3/3.Caderea Constantinopolului,capitalei Ortodoxiei 1453

Adauga la playlist

Adaugat de frantz

14.03.2012

Adauga la favorite

1.900 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Caderea Constantinopolului - Capitalei Ortodoxiei

Caderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscuta cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc in ziua de marti, 29 mai 1453.

Caderea Constantinopolului a insemnat nu numai sfarsitul Imperiului Roman de Rasarit si moartea ultimului imparat bizantin, Constantin al XI-lea, dar si o victorie strategica de o importanta cruciala pentru cucerirea estului mediteranean si al Balcanilor de catre otomani.

Situatia Imperiului Bizantin

In cei aproximativ 1 000 de ani de existenta a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de doua ori, prima data in timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oara cand a fost recuperat de bizantini, cateva decenii mai tarziu, in 1261. In urmatoarele doua secole, Imperiul a fost macinat si cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman.

Pregatirile

Mehmed, al carui strabunic Baiazid construise o fortareata pe malul asiatic al Bosforului, numita Anadolu Hisari, a construit inca o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influenta turca asupra stramtorii. Un aspect foarte important al fortaretei a fost faptul ca impiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Marii Negre, sa ajunga la oras. Aceasta fortareata se numea Rumeli Hisari; Rumelia (Rumeli) si Anatolia (Anadolu) fiind numele portiunilor europene si asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortareata este cunoscuta si sub denumirea Bogazkesen, ceea ce in limba turca are o dubla semnificatie: "blocarea stramtorii" si "taierea gatului", subliniindu-i pozitia strategica. Numele grecesc, Laimokopia, are acelasi sens dublu.

Imparatul Constantin al XI-lea Paleologul a cerut ajutorul tarilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atentia cuvenita. Dupa Marea Schisma dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica din 1054, vestul Romano-Catolic a incercat sa reintegreze estul; s-a incercat o uniune la al doilea Consiliu din Lyon in 1274, dupa care unii imparati Paleologi au fost acceptati in Biserica Latina. Imparatul Ioan al VIII-lea Palaeologul a incercat sa negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamatia unei "Bule Papale de Uniune" la Florenta.

Harta Constantinopolului si zidurile lui Theodosie
In anii urmatori, o propaganda masiva a fost lansata de unele grupuri anti-unioniste din Constantinopol, iar populatia era divizata cu animozitate. Un rol major l-a avut si ura etnica latenta dintre greci si italieni, cauzata de controlul italienilor asupra economiei bizantine. A patra cruciada din 1204 a avut de asemenea un rol major si pana la urma Uniunea s-a destramat, spre marea dezamagire a Papei Nicolae al V-lea si a Bisericii Romano-Catolice.

Chiar daca ar fi fost mai hotarat sa trimita ajutoare, Papa Nicolae al V-lea nu a avut influenta sperata de bizantini asupra regilor si printilor din vest, iar acestia nu au avut mijloacele sa contribuie. Motivele principale pentru aceasta neputinta au fost urmarile Razboiului de o suta de ani dintre Franta si Anglia; dar si din cauza ca Spania era in stagiile finale ale Reconquistei, din cauza luptelor interne dintre Principatele Germane ale Sfantului Imperiu Roman si din cauza infrangerii Ungariei si Poloniei in Batalia de la Varna din 1444. Desi orasele-state din nordul Italiei au trimis trupe, ajutoarele din vest nu au fost suficient de adecvate sa contrabalanseze imensa putere otomana.

[modificare] Cele doua armate

Tun folosit la asediul Constantinopolului
Armata bizantina numara aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari straini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate in existenta pe atunci. Otomanii, la randul lor, aveau o armata uriasa. S-a estimat ca numara aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimari mai recente citeaza 80.000 soldati si 5 - 10.000 de ieniceri.[1] Mehmed a construit si o flota pentru a asedia orasul de pe mare, compusa in majoritate din mercenari greci.[7]

Otomanii au angajat un inginer transilvanean pe nume Orban, care era specialist in construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate in tehnica de lupta. Orban a construit un tun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great Bombard" (nume dat de voluntarii englezi care au supravietuit), masurand peste 8 metri lungime si circa 75 cm diametru, care era capabil sa lanseze un proiectil de 544 kg la o distanta de aproape doi kilometri. Desi bizantinii aveau si ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendinta sa slabeasca zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totusi cateva probleme: nu avea precizie, incarcarea dura trei ore si ghiulelele erau putine; s-a prabusit sub reculul propriu dupa numai sase saptamani.

Un alt expert angajat de otomani a fost Ciriaco Pizzecolli, cunoscut sub numele de Ciriaco din Ancona, aventurier si colectionar de antichitati.

Asediul

Planul lui Mehmed a fost sa atace zidurile lui Theodosie, seria complexa de ziduri si santuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetatii care nu era inconjurata de apa. Armata otomana si-a asezat tabara nu departe de oras, in lunea Pastelui, 2 aprilie 1453.

Portiune din zidurile lui Theodosie, asa cum arata in prezent
Timp de mai multe saptamani tunul Basilic a tras asupra zidurilor, dar nu a reusit sa provoace suficiente distrugeri, iar datorita ratei de incarcare extrem de scazute, bizantinii au reusit sa repare majoritatea distrugerilor in intervalul dintre fiecare lovitura. In acest timp flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorita barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea in stramtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale sa construiasca un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, si si-a transportat navele peste acesta. Aceasta actiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionarii de la corabiile genoveze trimise in ajutor si a demoralizat aparatorii bizantini. In plus, aparatorii au fost nevoiti sa-si disperseze o parte din forte la zidurile maritime de langa Cornul de Aur, slabind astfel apararea altor sectiuni.

Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respinsi cu mari pierderi. Dupa aceea au incercat sa patrunda in oras sapand tunele pe sub ziduri. Majoritatea genistilor care au lucrat la tunele erau sarbi trimisi din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era Zaganos Pasa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germana sau scotiana), care a dat ordin sa fie sapate contra-tunele, permitand astfel trupelor bizantine sa intre in acestea si sa ucida genistii otomani. Alte tunele turcesti au fost inundate cu apa. In cele din urma bizantinii au capturat si torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturor tunelelor, dupa care acestea au fost distruse.

Mehmed a facut o oferta de a renunta la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a stiut ca orasul nu-l va putea plati. Odata ce oferta a fost refuzata, Mehmed a planuit sa copleseasca numeric zidurile, stiind ca aparatorii bizantini vor fi epuizati inainte ca el sa-si termine trupele.

In 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a intunecat in eclipsa, confirmand o profetie despre sfarsitul orasului. Patru zile mai tarziu, intreg orasul a fost acoperit de o ceata deasa, o conditie nemaiauzita in acele parti in luna mai. Dupa ce s-a ridicat ceata, in seara aceea "flacari au invaluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau fi vazute si de pe ziduri, stralucind in departare, in spatele taberei turcesti (inspre vest)". Unii au interpretat asta ca fiind Duhul Sfant parasind catedrala. Aceste fenomene au fost insa efectele locale ale catastroficei eruptii vulcanice de la Kuwae din Oceanul Pacific. "Focul" vazut a fost o iluzie optica datorata reflectiei unui apus de soare rosu intens de norii din cenusa vulcanica, aflati sus in atmosfera.

Atacul decisiv

In dimineata zilei de 29 mai a inceput atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregatiti si echipati, si au avut doar rolul de a ucide cat mai multi aparatori posibil. Al doilea val, format in majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei sectiuni de ziduri din nord-vestul orasului, care era partial prabusita in urma loviturilor de tun. Aceasta sectiune de ziduri fusese ridicata mai recent, in secolul XI, si era mult mai slabita; cruciatii din 1204 au spart zidurile in acelasi loc. Otomanii au reusit in cele din urma sa patrunda, dar au fost respinsi dupa scurt timp de aparatorii bizantini. Bizantinii au facut fata celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elita ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandantii armatei bizantine, a fost ranit grav in timpul atacului si evacuarea sa de pe metereze a provocat panica in randurile aparatorilor.

Unii istorici sugereaza ca poarta din acea sectiune a ramas neblocata, iar otomanii au descoperit repede aceasta eroare (nu s-a pus problema mituirii de catre turci; poarta a fost pur si simplu uitata, probabil datorita ruinelor cauzate in urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit partial poarta). Otomanii au dat navala in cetate. Imparatul Constantin al XI-lea insusi a condus ultima aparare a orasului, murind in lupta pe strazile orasului sau, alaturi de soldatii sai.

Consecinte

Mehmed a promis armatei sale ca pot prada orasul in voie timp de trei zile, conform traditiei militare antice. Un numar mare de localnici au fost masacrati de turci dupa ce acestia au intrat in cetate si au capturat turnurile de la zidurile terestre, desi ordinea a fost restaurata la scurt timp dupa aceea. Dupa atacul initial, armata otomana s-a imprastiat pe drumurile principale ale orasului, prin marile piete si uriasa biserica a Sfintilor Apostoli, pe care Mehmed a dorit sa o pastreze intacta pentru noul patriarh ales de el, care sa-l ajute sa controleze mai bine populatia crestina. Mehmed a trimis o garda sa protejeze cladirile importante, din dorinta de a nu stabili noua capitala a Imperiului Otoman intr-un oras total devastat.

Armata a navalit in imensa piata Augusteum, din fata catedralei Hagia Sophia, ale carei porti de bronz erau blocate de un numar mare de localnici aflati in interiorul cladirii, sperand in protectia divina la ceasul din urma. Dupa ce portile au fost patrunse, navalitorii au separat congregatia conform cu pretul potential al fiecaruia pe piata de sclavi. Cativa batrani si noi-nascuti au fost ucisi sumar cu o neindurare comerciala. Soldatii otomani s-au luptat intre ei pentru a intra in posesia senatorilor in straie bogate sau pentru fetele si tinerii frumosi.

Exista mai multe legende in Grecia legate de caderea Constantinopolului. Una din ele spune ca doi preoti recitand divina liturgie asupra multimii au disparut in zidurile catedralei in timp ce primii soldati turci au patruns. Conform legendei, ei vor apare din nou in ziua in care Constantinopolul va reveni in stapanirea crestinilor[9]. Alta legenda se refera la Regele de marmura, Constantin al XI-lea, spunand ca atunci cand otomanii au intrat in cetate, un inger l-a salvat pe imparat, schimbandu-l intr-o bucata de marmura si ascunzandu-l intr-o pestera subterana de langa Poarta de Aur, unde asteapta sa fie readus la viata.[10][11].

Constantin al XI-lea: ultimul imparat bizantin
Desi Mehmed al II-lea a permis trupelor sale sa pradeze orasul, dupa obiceiul tuturor armatelor din acele vremuri, s-a razgandit vazand distrugerile cauzate maiestuoaselor cladiri locale si a oprit activitatile dupa aproximativ o zi; din nefericire pana atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violata, jefuita sau robita. Din populatia estimata la 50.000 locuitori ai orasului la momentul respectiv, aproximativ jumatate erau inca liberi cand Mehmed a ordonat incetarea ostilitatilor.

Motivul pentru care un numar atat de mare de localnici au scapat de furia turcilor se datoreaza in principal topografiei orasului la acea data. Departe de apogeu, Constantinopole era in regres ca numar de locuitori in urma unei epidemii de ciuma bubonica, dar mai ales ca urmare a dezastrului provocat de a patra Cruciada cu doua secole mai devreme. Asadar, orasul era in 1453 doar o serie de sate fortificate, separate de campuri largi, totul fiind incercuit de zidurile lui Theodosian, ridicate in secolul al IV-lea. Dupa ce otomanii au reusit sa treaca de ziduri, multi locuitori ai acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformandu-se asadar prevederilor traditiei islamice de submisie voluntara.

Aceste sate, mai ales cele de langa zidurile terestre, au fost crutate de molestarea populatiei si distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acesti localnici urmau sa-si rascumpere concetatenii dupa incetarea violentei, si au format ceea ce otomanii numeau un "millet", adica o comunitate auto-guvernanta din imperiul multi-national care a devenit Istanbulul otoman.

"Biserica Sfiintei Intelepciuni", sau Hagia Sofia, a fost transformata in moschee
Mehmed a asteptat pana cand situatia a fost sub control si a intrat in oras intr-o procesiune ceremoniala in care populatia locala i-a oferit flori ca felicitari. Prima lui impresie a fost ca orasul era in paragina, situatie care incepuse dupa cucerirea acestuia in a patra Cruciada, dar care era datorata si reducerii continue a bazei de impozitare de care dispunea cezarul bizantin, pe masura ce imperiul lui se reducea din ce in ce mai mult sub loviturile arabilor musulmani si mai apoi ale turcilor musulmani. La momentul cuceririi capitalei, imperiul nu mai era decat o umbra a maretului stat care fusese candva, fiind limitat la imprejurimile acesteia. Din chiar primul ceas al caderii asezarii, zorii noi epoci au aparut extrem de innegurati pentru crestini: acela caruia istoria ortodoxa i-a pus - poate pe nedrept - in gura vorbele mai bine turbanul sultanului decat mitra Papei a fost ucis, impreuna cu cei doi baieti ai sai, asta dupa ce totusi sultanul le promisese libertatea si gratia, in ceea ce istoria a retinut ca fiind "rusinoasa intamplare a ospatului" (Mehmet-cuceritorul care era homosexual, este informat la ospatul organizat dupa caderea cetatii Constantinopolului de catre sfetnicii sai apropiati ca Notaras ("primul ministru" al imperiului ortodox) are un frumos baiat de 14 ani; el ii cere atunci grecului sa i-l aduca, cu gandul declarat de a-l sodomiza, fapt care evident n-a putut fi acceptat de nobilul bizantin; Mehmet detinea de altfel un frumusel "harem" de baietei).

In viziunea lui Mehmed, el era succesorul Imparatului Roman. S-a autointitulat "Kayzer-i Rum", adica Cezar (Imparat) Roman, dar a fost supranumit "Cuceritorul". Constantinopolul a devenit noua capitala a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost transformata in moschee, desi biserica Ortodoxa greaca a fost lasata intacta si Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) a fost numit Patriarhul Constantinopolului.

Multi greci au parasit orasul si s-au refugiat in vestul Europei, ducand cu ei cultura si documente din traditia greco-romana care au contribuit la inceputul Renasterii. Influxul eruditilor greci in vest incepuse totusi mult mai devreme, mai ales in nordul Italiei, unde orasele-state au inceput sa primeasca invatatii greci inca din secolele XI si XII. Cancelarul Florentei Coluccio Salutati a inceput acest schimb cultural in 1396 invitand un carturar bizantin sa prezinte o lectura la Universitatea din Florenta. Aceasta sete a italienilor pentru clasicismul latin combinata cu cunoasterea limbii grecesti au fost factorii care au motivat Renasterea. Grecii care au ramas in Constantinopol au fost in majoritate locuitorii cartierelor Fanar si Galata. Multi fanarioti, cum au fost numiti, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost considerati tradatori de majoritatea grecilor.

Fortareata peloponeza Mystras din Morea, condusa de fratii lui Constantin, Toma si Demetrius Palaeologus, aflati mereu in conflict unul cu altul si fiind constienti ca Mehmed ii va ataca si pe ei, a rezistat pana in 1460. Cu cativa ani inainte de caderea Constantinopolului, Demetrius a luptat pentru tron cu Toma, Constantin si ceilalti frati ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus si Teodor. Toma s-a refugiat la Roma cand otomanii au invadat Morea, in timp ce Demetrius s-a asteptat sa ramana pe tron ca vasal al turcilor, insa a fost luat prizonier si aruncat in inchisoare unde a ramas pentru tot restul vietii sale. La Roma, Toma si familia sa au primit ajutor monetar de la Papa si alti conducatori din vest, fiind considerat de acestia ca Imparat Bizantin in exil, pana in anul 1503. In 1461 statul independent bizantin Trebizonda a fost cucerit de Mehmed.

Istoricii considera caderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a incheiat Evul Mediu si a inceput Renasterea datorita sfarsitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum si folosirea tunurilor si a prafului de pusca. De asemenea, caderea Constantinopolului a taiat principala legatura comerciala pe uscat dintre Europa si Asia. In consecinta, un numar tot mai mare de europeni a inceput sa planuiasca din ce in ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare — ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.

Chiar si in prezent un numar mare al populatiei grecesti considera ziua de marti (ziua caderii Constantinopolului) ca fiind cea mai plina de ghinion a saptamanii

In 1453, „imperiul" era format doar din orasul in sine si o portiune a Peloponezului din jurul cetatii Mystras; Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supravietuit pe coasta Marii Negre.

Constantinopolul a ramas capitala Imperiului Otoman pana la destramarea acestuia in 1922, fiind rebotezat Istanbul in anul 1930 dupa proclamarea Republicii Turcia in 1922.

Favorite

3/3.Caderea Constantinopolului,capitalei Ortodoxiei 1453

Semnaleaza o problema