Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Sorin Ilfoveanu, pictorul simbol
727 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Incursiune arta -pierderi -Leonardo@Mona Lisa
238 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Jean Marais
1.076 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Documentar Pablo Escobar (Romana)
470 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Pablo Picasso
1.308 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Andy Warhol
1.228 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Jose Carreras partea I
188 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Joan Miro
1.201 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cele mai periculoase drumuri | Argentina
438 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Guillaume Apollinaire - Poet si prozator francez
1.154 vizite - 0 comentarii
adaugat de balas
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Cinema >> Stiinta, documentare
 

 

Pablo Picasso - Pictor spaniol

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 12.08.2013  Adauga la favorite 1.494 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso (Pronuntie in spaniola: /ˈpaβlo piˈkaso/; n. 25 octombrie 1881, Malaga - d. 8 aprilie 1973, Mougins/Cannes) a fost un artist plastic spaniol. Picasso nu s-a putut multumi in viata cu un singur rol. Va juca multe, reale si imaginare, dar pe toate cu aceeasi pasiune. A fost andaluz si catalan, spaniol si francez. A fost un copil genial, la Paris un strain "iresponsabil", din cauza caruia insa cartierul Montmartre a intrat in legenda. A fost un amant pasional, sot si tata. Dar mai presus de orice, a fost cea mai stralucita personalitate artistica a secolului al XX-lea, unul dintre marii maestri ai penelului, care a rupt definitiv cu conventiile stilului iluzionist si figurativ, dominant inca din perioada Renasterii. Asa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, si opera lui Picasso este o oglinda care permite urmarirea artei in secolul al XX-lea si totodata viata particulara a artistului. Panzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifica frumusetea si erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistica - pictura, sculptura, poezie - reflecta multilateralitatea creatiei lui Picasso care traieste pentru arta si prin arta.
Pictura face parte din viata lui Picasso si, in acelasi timp, viata lui inseamna in egala masura arta. S-a nascut la 25 octombrie 1881 in Malaga (Andaluzia) ca fiu al lui Jose Ruiz Blasco - pictor si profesor la Scoala de Arte Frumoase din Malaga - si al sotiei sale, Maria Picasso y Lopez. Talentul lui Pablito se evidentiaza inca din copilarie, ca adolescent ii uimeste pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din La Coruna, desi el suporta cu greu rigoarea traditiei si educatia academica. In anul 1895 familia se muta la Barcelona. Tatal sau ii daruieste pensulele sale, gest prin care ii recunoaste talentul. Tanarul Picasso isi continua studiile la Scoala de Arte Frumoase din Barcelona (1896) si la Academia de Pictura din Madrid (1897-1898). In anul 1900, Pablo, in varsta de nouasprezece ani, isi expune pentru prima data lucrarile in localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistica si intelectuala din capitala Cataluniei. Din 1901, incepe sa-si semneze lucrarile cu numele mamei sale, considera ca Picasso "suna foarte bine". Urmatorii ani si-i petrece calatorind intre Spania si Franta. La Paris este influentat de operele lui Auguste Renoir si Claude Monet. Expune cateva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaste pe pictorul Max Jacob, de care il va lega o prietenie de lunga durata.
In 1904, Picasso se hotaraste sa se stabileasca definitiv la Paris, intr-o casa veche, cunoscuta sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenti, pictori, sculptori si actori. Picteaza la inceput tablouri triste, in tonuri albastre reci (asa numita perioada albastra), ce exprima singuratatea, suferinta si saracia, reflectand o dispozitie afectiva melancolica.Cunoaste pe Fernande Olivier, o tanara bruneta si eleganta, de care se indragosteste si cu care va locui impreuna.
In panzele lui Picasso domina acum nuantele deschise, senine (perioada roz).Fascinat de universul arlechinilor, acrobatilor si clovnilor, merge adeseori la un circ din apropiere unde isi gaseste motive pentru tablourile sale. Vara anului 1905 o petrece intr-un sat din Pirinei impreuna cu Fernande. Lucreaza acolo la tablourile care vor marca inceputul "perioadei primitive" in creatia lui. Picasso se indeparteaza de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, il intereseseaza sculptura iberica dinaintea dominatiei romane, renunta la modele si picteaza exclusiv din imaginatie.
Intre anii 1908 si 1914 Picasso traseaza impreuna cu Georges Braque drumul unui mod revolutionar de tratare a formelor, care va capata denumirea de Cubism, de la articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei dispretuisc formele, reduc totul - locuri, figuri, case - la formele geometrice elementare, la cuburi". In realitate, Picasso si Braque incearca sa reprezinte obiectele tridimensionale pe suprafata bidimensionala a tabloului, fara a folosi mijloace iluzioniste, sa reuneasca forma si suprafata recurgand la mijloacele unei picturi fara deosebiri intre prim plan si fondul in perspectiva.


Incepand cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor" (hartie lipita, fr.: collage, papiers colles), cubismul intra in asa zisa "faza sintetica". In felul acesta, Picasso reuseste sa accentueze si mai mult diferenta intre suprafata tabloului si relieful obiectelor reprezentate.
Acesti ani reprezinta pentru Picasso un punct de cotitura. Maniera de a picta dar si situatia financiara se schimba radical.Preturile tablourilor sale cresc, nu va mai cunoaste niciodata saracia. Picasso inchiriaza o casa in cartierul burghez Montparnasse, unde se muta cu noua sa iubita, Marcelle Humbert. In anul 1915 il cunoaste pe scriitorul Jean Cocteau si pe Seghei Diaghilev, conducatorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes. Picasso proiecteaza decorurile si costumele pentru spectacolul de balet "Parada" (1917), pus in scena de Jean Cocteau. Pleaca la Roma impreuna cu corpul de balet si se indragosteste de dansatoarea Olga Koklova, cu care se casatoreste in vara anului 1918.
In timpul calatoriei in Italia, viziteaza orasul Napoli si vechile ruine de la Pompei, unde admira picturile murale romane. Picasso reintroduce stilul compozitiilor figurative, reprezentate naturalist, cu contraste de lumina si umbra. Desenul elegant se limiteaza uneori doar la reprezentarea contururilor corpurilor de femei sau copii (Nud sezand, 1923). Coloritul aminteste de perioada roza (Arlechin cu mainile impreunate, 1923). Este o perioada linistita de viata de familie si de lucru. In 1921 se naste primul sau copil, Paul. In scurta vreme totusi relatiile dintre cei doi soti se strica. Picasso incepe o legatura amoroasa cu Marie-Therese Walter.
In 1925, Picasso participa cu tabloul Trei dansatoare la prima expozitie suprarealista din Paris. Picasso nu este insa un artist suprarealist in sens propriu si nu a facut parte din cercul parizian din jurul lui Andre Breton. Totusi este uneori considerat ca suprarealist, prin faptul ca opera sa nu reflecta o realitate vizibila, ci reda o reprezentare interioara (Pictorita 1933, Nud in mijlocul unui peisaj 1933). In acest timp Picasso picteaza un ciclu dedicat luptelor cu tauri (Moartea toreadorului, 1933) si reia mitul antic al Minotaurului, care simbolizeaza virilitatea.
In 1935 se desparte de Olga Koklova. O cunoaste pe Dora Maar, pictorita si fotografa, care avea multi prieteni in cercul suprarealistilor. In noua lui dragoste pictorul gaseste o corespondenta intelectuala care pana atunci ii lipsise. Nu o va parasi totusi pe Marie-Therese si isi imparte viata intre cele doua amante.
Dupa izbucnirea razboiului civil din Spania, Picasso se pronunta de partea guvernului republican. In iulie 1937, are loc la Paris "Expozitia Mondiala". Tabloul lui Picasso, Guernica, expus in pavilionul spaniol, este dedicat orasului basc Guernica, bombardat de aviatia germana. Aceasta opera marcheaza inceputul angajarii politice a artistului, care va culmina cu inscrierea in Partidul Comunist Francez (1944). In timpul ocupatiei germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins devine un punct de intalnire al artistilor si literatilor, ca Jean-Paul Sartre, Raymond Queneau.
In anul 1946, Picasso o paraseste pe Dora Maar. El incepuse de fapt o relatie cu tanara pictorita Francoise Gilot, pe care o cunoscuse cu trei ani mai inainte. Se muta impreuna in sudul Frantei. Incepand din anul 1948 vor locui la Vallauris, unde Picasso se consacra sculpturii, ceramicii si litografiei. In anul 1949 se naste fiica lor, Paloma, al carei nume aminteste de celebrul "porumbel al pacii" de pe afisul Congresului Mondial al Pacii. Anul 1953 debuteaza cu despartirea de Francoise si retragerea din partidul comunist, si se incheie cu o noua poveste de dragoste cu Jacqueline Roque. Jacqueline are 26 de ani, se vor casatori in 1961. In 1963 se deschide la Barcelona "Muzeul Picasso", care va cuprinde mai tarziu cea mai mare parte din operele sale.
Pablo Picasso moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, in apropiere de Cannes, la varsta de 91 ani
Picasso si-a transformat viata in legenda. Dupa anii petrecuti printre boemii din Montmartre, a devenit - gratie geniului si spiritului sau inovator, dar totodata si prieteniilor celebre si aventurilor sale amoroase - cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.