Din aceeasi categorie
|
Cele mai celebre teatre din lume - La Scala 942 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Antonio Gaudi - Biografie 1.231 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Carol Davila, un francez pe meleagurile Valahiei 929 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Antonio Lobo Antunes 1.079 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Antonio Vivaldi 1.537 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Franz Liszt 1.422 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Paparazzi extremi: Batalia pentru povestea perfecta | 22 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Piramidele din Guimar 56 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Galeria Maestrilor - Tiepolo ( Documentar ) 746 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
9 civilizații dispărute 1.391 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Antonio Salieri
| Adaugat de Cozana | 04.12.2013 |  Adauga
la favorite |
1.242 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteAntonio Salieri - (n. 18 august 1750, Legnago, Italia - d. 7 mai 1825, Viena, Austria), compozitor si dirijor, maestru al Capelei Imperiale din Viena, rival al lui Mozart si indrumator al lui Beethoven, Schubert si Liszt, unul dintre cei mai importanti muzicieni ai timpului sau. Cele mai cunoscute lucrari ale sale sunt: Europa recunoscuta, Danaidele, Falstaff. Se banuieste si astazi ca ar fi fost implicat in moartea lui Mozart, desi marea majoritate a muzicicologilor specializati in epoca respectiva sunt de parere ca suspiciunea este total nefondata.
Crescut intr-o familie prospera de negustori, Salieri a studiat doua instrumente importante ale timpului, vioara si clavecinul, dar si toate elementele vocalismului. Fratele sau Francesco, care era studentul lui Giuseppe Tartini, i-a fost profesor la randul sau. Francesco era un violonist foarte talentat si era adesea chemat sa cante la festivalurile organizate de bisericile din jurul oraselului natal, Legnago. Antonio erau mereu prezent unde Francesco era chemat sa cante.
Dupa moartea destul de timpurie a parintilor se muta la Padua, apoi la Venetia, unde a studiat basso continuo cu Giovanni Battista Pescetti. In 1766, la Venetia, Salieri l-a intalnit pe Florian Leopold Gassmann, compozitorul oficial al curtii imperiale din Viena, care l-a invitat pe Salieri sa vina in orasul imperial, unul din centrele muzicii clasice ale timpului. Acolo, Salieri a studiat compozitia cu Gassmann, care l-a initiat in metoda lui Johann Joseph Fux, Gradus ad Parnassum. Salieri a ramas la Viena pentru restul vietii sale.
In 1774, dupa moartea lui Gassmann, Salieri a fost numit compozitor al curtii de catre Imparatul Iosif II. A intalnit-o pe sotia sa, Therese von Helfersdorfe, in 1774. (Cuplul a urmat sa aiba opt copii). Salieri a devenit Kapellmeister Imperial in 1788, o functie pe care a ocupat-o pana in 1824. A fost presedinte al "Tonkunstler-Societat" (societate a artistilor muzicali) din 1788 pana in 1795, vice-presedinte dupa 1795, si s-a ocupat de concertele ei pana in 1818.
A atins un statut social elevat, si era adesea asociat cu alti compozitori celebri ca Joseph Haydn sau Louis Spohr. A avut roluri importante in muzica clasica a secolului al XIX-lea: le-a fost profesor unor faimosi compozitori ca Ludwig van Beethoven, Carl Czerny, Johann Nepomuk Hummel, Franz Liszt, Giacomo Meyerbeer, Ignaz Moscheles, Franz Schubert si Franz Xaver Sussmayr. I-a fost profesor si celui mai mic fiu al lui Mozart, Franz Xaver Wolfgang Mozart.
In timpul vietii sale, Salieri a dobandit un mare prestigiu ca dirijor si compozitor, in principal pentru lucrarile sale de opera, dar mai ales pentru muzica sacra sau muzica de camera. Printre cele mai apreciate lucrari ale compozitorului se pot mentiona Armida (1771), La scuola de' gelosi (1778), Der Rauchfangkehrer (1781), Les Danaides (1784), aceasta din urma prezentata pentru prima data ca o lucrare a compozitorului Gluck, intitulata Tarare d'Ormus (1788), Palmira, Regina di Persia (1795) si Falstaff o sia Le tre burle (1799)). A compus un numar relativ mic de lucrari instrumentale, printre care se pot mentiona doua concerte de pian, un concert pentru orga scris in 1773, un concert pentru fluier, un concert pentru oboi si orchestra (in 1774) si un set de variatiuni avand la baza lucrarea La Follia di Spagna din 1815.
Se spune Salieri a cauzat moartea lui Mozart prin otravirea acestuia, din cauza rivalitatii lor in domeniul muzical si pentru ca Salieri resimtea puternic superioritatea lui Mozart. Muzicologii au respins in mod complet aceasta teza, dar ea continua sa reziste in literatura,dar si in filmografie, exemplul cel mai ilustru fiind filmul din anul 1984 al lui Milos Forman, Amadeus. Adevarul este ca Mozart si Salieri au fost uneori in competitie, dar s-au comportat amical unul fata de celalalt si s-au respectat reciproc. Cu toate acestea, au existat si motive care au facut sa existe suspiciuni cu privire la o ostilitate intre cei doi.
Astfel, in 1790, la Viena, Mozart mentiona o serie de intrigi ale lui Salieri cu privire la noua sa opera Cosi fan tutte. Pe masura ce muzica lui Mozart devenea tot mai populara de-a lungul anilor, muzica lui Salieri era uitata; imputari ulterioare au castigat credibilitate si au intinat reputatia lui Salieri. La inceputul secolului al XIX-lea nationalismul crescand a dat nastere unei tendinte de a transfigura geniul austriac al lui Mozart in timp ce italianului Salieri i s-a atribuit rolul rivalului sau diabolic. Singspiel Szenen aus Mozarts Leben LoWV28 (1832) a lui Albert Lortzing foloseste cliseul intrigantului Salieri care incearca sa franeze cariera lui Mozart. Trebuie spus insa ca, desi nascut italian, Salieri a trait in Viena imperiala de la varsta de 16 ani si a fost privit ca un compozitor german. In 1772 imparateasa Maria Tereza comenta preferintele sale pentru compozitorii italieni in defavoarea celor germani ca Gassmann, Salieri sau Gluck. Salieri insusi se vedea ca un compozitor german, dupa cum par sa o demonstreze unele dintre scrisorile, cantatele, operele si cantecele sale scrise in limba germana.
Biograful Alexander Wheelock Thayer crede ca suspiciunile lui Mozart in ceea ce il priveste pe Salieri se pot datora unui incident din 1781 cand Mozart a solicitat sa fie profesor de muzica al printesei de Wurttemberg si Salieri a fost ales in locul lui datorita reputatiei sale de profesor de canto. In anul urmator, Mozart a esuat din nou in solicitarea de a fi profesorul de pian al printesei.
Tarziu apoi cand Nunta lui Figaro nu a fost bine primita nici de imparatul Iosif al II-lea nici de public, Mozart a dat vina pe Salieri pentru esecul operei. "Salieri si clica lui vor misca cerurile si pamantul ca sa omoare opera", ii scrie Leopold Mozart fiicei sale Nannerl. dar in momentul premierei lui Figaro, Salieri era ocupat cu opera sa in limba franceza Les Horaces. Thayer crede ca intrigile care au inconjurat esecul lui Figaro au fost instigate de poetul Giovanni Battista Casti impotriva lui Lorenzo da Ponte, poetul Curtii care a scris libretul de la Figaro.
Mai tarziu cand da Ponte era in Praga pregatind scenariul pentru Don Giovanni i s-a ordonat sa se intoarca in Viena pentru nunta regala la care va fi interpretat Axur, Re d'Ormus al lui Salieri. Evident, Mozart a fost nemultumit de acest fapt.
Exista, totusi, mai multe dovezi ale cooperarii celor doi compozitori decat ale unor animozitati reale dintre ei. De pilda, Mozart l-a angajat pe Salieri sa ii predea fiului sau Franz Xaver, si cand Salieri a fost angajat Kappelmeister in 1788, el a readusla ordinea zilei opera Figaro in loc sa prezinte o opera personala, iar cand a fost la festivitatile de incoronare pentru Leopold al II-lea in 1790 avea nu mai putin de trei masse ale lui Mozart in bagajul sau. Salieri si Mozart au compus chiar si o cantata pentru voce si pian intitulata Per la ricuperata salute di Ophelia, care sarbatorea fericita reintoarcere pe scena a faimoasei cantarete Nancy Storace. Aceasta cantata s-a pierdut, desi a fost tiparita de Artaria in 1785. Davidde penitente K.469 (1785) a lui Mozart, concertul sau pentru pian in Mi bemol major K.482 (1785), cvintetul pentru clarinet K.581 (1789), si marea simfonie in Sol minor K.550, au fost prezentate la sugestia lui Salieri care chiar a dirijat una dintre reprezentatii in 1791. In ultima sa scrisoare care a supravietuit, Mozart ii spune sotiei sale despre prezenta lui Salieri la opera sa Flautul Fermecat K 620 vorbind entuziasmat: " A ascultat-o si vizionat-o cu toata atentia, si de la uvertura pana la ultimul refren nu a fost nici o bucata care sa nu smulga un bravo sau bello de la el..."
Sanatatea lui Salieri s-a deteriorat in ultimii sai ani de viata si a fost spitalizat cu putin inainte de moartea sa. La scurt timp dupa ce a murit s-au raspandit zvonuri ca, aflat pe patul de moarte, si-ar fi marturisit asasinarea lui Mozart. Cei doi asistenti ai lui Salieri, Gottlieb Parsko and Georg Rosenberg, cat si medicul sau de familie Joseph Rohrig au declarat insa ca nu au auzit asemenea lucruri. Cel putin una dintre aceste trei persoane a fost cu el in tot timpul spitalizarii sale.
Dupa moartea lui Salieri in 1825, drama lui Aleksandr Puskin, Mozart si Salieri (1831), precum si compunerea unei opere de Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov (1898) au pornit o traditie de licenta poetica bazata pe presupusul asasinat. In perioada contemporana, aceasta versiune este reluata si popularizata de piesa puternic fictionala a lui Peter Shaffer, intitulata Amadeus (1979), dar, mai ales, de filmul castigator al Oscarului din 1984 al lui Milos Forman bazat pe aceasta piesa, in care F. Murray Abraham il interpreteaza pe Salieri si Tom Hulce personajul care da titlul filmului. Atat Schaffer cat si Forman au afirmat in mod expres natura fictiva a operei lor si in timp ce nu este aratat in mod explicit in piesa ca Salieri l-a ucis pe Mozart, el este portretizat ca urandu-l de moarte pe rivalul sau, mergand pana intr-acolo incat sa il renege pe Dumnezeu pentru ca l-a binecuvantat pe Mozart cu un talent fantastic (portretizat in piesa ca un dandy imatur), in timp ce lui Salieri nu i-a lasat nimic altceva decat sa fie "o mediocritate".
In mare parte din cauza lui Schaffer si a adaptarii sale cinematografice cuvantul "Salieri" a intrat in constiinta publicului ca insemnand un artist de calitate, dar care sta in umbra unui geniu sau, mai rau decat atat, un muzician lipsit de talent.
Crescut intr-o familie prospera de negustori, Salieri a studiat doua instrumente importante ale timpului, vioara si clavecinul, dar si toate elementele vocalismului. Fratele sau Francesco, care era studentul lui Giuseppe Tartini, i-a fost profesor la randul sau. Francesco era un violonist foarte talentat si era adesea chemat sa cante la festivalurile organizate de bisericile din jurul oraselului natal, Legnago. Antonio erau mereu prezent unde Francesco era chemat sa cante.
Dupa moartea destul de timpurie a parintilor se muta la Padua, apoi la Venetia, unde a studiat basso continuo cu Giovanni Battista Pescetti. In 1766, la Venetia, Salieri l-a intalnit pe Florian Leopold Gassmann, compozitorul oficial al curtii imperiale din Viena, care l-a invitat pe Salieri sa vina in orasul imperial, unul din centrele muzicii clasice ale timpului. Acolo, Salieri a studiat compozitia cu Gassmann, care l-a initiat in metoda lui Johann Joseph Fux, Gradus ad Parnassum. Salieri a ramas la Viena pentru restul vietii sale.
In 1774, dupa moartea lui Gassmann, Salieri a fost numit compozitor al curtii de catre Imparatul Iosif II. A intalnit-o pe sotia sa, Therese von Helfersdorfe, in 1774. (Cuplul a urmat sa aiba opt copii). Salieri a devenit Kapellmeister Imperial in 1788, o functie pe care a ocupat-o pana in 1824. A fost presedinte al "Tonkunstler-Societat" (societate a artistilor muzicali) din 1788 pana in 1795, vice-presedinte dupa 1795, si s-a ocupat de concertele ei pana in 1818.
A atins un statut social elevat, si era adesea asociat cu alti compozitori celebri ca Joseph Haydn sau Louis Spohr. A avut roluri importante in muzica clasica a secolului al XIX-lea: le-a fost profesor unor faimosi compozitori ca Ludwig van Beethoven, Carl Czerny, Johann Nepomuk Hummel, Franz Liszt, Giacomo Meyerbeer, Ignaz Moscheles, Franz Schubert si Franz Xaver Sussmayr. I-a fost profesor si celui mai mic fiu al lui Mozart, Franz Xaver Wolfgang Mozart.
In timpul vietii sale, Salieri a dobandit un mare prestigiu ca dirijor si compozitor, in principal pentru lucrarile sale de opera, dar mai ales pentru muzica sacra sau muzica de camera. Printre cele mai apreciate lucrari ale compozitorului se pot mentiona Armida (1771), La scuola de' gelosi (1778), Der Rauchfangkehrer (1781), Les Danaides (1784), aceasta din urma prezentata pentru prima data ca o lucrare a compozitorului Gluck, intitulata Tarare d'Ormus (1788), Palmira, Regina di Persia (1795) si Falstaff o sia Le tre burle (1799)). A compus un numar relativ mic de lucrari instrumentale, printre care se pot mentiona doua concerte de pian, un concert pentru orga scris in 1773, un concert pentru fluier, un concert pentru oboi si orchestra (in 1774) si un set de variatiuni avand la baza lucrarea La Follia di Spagna din 1815.
Se spune Salieri a cauzat moartea lui Mozart prin otravirea acestuia, din cauza rivalitatii lor in domeniul muzical si pentru ca Salieri resimtea puternic superioritatea lui Mozart. Muzicologii au respins in mod complet aceasta teza, dar ea continua sa reziste in literatura,dar si in filmografie, exemplul cel mai ilustru fiind filmul din anul 1984 al lui Milos Forman, Amadeus. Adevarul este ca Mozart si Salieri au fost uneori in competitie, dar s-au comportat amical unul fata de celalalt si s-au respectat reciproc. Cu toate acestea, au existat si motive care au facut sa existe suspiciuni cu privire la o ostilitate intre cei doi.
Astfel, in 1790, la Viena, Mozart mentiona o serie de intrigi ale lui Salieri cu privire la noua sa opera Cosi fan tutte. Pe masura ce muzica lui Mozart devenea tot mai populara de-a lungul anilor, muzica lui Salieri era uitata; imputari ulterioare au castigat credibilitate si au intinat reputatia lui Salieri. La inceputul secolului al XIX-lea nationalismul crescand a dat nastere unei tendinte de a transfigura geniul austriac al lui Mozart in timp ce italianului Salieri i s-a atribuit rolul rivalului sau diabolic. Singspiel Szenen aus Mozarts Leben LoWV28 (1832) a lui Albert Lortzing foloseste cliseul intrigantului Salieri care incearca sa franeze cariera lui Mozart. Trebuie spus insa ca, desi nascut italian, Salieri a trait in Viena imperiala de la varsta de 16 ani si a fost privit ca un compozitor german. In 1772 imparateasa Maria Tereza comenta preferintele sale pentru compozitorii italieni in defavoarea celor germani ca Gassmann, Salieri sau Gluck. Salieri insusi se vedea ca un compozitor german, dupa cum par sa o demonstreze unele dintre scrisorile, cantatele, operele si cantecele sale scrise in limba germana.
Biograful Alexander Wheelock Thayer crede ca suspiciunile lui Mozart in ceea ce il priveste pe Salieri se pot datora unui incident din 1781 cand Mozart a solicitat sa fie profesor de muzica al printesei de Wurttemberg si Salieri a fost ales in locul lui datorita reputatiei sale de profesor de canto. In anul urmator, Mozart a esuat din nou in solicitarea de a fi profesorul de pian al printesei.
Tarziu apoi cand Nunta lui Figaro nu a fost bine primita nici de imparatul Iosif al II-lea nici de public, Mozart a dat vina pe Salieri pentru esecul operei. "Salieri si clica lui vor misca cerurile si pamantul ca sa omoare opera", ii scrie Leopold Mozart fiicei sale Nannerl. dar in momentul premierei lui Figaro, Salieri era ocupat cu opera sa in limba franceza Les Horaces. Thayer crede ca intrigile care au inconjurat esecul lui Figaro au fost instigate de poetul Giovanni Battista Casti impotriva lui Lorenzo da Ponte, poetul Curtii care a scris libretul de la Figaro.
Mai tarziu cand da Ponte era in Praga pregatind scenariul pentru Don Giovanni i s-a ordonat sa se intoarca in Viena pentru nunta regala la care va fi interpretat Axur, Re d'Ormus al lui Salieri. Evident, Mozart a fost nemultumit de acest fapt.
Exista, totusi, mai multe dovezi ale cooperarii celor doi compozitori decat ale unor animozitati reale dintre ei. De pilda, Mozart l-a angajat pe Salieri sa ii predea fiului sau Franz Xaver, si cand Salieri a fost angajat Kappelmeister in 1788, el a readusla ordinea zilei opera Figaro in loc sa prezinte o opera personala, iar cand a fost la festivitatile de incoronare pentru Leopold al II-lea in 1790 avea nu mai putin de trei masse ale lui Mozart in bagajul sau. Salieri si Mozart au compus chiar si o cantata pentru voce si pian intitulata Per la ricuperata salute di Ophelia, care sarbatorea fericita reintoarcere pe scena a faimoasei cantarete Nancy Storace. Aceasta cantata s-a pierdut, desi a fost tiparita de Artaria in 1785. Davidde penitente K.469 (1785) a lui Mozart, concertul sau pentru pian in Mi bemol major K.482 (1785), cvintetul pentru clarinet K.581 (1789), si marea simfonie in Sol minor K.550, au fost prezentate la sugestia lui Salieri care chiar a dirijat una dintre reprezentatii in 1791. In ultima sa scrisoare care a supravietuit, Mozart ii spune sotiei sale despre prezenta lui Salieri la opera sa Flautul Fermecat K 620 vorbind entuziasmat: " A ascultat-o si vizionat-o cu toata atentia, si de la uvertura pana la ultimul refren nu a fost nici o bucata care sa nu smulga un bravo sau bello de la el..."
Sanatatea lui Salieri s-a deteriorat in ultimii sai ani de viata si a fost spitalizat cu putin inainte de moartea sa. La scurt timp dupa ce a murit s-au raspandit zvonuri ca, aflat pe patul de moarte, si-ar fi marturisit asasinarea lui Mozart. Cei doi asistenti ai lui Salieri, Gottlieb Parsko and Georg Rosenberg, cat si medicul sau de familie Joseph Rohrig au declarat insa ca nu au auzit asemenea lucruri. Cel putin una dintre aceste trei persoane a fost cu el in tot timpul spitalizarii sale.
Dupa moartea lui Salieri in 1825, drama lui Aleksandr Puskin, Mozart si Salieri (1831), precum si compunerea unei opere de Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov (1898) au pornit o traditie de licenta poetica bazata pe presupusul asasinat. In perioada contemporana, aceasta versiune este reluata si popularizata de piesa puternic fictionala a lui Peter Shaffer, intitulata Amadeus (1979), dar, mai ales, de filmul castigator al Oscarului din 1984 al lui Milos Forman bazat pe aceasta piesa, in care F. Murray Abraham il interpreteaza pe Salieri si Tom Hulce personajul care da titlul filmului. Atat Schaffer cat si Forman au afirmat in mod expres natura fictiva a operei lor si in timp ce nu este aratat in mod explicit in piesa ca Salieri l-a ucis pe Mozart, el este portretizat ca urandu-l de moarte pe rivalul sau, mergand pana intr-acolo incat sa il renege pe Dumnezeu pentru ca l-a binecuvantat pe Mozart cu un talent fantastic (portretizat in piesa ca un dandy imatur), in timp ce lui Salieri nu i-a lasat nimic altceva decat sa fie "o mediocritate".
In mare parte din cauza lui Schaffer si a adaptarii sale cinematografice cuvantul "Salieri" a intrat in constiinta publicului ca insemnand un artist de calitate, dar care sta in umbra unui geniu sau, mai rau decat atat, un muzician lipsit de talent.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.