Pe 4 mai 1955, geniul George Enescu, cel mai mare compozitor pe care l-a dat natia noastra deceda, singur, fara lumanare, la etajul patru al unui hotel parizian, acolo unde-si traise ultimele clipe, alaturi de Mutzerli, cainele credincios. De dimineata, agentul comunist Corneliu Bediteanu a vrut sa-i fure cadavrul!!!
Prima zi de mai, 1955. Paris, la un portativ distanta de Champs-Elysee.
O doamna rafinata, asa, cam la 80 de ani, urca, singura, fara ajutor, scarile-melc, pana la al patrulea cat. Bate la usa apartamentului 40. O sluga-i deschide. Doua camere mari, holul, sala de baie, vederea la strada. Pe un pat, un muribund. Livid. Abia respira. Vorbeste greu, in timp ce un caine ii linge mana.
Suferindul este GEORGE ENESCU, una dintre cele mai luminate minti al poporului roman. Doamna e ELISABETA DE BAVARIA, regina a Belgiei, sotia lui Albert I si mama lui Leopold al III-lea. Catelul e MUTZERLI.
Comunistii l-au indepartat, cu un deceniu in urma, de Romania. I-au luat tot. I-au cerut sa-si arda pasaportul cu stema regala pe el. I-a ignorat pe toti, a ajuns la Paris. Marcel Mihailovici si marele Yehudi Menuhin, vazand ca starea sa de sanatate i se inrutateste, dau vorba sa-l instaleze pe maestru in fostul castel al lui Chateaubriand, in Vallee-aux-Loups. Geniul refuza, asta ar insemna sa se desparta de a sa soata, Maruca. I-au luat tara, sa se desparta si de iubirea vietii? Niciodata! Asa, ca o ironie, in loc de castelul lui Chateaubriand, va ajunge pe strada Chateaubriand, la numarul 14. Acolo se afla hotelul "ATALA", al romanului Florescu. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, trei mioritici il renovasera, ii adaugasera o stea, ducandu-l la patru.
Florescu plange cand vede soarta lui Enescu. Spondiloza
l-a nimicit, atacul cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. Da ordin sa fie dus in apartamentul 40, la etajul 4, pe cheltuiala sa. Fara ca maestrul sa stie, plateste simbrie unui medic cardiolog, care-l supravegheaza, infirmiere care-l ingrijesc, tot dichisul. I-a adus chiar si un pian cu coada, la care, insa, Enescu nu va ajunge niciodata, pentru a-l mangaia. Familia l-a uitat. Prietenii, nu! Elisabeta, Regina Belgiei, vine sa-l viziteze. Vorbeste sase limbi straine, discuta - e, de fapt, mai mult un monolog al sau, deoarece compozitorul e o stafie - culca clapele pianului.
E 1 mai 1955, Securitatea, prin ochii agentului Corneliu Bediteanu, vegheaza. Patria - muma l-a trimis sa-l convinga, de mai multe ori, sa se intoarca acasa, Enescu e precum Scipio, Africanul: patria nerecunoscatoare nu-i va avea nici macar cenusa.
Elisabeta-l simte. Vede ca nu mai are mult de trait. Enescu abia se misca. Cu toate acestea, e perfect lucid.
Pe 3 mai, violonistul Serge Blanc, il viziteaza. Intreba, soptit, daca maestrul gandeste. "Est-ce qu'il est encore lucide?" Enescu-l aude. Raspunde pe loc: "Luci...de Lammermour", facand aluzie la celebra piesa a lui Donizzetti.
Geniul muzicii noastre se stinge pe 4 mai 1955, noaptea, singur, fara lumina lumanarii ce trebuia sa-l duca peste Styx... Infirmiera de serviciu tocmai plecase...
L-au aflat dis de dimineata. Vestea s-a dus repede. Din ceata au aparut doi "prieteni", de la Ambasada Romaniei din Paris. Unul dintre ei, Bediteanu. S-au dus, glont, la Receptie, au cerut sa li se deschida usa, sa-i ia trupul, "patrimoniu al statului roman". Cei de acolo erau instruiti, au sunat dupa Maruca. Sotia le-a explicat ca Enescu plecase din cauza regimului totalitar si ca nu avea de gand sa se mai intoarca, niciodata, in Romania. Dar agentii nu se lasa induplecati. Atunci Florescu cheama politia. E frica de baietii cu ochi albastri, sa nu cumva sa fure cosciugul.
Pe 7 mai 1955, Enescu e coborat la cele vesnice, in cimitirul "Pere Lachaise", in stanga mormantului lui Georges Bizet..