Asa cum scrie el insusi in Tristia IV 10, Ovidiu s-a nascut la 20 martie 43 i.Hr. in orasul Sulmo (astazi: Sulimona), situat in Italia de mijloc, la aprox. 140 km departare de Roma. Tatal sau apartinea nobilimii si-l destinase functiilor publice. Dupa un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedica totusi carierei artistice. Isi completeaza cultura la Atena si, impreuna cu prietenul sau, poetul Aemilius Macer, intreprinde o calatorie in Sicilia si Asia Mica.
Intors la Roma, intra in cercul literar condus de Messalla Corvinus si duce o viata extravaganta lipsita de griji in mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul inaltei societati si printre protectori se afla insusi imparatul Augustus. Dupa moartea lui Horatiu (8 i.Hr.), devine cel mai cunoscut si apreciat poet din Roma.
In toamna anului 8 d.Hr., in timp ce poetul se afla pe insula Elba, in mod neasteptat, fara o hotarire prealabila a Senatului, Augustus hotaraste exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe tarmul indepartat al Marii Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai usoara („relegatio") si nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (in sensul de „proscris in afara legii"). Motivele exilului sunt pana astazi invaluite de mister. Ovidiu insusi scria ca motivul ar fi fost „carmen et error", o poezie si o greseala.
Ovidiu printre sciti, ulei pe hartie de Eugene Delacroix (1862).
Ovidiu in exil, ulei pe carton de Ion Theodorescu-Sion (1915).
Poezia incriminata este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit in contradictie cu principiile morale stricte ale imparatului, desi aceasta opera fusese publicata cu cativa ani mai inainte. In Tristia, Ovidiu se refera si la faptul ca „ar fi vazut ceva ce n-ar fi fost permis sa vada". Cercetatorii sunt de parere ca Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.
Ovidiu a facut numeroase incercari, prin scrisori trimise la Roma, sa obtina gratia lui Augustus. Toate au ramas lipsite de succes, chiar dupa moartea lui Augustus, urmasul sau, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.
Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit in anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost si inmormantat, dar aceasta data nu este sigura. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezulta ca in primavara anului 18 d.Hr. poetul era inca in viata. Pentru piatra sa funerara, Ovidiu a compus - in parte patetic, in parte ironic - urmatorul text, in forma unei scrisori trimise sotiei sale (Tristia, III, 73-76):