand traditiile otomane privind casatoria, acesta se casatoreste cu o supusa din haremul sau pe nume Roxelana.
Casatoria sultanului cu aceasta il face pe acesta sa castige mai multa notorietate. Dupa 46 de ani de domnie Soliman moare si fiul sau, mostenitorul tronului, Selim al II-lea, preia conducerea, ducand mai departe succesul tatalui sau.
Copilaria si tineretea
Suleiman a fost nascut in Trabzon de-a lungul coastei Marii Negre, probabil pe 6 noiembrie 1494[4]. Mama lui s-a numit Aishe Hafsa Sultan si a murit in 1534. La varsta de sapte ani, el a fost trimis sa studieze stiinta, istorie, literatura, teologie, si tactici militare in scolile din Palatul Topkapi din Constantinopol. Ca un om tanar, s-a imprietenit cu Ibrahim, un sclav care a devenit ulterior unul dintre consilierii lui cei mai de incredere[5]. De la varsta de saptesprezece ani, tanarul Suleiman a fost numit in functia de primar al orasului Kaffa (Theodosia), apoi in orasul Sarukhan (Manisa). Dupa moartea tatalui sau, Selim I (1465-1520), Suleiman a fost numit sultan. O descriere a lui Suleiman, la cateva saptamani in urma urcarii sale la tron, a fost furnizata de trimisul venetian Bartolomeo Contarini: "El are douazeci si cinci ani este inalt, dar sarmos, si are un ten delicat. Gatul lui este un pic prea lung, fata lui este subtire, iar nasul lui e acvilin. Are mustata si o barba mica. Cu toate acestea, el are o infatisare placuta, desi are o piele palida. El va fi un Domn (regent) intelept, iubitor de studiu, si de oameni". Unii istorici sustin ca in tineretea sa, Suleiman a avut o admiratie pentru Alexandru cel Mare[6] [7]. El a fost influentat de viziunea lui Alexandru de a construi un imperiu in lume care s-ar intinde de la est pana la vest, iar acest lucru a creat o unitate dialectica pentru campaniile sale militare in Asia si in Africa, precum si in Europa.
Cuceriri in Europa
Dupa reusita tatalui sau, Suleiman a inceput o alta serie de cuceriri militare, el a potolit o revolta condusa de guvernatorul otoman al Damascului in 1521. Suleiman incepe cat mai repede pregatirile pentru cucerirea Belgradului din Regatul Ungariei, ceea ce stra-bunicul lui, Mahomed al II-lea, nu a reusit sa realizeze. Inaintarea sa a fost intarziata de catre maghiari ajutati mai apoi de catre sarbi, bulgari si bizantini, acestia au ramas singura forta care ar putea bloca in continuare expansiunea Imperiului Otoman in Europa. Suleiman a incercuit Belgradul sarbesc si a inceput o serie de bombardamente masive. Cu o garnizoana de doar 700 de barbati, si fara a primi niciun ajutor din Ungaria, Belgradul a cazut in august 1521[8].
Stirea ca a fost cucerita una dintre cetatile majore ale crestinismului, a raspandit frica in intreaga Europa. Ca ambasador al Sfantului Imperiu Roman la Constantinopol el a spus: "Captura de la Belgrad a fost la originea evenimentelor dramatice care a cuprins Ungaria. Acest lucru a condus la moartea regelui Ludovic"[9]. Drumul spre Ungaria si Austria se deschide, dar Suleiman doreste sa cucereasca Insula Rhodos din Mediterana de Est, baza a Cavalerilor Ospitalieri, ale caror activitati de pirati din apropierea Asiei Mici si Levant sunt o problema pentu otomani. In vara anului 1522, profitand de flota marina pe care a mostenit-o de la tatal sau, Suleiman a trimis o armada de aproximativ 400 de vase in timp ce conduce personal o armata de 100.000 de soldati spre Asia Mica pana la un punct opus al insulei[10]. Dupa un asediu de cinci luni, cu ciocniri brutale, Rodos a capitulat si Soliman a permis Cavaleriei din Rhodos sa paraseasca insula. Ei au format in cele din urma o baza noua in Malta.
Regele Ioan Sigismund Zapolya al Ungariei cu sultanul Suleiman in 1556.
Relatiile dintre Ungaria si Imperiul Otoman s-au deteriorat, Suleiman a reluat campania in Europa de Est si la 29 august 1526, el l-a invins pe Ludovic al II-lea al Ungariei si Boemiei (1506-1526) in Batalia de la Mohacs (1526), unde regele a fost ucis. Rezistenta maghiara s-a prabusit si Imperiul Otoman a devenit cea mai mare putere in Europa de Est[11]. Cand a vazut corpul neinsufletit al regelui Ludovic, Suleiman ar fi spus, plangand: "Am venit intr-adevar impotriva lui; dar nu am vrut ca el sa moara"[12][13].
In anii urmatori, sub conducerea lui Carol Quintul si a fratele sau Ferdinand, arhiducele de Austria, Habsburgii au reocupat Buda si Ungaria. Ca urmare, in 1529, Soliman, din nou, a marsaluit prin valea Dunarii si a recastigat controlul asupra orasului Buda si in toamna urmatoare a asediat Viena. A fost cea mai ambitioasa expeditie a Imperiului Otoman si apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoana de 16.000 oameni[14], austriecii i-au provocat lui Suleiman o infrangere si au creat o rivalitate geopolitica otomano-habsburgica care a durat pana spre inceputul secolulului al 20-lea[15]. A mai urmat o noua incercare de a cuceri Viena in 1532 , dar Suleiman nu a reusit din nou[16]. In ambele cazuri, armata otomana a fost afectata de conditii meteorologice nefavorabile si nu a fost aprovizionata la timp[17].
Asediul otoman al orasului maghiar Strigoniu din anul 1543
In anii 1540 a urmat un conflict in Ungaria si Soliman are posibilitatea de a razbuna infrangerea suferita la Viena. Unii nobili maghiari au propus ca imparatul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), care a fost domnitor al Austriei vecine si legat de familia lui Ludovic al II-lea prin casatorie, sa fie rege al Ungariei, citand acordurile anterioare, prin care ungurii au accepat ca Habsburgii sa ia tronul Ungariei, fiindca Ludovic a murit fara mostenitori. Cu toate acestea, nobilii au apelat la unul dintre ei, Ioan Zapolya, care fiind sustinut de Suleiman, a ramas nerecunoscut ca rege ungur de catre puterile crestine ale Europei.
In 1541, Habsburgii au intrat din nou in conflict cu otomanii, deoarece au incercat sa asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse si ca urmare[18], Ferdinand si fratele sau, Carol al V-lea, au fost fortati sa incheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Suleiman. Ferdinand a renuntat la conducerea Regatului Ungariei si a fost fortat sa plateasca o suma fixa anuala (tribut) catre sultan pentru tinuturile maghiare aflate sub controlul lui. De o mai mare importanta simbolica, tratatul mentionat nu l-a numit pe Carol V "imparat", ci mai degraba in termeni mai clar ca "rege al Spaniei", lasandu-l astfel, implicit, pe Suleiman sa se considere adevarata putere[19]. Cu principalii rivali ai lui in Europa de Est, Soliman a asigurat Imperiului Otoman un rol important in peisajul politic al Europei din Evul Mediu Tarziu.