Din aceeasi categorie
|
Filmul Revolutiei din Decembrie 1989 / 106 minute 873 vizite - 0 comentarii adaugat de emil |
||||||||||||||||||
|
Inaltarea in grad a Marelui Voievod Mihai (1937) 822 vizite - 0 comentarii adaugat de labionda |
||||||||||||||||||
|
Romania in anii Marelui Razboi Ep. 3/15 1.351 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Revolutia culturala chineza a lui Mao Zedong 1.468 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Misterul mortii lui Lenin - O enigma ? 1.193 vizite - 0 comentarii adaugat de oana |
||||||||||||||||||
|
Lovitura de stat de la 23 august 1944 si consecintele ei 202 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Contesa du Barry - Ultima amanta a regelui Ludovic XV 186 vizite - 0 comentarii adaugat de micle |
||||||||||||||||||
|
Orase murdare - Parisul Revolutionar (Documentar BBC) 1.797 vizite - 0 comentarii adaugat de info |
||||||||||||||||||
|
Marea Revolutie Culturala Proletara din China 672 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Nicholae si Alexandra Romanov / Un destin tragic 2.060 vizite - 0 comentarii adaugat de sirena |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Biografia "Marelui Lenin" - Vocea revolutiei
| Adaugat de floarea | 04.02.2013 |  Adauga
la favorite |
773 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteBiography of "The Great" Vladimir Lenin: Voice of Revolution
Vladimir Ilici Lenin (rusa Bnaanmnp Nnbnu Nehnh), numele de familie originar: Ulianov (Ynbrhob), (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie 1924) a fost un revolutionar rus care a condus partidul bolsevic, primul premier al Uniunii Sovietice si fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.
S-a nascut in Simbirsk (Ulyanovsk) avandu-i ca parinti pe Ilia Ulianov si Maria Alexandrovna. A avut doi frati si trei surori, el fiind al treilea nascut. Tatal sau Ilia era inspector al scolilor primare din provincia Simbirsk in momentul nasterii lui Vladimir Ilici Lenin.
„Lenin" a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede ca l-a creat ca sa demonstreze antagonismul fata de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, dupa raul Volga; Lenin a ales raul Lena care este mai lung si care curge in directia opusa. In orice caz, sunt multe teorii despre provenienta pseudonimului sau, iar Lenin nu a explicat niciodata alegerea sa. Uneori, in Occident, este in mod eronat numit „Nikolai Lenin", desi niciodata nu a purtat acest nume in Rusia.
Tineretea
Lenin s-a nascut in Simbirsk, Rusia. Tatal sau, Ilia Nicolaevici Ulianov (1831 - 1886), a fost functionar civil superior in domeniul educatiei, care a militat pentru democratie si educatie libera universala in Rusia; mama sa , Maria Alexandrovna Ulianovna (1835 - 1916), avusese numele premarital "Blank".
Provenienta etnica si religioasa a lui Lenin era foarte variata: avea ascendenta calmica prin bunicii paterni, germana, prin bunica materna, care era luterana, precum si evreiasca prin bunicul matern (care s-a convertit la crestinism).
Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a fost botezat dupa ritul bisericii ortodoxe ruse. A avut doi frati si trei surori, el fiind al treilea nascut. Tatal sau Ilia era inspector al scolilor primare din provincia Sibirsk in momentul nasterii lui Vladimir Ilici Lenin.
In copilarie, Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) s-a remarcat la studiile de latina si greaca. In mai 1887, fratele sau mai mare, Alexandr Ulianov, a fost condamnat la moarte prin spanzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinarii tarului Alexandru al III-lea. Acest eveniment l-a radicalizat pe Vladimir Ilici si, la sfarsitul aceluiasi an, a fost arestat si exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studentesc. El a continuat sa studieze in particular, iar in 1891 a primit licenta pentru practicarea avocaturii.
Revolutionarul
In loc sa se dedice carierei juridice, Lenin s-a implicat tot mai mult in activitatea de propaganda revolutionara si in studiul marxismului. La 7 decembrie 1895 a fost arestat, pentru un an, de autoritati si, ulterior a fost exilat in satul Susenskoe, din Siberia.
In iulie 1898 s-a casatorit cu Nadejda Krupskaia, activista socialista. In aprilie 1899 a publicat cartea Dezvoltarea capitalismului in Rusia. In 1900 exilul sau ia sfarsit. Calatoreste prin Rusia si prin Europa si publica ziarul Iskra (Scanteia) si diferite articole si carti legate de miscarea revolutionara.
Lenin a fost un personaj activ in Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fractiunea bolsevica dupa ruptura cu mensevicii, ruptura care a fost inspirata, cel putin partial, de pamfletul sau Ce este de facut?. In 1906 a fost ales in prezidiul PSDMR.
In 1907 s-a mutat in Finlanda din motive de siguranta. A continuat sa calatoreasca in Europa si sa participe la numeroase intruniri socialiste, inclusiv la Conferinta de la Zimmerwald din 1915.
La 3-4 aprilie 1917 s-a reintors la Petrograd, cu ajutorul lui Parvus, urmarind rasturnarea tarului Nicolae al II-lea. In acea perioada, Lenin a preluat un rol conducator in miscarea bolsevica, publicand Tezele din aprilie. Dupa o revolta a muncitorilor esuata in iulie 1917,
Lenin a fugit in Finlanda. S-a reintors in octombrie 1917, conducand o revolutie armata, cu sloganul „Toata puterea – sovietelor!" impotriva Guvernului Provizoriu.
Ideile sale de guvernare au fost exprimate in eseul „Statul si Revolutia", care invoca o noua forma de conducere, bazata pe consiliile muncitorilor numite soviete (sfaturi).
O buna parte a exilului, incepand din 1909, dar si dupa cucerirea puterii, Lenin si sotia lui au avut-o in preajma lor pe Inessa Armand, feminista si revolutionara.
Conform unor istorici, Inessa Armand a fost si amanta a conducatorului bolsevic, acceptata de prea-toleranta Krupskaia.
Secrete financiare
Nici in Rusia, nici in strainatate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toata perioada exilului el nu a muncit nici macar o singura zi; a calatorit mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zurich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau in case inchiriate in statiuni de odihna.
In ianuarie 1892 tanarul Vladimir Ilici Ulianov a fost angajat ca asistent al avocatului pledant A. N. Hardin, in slujba caruia a lucrat numai 18 luni. In momentul in care a izbucnit Revolutia din Octombrie, Lenin era angajat de mai putin de doi ani.
Maria Alexandrovna Ulianova era pensionara, vaduva unui consilier de stat detinator al Ordinului Stanislas clasa I.
Ea mai mostenise de la sotul ei o treime din mosia Kokuskino. Aceasta cota din mosie a fost vanduta, iar banii au fost depusi in cele din urma intr-o banca. Numai ca mama lui Lenin a calatorit, la randul ei, mult, de trei ori in Elvetia, Germania si Franta, de doua ori fiind insotita de fiica sa, Maria (Maniasa). Aceasta din urma a petrecut aproape doi ani in Germania si Franta.
Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate in presa revolutionara rusa (precum Iskra). Sursa lui principala de venituri a fost desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomeneste niciodata in actele oficiale, dar a carui existenta este recunoscuta de Lenin in bogata lui corespondenta.
Acest fond era alimentat din cotizatiile membrilor de partid., din donatii particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki sau cea cunoscuta ca Afacerea Schmidt, dar mai ales din exproprieri revolutionare, in fapt, delapidari sau atacuri banditesti asupra birourilor de posta, a caselor de bilete din gari si asupra bancilor.
Cea mai cunoscuta expropriere a fost atacul asupra a doua camioane cu bani, la 26 iunie 1907 in Piata Erevan din Tiflis, cand au fost furate 340.000 de ruble de catre o echipa condusa de Stalin.
Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renuntat nici in timpul exilului si nici dupa victoria revolutiei bolsevice, a fost unul dintre merele discordiei care a impiedicat incercarile timide de reunificare a bolsevicilor si mensevicilor.
Seful statului sovietic
La 8 noiembrie 1917 Lenin a fost ales Presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului de catre Congresul Sovietului Rus. In fata amenintarii invaziei germane, Lenin a fost de parere ca Rusia trebuie sa semneze imediat un tratat de pace.
Alti lideri veterani bolsevici, precum Buharin, aparau ideea continuarii razboiului, cu scopul de a starni revolutia in Germania. Trotki, care a condus negocierile, era pentru o pozitie de mijloc, fiind de acord cu un tratat de pace care sa stipuleze conditia nici unui castig teritorial pentru vreo parte din conflict.
Dupa ce negocierile au esuat, Germania a lansat o invazie care a avut ca rezultat pierderea unei importante parti din teritoriile vestice ale Rusiei. Ca un rezultat al acestei situatii, Lenin a castigat sprijinul majoritatii liderilor bolsevici si Rusia a semnat, in cele din urma, in conditii dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1918).
Acceptand ca sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitoreasca, Lenin a intrerupt activitatea Adunarii Constituante Ruse. Aici, bolsevicii pierdusera la vot, castigatorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revolutionar. Mai tarziu, acestia din urma s-au divizat in doua fractiuni, una de stanga, pro-soviete, si alta de dreapta, anti-soviete.
Bolsevicii aveau majoritatea in Congresul Sovietelor si au format o coalitie guvernamentala cu socialistii revolutionari de stanga. In cele din urma, coalitia lor insa s-a prabusit, dupa ce socialistii-revolutionari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei incercand chiar, prin aliante cu alte partide, sa rastoarne guvernul sovietelor. Situatia a degenerat, iar partidele non-bolsevice (si chiar unele grupuri socialiste) au incercat in mod activ sa rastoarne guvernul sovietelor. Lenin a reactionat incercand sa le opreasca activitatile.
La 30 august 1918, Fania Kaplan, membra a Partidului Socialist Revolutionar, s-a apropiat de Lenin dupa ce acesta luase cuvantul la un miting si se indrepta catre masina sa. Ea l-a strigat pe Lenin si, cand acesta s-a intors sa-i raspunda, a tras trei focuri de revolver asupra lui, dintre care doua l-au nimerit pe liderul bolsevic in umar si in ureche.
Lenin a fost dus in apartamentul sau privat din Kremlin, el refuzand sa riste sa mearga la spital, deoarece credea ca si acolo este asteptat de alti asasini.
Au fost convocati doctorii, dar ei au decis ca era prea riscant sa extraga gloantele. In cele din urma Lenin si-a revenit, dar sanatatea sa s-a deteriorat in continuu, incepand din acel moment, si se crede ca incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai tarziu.
In martie 1919, Lenin si veteranii bolsevici s-au intalnit cu revolutionarii socialisti din intreaga lume si au format Internationala Comunista. Membrii Internationalei Comuniste, inclusiv Lenin si bolsevicii, s-au deprins din mai larga miscare socialista. Din acel moment ei au fost cunoscuti cu numele de comunisti. In Rusia, Partidul Bolsevic a fost redenumit „Partidul Comunist Rus (Bolsevicii)", care a devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
In aceasta perioada, in toata Rusia se desfasura cu furie un razboi civil. Un mare numar de forte politice si sprijinitorii acestora au luat armele in maini pentru a sprijini, respectiv pentru a rasturna guvernul. Desi in razboiul civil au fost implicate mai multe fractiuni, cele mai importante doua forte au fost Armata Rosie (comunistii) si Armata Alba (monarhistii).
Puterile straine, precum Franta, Marea Britanie, Statele Unite si Japonia au intervenit, de asemenea, in razboi (de partea albilor). In cele din urma, Armata Rosie a iesit invingatoare, zdrobind fortele Albilor si ale aliatilor acestora, in 1920, (desi elemente mai putin importante ale monarhistilor au mai ramas active cativa ani).
In ultimele luni ale anului 1919, succesele din razboiul civil l-au convins pe Lenin ca era timpul sa exporte revolutia in vestul Europei, daca era necesar chiar prin forta. Proaspatul stat independent polonez, A doua Republica Poloneza, era sub influenta puternica a omului de stat Jozef Pilsudski, care visa la o federatie („Federatia Miedzymorze") care ar fi putut cuprinde Polonia, Lituania, Ucraina de vest (cu centrul la Kiev) si alte tari din Europa Centrala si din Europa de Rasarit aparute dupa prabusirea imperiilor la sfarsitul Primului Razboi Mondial.
Scopul acestei federatii ar fi fost acela de a apara membrii sai de orice amenintare imperialista atat dinspre Rusia, cat si dinspre Germania. Cand Polonia a inceput sa-si reocupe teritoriile estice anexate de Rusia in timpul impartirilor Poloniei de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si au izbucnit luptele cu bolsevicii pentru controlul Ucrainei si a provinciilor adiacente, avand revolutia din Germania in plina desfasurare, Lenin a apreciat ca era timpul si locul perfect „sa testeze Europa cu baionetele Armatei Rosii". Razboiul Polono-Rus a inceput in 1919.
Anii lungi de razboi si-au pus pecetea pe Rusia si, intr-un final, cea mai mare parte a tarii era in ruine.
Moartea prematura
Sanatatea lui Lenin era deja deteriorata in mod serios in urma eforturilor sale facute in revolutie si in razboi. Tentativa de asasinat a mai adaugat o problema la multele probleme de sanatate pe care le-a avut.
In mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A ramas partial paralizat (pe partea dreapta) si rolul sau in guvern a inceput sa se diminueze. Dupa al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din functiile politice. In martie 1923, a suferit al treilea atac, a ramas tintuit la pat si incapabil sa mai vorbeasca.
Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La putin timp dupa deces, au inceput sa circule zvonuri potrivit carora ar fi suferit de sifilis.
Cauza oficiala a mortii lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrala sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au facut mai multe supozitii privind cauzele mortii lui Lenin.
Documente declasificate dupa caderea Uniunii Sovietice, alaturi de memoriile medicilor lui Lenin, sugereaza ca liderul bolsevic a fost tratat de sifilis inca din 1895.
Documentele sugereaza, de asemenea, ca anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era insarcinat cu autopsia, i s-a ordonat sa demonstreze ca Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a mentionat aceasta boala in raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sange, paralizia si alte incapacitati pe care le-a citat sunt tipice pentru aceasta boala.
La un al doilea raport de autopsie nici un organ, artera importanta sau zone ale creierului, afectate in mod obisnuit de sifilis, nu au fost mentionate.
In 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit in mod special pentru tratarea sifilisului, dar si cu iodura de potasiu care era, de asemenea, folosita, in mod obisnuit, la tratarea acestei boli.
In 2004 s-au facut noi afirmatii medicale conform carora Lenin a suferit de sifilis si a decedat din aceasta cauza.
Orasul Petrograd a fost redenumit Leningrad in onoarea sa si acesta i-a ramas numele pana la prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, cand si-a recapatat numele original, Sankt Petersburg.
Dupa primul sau atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicatii viitoare pentru guvern. Cea mai importanta dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde, intre altele, critica si lideri ai partidului precum Lev Trotki si Stalin.
Despre Stalin, secretar general al partidului inca din 1922, Lenin spunea ca „in mainile sale este concentrata o putere nelimitata" si sugera ca „tovarasii sa se gandeasca la o cale de a-l indeparta pe Stalin din functie".
Aceste critici dure ale vietii interne a partidului nu au fost niciodata aduse la cunostinta publicului larg.
La inceputul secolului al XX-lea, miscarea rusa a cosmismului (teoria evolutiei cosmice) era foarte populara si a fost facuta o incercare de conservare a trupului lui Lenin prin crionica pentru a permite reinvierea lui in viitor.
S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfarsit. In loc de criogenare, trupul sau a fost imbalsamat si expus pentru vizitare in Mausoleul din Moscova.
Desi Lenin si-a exprimat cu putin timp inaintea mortii dorinta sa nu fie create memoriale pentru el, diferiti politicieni au vazut o cale de a-si imbunatati propria pozitie in partid prin legarea numelui de acela al liderului bolsevic.
Figura primului conducator al statului sovietic a fost ridicata la un statut aproape mitic, iar statui, monumente si memoriale au aparut in onoarea sa de-a lungul si de-a latul tarii.
Studiul creierului lui Lenin
Creierul lui Lenin a fost scos inainte de imbalsamarea trupului sau.
Guvernul sovietic l-a insarcinat pe cunoscutul neurochirurg german Oskar Vogt sa studieze creierul lui Lenin si sa localizeze zona precisa a celulelor creierului care erau responsabile de geniu.
Institutul Creierului a fost creat in Moscova pentru acest scop. Vogt a publicat o lucrare despre creier, in 1929, in care raporta ca unii neuroni piramidali din al treilea strat al cortexului cerebral al lui Lenin erau foarte mari.
Totusi, legatura dintre acestia si genialitate a fost contestata. Munca lui Vogt a fost considerata de catre sovietici ca fiind nesatisfacatoare. Alte cercetari au fost facute dupa aceea de o echipa sovietica, dar rezultatele muncii pe creierul lui Lenin nu au mai fost facute publice.
Anatomia moderna nu mai crede ca doar morfologia singura poate determina functionarea creierului.
SURSA:http://ro.wikipedia.org
Vladimir Ilici Lenin (rusa Bnaanmnp Nnbnu Nehnh), numele de familie originar: Ulianov (Ynbrhob), (n. 10 aprilie 1870 (S.N. 22 aprilie) – d. 21 ianuarie 1924) a fost un revolutionar rus care a condus partidul bolsevic, primul premier al Uniunii Sovietice si fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism.
S-a nascut in Simbirsk (Ulyanovsk) avandu-i ca parinti pe Ilia Ulianov si Maria Alexandrovna. A avut doi frati si trei surori, el fiind al treilea nascut. Tatal sau Ilia era inspector al scolilor primare din provincia Simbirsk in momentul nasterii lui Vladimir Ilici Lenin.
„Lenin" a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede ca l-a creat ca sa demonstreze antagonismul fata de Gheorghi Plehanov, care folosea pseudonimul Volghin, dupa raul Volga; Lenin a ales raul Lena care este mai lung si care curge in directia opusa. In orice caz, sunt multe teorii despre provenienta pseudonimului sau, iar Lenin nu a explicat niciodata alegerea sa. Uneori, in Occident, este in mod eronat numit „Nikolai Lenin", desi niciodata nu a purtat acest nume in Rusia.
Tineretea
Lenin s-a nascut in Simbirsk, Rusia. Tatal sau, Ilia Nicolaevici Ulianov (1831 - 1886), a fost functionar civil superior in domeniul educatiei, care a militat pentru democratie si educatie libera universala in Rusia; mama sa , Maria Alexandrovna Ulianovna (1835 - 1916), avusese numele premarital "Blank".
Provenienta etnica si religioasa a lui Lenin era foarte variata: avea ascendenta calmica prin bunicii paterni, germana, prin bunica materna, care era luterana, precum si evreiasca prin bunicul matern (care s-a convertit la crestinism).
Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) a fost botezat dupa ritul bisericii ortodoxe ruse. A avut doi frati si trei surori, el fiind al treilea nascut. Tatal sau Ilia era inspector al scolilor primare din provincia Sibirsk in momentul nasterii lui Vladimir Ilici Lenin.
In copilarie, Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) s-a remarcat la studiile de latina si greaca. In mai 1887, fratele sau mai mare, Alexandr Ulianov, a fost condamnat la moarte prin spanzurare pentru participarea la un complot cu scopul asasinarii tarului Alexandru al III-lea. Acest eveniment l-a radicalizat pe Vladimir Ilici si, la sfarsitul aceluiasi an, a fost arestat si exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea la un protest studentesc. El a continuat sa studieze in particular, iar in 1891 a primit licenta pentru practicarea avocaturii.
Revolutionarul
In loc sa se dedice carierei juridice, Lenin s-a implicat tot mai mult in activitatea de propaganda revolutionara si in studiul marxismului. La 7 decembrie 1895 a fost arestat, pentru un an, de autoritati si, ulterior a fost exilat in satul Susenskoe, din Siberia.
In iulie 1898 s-a casatorit cu Nadejda Krupskaia, activista socialista. In aprilie 1899 a publicat cartea Dezvoltarea capitalismului in Rusia. In 1900 exilul sau ia sfarsit. Calatoreste prin Rusia si prin Europa si publica ziarul Iskra (Scanteia) si diferite articole si carti legate de miscarea revolutionara.
Lenin a fost un personaj activ in Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), iar din 1903 a condus fractiunea bolsevica dupa ruptura cu mensevicii, ruptura care a fost inspirata, cel putin partial, de pamfletul sau Ce este de facut?. In 1906 a fost ales in prezidiul PSDMR.
In 1907 s-a mutat in Finlanda din motive de siguranta. A continuat sa calatoreasca in Europa si sa participe la numeroase intruniri socialiste, inclusiv la Conferinta de la Zimmerwald din 1915.
La 3-4 aprilie 1917 s-a reintors la Petrograd, cu ajutorul lui Parvus, urmarind rasturnarea tarului Nicolae al II-lea. In acea perioada, Lenin a preluat un rol conducator in miscarea bolsevica, publicand Tezele din aprilie. Dupa o revolta a muncitorilor esuata in iulie 1917,
Lenin a fugit in Finlanda. S-a reintors in octombrie 1917, conducand o revolutie armata, cu sloganul „Toata puterea – sovietelor!" impotriva Guvernului Provizoriu.
Ideile sale de guvernare au fost exprimate in eseul „Statul si Revolutia", care invoca o noua forma de conducere, bazata pe consiliile muncitorilor numite soviete (sfaturi).
O buna parte a exilului, incepand din 1909, dar si dupa cucerirea puterii, Lenin si sotia lui au avut-o in preajma lor pe Inessa Armand, feminista si revolutionara.
Conform unor istorici, Inessa Armand a fost si amanta a conducatorului bolsevic, acceptata de prea-toleranta Krupskaia.
Secrete financiare
Nici in Rusia, nici in strainatate, Lenin nu a cunoscut lipsurile materiale. Pe toata perioada exilului el nu a muncit nici macar o singura zi; a calatorit mult (Berna, Paris, Bruxelles, Zurich, Londra, Stockholm, Berlin, insula Capri, etc), a locuit la hoteluri sau in case inchiriate in statiuni de odihna.
In ianuarie 1892 tanarul Vladimir Ilici Ulianov a fost angajat ca asistent al avocatului pledant A. N. Hardin, in slujba caruia a lucrat numai 18 luni. In momentul in care a izbucnit Revolutia din Octombrie, Lenin era angajat de mai putin de doi ani.
Maria Alexandrovna Ulianova era pensionara, vaduva unui consilier de stat detinator al Ordinului Stanislas clasa I.
Ea mai mostenise de la sotul ei o treime din mosia Kokuskino. Aceasta cota din mosie a fost vanduta, iar banii au fost depusi in cele din urma intr-o banca. Numai ca mama lui Lenin a calatorit, la randul ei, mult, de trei ori in Elvetia, Germania si Franta, de doua ori fiind insotita de fiica sa, Maria (Maniasa). Aceasta din urma a petrecut aproape doi ani in Germania si Franta.
Surse serioase de venituri nu puteau fi articolele publicate in presa revolutionara rusa (precum Iskra). Sursa lui principala de venituri a fost desigur fondul special al Partidului, fond despre care nu se pomeneste niciodata in actele oficiale, dar a carui existenta este recunoscuta de Lenin in bogata lui corespondenta.
Acest fond era alimentat din cotizatiile membrilor de partid., din donatii particulare, (precum cele ale lui Maxim Gorki sau cea cunoscuta ca Afacerea Schmidt, dar mai ales din exproprieri revolutionare, in fapt, delapidari sau atacuri banditesti asupra birourilor de posta, a caselor de bilete din gari si asupra bancilor.
Cea mai cunoscuta expropriere a fost atacul asupra a doua camioane cu bani, la 26 iunie 1907 in Piata Erevan din Tiflis, cand au fost furate 340.000 de ruble de catre o echipa condusa de Stalin.
Controlul asupra acestui fond special, la care Lenin n-a renuntat nici in timpul exilului si nici dupa victoria revolutiei bolsevice, a fost unul dintre merele discordiei care a impiedicat incercarile timide de reunificare a bolsevicilor si mensevicilor.
Seful statului sovietic
La 8 noiembrie 1917 Lenin a fost ales Presedinte al Consiliului Comisarilor Poporului de catre Congresul Sovietului Rus. In fata amenintarii invaziei germane, Lenin a fost de parere ca Rusia trebuie sa semneze imediat un tratat de pace.
Alti lideri veterani bolsevici, precum Buharin, aparau ideea continuarii razboiului, cu scopul de a starni revolutia in Germania. Trotki, care a condus negocierile, era pentru o pozitie de mijloc, fiind de acord cu un tratat de pace care sa stipuleze conditia nici unui castig teritorial pentru vreo parte din conflict.
Dupa ce negocierile au esuat, Germania a lansat o invazie care a avut ca rezultat pierderea unei importante parti din teritoriile vestice ale Rusiei. Ca un rezultat al acestei situatii, Lenin a castigat sprijinul majoritatii liderilor bolsevici si Rusia a semnat, in cele din urma, in conditii dezavantajoase Tratatul de la Brest-Litovsk (martie 1918).
Acceptand ca sovietele sunt singurele forme legitime de guvernare muncitoreasca, Lenin a intrerupt activitatea Adunarii Constituante Ruse. Aici, bolsevicii pierdusera la vot, castigatorul alegerilor fiind Partidul Socialist Revolutionar. Mai tarziu, acestia din urma s-au divizat in doua fractiuni, una de stanga, pro-soviete, si alta de dreapta, anti-soviete.
Bolsevicii aveau majoritatea in Congresul Sovietelor si au format o coalitie guvernamentala cu socialistii revolutionari de stanga. In cele din urma, coalitia lor insa s-a prabusit, dupa ce socialistii-revolutionari s-au opus tratatului de pace de la Brest-Litovsk, ei incercand chiar, prin aliante cu alte partide, sa rastoarne guvernul sovietelor. Situatia a degenerat, iar partidele non-bolsevice (si chiar unele grupuri socialiste) au incercat in mod activ sa rastoarne guvernul sovietelor. Lenin a reactionat incercand sa le opreasca activitatile.
La 30 august 1918, Fania Kaplan, membra a Partidului Socialist Revolutionar, s-a apropiat de Lenin dupa ce acesta luase cuvantul la un miting si se indrepta catre masina sa. Ea l-a strigat pe Lenin si, cand acesta s-a intors sa-i raspunda, a tras trei focuri de revolver asupra lui, dintre care doua l-au nimerit pe liderul bolsevic in umar si in ureche.
Lenin a fost dus in apartamentul sau privat din Kremlin, el refuzand sa riste sa mearga la spital, deoarece credea ca si acolo este asteptat de alti asasini.
Au fost convocati doctorii, dar ei au decis ca era prea riscant sa extraga gloantele. In cele din urma Lenin si-a revenit, dar sanatatea sa s-a deteriorat in continuu, incepand din acel moment, si se crede ca incidentul a contribuit la atacurile cerebrale de mai tarziu.
In martie 1919, Lenin si veteranii bolsevici s-au intalnit cu revolutionarii socialisti din intreaga lume si au format Internationala Comunista. Membrii Internationalei Comuniste, inclusiv Lenin si bolsevicii, s-au deprins din mai larga miscare socialista. Din acel moment ei au fost cunoscuti cu numele de comunisti. In Rusia, Partidul Bolsevic a fost redenumit „Partidul Comunist Rus (Bolsevicii)", care a devenit mai apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.
In aceasta perioada, in toata Rusia se desfasura cu furie un razboi civil. Un mare numar de forte politice si sprijinitorii acestora au luat armele in maini pentru a sprijini, respectiv pentru a rasturna guvernul. Desi in razboiul civil au fost implicate mai multe fractiuni, cele mai importante doua forte au fost Armata Rosie (comunistii) si Armata Alba (monarhistii).
Puterile straine, precum Franta, Marea Britanie, Statele Unite si Japonia au intervenit, de asemenea, in razboi (de partea albilor). In cele din urma, Armata Rosie a iesit invingatoare, zdrobind fortele Albilor si ale aliatilor acestora, in 1920, (desi elemente mai putin importante ale monarhistilor au mai ramas active cativa ani).
In ultimele luni ale anului 1919, succesele din razboiul civil l-au convins pe Lenin ca era timpul sa exporte revolutia in vestul Europei, daca era necesar chiar prin forta. Proaspatul stat independent polonez, A doua Republica Poloneza, era sub influenta puternica a omului de stat Jozef Pilsudski, care visa la o federatie („Federatia Miedzymorze") care ar fi putut cuprinde Polonia, Lituania, Ucraina de vest (cu centrul la Kiev) si alte tari din Europa Centrala si din Europa de Rasarit aparute dupa prabusirea imperiilor la sfarsitul Primului Razboi Mondial.
Scopul acestei federatii ar fi fost acela de a apara membrii sai de orice amenintare imperialista atat dinspre Rusia, cat si dinspre Germania. Cand Polonia a inceput sa-si reocupe teritoriile estice anexate de Rusia in timpul impartirilor Poloniei de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si au izbucnit luptele cu bolsevicii pentru controlul Ucrainei si a provinciilor adiacente, avand revolutia din Germania in plina desfasurare, Lenin a apreciat ca era timpul si locul perfect „sa testeze Europa cu baionetele Armatei Rosii". Razboiul Polono-Rus a inceput in 1919.
Anii lungi de razboi si-au pus pecetea pe Rusia si, intr-un final, cea mai mare parte a tarii era in ruine.
Moartea prematura
Sanatatea lui Lenin era deja deteriorata in mod serios in urma eforturilor sale facute in revolutie si in razboi. Tentativa de asasinat a mai adaugat o problema la multele probleme de sanatate pe care le-a avut.
In mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A ramas partial paralizat (pe partea dreapta) si rolul sau in guvern a inceput sa se diminueze. Dupa al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din functiile politice. In martie 1923, a suferit al treilea atac, a ramas tintuit la pat si incapabil sa mai vorbeasca.
Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La putin timp dupa deces, au inceput sa circule zvonuri potrivit carora ar fi suferit de sifilis.
Cauza oficiala a mortii lui Lenin a fost ateroscleroza cerebrala sau al patrulea atac cerebral, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Din acest motiv, s-au facut mai multe supozitii privind cauzele mortii lui Lenin.
Documente declasificate dupa caderea Uniunii Sovietice, alaturi de memoriile medicilor lui Lenin, sugereaza ca liderul bolsevic a fost tratat de sifilis inca din 1895.
Documentele sugereaza, de asemenea, ca anatomo-patologului Alexi Abrikosov, care era insarcinat cu autopsia, i s-a ordonat sa demonstreze ca Lenin nu a murit de sifilis. Abrikosov nu a mentionat aceasta boala in raportul de autopsie, dar distrugerile vaselor de sange, paralizia si alte incapacitati pe care le-a citat sunt tipice pentru aceasta boala.
La un al doilea raport de autopsie nici un organ, artera importanta sau zone ale creierului, afectate in mod obisnuit de sifilis, nu au fost mentionate.
In 1923, doctorii lui Lenin l-au tratat pe acesta cu salvarsan, singurul medicament care la acea vreme era folosit in mod special pentru tratarea sifilisului, dar si cu iodura de potasiu care era, de asemenea, folosita, in mod obisnuit, la tratarea acestei boli.
In 2004 s-au facut noi afirmatii medicale conform carora Lenin a suferit de sifilis si a decedat din aceasta cauza.
Orasul Petrograd a fost redenumit Leningrad in onoarea sa si acesta i-a ramas numele pana la prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, cand si-a recapatat numele original, Sankt Petersburg.
Dupa primul sau atac cerebral, Lenin a publicat un numar de scrieri prin care da indicatii viitoare pentru guvern. Cea mai importanta dintre acestea este Testamentul lui Lenin, unde, intre altele, critica si lideri ai partidului precum Lev Trotki si Stalin.
Despre Stalin, secretar general al partidului inca din 1922, Lenin spunea ca „in mainile sale este concentrata o putere nelimitata" si sugera ca „tovarasii sa se gandeasca la o cale de a-l indeparta pe Stalin din functie".
Aceste critici dure ale vietii interne a partidului nu au fost niciodata aduse la cunostinta publicului larg.
La inceputul secolului al XX-lea, miscarea rusa a cosmismului (teoria evolutiei cosmice) era foarte populara si a fost facuta o incercare de conservare a trupului lui Lenin prin crionica pentru a permite reinvierea lui in viitor.
S-a procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a fost dus la bun sfarsit. In loc de criogenare, trupul sau a fost imbalsamat si expus pentru vizitare in Mausoleul din Moscova.
Desi Lenin si-a exprimat cu putin timp inaintea mortii dorinta sa nu fie create memoriale pentru el, diferiti politicieni au vazut o cale de a-si imbunatati propria pozitie in partid prin legarea numelui de acela al liderului bolsevic.
Figura primului conducator al statului sovietic a fost ridicata la un statut aproape mitic, iar statui, monumente si memoriale au aparut in onoarea sa de-a lungul si de-a latul tarii.
Studiul creierului lui Lenin
Creierul lui Lenin a fost scos inainte de imbalsamarea trupului sau.
Guvernul sovietic l-a insarcinat pe cunoscutul neurochirurg german Oskar Vogt sa studieze creierul lui Lenin si sa localizeze zona precisa a celulelor creierului care erau responsabile de geniu.
Institutul Creierului a fost creat in Moscova pentru acest scop. Vogt a publicat o lucrare despre creier, in 1929, in care raporta ca unii neuroni piramidali din al treilea strat al cortexului cerebral al lui Lenin erau foarte mari.
Totusi, legatura dintre acestia si genialitate a fost contestata. Munca lui Vogt a fost considerata de catre sovietici ca fiind nesatisfacatoare. Alte cercetari au fost facute dupa aceea de o echipa sovietica, dar rezultatele muncii pe creierul lui Lenin nu au mai fost facute publice.
Anatomia moderna nu mai crede ca doar morfologia singura poate determina functionarea creierului.
SURSA:http://ro.wikipedia.org
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.