Din aceeasi categorie
|
Verdictul Istoriei -Generalul De Gaulle (UK 2003) 60 min 656 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Charles de Gaulle 1.567 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Charles de Gaulle 1969 - Un mare francez demis de popor 865 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
Paris eiberat de trupele americane in August 1944 916 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Romania in anii Marelui Razboi Ep. 3/15 1.440 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
25 august 1944 - De Gaulle in Parisul eliberat 1.088 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
Marchizul de Lafayette - Generalul lui George Washington 918 vizite - 0 comentarii adaugat de marco |
||||||||||||||||||
|
Generalul Patton - Un geniu al Razboiului / 60 min 758 vizite - 0 comentarii adaugat de marco |
||||||||||||||||||
|
Planurile lui Charles de Gaulle in Romania (1968) 1.747 vizite - 0 comentarii adaugat de zorba |
||||||||||||||||||
|
Originea speciilor - Charles Darwin 1.144 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Generalul Charles De Gaulle - Forta si caracter
| Adaugat de Cozana | 13.06.2013 |  Adauga
la favorite |
1.194 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteCharles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general si un politician francez.
In 1940 a devenit sef al guvernului francez din exil la Londra, iar in 1945 a fost ales prim-ministru de catre Parlamentul francez.
In 1958 a fost ales presedinte al Frantei, post pe care l-a pastrat si dupa alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din functia de presedintele al Statului.
De la 14 mai la 18 mai, de Gaulle a efectuat o vizita in Romania, renuntand la anularea unei deplasari prevazute cu mult timp inainte. In absenta sa, greva generala s-a extins, iar milioanele de participanti au blocat practic Franta, in timp ce Sorbona si Teatrul Odeon au fost ocupate fara reactie din partea politiei. Singur la comanda statului si a majoritatii parlamentare, Pompidou parea sa fi devenit adevaratul conducator al statului, nemaiconsiderand necesar sa faca referinta la general.
La intoarcerea sa asteptata din Romania, in seara zilei de 18 mai, de Gaulle isi deceptioneaza chiar si pe cei care-i erau credinciosi neconditionat, aparand depasit si nehotarat, fara acea vivacitate si eficacitate a reactiilor care-l caracterizau de obicei. Se arata incapabil sa aleaga in mod net intre prudenta lui Pompidou si fermitatea pe care o predica el insusi. Asteapta seara zilei de 24 pentru a vorbi in public si pentru a anunta masuri care erau deja caduce de mai multe zile si care nu raspundeau preocuparilor momentului. In aceeasi seara, incidente violente au izbucnit la Paris, unde se vor produce cateva sute de raniti si se vor ridica baricade.
La 26 mai, acordurile de la Grenelle incheiate intre guvernul Pompidou, reprezentantii sindicatelor si ai patronatului au stabilit un set de masuri clasice. De Gaulle a prezidat consiliul de ministri care a ratificat de indata acordurile, dar, spre surpriza lui Pompidou si a conducatorilor sindicalisti, se resping progresele de la Grenelle, estimandu-se ca intreaga societate este pusa in cauza. Grevele au continuat.
La 27 mai, o manifestatie tinuta pe Stadionul Charlety lanseaza ideea unui guvern provizoriu. In aceeasi zi, Francois Mitterrand reia aceasta solutie si anunta candidatura sa la presedintia Republicii. Criza politica ajunge la paroxism. De Gaulle lasa vizitatorilor sai impresia unui om epuizat si secatuit de energie. Se plange in fata acestei crize de "nerezolvat" ("nu poti opri un torent cu mainile goale") si parea coplesit, imbatranit, descurajat
Intr-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, privind transferul unor puteri catre regiuni si transformarea Senatului, de Gaulle propunea introducerea reprezentantilor organizatiilor profesionale si sindicale in sanul consiliilor regionale. Punand in balanta toata greutatea sa in soarta acestui referendum, a anuntat in avans intentia de a demisiona in cazul in care raspunsul majoritar va fi "nu". Tabara celor opusi propunerilor din referendum, careia i s-a raliat si Valery Giscard d'Estaing, a obtinut 52,41% din voturi. La cateva minute dupa miezul noptii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic anunta: "Incetez sa exercit functiile mele de presedinte al Republicii. Aceasta decizie intra in vigoare astazi la amiaza".
La 19h10, in ziua de 9 noiembrie 1970, in timpul unui solitar joc de carti, generalul sufera o ruptura de anevrism. Dupa doar 20 de minute se stinge din viata. Stirea este comunicata abia a doua zi, printr-o scurta alocutiune televizata a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului sau, lasa "Franta vaduva", este ocazia de a percepe masura rolului jucat de catre de Gaulle in istoria Frantei. Seara zilei in care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, in timp ce numerosi sefi de stat din strainatate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au marsaluit pe bulevardul Champs-Elysees in noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor.
Locotenent la inceputul Razboiului, el e numit capitan in ianuarie 1915. Ranit dupa prima sa batalie la Dinaut din 15 august 1914, el revine in al 33-lea batalion de infanterie pe frontul Champagne pentru a comanda cu compania a 7-a. La 10 martie 1915 el este din nou ranit la mina stinga, pe Somme. Decis sa ia totul in miinele sale, el se va dezice de indeplinirea ordinului dat de comandament si va ordona deschiderea focului spre transeele dusmanilor. Acest act il va costa 8 zile de eliberare de la indeplinirea functiilor sale. Libertatea si curajul, inteligenta si capacitatile sale strategice, atitudinea sa fata de razboi l-au diferentiat astfel incat comandamentul batalionului i-a propus sa execute functia de adjunct al Comandantului Suprem de batalion. Pe 2 martie 1916 batalionul lui este atacat si aproape distrus de inamic in timpul apararii satului Douaumont de pe langa Verdun. Compania sa este decimata in timpul acestei batalii, iar cei ramasi in viata sunt incercuiti de germani. Conform versiunii oficiale, de Gaulle incearca o ofensiva, dar violenta bataliei il obliga sa sara intr-o groapa de obuz pentru a se proteja, dar nemtii il identifica si dupa o impuscatura de baioneta, el este ranit la piciorul stang. Luat de trupele germane de pe front, el este ingrijit si internat. Un soldat din compania sa istorisea o alta versiune a tuturor celor intimplate: “Noi am fost incercuiti si sub ordinul capitanului nostru Charles de Gaulle, noi am fost obligati sa ne inapoiem".
Dupa o tentativa de a evada esuata, el este transferat la Ingolstadt, in Bavaria, intr-un lagar destinat ofiterilor prizonieri. Acolo el ii intalneste pe viitorul general Georges Catroux, aviatorul Roland Garos, jurnalistul Remy Roure, editorul Berger-Levraut si viitorul Maresal sovietic Tuhacevski. Un “exil regretabil", astfel defineste el si descrie mamei sale timpul petecut ca prizonier. Pentru a scapa de plictiseala, de Gaulle organiza pentru prietenii sai exilati unele conferinte in care el vorbea de spre situatia razboiului din moment. Dar totodata el incearca sa evadeze de cinci ori, si toate tentativele au fost cu esec. El este eliberat dupa armistitiul de la 11 noiembrie 1918 si ii regaseste pe ai sai in decembrie. De acesti doi ani si jumatate el va pastra o amintire amara, socotindu-se o stafie, un soldat inutil, care nu a servit la nimic bun in acest razboi. Charles a primit putin mai tirziu, la sfarsitul “Marelui Razboi" Crucea de cavaler al Razboiului “1914-1918" cu stea de bronz.
Cu privire la acea perioada de prizonierat generalul Perre va declara mai tirziu, in 1966: "Unul din prietenii mei, care a fost prizonier impreuna cu de Gaulle mi-a relatat urmatoarele. Germanii onorau ofiterii francezi care se luptau cu mult curaj pe parcusrul bataliilor. Astfel, in timpul unor manifestari diferite, precum e Messa Catolica, li se inapoiau pe o perioada sabiile lor, pe cind capitanului de Gaulle nu i se restituia. Acesta, crezind ca ei au uitat sa i-o restituie, a cerut-o cu asprime. Germanii se nelinistisera de cererea lui si au cercetat conditiile lui de prizonierat si ancheta sa de ostatic. Aratindu-i in ancheta inregistrarea acelor tentanive de evadare, germanii nu i-au restituit sabia".
Charles de Gaulle isi continua cariera sa militara. Din 1919 pina in 1921, de Gaulle este trimis in Polonia, care este aproape de a-si capata independenta, unde participa la formarea noii armate poloneze, care lupta victorios contra Armatei Rosii. El se lasa influentat de atmosfera brutala, antisemita si pogromista, fapt care-l confirma in doua scrisori trimise familiei sale si fapt redat in al doilea volum a lucrarii sale “Scrisori, note si carnete". La intoarcere, capitanul de Gaulle incepe sa predea lectii despre arta militara la Scoala Militara din Saint-Cyr, pina ce in 1922 este admis la Scoala Superioara de Razboi.
La 7 aprilie 1921 Charles de Gaulle se casatoreste cu Yvonne Vendroux (nascuta la Calais pe 22 mai 1900, decedata la Paris pe data de 8 noiembrie 1979), cu care avut 3 copii
La 18 iunie 1940, de Gaulle se adreseaza poporului francez prin Radio Londra, de la microfonul BBC, chemand francezii la rezistenta. Cabinetul britanic se opune initial ideii, care este insa sustinuta de Winston Churchill[1]. In Franta, apelul a putut fi auzit la ora 19.00. Acest discurs ramane unul dintre cele mai celebre din istoria franceza. Lucru interesant, cuvantarea initiala a lui de Gaulle nu s-a pastrat decat in forma unei inregistrari facute la 22 iunie 1940.
In prealabil, guvernul britanic ii propusese ministrului francez de interne, Georges Mandel, sa treaca in Regatul Unit pentru a lansa el insusi un apel la rezistenta. Mandel demonstrase, prin avertismentele sale repetate impotriva celui de-al III-lea Reich (si in opozitie pe aceasta tema cu prietenul sau, presedinte al Consiliului de Ministri, Leon Blum), ca era un om de stat si de caracter. El insa a refuzat sa paraseasca Franta pentru a nu se expune criticii de a fi un dezertor - lucru care ar fi fost de indata exploatat, cu atat mai mult cu cat el era evreu.
Se cunoaste astazi ca intreaga zi de 18 iunie cabinetul britanic a discutat textul care urma a fi citit de catre de Gaulle. Vechii artizani ai Acordului de la Munchen, al caror exponent era ministrul afacerilor externe, lordul Halifax, doreau sa menajeze guvernul Petain si sa astepte sa vada daca acesta va semna efectiv un armistitiu. Winston Churchill, care optase dintotdeauna pentru o politica ferma fata de Hitler si fata de continuarea luptei, a trebuit sa-si puna autoritatea in joc. De Gaulle a putut in cele din urma sa citeasca textul pe care l-a propus, dar a trebuit sa accepte modificarea primelor doua randuri ale acestuia[2] intr-un sens mai putin dur pentru guvernul francez. Aceasta schimbare, lung timp necunoscuta, a disparut in textul transmis catre presa si apoi in Memoriile generalului.
Pe langa reforma financiara din anul 1958, Franta beneficia de efectul pozitiv al cresterii economice din statele occidentale din perioada care a urmat celui de-al doilea razboi mondial pana la criza petrolului din 1973, precum si de perioada de crestere initiata in cursul celei de-a IV-a Republici. Structurile economice au fost modernizate, iar nivelul de viata s-a ridicat. Dar cresterea nu a fost repartizata egal in interiorul societatii, ceea ce a dus la crearea unui sentiment de dezamagire in fata blocajului social. Evenimentele din mai 1968 au revelat aceste nemultumiri. Asa cum s-a intamplat si in alte tari straine, contestarile studentesti au inceput sa se dezvolte din martie 1968. Sindicatele si partidele politice au profitat de manifestatiile studentesti pentru lansarea unei greve generale care va fi urmata de una a muncitorilor. Aceasta greva generala a paralizat puterea politica in timpul lunii mai, provocand o criza severa, cu efecte profunde la cel mai inalt nivel al statului.
Conform parerii propriilor sai partizani, de Gaulle a fost complet surprins de o criza pe care nu a prevazut-o si pe care nu a inteles-o. Indiferent la revendicarile studentesti si la "criza de civilizatie" pe care acestea au revelat-o, el nu a vazut in ele, in cel mai bun caz, decat o razmerita gigantica a tinerilor care nu doreau sa-si dea examenele sau, in cel mai rau caz, o contestare a autoritatii statului, care trebuia sa inceteze pe loc. In primele zile ale lunii mai, singurele sale ordine au fost de reprimare brutala a manifestatiilor studentesti, impotriva parerii majoritatii ministrilor, care invitau la conciliere. Punand gaz peste foc, generalul a contribuit in fapt la escaladarea unui conflict care, altminteri, era usor de ocolit.
La 19h10, in ziua de 9 noiembrie 1970, in timpul unui solitar joc de carti, generalul sufera o ruptura de anevrism. Dupa doar 20 de minute se stinge din viata. Stirea este comunicata abia a doua zi, printr-o scurta alocutiune televizata a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului sau, lasa "Franta vaduva", este ocazia de a percepe masura rolului jucat de catre de Gaulle in istoria Frantei. Seara zilei in care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, in timp ce numerosi sefi de stat din strainatate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au marsaluit pe bulevardul Champs-Elysees in noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor.
In 1940 a devenit sef al guvernului francez din exil la Londra, iar in 1945 a fost ales prim-ministru de catre Parlamentul francez.
In 1958 a fost ales presedinte al Frantei, post pe care l-a pastrat si dupa alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din functia de presedintele al Statului.
De la 14 mai la 18 mai, de Gaulle a efectuat o vizita in Romania, renuntand la anularea unei deplasari prevazute cu mult timp inainte. In absenta sa, greva generala s-a extins, iar milioanele de participanti au blocat practic Franta, in timp ce Sorbona si Teatrul Odeon au fost ocupate fara reactie din partea politiei. Singur la comanda statului si a majoritatii parlamentare, Pompidou parea sa fi devenit adevaratul conducator al statului, nemaiconsiderand necesar sa faca referinta la general.
La intoarcerea sa asteptata din Romania, in seara zilei de 18 mai, de Gaulle isi deceptioneaza chiar si pe cei care-i erau credinciosi neconditionat, aparand depasit si nehotarat, fara acea vivacitate si eficacitate a reactiilor care-l caracterizau de obicei. Se arata incapabil sa aleaga in mod net intre prudenta lui Pompidou si fermitatea pe care o predica el insusi. Asteapta seara zilei de 24 pentru a vorbi in public si pentru a anunta masuri care erau deja caduce de mai multe zile si care nu raspundeau preocuparilor momentului. In aceeasi seara, incidente violente au izbucnit la Paris, unde se vor produce cateva sute de raniti si se vor ridica baricade.
La 26 mai, acordurile de la Grenelle incheiate intre guvernul Pompidou, reprezentantii sindicatelor si ai patronatului au stabilit un set de masuri clasice. De Gaulle a prezidat consiliul de ministri care a ratificat de indata acordurile, dar, spre surpriza lui Pompidou si a conducatorilor sindicalisti, se resping progresele de la Grenelle, estimandu-se ca intreaga societate este pusa in cauza. Grevele au continuat.
La 27 mai, o manifestatie tinuta pe Stadionul Charlety lanseaza ideea unui guvern provizoriu. In aceeasi zi, Francois Mitterrand reia aceasta solutie si anunta candidatura sa la presedintia Republicii. Criza politica ajunge la paroxism. De Gaulle lasa vizitatorilor sai impresia unui om epuizat si secatuit de energie. Se plange in fata acestei crize de "nerezolvat" ("nu poti opri un torent cu mainile goale") si parea coplesit, imbatranit, descurajat
Intr-un referendum organizat la 27 aprilie 1969, privind transferul unor puteri catre regiuni si transformarea Senatului, de Gaulle propunea introducerea reprezentantilor organizatiilor profesionale si sindicale in sanul consiliilor regionale. Punand in balanta toata greutatea sa in soarta acestui referendum, a anuntat in avans intentia de a demisiona in cazul in care raspunsul majoritar va fi "nu". Tabara celor opusi propunerilor din referendum, careia i s-a raliat si Valery Giscard d'Estaing, a obtinut 52,41% din voturi. La cateva minute dupa miezul noptii, la 28 aprilie 1969, un comunicat laconic anunta: "Incetez sa exercit functiile mele de presedinte al Republicii. Aceasta decizie intra in vigoare astazi la amiaza".
La 19h10, in ziua de 9 noiembrie 1970, in timpul unui solitar joc de carti, generalul sufera o ruptura de anevrism. Dupa doar 20 de minute se stinge din viata. Stirea este comunicata abia a doua zi, printr-o scurta alocutiune televizata a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului sau, lasa "Franta vaduva", este ocazia de a percepe masura rolului jucat de catre de Gaulle in istoria Frantei. Seara zilei in care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, in timp ce numerosi sefi de stat din strainatate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au marsaluit pe bulevardul Champs-Elysees in noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor.
Locotenent la inceputul Razboiului, el e numit capitan in ianuarie 1915. Ranit dupa prima sa batalie la Dinaut din 15 august 1914, el revine in al 33-lea batalion de infanterie pe frontul Champagne pentru a comanda cu compania a 7-a. La 10 martie 1915 el este din nou ranit la mina stinga, pe Somme. Decis sa ia totul in miinele sale, el se va dezice de indeplinirea ordinului dat de comandament si va ordona deschiderea focului spre transeele dusmanilor. Acest act il va costa 8 zile de eliberare de la indeplinirea functiilor sale. Libertatea si curajul, inteligenta si capacitatile sale strategice, atitudinea sa fata de razboi l-au diferentiat astfel incat comandamentul batalionului i-a propus sa execute functia de adjunct al Comandantului Suprem de batalion. Pe 2 martie 1916 batalionul lui este atacat si aproape distrus de inamic in timpul apararii satului Douaumont de pe langa Verdun. Compania sa este decimata in timpul acestei batalii, iar cei ramasi in viata sunt incercuiti de germani. Conform versiunii oficiale, de Gaulle incearca o ofensiva, dar violenta bataliei il obliga sa sara intr-o groapa de obuz pentru a se proteja, dar nemtii il identifica si dupa o impuscatura de baioneta, el este ranit la piciorul stang. Luat de trupele germane de pe front, el este ingrijit si internat. Un soldat din compania sa istorisea o alta versiune a tuturor celor intimplate: “Noi am fost incercuiti si sub ordinul capitanului nostru Charles de Gaulle, noi am fost obligati sa ne inapoiem".
Dupa o tentativa de a evada esuata, el este transferat la Ingolstadt, in Bavaria, intr-un lagar destinat ofiterilor prizonieri. Acolo el ii intalneste pe viitorul general Georges Catroux, aviatorul Roland Garos, jurnalistul Remy Roure, editorul Berger-Levraut si viitorul Maresal sovietic Tuhacevski. Un “exil regretabil", astfel defineste el si descrie mamei sale timpul petecut ca prizonier. Pentru a scapa de plictiseala, de Gaulle organiza pentru prietenii sai exilati unele conferinte in care el vorbea de spre situatia razboiului din moment. Dar totodata el incearca sa evadeze de cinci ori, si toate tentativele au fost cu esec. El este eliberat dupa armistitiul de la 11 noiembrie 1918 si ii regaseste pe ai sai in decembrie. De acesti doi ani si jumatate el va pastra o amintire amara, socotindu-se o stafie, un soldat inutil, care nu a servit la nimic bun in acest razboi. Charles a primit putin mai tirziu, la sfarsitul “Marelui Razboi" Crucea de cavaler al Razboiului “1914-1918" cu stea de bronz.
Cu privire la acea perioada de prizonierat generalul Perre va declara mai tirziu, in 1966: "Unul din prietenii mei, care a fost prizonier impreuna cu de Gaulle mi-a relatat urmatoarele. Germanii onorau ofiterii francezi care se luptau cu mult curaj pe parcusrul bataliilor. Astfel, in timpul unor manifestari diferite, precum e Messa Catolica, li se inapoiau pe o perioada sabiile lor, pe cind capitanului de Gaulle nu i se restituia. Acesta, crezind ca ei au uitat sa i-o restituie, a cerut-o cu asprime. Germanii se nelinistisera de cererea lui si au cercetat conditiile lui de prizonierat si ancheta sa de ostatic. Aratindu-i in ancheta inregistrarea acelor tentanive de evadare, germanii nu i-au restituit sabia".
Charles de Gaulle isi continua cariera sa militara. Din 1919 pina in 1921, de Gaulle este trimis in Polonia, care este aproape de a-si capata independenta, unde participa la formarea noii armate poloneze, care lupta victorios contra Armatei Rosii. El se lasa influentat de atmosfera brutala, antisemita si pogromista, fapt care-l confirma in doua scrisori trimise familiei sale si fapt redat in al doilea volum a lucrarii sale “Scrisori, note si carnete". La intoarcere, capitanul de Gaulle incepe sa predea lectii despre arta militara la Scoala Militara din Saint-Cyr, pina ce in 1922 este admis la Scoala Superioara de Razboi.
La 7 aprilie 1921 Charles de Gaulle se casatoreste cu Yvonne Vendroux (nascuta la Calais pe 22 mai 1900, decedata la Paris pe data de 8 noiembrie 1979), cu care avut 3 copii
La 18 iunie 1940, de Gaulle se adreseaza poporului francez prin Radio Londra, de la microfonul BBC, chemand francezii la rezistenta. Cabinetul britanic se opune initial ideii, care este insa sustinuta de Winston Churchill[1]. In Franta, apelul a putut fi auzit la ora 19.00. Acest discurs ramane unul dintre cele mai celebre din istoria franceza. Lucru interesant, cuvantarea initiala a lui de Gaulle nu s-a pastrat decat in forma unei inregistrari facute la 22 iunie 1940.
In prealabil, guvernul britanic ii propusese ministrului francez de interne, Georges Mandel, sa treaca in Regatul Unit pentru a lansa el insusi un apel la rezistenta. Mandel demonstrase, prin avertismentele sale repetate impotriva celui de-al III-lea Reich (si in opozitie pe aceasta tema cu prietenul sau, presedinte al Consiliului de Ministri, Leon Blum), ca era un om de stat si de caracter. El insa a refuzat sa paraseasca Franta pentru a nu se expune criticii de a fi un dezertor - lucru care ar fi fost de indata exploatat, cu atat mai mult cu cat el era evreu.
Se cunoaste astazi ca intreaga zi de 18 iunie cabinetul britanic a discutat textul care urma a fi citit de catre de Gaulle. Vechii artizani ai Acordului de la Munchen, al caror exponent era ministrul afacerilor externe, lordul Halifax, doreau sa menajeze guvernul Petain si sa astepte sa vada daca acesta va semna efectiv un armistitiu. Winston Churchill, care optase dintotdeauna pentru o politica ferma fata de Hitler si fata de continuarea luptei, a trebuit sa-si puna autoritatea in joc. De Gaulle a putut in cele din urma sa citeasca textul pe care l-a propus, dar a trebuit sa accepte modificarea primelor doua randuri ale acestuia[2] intr-un sens mai putin dur pentru guvernul francez. Aceasta schimbare, lung timp necunoscuta, a disparut in textul transmis catre presa si apoi in Memoriile generalului.
Pe langa reforma financiara din anul 1958, Franta beneficia de efectul pozitiv al cresterii economice din statele occidentale din perioada care a urmat celui de-al doilea razboi mondial pana la criza petrolului din 1973, precum si de perioada de crestere initiata in cursul celei de-a IV-a Republici. Structurile economice au fost modernizate, iar nivelul de viata s-a ridicat. Dar cresterea nu a fost repartizata egal in interiorul societatii, ceea ce a dus la crearea unui sentiment de dezamagire in fata blocajului social. Evenimentele din mai 1968 au revelat aceste nemultumiri. Asa cum s-a intamplat si in alte tari straine, contestarile studentesti au inceput sa se dezvolte din martie 1968. Sindicatele si partidele politice au profitat de manifestatiile studentesti pentru lansarea unei greve generale care va fi urmata de una a muncitorilor. Aceasta greva generala a paralizat puterea politica in timpul lunii mai, provocand o criza severa, cu efecte profunde la cel mai inalt nivel al statului.
Conform parerii propriilor sai partizani, de Gaulle a fost complet surprins de o criza pe care nu a prevazut-o si pe care nu a inteles-o. Indiferent la revendicarile studentesti si la "criza de civilizatie" pe care acestea au revelat-o, el nu a vazut in ele, in cel mai bun caz, decat o razmerita gigantica a tinerilor care nu doreau sa-si dea examenele sau, in cel mai rau caz, o contestare a autoritatii statului, care trebuia sa inceteze pe loc. In primele zile ale lunii mai, singurele sale ordine au fost de reprimare brutala a manifestatiilor studentesti, impotriva parerii majoritatii ministrilor, care invitau la conciliere. Punand gaz peste foc, generalul a contribuit in fapt la escaladarea unui conflict care, altminteri, era usor de ocolit.
La 19h10, in ziua de 9 noiembrie 1970, in timpul unui solitar joc de carti, generalul sufera o ruptura de anevrism. Dupa doar 20 de minute se stinge din viata. Stirea este comunicata abia a doua zi, printr-o scurta alocutiune televizata a lui Georges Pompidou. Moartea sa, care conform expresiei succesorului sau, lasa "Franta vaduva", este ocazia de a percepe masura rolului jucat de catre de Gaulle in istoria Frantei. Seara zilei in care sunt celebrate funeraliile sale la Colombey, in timp ce numerosi sefi de stat din strainatate s-au adunat pentru a-i onora memoria la Catedrala Notre-Dame din Paris, mai multe sute de mii de parizieni au marsaluit pe bulevardul Champs-Elysees in noapte, sub ploaie, pentru a oferi omagiul lor.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.