Din aceeasi categorie
|
Jean Marais 1.041 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean de La Fontaine - Fabulistul 1.185 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Edmond Francois Aman-Jean 977 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tribururi izolate 890 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean de La Fontaine 1.178 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean Giraudoux 507 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Marca postala si istoria ei 250 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Georges Pompidou 1.054 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Traind pe credit - Documentar 206 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Copiii ne vor acuza 180 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Jean de La Fontaine
| Adaugat de Cozana | 01.05.2013 |  Adauga
la favorite |
1.210 vizualizari Nota film: 5 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteLa Fontaine s-a nascut la Chateau-Thierry, in Champagne, la 8 iulie 1621. Tatal sau a fost Charles de La Fontaine, maestru de vanatoare si padurar al ducatului de Chateau-Thierry, iar mama sa a fost Francoise Pidoux. Familia sa facea parte din patura superioara a clasei de mijloc provinciale; chiar daca nu facea parte din nobilime, tatal sau era instarit.[1]
Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orasul Reims. In luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar in luna octombrie a aceluiasi an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, dupa o perioada relativ scurta, mai exact in 1642 si-a dat seama ca si-a gresit vocatia si a inceput sa studieze dreptul.
La Paris, in paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventeaza un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotunda"), alcatuit din tineri poeti ai acelei epoci, printre care: Pellisson, Francois Maucroix, Francois Charpentier, Tallemant des Reaux si Antoine de Rambouillet de La Sabliere (care ulterior s-a casatorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).[2]
In 1647 tatal sau ii aranjeaza o casatorie de convenienta cu Marie Hericart, in varsta de doar 14 ani, fiica lui Louis Hericart, „locotenent civil si penal" al domeniului La Ferte-Milon. Tanara sotie a adus o zestre de 20.000 de livre. Contractul de casatorie a fost semnat in acest oras (in apropiere de Chateau-Thierry) la 10 noiembrie 1647. Jean de La Fontaine si sotia sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o paraseste insa pe sotia sa si se intoarce la Paris, unde frecventeaza societatea mondena si libertina a acelei perioade.
La Fontaine obtine in 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris).
Debutul lui Jean de La Fontaine in literatura s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii in cinci acte: L’Eunuque („Eunucul"), o prelucrare dupa Terentiu, care nu a avut insa succes.[2]
In 1657 La Fontaine scrisese versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, Surintendant des Finances (ministru de finante), unul dintre cei mai influenti curteni ai regelui Ludovic al XIV-lea. Fouquet s-a aratat interesat de autorul versurilor respective, iar in 1659 La Fontaine a ajuns in anturajul acestuia, fiind introdus de catre Jacques Jannart, o ruda a sotiei sale. In acea perioada Fouquet era un adevarat „Mecena" pentru poetii francezi, astfel ca in curand La Fontaine a primit o pensie de 1000 de livre, in schimbul careia se obliga sa scrie o serie de poeme de circumstanta in termenii prevazuti in contract. Tot lui Fouquet i-a dedicat si poemul epic Adonis, o prelucrare dupa Publius Ovidius Naso. De asemenea, La Fontaine a scris o opera literara compozita (in proza si in versuri), intitulata Le Songe de Vaux, in cinstea domeniului si a noului castel de la Vaux a patronului sau; opera nu a mai fost insa tiparita deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661.
Totusi, in martie 1662 este tiparita clandestin elegia Elegie aux Nymphes de Vaux, o parte din Le Songe de Vaux. A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine sa-si exprime in acest mod sentimentele de gratitudine fata de protectorul sau Fouquet, in situatia in care acesta cazuse in dizgratia regelui si fusese aruncat in inchisoare.[2]
La Fontaine si-a gasit un nou protector in ducele de Bouillon, suzeran al domeniului Chateau Thierry. Mai ales ducesa de Bouillon, Marie Anne Mancini, cea mai tanara dintre nepoatele cardinalului Mazarin (prim-ministru al Frantei din 1642 pana la moartea sa in 1661), l-a protejat pe La Fontaine.
In ianuarie 1663 Jean de La Fontaine scrie Ode au Roi („Oda regelui"), prin care, in mod subtil, cere clementa pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reuseste insa decat sa-si atraga antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui.[3]
In 1664 ii apare primul volum de o reala importanta: Contes („Povestiri"), cu care intra in atentia contemporanilor sai.
La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost innobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom"); el a intrat oficial in serviciul ducesei de Orleans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul sau. La palatul „Luxembourg" din Paris, resedinta ducesei de Orleans, La Fontaine ii cunoaste, printre altii, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sevigne si pe Madame de La Fayette, personalitati celebre ale literaturii franceze.
Tot in acelasi an, la 10 decembrie, tipareste doua povestiri prelucrate dupa Boccaccio si Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o disputa in cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate sa o aiba in raport cu modelul de la care a pornit. Intr-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a transat acesta dezbatere in favoarea lui La Fontaine.[2]
In 1665 si 1666 ii apar doua volume de povesti si povestiri in versuri (Contes et Nouvelles en vers).
La 31 martie 1668 este tiparit volumul Fables choisies („Fabule alese"), dedicat lui Ludovic, Delfinul Frantei, fiul cel mare si mostenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. In prefata, La Fontaine explica: Je me sers d'animaux pour instruire les hommes („folosesc animalele pentru a-i invata pe oameni").
La Fontaine publica in 1669 Les Amours de Psyche et de Cupidon. Aceasta carte suscita o relativa neintelegere, datorita stilului sau neconventional, care contravenea principiilor de baza ale esteticii clasice, fiind un amestec de proza, versuri, povestiri mitologice si conversatii literare. Romanul ii pune in scena si pe „cei patru amici", reprezentati prin Moliere, Boileau, Racine si La Fontaine insusi.
La 20 decembrie 1670 este publicata la Port Royal Recueil de Poesies Chretiennes („Culegere de poezii crestine"), dedicate Printului de Conti, la care a colaborat si La Fontaine.[2]
O data cu moartea ducesei de Orleans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situatiei sale materiale. Din fericire pentru el, si-a gasit o noua protectoare: Marguerite de La Sabliere, in casa careia l-a cunoscut, printre altii, pe Charles Perrault
La 17 februarie 1673 a murit Moliere; La Fontaine, care ii fusese prieten, a publicat un elogiu in memoria acestuia.
Avand si protectia Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine incearca sa se lanseze in lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta insa nu duce pana la capat proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satira impotriva lui Lully intitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florenta). Publica, de asemenea, o alta culegere de povestiri licentioase Nouveaux Contes.
In 1678 si 1679 ii apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese"), dedicate Marchizei de Montespan.[2]
In 1682, avand peste saizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valorosi literati francezi. Se pare ca Madame de Sevigne, un adevarat critic literar al acelei epoci, a fost cea care a inceput demersurile la curtea regala si in cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine in Academia Franceza.
La alegerile din 15 noiembrie 1683, organizate pentru ocuparea locului ramas liber dupa decesul lui Colbert, La Fontaine a obtinut majoritatea voturilor, intrecandu-l pe contracandidatul sau, Boileau. A intervenit insa preferinta lui Ludovic al XIV-lea pentru Boileau, care era istoriograful sau, astfel incat alegerea lui La Fontaine a fost blocata timp de sase luni.[4] Regele nu uitase probabil atasamentul lui La Fontaine fata de Fouquet si, in plus, il considera ca un reprezentant al vechiului partid al Frondeurilor.
Intre timp, La Fontaine publicase Poeme du Quinquina, un poem filosofic insotit de doua noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la Comedie Francaise avusese loc premiera comediei sale Rendez-vous.
La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceza in locul lui Bezons Bazin, care decedase intre timp, astfel incat Ludovic al XIV-lea a semnat aprobarea regala simultan, atat pentru Boileau cat si pentru La Fontaine, la 24 aprilie 1684.
Jean de La Fontaine a sustinut la 2 mai 1684 discursul traditional la primirea sa in randurile academicienilor. Discursul sau a continut si un elogiu la adresa predecesorului sau, Colbert, desi acesta ii fusese un adversar declarat.
A participat cu mult entuziasm la sedintele Academiei, fiind printre cei mai perseverenti academicieni ai epocii.[4] A ramas celebra controversa sa cu Antoine Furetiere pe tema dictionarului pe care acesta il tiparise trecand peste „monopolul" pe care il detinea Academia Franceza in materie de dictionare. Impreuna cu Boileau si Racine, La Fontaine a reusit sa il excluda pe Furetiere din randurile academicienilor; in replica, Furetiere a publicat o serie de pamflete, inclusiv impotriva fostului sau prieten, La Fontaine, acuzandu-l de tradare pentru ca aparase privilegiile Academiei.
La 28 iulie 1685, impreuna cu Francois de Maucroix, tipareste Ouvrages de Prose et de Poesie („Lucrari de proza si poezie"), continand traduceri din Platon, Demostene si Cicero, precum si noi fabule si povestiri.
In timpul celebrei polemici de la Academia Franceza dintre „clasici si moderni" (fr:Querelle des Classiques et des Modernes), Jean de La Fontaine s-a situat in mod evident alaturi de „clasici" (printre care se numarau si prietenii sai Boileau, Racine si La Bruyere). El scrie Epitre a Monsieur de Soissons („Scrisoare catre M. de Soissons"), pretext pentru o declaratie de principii literare, printre care celebrul: „Mon imitation n’est point un esclavage" („imitatiile mele literare nu sunt o servitute").
In martie 1688, Madame de la Sabliere, protectoarea lui Jean de La Fontaine, fiind grav bolnava, abandoneaza resedinta ei oficiala din strada Saint Honore, dar ii lasa in folosinta lui La Fontaine o casa mai mica, anexa a palatului
In 1689 La Fontaine scrie fabula Le Milan, le Roi et le Chasseur („Soimul, regele si vanatorul") dedicata Printului de Conti, cu ocazia casatoriei acestuia. Dupa aceasta el devine un apropiat al printului si al familiei Vendome.
In 1690 publica in Le Mercure Galant trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceza pune in scena Orphee („Orfeu"), o tragedie lirica de La Fontaine.
La sfarsitul anului 1692, starea sanatatii lui La Fontaine se inrautateste; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sabliere. La Fontaine traduce in franceza Dies Irae, pe care o citeste in fata Academiei Franceze la sedinta solemna ce a avut loc cu ocazia primirii in randurile academicienilor a lui Jean de La Bruyere.
Jean de La Fontaine a murit la 13 martie 1695. Era in varsta de 74 de ani. A fost inhumat alaturi de Moliere, care murise mai inainte cu douazeci si doi de ani. Ulterior, (in 1817) ramasitele acestor doua genii ale Frantei au fost mutate la cimitirul Pere Lachaise, mormintele lor fiind alaturate si acolo.[2]
Jean de La Fontaine s-a impus in literatura universala prin fabulele sale, publicate in 12 carti, in perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop si Fedru, precum si de traditiile populare, si inzestrat cu un talent deosebit, el a depasit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformandu-le in adevarate opere de arta.
Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franta in timpul absolutismului si a demascat cu mult umor si verva viciile claselor dominante necrutandu-l nici pe rege si nici pe curtenii sai, ca in „Greierele si furnica", „Corbul si vulpea", „Lupul si mielul" etc. Eroii din fabulele sale, care apartin lumii animaliere si regnului vegetal, personificand tipuri si caractere, reprezinta diferite aspecte ale vietii sociale din Franta acelui timp.
Un alt merit al lui La Fontaine consta in lirismul care strabate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toti scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise in limba vie a poporului. La Fontaine este initiatorul versului liber in literatura franceza.
Fabulele lui La Fontaine au fost traduse in foarte multe limbi; acest fapt a influentat dezvoltarea ulterioara a acestei specii literare, inclusiv a fabulei romanesti prin Ion Heliade-Radulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.
Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orasul Reims. In luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar in luna octombrie a aceluiasi an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, dupa o perioada relativ scurta, mai exact in 1642 si-a dat seama ca si-a gresit vocatia si a inceput sa studieze dreptul.
La Paris, in paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventeaza un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotunda"), alcatuit din tineri poeti ai acelei epoci, printre care: Pellisson, Francois Maucroix, Francois Charpentier, Tallemant des Reaux si Antoine de Rambouillet de La Sabliere (care ulterior s-a casatorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).[2]
In 1647 tatal sau ii aranjeaza o casatorie de convenienta cu Marie Hericart, in varsta de doar 14 ani, fiica lui Louis Hericart, „locotenent civil si penal" al domeniului La Ferte-Milon. Tanara sotie a adus o zestre de 20.000 de livre. Contractul de casatorie a fost semnat in acest oras (in apropiere de Chateau-Thierry) la 10 noiembrie 1647. Jean de La Fontaine si sotia sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o paraseste insa pe sotia sa si se intoarce la Paris, unde frecventeaza societatea mondena si libertina a acelei perioade.
La Fontaine obtine in 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris).
Debutul lui Jean de La Fontaine in literatura s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii in cinci acte: L’Eunuque („Eunucul"), o prelucrare dupa Terentiu, care nu a avut insa succes.[2]
In 1657 La Fontaine scrisese versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, Surintendant des Finances (ministru de finante), unul dintre cei mai influenti curteni ai regelui Ludovic al XIV-lea. Fouquet s-a aratat interesat de autorul versurilor respective, iar in 1659 La Fontaine a ajuns in anturajul acestuia, fiind introdus de catre Jacques Jannart, o ruda a sotiei sale. In acea perioada Fouquet era un adevarat „Mecena" pentru poetii francezi, astfel ca in curand La Fontaine a primit o pensie de 1000 de livre, in schimbul careia se obliga sa scrie o serie de poeme de circumstanta in termenii prevazuti in contract. Tot lui Fouquet i-a dedicat si poemul epic Adonis, o prelucrare dupa Publius Ovidius Naso. De asemenea, La Fontaine a scris o opera literara compozita (in proza si in versuri), intitulata Le Songe de Vaux, in cinstea domeniului si a noului castel de la Vaux a patronului sau; opera nu a mai fost insa tiparita deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661.
Totusi, in martie 1662 este tiparita clandestin elegia Elegie aux Nymphes de Vaux, o parte din Le Songe de Vaux. A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine sa-si exprime in acest mod sentimentele de gratitudine fata de protectorul sau Fouquet, in situatia in care acesta cazuse in dizgratia regelui si fusese aruncat in inchisoare.[2]
La Fontaine si-a gasit un nou protector in ducele de Bouillon, suzeran al domeniului Chateau Thierry. Mai ales ducesa de Bouillon, Marie Anne Mancini, cea mai tanara dintre nepoatele cardinalului Mazarin (prim-ministru al Frantei din 1642 pana la moartea sa in 1661), l-a protejat pe La Fontaine.
In ianuarie 1663 Jean de La Fontaine scrie Ode au Roi („Oda regelui"), prin care, in mod subtil, cere clementa pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reuseste insa decat sa-si atraga antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui.[3]
In 1664 ii apare primul volum de o reala importanta: Contes („Povestiri"), cu care intra in atentia contemporanilor sai.
La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost innobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom"); el a intrat oficial in serviciul ducesei de Orleans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul sau. La palatul „Luxembourg" din Paris, resedinta ducesei de Orleans, La Fontaine ii cunoaste, printre altii, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sevigne si pe Madame de La Fayette, personalitati celebre ale literaturii franceze.
Tot in acelasi an, la 10 decembrie, tipareste doua povestiri prelucrate dupa Boccaccio si Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o disputa in cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate sa o aiba in raport cu modelul de la care a pornit. Intr-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a transat acesta dezbatere in favoarea lui La Fontaine.[2]
In 1665 si 1666 ii apar doua volume de povesti si povestiri in versuri (Contes et Nouvelles en vers).
La 31 martie 1668 este tiparit volumul Fables choisies („Fabule alese"), dedicat lui Ludovic, Delfinul Frantei, fiul cel mare si mostenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. In prefata, La Fontaine explica: Je me sers d'animaux pour instruire les hommes („folosesc animalele pentru a-i invata pe oameni").
La Fontaine publica in 1669 Les Amours de Psyche et de Cupidon. Aceasta carte suscita o relativa neintelegere, datorita stilului sau neconventional, care contravenea principiilor de baza ale esteticii clasice, fiind un amestec de proza, versuri, povestiri mitologice si conversatii literare. Romanul ii pune in scena si pe „cei patru amici", reprezentati prin Moliere, Boileau, Racine si La Fontaine insusi.
La 20 decembrie 1670 este publicata la Port Royal Recueil de Poesies Chretiennes („Culegere de poezii crestine"), dedicate Printului de Conti, la care a colaborat si La Fontaine.[2]
O data cu moartea ducesei de Orleans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situatiei sale materiale. Din fericire pentru el, si-a gasit o noua protectoare: Marguerite de La Sabliere, in casa careia l-a cunoscut, printre altii, pe Charles Perrault
La 17 februarie 1673 a murit Moliere; La Fontaine, care ii fusese prieten, a publicat un elogiu in memoria acestuia.
Avand si protectia Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine incearca sa se lanseze in lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta insa nu duce pana la capat proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satira impotriva lui Lully intitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florenta). Publica, de asemenea, o alta culegere de povestiri licentioase Nouveaux Contes.
In 1678 si 1679 ii apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese"), dedicate Marchizei de Montespan.[2]
In 1682, avand peste saizeci de ani, La Fontaine era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai valorosi literati francezi. Se pare ca Madame de Sevigne, un adevarat critic literar al acelei epoci, a fost cea care a inceput demersurile la curtea regala si in cercurile literare pentru primirea lui Jean de La Fontaine in Academia Franceza.
La alegerile din 15 noiembrie 1683, organizate pentru ocuparea locului ramas liber dupa decesul lui Colbert, La Fontaine a obtinut majoritatea voturilor, intrecandu-l pe contracandidatul sau, Boileau. A intervenit insa preferinta lui Ludovic al XIV-lea pentru Boileau, care era istoriograful sau, astfel incat alegerea lui La Fontaine a fost blocata timp de sase luni.[4] Regele nu uitase probabil atasamentul lui La Fontaine fata de Fouquet si, in plus, il considera ca un reprezentant al vechiului partid al Frondeurilor.
Intre timp, La Fontaine publicase Poeme du Quinquina, un poem filosofic insotit de doua noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la Comedie Francaise avusese loc premiera comediei sale Rendez-vous.
La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceza in locul lui Bezons Bazin, care decedase intre timp, astfel incat Ludovic al XIV-lea a semnat aprobarea regala simultan, atat pentru Boileau cat si pentru La Fontaine, la 24 aprilie 1684.
Jean de La Fontaine a sustinut la 2 mai 1684 discursul traditional la primirea sa in randurile academicienilor. Discursul sau a continut si un elogiu la adresa predecesorului sau, Colbert, desi acesta ii fusese un adversar declarat.
A participat cu mult entuziasm la sedintele Academiei, fiind printre cei mai perseverenti academicieni ai epocii.[4] A ramas celebra controversa sa cu Antoine Furetiere pe tema dictionarului pe care acesta il tiparise trecand peste „monopolul" pe care il detinea Academia Franceza in materie de dictionare. Impreuna cu Boileau si Racine, La Fontaine a reusit sa il excluda pe Furetiere din randurile academicienilor; in replica, Furetiere a publicat o serie de pamflete, inclusiv impotriva fostului sau prieten, La Fontaine, acuzandu-l de tradare pentru ca aparase privilegiile Academiei.
La 28 iulie 1685, impreuna cu Francois de Maucroix, tipareste Ouvrages de Prose et de Poesie („Lucrari de proza si poezie"), continand traduceri din Platon, Demostene si Cicero, precum si noi fabule si povestiri.
In timpul celebrei polemici de la Academia Franceza dintre „clasici si moderni" (fr:Querelle des Classiques et des Modernes), Jean de La Fontaine s-a situat in mod evident alaturi de „clasici" (printre care se numarau si prietenii sai Boileau, Racine si La Bruyere). El scrie Epitre a Monsieur de Soissons („Scrisoare catre M. de Soissons"), pretext pentru o declaratie de principii literare, printre care celebrul: „Mon imitation n’est point un esclavage" („imitatiile mele literare nu sunt o servitute").
In martie 1688, Madame de la Sabliere, protectoarea lui Jean de La Fontaine, fiind grav bolnava, abandoneaza resedinta ei oficiala din strada Saint Honore, dar ii lasa in folosinta lui La Fontaine o casa mai mica, anexa a palatului
In 1689 La Fontaine scrie fabula Le Milan, le Roi et le Chasseur („Soimul, regele si vanatorul") dedicata Printului de Conti, cu ocazia casatoriei acestuia. Dupa aceasta el devine un apropiat al printului si al familiei Vendome.
In 1690 publica in Le Mercure Galant trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceza pune in scena Orphee („Orfeu"), o tragedie lirica de La Fontaine.
La sfarsitul anului 1692, starea sanatatii lui La Fontaine se inrautateste; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sabliere. La Fontaine traduce in franceza Dies Irae, pe care o citeste in fata Academiei Franceze la sedinta solemna ce a avut loc cu ocazia primirii in randurile academicienilor a lui Jean de La Bruyere.
Jean de La Fontaine a murit la 13 martie 1695. Era in varsta de 74 de ani. A fost inhumat alaturi de Moliere, care murise mai inainte cu douazeci si doi de ani. Ulterior, (in 1817) ramasitele acestor doua genii ale Frantei au fost mutate la cimitirul Pere Lachaise, mormintele lor fiind alaturate si acolo.[2]
Jean de La Fontaine s-a impus in literatura universala prin fabulele sale, publicate in 12 carti, in perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop si Fedru, precum si de traditiile populare, si inzestrat cu un talent deosebit, el a depasit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformandu-le in adevarate opere de arta.
Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franta in timpul absolutismului si a demascat cu mult umor si verva viciile claselor dominante necrutandu-l nici pe rege si nici pe curtenii sai, ca in „Greierele si furnica", „Corbul si vulpea", „Lupul si mielul" etc. Eroii din fabulele sale, care apartin lumii animaliere si regnului vegetal, personificand tipuri si caractere, reprezinta diferite aspecte ale vietii sociale din Franta acelui timp.
Un alt merit al lui La Fontaine consta in lirismul care strabate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toti scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise in limba vie a poporului. La Fontaine este initiatorul versului liber in literatura franceza.
Fabulele lui La Fontaine au fost traduse in foarte multe limbi; acest fapt a influentat dezvoltarea ulterioara a acestei specii literare, inclusiv a fabulei romanesti prin Ion Heliade-Radulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.