Din aceeasi categorie
|
Istoria Matematicii - Documentar pe intelesul tuturor 9.241 vizite - 0 comentarii adaugat de zizi |
||||||||||||||||||
|
1/5.Istoria Indiei - Documentar BBC / Partea 1 2.714 vizite - 0 comentarii adaugat de Documentar |
||||||||||||||||||
|
5/5..Istoria Indiei - Documentar BBC / Partea 5 2.528 vizite - 0 comentarii adaugat de Documentar |
||||||||||||||||||
|
3/5..Istoria Indiei - Documentar BBC / Partea 3 2.285 vizite - 0 comentarii adaugat de Documentar |
||||||||||||||||||
|
4/5..Istoria Indiei - Documentar BBC / Partea 4 2.019 vizite - 0 comentarii adaugat de Documentar |
||||||||||||||||||
|
2/5..Istoria Indiei - Documentar BBC / Partea 2 1.768 vizite - 0 comentarii adaugat de Documentar |
||||||||||||||||||
|
America inainte de Columb / Documentar subtitrat RO 3.712 vizite - 1 comentarii adaugat de gusa |
||||||||||||||||||
|
Civilizatia 9 Literatura si pictura 1.109 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cristofor Columb / Documentar 1.952 vizite - 0 comentarii adaugat de fane |
||||||||||||||||||
|
6. Povestea Indiei - un uimitor documentar BBC 4.228 vizite - 0 comentarii adaugat de charles |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Istoria muzicii Punk in America / Documentar
| Adaugat de dida | 15.10.2013 |  Adauga
la favorite |
868 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoritePunk rock-ul este un gen de muzica rock de tip anti-establishment (impotriva autoritatii institutionalizate, impotriva conventiilor societatii) care a inceput la mijlocul anilor '70. Precedat de o varietate de muzica „protopunk" din anii '60 si inceputul anilor '70, punk rockul s-a dezvoltat intre 1974 si 1977 in Statele Unite, Marea Britanie si Australia, unde trupe precum The Ramones, Sex Pistols, sau The Clash au fost recunoscute drept avangardistele acestei miscari muzicale.
Trupele punk, evitand excesele percepute ale rockului „mainstream" din anii '70, au creat o muzica scurta, rapida si dura, cu instrumentatie minima si versuri de multe ori politice sau nihiliste. Subcultura punk, asociata muzicii, se caracterizeaza prin rebeliune juvenila, haine specifice, o varietate de ideologii anti-autoritariene si prin atitudine DIY („do it yourself").
Punk rockul a devenit un fenomen major in Regatul Unit spre sfarsitul anilor '70; popularitatea in lume era insa limitata. De-a lungul anilor '80, forme de punk rock au aparut pe scene din intreaga lume, de multe ori refuzand succesul comercial si asocierea cu cultura mainstream.
Pana la sfarsitul secolului XX, mostenirea lasata de punk rock a dus la dezvoltarea miscarii rockului alternativ, si noi trupe de punk rock au popularizat acest gen, la cateva decade dupa prima lui inflorire.
rimul val de punk intentiona sa fie modern intr-un mod agresiv, distantandu-se de bombasticitatea si sentimentalismul rockului anilor '70.[1] Conform bateristului The Ramones, Tommy Ramone: „In forma lor initiala, multe lucruri din anii '60 erau inovatoare si antrenante. Din pacate, ce s-a intamplat a fost ca cei care nici macar nu erau stare sa tina o lumanare aprinsa pentru artisti precum Hendrix, au inceput sa improvizeze. S-a ajuns la solo-uri interminabile care nu duceau nicaieri. In 1973 deja imi dadusem seama ca era nevoie de un rock 'n' roll in stare pura, sincer, fara vrajeala".[2] John Holmstrom, fondatorul fanzine-ului „Punk", isi aminteste ca „punk rockul trebuia sa apara deoarece scena rock devenise atat de domesticita incat muzica lui Billy Joel sau a lui Simon and Garfunkel era considerata rock and roll, cu toate ca pentru mine si ceilalti fani, rock and roll-ul insemna o muzica salbatica, avida de libertate si plina de rebeliune, imposibil de a fi tinuta sub control.".[3]
Conform descrierii criticului Robert Christgau, „A fost de asemenea o subcultura care a respins cu dispret idealismul politic si prosteala flower-power californiana a mitului hippie".[4] In schimb, Patti Smith a sugerat in documentarul „25 Years of Punk" ca hipiotii si punkistii erau uniti de aceeasi mentalitate anti-establishment. In orice caz, unele figuri majore ale miscarii punk au respins nu doar rockul mainstream si cultura asociata acestuia, ci si pe cei mai importanti predecesori: „Fara Elvis, Beatles sau Rolling Stones in 1977", au declarat cei de la The Clash.[5] Acel an (1977), cand punkul a erupt la scala nationala in Marea Britanie, avea sa fie un „an zero"[6] atat muzical, cat si cultural. Desi nostalgia a fost discreditata, multi au adoptat o atitudine nihilista, reprezentata de sloganul Sex Pistols „No Future" („Fara viitor").
Trupele punk de multe ori rivalizeaza cu structurile si aranjamentele muzicale simple ale garage rock-ului anilor '60.
Acest accent pus pe accesibilitate exemplifica estetica DIY a muzicii punk, in contrast cu ceea ce adeptii ei considera efectele muzicale si cerintele tehnologice ostentative a multora dintre trupele mainstream din anii '70. Un numar din 1976 a fanzineului punk „Sideburns" a continut o imagine cu trei corzi, explicata „Acesta este un acord, acesta este inca unul, acesta este al treilea. Acum formati o trupa".
strumentatia punk tipica include una sau doua chitari electrice, un bas electric, un set de tobe plus partea vocala. In primii ani de punk rock, virtuozitatea muzicala era privita cu suspiciune. Conform lui John Holmstrom, punkul era „rock and roll facut de oameni nu foarte talentati ca muzicieni, dar care totusi simteau nevoie sa se exprime prin muzica".
Vocalistii punk suna uneori nazal, si versurile sunt mai degraba strigate decat cantate in sens conventional. Solo-urile de chitara complicate sunt considerate inecesare, desi unele intreruperi de chitara sunt obisnuite. Partile de chitara au tendinta sa includa acorduri puternice foarte distorsionate, desi unele trupe punk au fost influentate de surf rock si au un ton mai usor, mai sonor. Partile de chitara bas sunt de multe ori elementare, folosite pentru a mentine ritmul, desi unii basisti punk precum Mike Watt au pus accent pe o tehnica mai sofisticata a basului. Basistii folosesc deseori un plectru, datorita succesiunii foarte rapide a notelor, care face folosirea degetelor impractica. In general, tobele au un sunet greu si uscat, si necesita o instalare minima. Productia este economica, unele cantece fiind inregistrate acasa.
Cantecele punk au de regula intre doua si doua minute si jumatate, desi unele dureaza mai putin de un minut. Majoritatea cantecelor timpurii mentineau forma rock 'n' roll traditionala de versuri-refren si semnatura de timp 4/4. Insa trupele punk din al doilea val, incluzandu-le pe cele din subgenurile post-punk si hardcore punk, au cautat adesea sa rupa cu acel format. In stilul hardcore, maniera de a lovi tobele este mult mai rapida, versurile fiind pe jumatate strigate si chitarile agresive. In opinia criticului Steven Blush, „Sex Pistols era inca rock'n'roll... precum versiunea nebuna a lui Chuck Berry. Hardcore-ul insa s-a departat in mod radical de asta. Nu era rock de tip versuri-refren. A contrazis orice notiune privind scrierea textelor. Avea un format aparte".
Versurile punk sunt caracterizate de franchete si indeamna la confruntare, comentand deseori pe teme politice si sociale. Cantece care au stabilit trenduri, precum „Career Opportunities" de la The Clash sau „Right to Work" de la Chelsea au legatura cu somajul, plictiseala si alte realitati sumbre ale vietii urbane. Cantecele „God Save the Queen" si „Anarchy in the U.K." de la Sex Pistols ridiculizeaza sistemul politic britanic.
Exista si tendinta de a prezenta relatiile si sexul intr-o maniera deloc romantica, precum in piesa „Love Comes in Spurts" de la The Voidoids.
Conform fondatorului „Search and Destroy", V. Vale, Punkul a fost o revolta culturala totala. A fost o confruntare dura cu partea intunecata a istoriei si a culturii, cu fantezia de dreapta, cu tabuurile sexuale, o confruntare nerealizata de nici o generatie anterioara intr-un mod atat de profund.
Cu Patti Smith ca pionier, Siouxsie Sioux, The Slits, Pauline Murray, Nina Hagen, Gaye Advert, Poly Styrene si alte vocaliste, compozitoare si instrumentaliste au introdus un nou tip de feminitate in muzica rock : „Au adoptat poza dura, putin feminina, a unor trupe de garaj din anii '60, mai degraba decat atitudinea calculata, de fata rea, a unor trupe precum The Runaways. Au mers mai departe de hainele de piele, pana la accesoriile de «bondage» a celor de la Sioux sau androginia lui Smith.
Au reusit sa articuleze o furie feminina care a depasit furia miscarilor feministe din anii '60".
Look-ul clasic al muzicienilor punk masculini se rezuma la combinatia de tricou, geaca de motociclist si blugi, asociata „greaser"-ilor americani din anii '50, scenei „rockabilly" si rockerilor britanici din anii '60. In anii '80 tatuajele si piercingurile au devenit comune printre muzicienii si fanii punk.
Trupele punk, evitand excesele percepute ale rockului „mainstream" din anii '70, au creat o muzica scurta, rapida si dura, cu instrumentatie minima si versuri de multe ori politice sau nihiliste. Subcultura punk, asociata muzicii, se caracterizeaza prin rebeliune juvenila, haine specifice, o varietate de ideologii anti-autoritariene si prin atitudine DIY („do it yourself").
Punk rockul a devenit un fenomen major in Regatul Unit spre sfarsitul anilor '70; popularitatea in lume era insa limitata. De-a lungul anilor '80, forme de punk rock au aparut pe scene din intreaga lume, de multe ori refuzand succesul comercial si asocierea cu cultura mainstream.
Pana la sfarsitul secolului XX, mostenirea lasata de punk rock a dus la dezvoltarea miscarii rockului alternativ, si noi trupe de punk rock au popularizat acest gen, la cateva decade dupa prima lui inflorire.
rimul val de punk intentiona sa fie modern intr-un mod agresiv, distantandu-se de bombasticitatea si sentimentalismul rockului anilor '70.[1] Conform bateristului The Ramones, Tommy Ramone: „In forma lor initiala, multe lucruri din anii '60 erau inovatoare si antrenante. Din pacate, ce s-a intamplat a fost ca cei care nici macar nu erau stare sa tina o lumanare aprinsa pentru artisti precum Hendrix, au inceput sa improvizeze. S-a ajuns la solo-uri interminabile care nu duceau nicaieri. In 1973 deja imi dadusem seama ca era nevoie de un rock 'n' roll in stare pura, sincer, fara vrajeala".[2] John Holmstrom, fondatorul fanzine-ului „Punk", isi aminteste ca „punk rockul trebuia sa apara deoarece scena rock devenise atat de domesticita incat muzica lui Billy Joel sau a lui Simon and Garfunkel era considerata rock and roll, cu toate ca pentru mine si ceilalti fani, rock and roll-ul insemna o muzica salbatica, avida de libertate si plina de rebeliune, imposibil de a fi tinuta sub control.".[3]
Conform descrierii criticului Robert Christgau, „A fost de asemenea o subcultura care a respins cu dispret idealismul politic si prosteala flower-power californiana a mitului hippie".[4] In schimb, Patti Smith a sugerat in documentarul „25 Years of Punk" ca hipiotii si punkistii erau uniti de aceeasi mentalitate anti-establishment. In orice caz, unele figuri majore ale miscarii punk au respins nu doar rockul mainstream si cultura asociata acestuia, ci si pe cei mai importanti predecesori: „Fara Elvis, Beatles sau Rolling Stones in 1977", au declarat cei de la The Clash.[5] Acel an (1977), cand punkul a erupt la scala nationala in Marea Britanie, avea sa fie un „an zero"[6] atat muzical, cat si cultural. Desi nostalgia a fost discreditata, multi au adoptat o atitudine nihilista, reprezentata de sloganul Sex Pistols „No Future" („Fara viitor").
Trupele punk de multe ori rivalizeaza cu structurile si aranjamentele muzicale simple ale garage rock-ului anilor '60.
Acest accent pus pe accesibilitate exemplifica estetica DIY a muzicii punk, in contrast cu ceea ce adeptii ei considera efectele muzicale si cerintele tehnologice ostentative a multora dintre trupele mainstream din anii '70. Un numar din 1976 a fanzineului punk „Sideburns" a continut o imagine cu trei corzi, explicata „Acesta este un acord, acesta este inca unul, acesta este al treilea. Acum formati o trupa".
strumentatia punk tipica include una sau doua chitari electrice, un bas electric, un set de tobe plus partea vocala. In primii ani de punk rock, virtuozitatea muzicala era privita cu suspiciune. Conform lui John Holmstrom, punkul era „rock and roll facut de oameni nu foarte talentati ca muzicieni, dar care totusi simteau nevoie sa se exprime prin muzica".
Vocalistii punk suna uneori nazal, si versurile sunt mai degraba strigate decat cantate in sens conventional. Solo-urile de chitara complicate sunt considerate inecesare, desi unele intreruperi de chitara sunt obisnuite. Partile de chitara au tendinta sa includa acorduri puternice foarte distorsionate, desi unele trupe punk au fost influentate de surf rock si au un ton mai usor, mai sonor. Partile de chitara bas sunt de multe ori elementare, folosite pentru a mentine ritmul, desi unii basisti punk precum Mike Watt au pus accent pe o tehnica mai sofisticata a basului. Basistii folosesc deseori un plectru, datorita succesiunii foarte rapide a notelor, care face folosirea degetelor impractica. In general, tobele au un sunet greu si uscat, si necesita o instalare minima. Productia este economica, unele cantece fiind inregistrate acasa.
Cantecele punk au de regula intre doua si doua minute si jumatate, desi unele dureaza mai putin de un minut. Majoritatea cantecelor timpurii mentineau forma rock 'n' roll traditionala de versuri-refren si semnatura de timp 4/4. Insa trupele punk din al doilea val, incluzandu-le pe cele din subgenurile post-punk si hardcore punk, au cautat adesea sa rupa cu acel format. In stilul hardcore, maniera de a lovi tobele este mult mai rapida, versurile fiind pe jumatate strigate si chitarile agresive. In opinia criticului Steven Blush, „Sex Pistols era inca rock'n'roll... precum versiunea nebuna a lui Chuck Berry. Hardcore-ul insa s-a departat in mod radical de asta. Nu era rock de tip versuri-refren. A contrazis orice notiune privind scrierea textelor. Avea un format aparte".
Versurile punk sunt caracterizate de franchete si indeamna la confruntare, comentand deseori pe teme politice si sociale. Cantece care au stabilit trenduri, precum „Career Opportunities" de la The Clash sau „Right to Work" de la Chelsea au legatura cu somajul, plictiseala si alte realitati sumbre ale vietii urbane. Cantecele „God Save the Queen" si „Anarchy in the U.K." de la Sex Pistols ridiculizeaza sistemul politic britanic.
Exista si tendinta de a prezenta relatiile si sexul intr-o maniera deloc romantica, precum in piesa „Love Comes in Spurts" de la The Voidoids.
Conform fondatorului „Search and Destroy", V. Vale, Punkul a fost o revolta culturala totala. A fost o confruntare dura cu partea intunecata a istoriei si a culturii, cu fantezia de dreapta, cu tabuurile sexuale, o confruntare nerealizata de nici o generatie anterioara intr-un mod atat de profund.
Cu Patti Smith ca pionier, Siouxsie Sioux, The Slits, Pauline Murray, Nina Hagen, Gaye Advert, Poly Styrene si alte vocaliste, compozitoare si instrumentaliste au introdus un nou tip de feminitate in muzica rock : „Au adoptat poza dura, putin feminina, a unor trupe de garaj din anii '60, mai degraba decat atitudinea calculata, de fata rea, a unor trupe precum The Runaways. Au mers mai departe de hainele de piele, pana la accesoriile de «bondage» a celor de la Sioux sau androginia lui Smith.
Au reusit sa articuleze o furie feminina care a depasit furia miscarilor feministe din anii '60".
Look-ul clasic al muzicienilor punk masculini se rezuma la combinatia de tricou, geaca de motociclist si blugi, asociata „greaser"-ilor americani din anii '50, scenei „rockabilly" si rockerilor britanici din anii '60. In anii '80 tatuajele si piercingurile au devenit comune printre muzicienii si fanii punk.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.