Corneliu Coposu (nascut 20 mai 1914, Bobota, judetul Salaj - decedat 11 noiembrie 1995, Bucuresti). Avocat, publicist si om politic national-taranist; presedinte al PNT-CD (8 ianuarie 1990-11 noiembrie 1995); presedinte al Conventiei Democrate Romane (1991-1992). Fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu si al Aureliei Anceanu.
Bunicul patern, Grigore, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida, tot preot, era var primar cu Alexandru Vaida-Voevod.
Este educat in spiritul moralei crestine si al patriotismului autentic.
Tatal sau a militat pentru drepturile romanilor din Austro-Ungaria, fiind inchis ani buni pentru „inalta tradare". A fost eliberat de trupele romane care au ocupat Budapesta, dupa Primul Razboi
Mondial (1919). Absolva Facultatea de Drept si Stiinte la Universitatea din Cluj (1934) si obtine doctoratul in drept (1937). Se implica in activitatea politica inca din anii studentiei.
In 1933 organizeaza filiala Cluj a PNT, iar in 1935 este ales presedinte al Uniunii Studentilor Democrati din Universitatea Cluj si al Tineretului National Taranesc. In 1937 este judecat in procesul „Skoda" fiind acuzat de posesia unor documente.
Dupa declaratiile sale ulterioare, acestea dovedeau ca regele Carol II a solicitat in mod expres ca luliu Maniu sa fie implicat in acest proces. Condamnat la trei luni de inchisoare, pentru "lezmajestate", in detentie o cunoaste pe Ana Pauker, care ii face o buna impresie. Secretar particular al lui luliu Maniu (1937-1940), participa la toate intalnirile importante ale acestuia. Dupa cedarea Ardealului de Nord (30 august 1940) se muta la Bucuresti. Colaboreaza la saptamanalul „Ardealul", publicatia refugiatilor ardeleni, si la publicatiile „Zorile", „Dacia", Curentul", „Cuvantul liber", „Dreptatea". Semneaza ocazional cu pseudonimul „dr. Corneliu Salajeanul".
La 24 octombrie 1942 se casatoreste cu Arlette Marcovici, fiica generalul Marcovici. Presedinte al filialei Salaj a partidului (1944) si secretar general adjunct (1945), sustine o puternica polemica in organul de presa al partidului, „Dreptatea", in perioada campaniei electorale din 1946 si dupa aceea, cand ii acuza pe comunisti de falsificarea rezultatelor. Este arestat de autoritatile comuniste la 14 iulie 1947, odata cu intreaga conducere a PNT, desi nu a facut parte din grupul fruntasilor national-taranisti care au incercat sa paraseasca tara de pe aeroportul Tamadau, in vederea informarii opiniei publice internationale si a oficialitatilor occidentale despre situatia din Romania. Judecat abia in 1955, este condamnat la munca silnica pe viata pentru „inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale". Trece printr-o serie de inchisori comuniste, suportand un regim de exterminare fizica. Daca la intrarea in inchisoare cantarea 114 kg (inaltime 1,91 m), la eliberare (1962) mai avea 51 kg, fiind atat de slabit incat nu putea sta in pozitie verticala mai mult de 10 minute. Din cauza interdictiei de a comunica cu alti detinuti sau cu gardienii timp de 8 ani (cat a stat la inchisoarea Ramnicu Sarat), aproape, ca uitase sa vorbeasca, fiindu-i foarte greu sa comunice. Dupa eliberare (9 iulie 1962) i se fixeaza domiciliu obligatoriu in comuna Rubla (Ialomita), de unde este eliberat in aprilie 1964. Sotia sa, Arlette, arestata in 1948 si acuzata de spionaj, a fost condamnata la 25 de ani de detentie, din care a efectuat 14, timp in care sanatatea i-a fost distrusa, incetand din viata in 1965.
Intre 1964 si 1989, Corneliu Coposu lucreaza ca muncitor necalificat in agricultura si pe santiere de constructii. Permanent urmarit de Securitate (i s-au facut 27 de perchezitii in aceasta perioada), reuseste totusi sa tina legatura cu alti taranisti, iar in 1987 solicita afilierea PNT (in conditii de clandestinitate) la Internationala Crestin Democrata. In zilele revolutiei din decembrie 1989 formeaza in jurul sau nucleul care va reinfiinta PNT. Presedinte al PNT-CD de la 8 ianuarie 1990 pana la moartea sa. Presedinte al CDR (1991-1992), se retrage din functie pentru a-l promova pe Emil Constantinescu. Senator de Bucuresti (1992-1995). Supranumit „Seniorul" pentru tinuta sa, denigrat si ironizat la inceput de adversarii politici, a sfarsit prin a fi considerat de multi un etalon moral in politica. Contributia sa la noul inceput al democratiei romanesti a fost recunoscuta si pe plan international.