Ca si Irlanda, Franta a devenit cunoscuta pentru untul sau, mai ales cel fabricat in Normandia si Bretania. Pe la 1860 untul a devenit atat de popular, incat imparatul Napoleon al III-lea a oferit un premiu in bani celui care putea inventa un substitut ieftin pentru untul a carui aprovizionare si disponibilitate nu reusea sa satisfaca cererea imensa. Un chimist francez a cistigat premiul, in 1869, propunind inventia margarinei. Prima margarina a fost preparata din seu de vita aromatizat cu lapte; margarina vegetala a aparut abia dupa descoperirea uleiurilor hidrogenate, pe la 1900.
In secolul al XIX-lea cea mai mare parte a untului era produs manual, la ferme. Primele fabrici de unt au aparut in Statele Unite pe la 1860, dupa ce cu vreo 10 ani inainte aparusera primele fabrici de branza.
La 1870 separatorul centrifugal de smantana a fost introdus si marketat cu succes de inginerul suedez Carl Gustaf Patrik de Laval. Aceasta masina a rapidizat enorm procedura, eliminand etapa lenta, de ridicare naturala a smantanii la suprafata laptelui. Initial, laptele trimis fabricilor de unt era integral, iar separarea smantanii avea loc acolo. Curand, cand tehnologia separatorului a devenit ieftina si accesibila, separarea se facea la ferme, si doar smantana era trimisa la fabrici, ceea ce reducea cheltuielile de transport. Pe la 1900 mai mult de jumatate din untul produs in SUA provenea de la fabrici. Europa a urmat rapid aceleasi etape.
Producerea industriala a untului este un proces complex, supus astazi unor regulamente si legislatii foarte stricte. Laptele si smantana contin grasime sub forma de globule microscopice. Aceste globule sunt inconjurate de membrane compuse din proteine si acizi grasi, care impiedica unirea grasimii din lapte intr-o masa mare, compacta.
Untul se obtine prin agitarea smantanii, fapt ce distruge aceste membrane si permite grasimilor sa se compacteze, separandu-se de ceilalti compusi ai smantanii. Variante ale acestei metode produc unt de consistente diferite. De obicei untul contine grasimi in trei forme diferite: grasimi libere, cristale de grasimi si globule de grasimi, inca inconjurate de membrane. Proportia acestor tipuri de grasimi da consistenta finala a untului. De pilda, untul cu mai multe cristale este mai tare decat cel dominat de grasimi libere.
Untul comercial are circa 82% grasimi si 15% apa; untul preparat traditional poate avea insa 65% grasimi si 30% apa. Grasimile sunt formate din esteri si acizi grasi saturati: triglicerida si trei grupe principale de acizi grasi. Untul rancezeste cand lanturile de molecule ale acizilor grasi se rup in componenti mai mici, cum sunt acidul butiric si diacetilul.
In secolul al XX-lea consumul de unt pe cap de locuitor a scazut in Europa, in parte din cauza popularitatii crescute a margarinei, mai ieftina si, pana de curand, perceputa ca fiind mai sanatoasa.
Astazi India produce si consuma unt mai mult decat orice alta natiune; ea aloca fabricarii untului mai mult de jumatate din productia sa de lapte. Acum 10 ani India producea deja 84 de milioane de tone de lapte, in majoritate provenit de la bivolite. Cantitatea de unt produsa astazi depaseste 1.700.000 de tone, si este in cea mai mare parte consumata local.