Fructul dragonului, pitahaya sau pitaya este rodul unui tip de cactus numit Hylocereus, care creste in zone tropicale ca Mexic, Costa-Rica, Guatemala, El Salvador sau alte regiuni din America de Sud. Planta din care creste fructul dragonului poate fi cultivata si in alte zone calde, dar nu suporta temperaturile scazute. Astfel, fructul dragonului poate fi gasit si in tari ca Indonezia, Thailanda, Vietnam, China, Israel sau Australia.
A fost numit fructul dragonului datorita frunzelor care il acopera, asemanatoare unor solzi. Fructul dragonului poate fi roz inchis, cu pulpa roz (pitaya roja sau fructul dragonului rosu) sau alba (pitaya blanca sau fructul dragonului rosu cu miez alb), precum si galben cu pulpa alba (pitaya amarilla sau fructul dragonului galben). Cele mai aromate si dulci sunt fructele care au atat coaja, cat si pulpa roz. Semintele mici si negre pe care fructul dragonului le contine sunt comestibile, bogate in fibre si vitamina C. Gustul sau este intens si aromat, fiind asemanator cu cel de pere, capsune si pepene rosu, in timp ce textura este asemanatoare cu fructul de kiwi, datorita semintelor.