Joan Miro (n. 20 aprilie 1893, Barcelona - d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor si sculptor spaniol, influentat de suprarealism, fara sa fi aderat niciodata la aceasta grupare. Teoriile suprarealiste ii intaresc convingerea in necesitatea libertatii artistice, va ramane un creator multidimensional si multilateral: picteaza, dar si sculpteaza si stapaneste in aceeasi masura tehnica ceramicei. Forme frumoase si stranii, pasari si stele il vor insoti in fiecare zi a vietii sale, inchinate artei si libertatii creatoare.
In anul 1919, Miro pleaca la Paris, unde il cunoaste pe Picasso, catalan ca si el. In capitala Frantei, in cartierul Montparnasse, pe strada Blomet, Miro este vecin cu pictorul Andre Masson, atelierele lor comunica. Face cunostinta lui Tristan Tzara, Max Jacob si Ernest Hemingway. Andre Breton este fascinat de lucrarile lui, pe care le considera o dovada evidenta ca pictura suprarealista este posibila.
In noiembrie 1925, Miro participa la expozitia pictorilor suprarealisti, ia parte la intalnirile lor de lucru, desi niciodata nu va adera la aceasta grupare in mod oficial. In anul 1927, pictorul paraseste cartierul Montparnasse si se stabileste pe dealul Montmartre, in apropierea strazii Fontaine. Doi ani mai tarziu (1929), se casatoreste in Palma de Mallorca cu Pilar Juncosa.
Joan Miro - Tapiterie de lana, 1979
Pe durata razboilui civil (1936-1939), pictorul nu va calatori deloc in Spania, se stabileste la Varengeville, in Normandia. Aici ramane pe toata durata celui de-al doilea razboi mondial.
Isi creeaza propriul univers, propriul "spatiu interior", reflectat intr-o serie de tablouri intitulate Constelatii. In anul 1947 participa la "Expozitia Internationala de Suprarealism" de la Paris si face prima calatorie la New York, unde pictura sa era deja cunoscuta si pretuita in urma unei expozitii din 1930.
In 1948, Galeria Maeght ii organizeaza o mare expozitie la Paris, iar in 1954 este oaspete de onoare al Bienalei din Venetia, unde primeste premiul international in domeniul graficii. Pe la jumatatea anilor cincizeci, renunta la pictura pentru ceramica. Lucreaza acum intr-un atelier urias, special construit in acest scop, in Palma de Mallorca pe insula Mallorca. Aici lucreaza si in sculptura, gravura si tapiterie. Lucreaza impreuna cu Llorens Artigas la doi pereti cu ceramica, Luna si Soarele, pentru sediul UNESCO din Paris, lucrari care in 1956 ii vor aduce premiul Fundatiei Guggenheim.
Cand ii sunt prezentate operele la Tokyo si Kyoto, se hotaraste sa plece in Japonia. Aceasta calatorie confirma pasiunea artistului pentru arta si cultura din Orientul Indepartat. Pictorul implineste in 1970 varsta de 73 de ani si este in plina putere creatoare. Realizeaza - tot impreuna cu Artigas - un mare perete de ceramica pentru aeroportul din Barcelona. Condamna vehment speculatiile care se fac pentru a-i transforma operele in investitii financiare. Independentul de totdeauna declara in repetate randuri spre sfarsitul vietii sale ca „devine tot mai mult un suprarealist".