Din aceeasi categorie
|
Corneliu Coposu si Margaret Thatcher / 11 Oct. 1990 1.530 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Corneliu Coposu: Marturii despre o viata exemplara 1.001 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria revolutiei franceze - 1793 1.954 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Imparatul Haile Selassieal Etiopiei in Romania 1.523 vizite - 0 comentarii adaugat de zorba |
||||||||||||||||||
|
Ceausescu si primul caz de frauda la Bac 1.239 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Documentar despre Revolutia Franceza / 1793 2.822 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Revolutiei Fraceze / Documentar 1.809 vizite - 0 comentarii adaugat de piata |
||||||||||||||||||
|
Alexandr Sergeyevich Nikolsky - tortionar al Securitatii 1.515 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Razboiul de Iom Kipur, Razboiul arabo-israelian din 1973 2.206 vizite - 0 comentarii adaugat de labionda |
||||||||||||||||||
|
Noor Inayat Khan si Serviciui de Spionaj Britanic 809 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Corneliu Manescu - Adunarea Generale a ONU 1967
| Adaugat de zorba | 12.07.2017 |  Adauga
la favorite |
1.118 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteCorneliu Manescu (n. 6 februarie 1916, Ploiesti – d. 26 iunie 2000, Bucuresti)[1] a fost un om politic roman, care a fost, printre altele, ministru de externe al Romaniei.
i-a terminat educatia primara la Ploiesti, urmand apoi, intre 1936-1940, cursurile de drept si stiinte economice ale universitatii din Bucuresti. In timpul studentiei, a inceput sa contribuie prin articole la diverse publicatii de stanga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relatii internationale.
In 1944 lucra la Institutul de Statistica, considerat un adevarat „focar comunist" (aici lucrau si alti comunisti, ca Nicolae Betea, Anton Ratiu, Mihai Levente, Stefan Popescu si altii.
Dupa 23 august 1944, Manescu a avut functii in Partidul Comunist si in institutiile de stat. In 1948, a fost numit sef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. . Intre 1955 si 1960 a fost vicepresedinte al Comitetului de Stat al Planificarii.
In 1960, Corneliu Manescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
In martie 1961, Manescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat in functie de Marea Adunare Nationala. In acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.
Manescu a fost cel care a condus delegatiile romane la toate sesiunile Adunarii Generale a Natiunilor Unite, incepand cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost sef al delegatiei romane din 1962 la comitetul celor 18 natiuni insarcinat cu dezarmarea si la alte conferinte internationale.
La 19 septembrie 1967 a fost ales presedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunarii Generale a ONU; a fost prima data cand un reprezentant al unei tari socialiste era ales in aceasta functie.[3]
Manescu a fost membru al Partidului Comunist Roman din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.
A fost adjunct al ministrului Apararii Nationale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) si sef al Directiei Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador in Ungaria (pana la 30 mai 1961), dupa care devine ministru de externe (1961-1972), vicepresedinte al Frontului Unitatii Socialiste, presedinte al Grupului Interparlamentar Roman, ambasador in Franta (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).
In 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor sase" in care fosti lideri comunisti il criticau pe Nicolae Ceausescu. In timpul revolutiei romane din 1989 atat la Timisoara[4], cat si la Bucuresti s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceausescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale.
i-a terminat educatia primara la Ploiesti, urmand apoi, intre 1936-1940, cursurile de drept si stiinte economice ale universitatii din Bucuresti. In timpul studentiei, a inceput sa contribuie prin articole la diverse publicatii de stanga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relatii internationale.
In 1944 lucra la Institutul de Statistica, considerat un adevarat „focar comunist" (aici lucrau si alti comunisti, ca Nicolae Betea, Anton Ratiu, Mihai Levente, Stefan Popescu si altii.
Dupa 23 august 1944, Manescu a avut functii in Partidul Comunist si in institutiile de stat. In 1948, a fost numit sef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. . Intre 1955 si 1960 a fost vicepresedinte al Comitetului de Stat al Planificarii.
In 1960, Corneliu Manescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
In martie 1961, Manescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat in functie de Marea Adunare Nationala. In acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.
Manescu a fost cel care a condus delegatiile romane la toate sesiunile Adunarii Generale a Natiunilor Unite, incepand cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost sef al delegatiei romane din 1962 la comitetul celor 18 natiuni insarcinat cu dezarmarea si la alte conferinte internationale.
La 19 septembrie 1967 a fost ales presedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunarii Generale a ONU; a fost prima data cand un reprezentant al unei tari socialiste era ales in aceasta functie.[3]
Manescu a fost membru al Partidului Comunist Roman din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.
A fost adjunct al ministrului Apararii Nationale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) si sef al Directiei Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador in Ungaria (pana la 30 mai 1961), dupa care devine ministru de externe (1961-1972), vicepresedinte al Frontului Unitatii Socialiste, presedinte al Grupului Interparlamentar Roman, ambasador in Franta (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).
In 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor sase" in care fosti lideri comunisti il criticau pe Nicolae Ceausescu. In timpul revolutiei romane din 1989 atat la Timisoara[4], cat si la Bucuresti s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceausescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.