Din aceeasi categorie
|
Pierre Picaud, adevaratul "Conte de Monte Cristo" 58 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Batalia de la Monte Cassino 1.225 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tribururi izolate 924 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Poveste Adevaratul "Lant al slabiciunilor 184 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pierre Cardin 1.079 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Eugene O'Neill - Dramaturg american 46 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pierre Corneille 1.050 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea creionului 455 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Wild Carpathia 1 524 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cum a fost adevaratul Marco Polo? 302 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Pierre Picaud, adevaratul "Conte de Monte Cristo"
| Adaugat de Cozana | 11.12.2024 |  Adauga
la favorite |
41 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoritePierre Picaud a fost un cizmar din Nimes, nascut in data de 2 mai 1780. Era sarac, dar ambitios, iar in 1807 s-a logodit cu Marguerite Vigoroux, o femeie pe cat de frumoasa, pe atat de bogata. Nunta, marea sa sansa de a reusi pe plan economic si social, a starnit invidia a trei dintre prietenii sai: Solari, Chaubart si Mathieu Loupian. Cel din urma, Mathieu Loupian – un vaduv cu doi copii, a fost foarte afectat de aceasta veste.
Zestrea uriasa a frumoasei Marguerite i-ar fi permis sa-si achite datoriile si sa capete un statut, asa ca si-a transformat pofta intr-un complot politico-judiciar pentru a o fura de la Pierre. Complotul a inceput cand cizmarul a ajuns la localul sau pentru a organiza petrecerea de nunta.
Atunci, Mathieu Loupian i-a spus lui Pierre ca va ajunge la propria sa nunta. Pedro a luat aceasta replica drept o simpla gluma, dar se insela.
Printre clientii lui Mathieu Loupian se numara un agent al guvernului bonapartist. Ajutat de Solari si Chaubart, care erau si ei invidiosi, Mathieu Loupian l-a informat pe agent ca stie numele unui spion aflat in solda Angliei. Barbatul a crezut pontul si l-a informat pe superiorul sau, Anne Jean Marie Rene Savary, duce de Rovigo si sef al politiei franceze, care a ordonat imediat arestarea presupusului tradator.
Operatiunea s-a desfasurat in mare secret, iar Pierre a fost vizitat de jandarmi chiar in ziua nuntii. In secret absolut, a fost escortat si intemnitat. Antoine Allut, un al patrulea prieten al cizmarului, nu a luat parte la conspiratie, dar, desi stia totul, nu a intervenit pentru a ii opri pe prietenii lui.
Pierre nu stia ce nelegiuire a facut, dar a ghicit ca zidurile reci ale inchisorii vor marca sfarsitul existentei sale. Intre timp, cei de acasa nu banuiau ce i s-a intamplat si, in scurt timp, barbatul a fost uitat. Cu toate ca era afectat, Pierre nu a renuntat, ci a cautat o cale de a evada. Cu unelte improvizate, a inceput sa sape un tunel in peretii celulei.
Francois-Louis Francais
Domeniu public
A lucrat zi si noapte pentru a sapa tunelul, pana cand, ani mai tarziu, a dat peste o alta celula, locuita de preotul italian Parintele Torri. Ceea ce la inceput parea un esec, s-a dovedit a fi un adevarat noroc.
Pierre nu a avut de ales decat sa se imprieteneasca cu Torri. Un an mai tarziu, cand preotul a murit, inainte de a-si da ultima suflare, a decis sa impartaseasca cel mai mare secret al sau cu Pierre.
La Milano, Torri ascunsese o mare comoara, poate legata de motivul incarcerarii sale, si i-a explicat lui Pierre cum sa intre in posesia ei, daca acesta va reusi vreodata sa scape din inchisoare.
Astfel, aflat in inchisoare, Pierre se trezeste mostenitor al unei averi pe care nu putea niciodata sa puna mana, cel putin in teorie. Insa, viata este surprinzatoare.
Batalia de la Leipzig din 1813 a marcat infrangerea lui Napoleon, care a abdicat in anul urmator, iar Pierre, in calitate de prizonier politic al unui regim decazut, a fost eliberat din inchisoare in cateva luni. El a fost incarcerat in 1807 si a iesit sapte ani mai tarziu, vizibil imbatranit si plin de vanatai, dar dorinta sa de razbunare a risipit orice problema de sanatate.
Urmand instructiunile parintelui Torri, Pierre a calatorit la Milano, a intrat in posesia comorii si a devenit mai bogat decat isi imaginase vreodata. Si-a luat pseudonimul de Joseph Lucher si a plecat in cele din urma in Franta, in cautare de raspunsuri.
Pentru a intelege ce se intamplase cu sapte ani in urma, s-a deghizat in om al bisericii si, dandu-si numele de Parintele Baldini, l-a urmarit pe Antoine Allut la Nimes.
Ulterior, i-a dezvaluit adevarul, iar barbatul – care ii fusese candva prieten – a fost socat sa il revada. Dar acum, Pierre era doar o fantoma a trecutului si, in memoria celor care il cunoscusera, nu mai ramasese din el decat o amintire stearsa.
Cizmarul l-a mituit pe Allut cu un diamant nepretuit pentru a-i explica motivul arestarii sale. Auzind planul lui Solari, Chaubart si Loupian, Pierre s-a infuriat. Acea farama de umanitate care supravietuise detentiei dure a facut loc furiei.
Viata lui fusese distrusa in numele invidiei, iar cei care il tradasera trebuiau sa plateasca.
Deoarece avea nevoie sa afle cat mai multe informatii, Pierre s-a angajat la noul local al lui Mathieu Loupian de pe Boulevard des Italiens din Paris.
Dupa arestarea lui Pierre, Loupian s-a casatorit cu Marguerite in 1812, incepand o noua afacere datorita zestrei sotiei sale. Trecusera multi ani, inchisoarea il schimbase fizic pe bietul cizmar si nimeni nu banuia ca bucatarul cunoscut de toata lumea drept Joseph Lucher este chiar Pierre.
Spionandu-l indeaproape pe creierul complotului, care, in planurile sale, trebuia sa primeasca mai mult decat o executie, a pornit pe urmele lui Chaubart, l-a atras la Ponts des Arts si l-a ucis cu sange rece. Cand politia i-a descoperit cadavrul, a observat un detaliu infiorator. Pe manerul pumnalului cu care fusese injunghiat in inima era inscriptionat „numarul unu".
Incurajat de succesul primului asasinat, Pierre a platit cativa oameni pentru a il spiona pe Solari.
Intre timp, si-a pus in aplicare planul impotriva lui Loupian. A angajat un tanar infractor si l-a transformat intr-un fals urmas al aristocratiei italiene: Printul de Corlano.
Complicele a primit instructiuni precise: a abordat-o, a sedus-o si a lasat-o insarcinata pe fiica lui Loupian. O sarcina in afara casatoriei, in acea vreme, era o problema pentru Loupian, pe atunci un membru proeminent al comunitatii pariziene. Avand in vedere ca tatal copilului era un urmas al aristocratiei italiene, Loupian si-a casatorit fata cu el.
Din punctul de vedere al lui Loupian, perspectiva unui ginere cu sange albastru era de bun augur si dadea bine in societate. Nunta a fost sarbatorita in scurt timp, iar receptia a avut loc la restaurantul Loupian’s.
In timpul petrecerii, Printul de Corlano le-a dezvaluit invitatilor adevarata lui identitate: era un impostor.
Pierre a dezonorat-o pe fiica prietenului sau si i-a aplicat o lovitura dura, dar asta nu a fost de ajuns. Obsedat sa se razbune, Pierre a reusit sa-l introduca pe fiul lui Loupian intr-un grup de oameni cu o proasta reputatie. Astfel ca, politia l-a gasit pe tanar, beat, la locul unei spargeri. Buzunarele sale erau pline cu bijuterii, iar incidentul l-a costat o pedeapsa de 20 de ani de munca silnica.
Dupa toate acestea, Pierre s-a pregatit pentru actul final. Inainte de a se razbuna si pe fostul sau prieten – Solari, Pierre i-a incendiat restaurantul lui Loupian, cel care trecuse peste un prieten pentru a ajunge la avere. Cu un sot care isi pierduse afacerea, Marguerite a murit din cauza grijilor si socului.
Pierre l-a otravit pe Solari, pe al carui sicriu a fost gasita gravura „numarul doi", si l-a ucis in cele din urma si pe Loupian in timpul unei plimbari in gradina Tuileries.
In timp ce sangele si comploturile patau strazile Parisului, Antoine Allut era la curent cu totul, avand rolul perfid de observator al evenimentelor, la fel ca in 1807. Cu toate acestea, dupa moartea lui Loupian, poate de teama ca va fi urmatoarea victima sau din simpla lacomie, l-a rapit si l-a santajat pe Pierre. Insa, cizmarul a refuzat cererile de bani care i-ar fi redat libertatea, iar Antoine Allut nu a avut de ales decat sa-si ia viata.
Conform lui Alexandre Dumas, scriitorul s-a inspirat din spusele tatalui sau, generalul bonapartist Thomas Alexandre Davy de la Pailleterie, intemnitat in castelul aragonez de la Taranto intre 1799 si 1801.
De altfel, acesta s-a inspirat si din lucrarea „Memoires tires des archives de la police de Paris pour servir a l’histoire de la morale et de la police, depuis Louis XIV a nos jours", publicata in 1838.
Autorul, Jacques Peuchet, a lucrat la arhivele politiei din Paris, unde a copiat numeroase dosare, inclusiv pe cel al lui Pierre Picaud.
Desi povestea lui Pierre Picaud este si astazi invaluita in mister si nu se stie daca este un adevar sau o fictiune, nu exista nicio indoiala ca cizmarul din Nimes l-a inspirat pe Alexandre Dumas.
00:00 Poveste
02:38: Pierre
05:47 Complotul celor trei
14:17 Eliberare
20:20 Razbunare
26:36 Confesiune
29:33 Povestea romanului
Zestrea uriasa a frumoasei Marguerite i-ar fi permis sa-si achite datoriile si sa capete un statut, asa ca si-a transformat pofta intr-un complot politico-judiciar pentru a o fura de la Pierre. Complotul a inceput cand cizmarul a ajuns la localul sau pentru a organiza petrecerea de nunta.
Atunci, Mathieu Loupian i-a spus lui Pierre ca va ajunge la propria sa nunta. Pedro a luat aceasta replica drept o simpla gluma, dar se insela.
Printre clientii lui Mathieu Loupian se numara un agent al guvernului bonapartist. Ajutat de Solari si Chaubart, care erau si ei invidiosi, Mathieu Loupian l-a informat pe agent ca stie numele unui spion aflat in solda Angliei. Barbatul a crezut pontul si l-a informat pe superiorul sau, Anne Jean Marie Rene Savary, duce de Rovigo si sef al politiei franceze, care a ordonat imediat arestarea presupusului tradator.
Operatiunea s-a desfasurat in mare secret, iar Pierre a fost vizitat de jandarmi chiar in ziua nuntii. In secret absolut, a fost escortat si intemnitat. Antoine Allut, un al patrulea prieten al cizmarului, nu a luat parte la conspiratie, dar, desi stia totul, nu a intervenit pentru a ii opri pe prietenii lui.
Pierre nu stia ce nelegiuire a facut, dar a ghicit ca zidurile reci ale inchisorii vor marca sfarsitul existentei sale. Intre timp, cei de acasa nu banuiau ce i s-a intamplat si, in scurt timp, barbatul a fost uitat. Cu toate ca era afectat, Pierre nu a renuntat, ci a cautat o cale de a evada. Cu unelte improvizate, a inceput sa sape un tunel in peretii celulei.
Francois-Louis Francais
Domeniu public
A lucrat zi si noapte pentru a sapa tunelul, pana cand, ani mai tarziu, a dat peste o alta celula, locuita de preotul italian Parintele Torri. Ceea ce la inceput parea un esec, s-a dovedit a fi un adevarat noroc.
Pierre nu a avut de ales decat sa se imprieteneasca cu Torri. Un an mai tarziu, cand preotul a murit, inainte de a-si da ultima suflare, a decis sa impartaseasca cel mai mare secret al sau cu Pierre.
La Milano, Torri ascunsese o mare comoara, poate legata de motivul incarcerarii sale, si i-a explicat lui Pierre cum sa intre in posesia ei, daca acesta va reusi vreodata sa scape din inchisoare.
Astfel, aflat in inchisoare, Pierre se trezeste mostenitor al unei averi pe care nu putea niciodata sa puna mana, cel putin in teorie. Insa, viata este surprinzatoare.
Batalia de la Leipzig din 1813 a marcat infrangerea lui Napoleon, care a abdicat in anul urmator, iar Pierre, in calitate de prizonier politic al unui regim decazut, a fost eliberat din inchisoare in cateva luni. El a fost incarcerat in 1807 si a iesit sapte ani mai tarziu, vizibil imbatranit si plin de vanatai, dar dorinta sa de razbunare a risipit orice problema de sanatate.
Urmand instructiunile parintelui Torri, Pierre a calatorit la Milano, a intrat in posesia comorii si a devenit mai bogat decat isi imaginase vreodata. Si-a luat pseudonimul de Joseph Lucher si a plecat in cele din urma in Franta, in cautare de raspunsuri.
Pentru a intelege ce se intamplase cu sapte ani in urma, s-a deghizat in om al bisericii si, dandu-si numele de Parintele Baldini, l-a urmarit pe Antoine Allut la Nimes.
Ulterior, i-a dezvaluit adevarul, iar barbatul – care ii fusese candva prieten – a fost socat sa il revada. Dar acum, Pierre era doar o fantoma a trecutului si, in memoria celor care il cunoscusera, nu mai ramasese din el decat o amintire stearsa.
Cizmarul l-a mituit pe Allut cu un diamant nepretuit pentru a-i explica motivul arestarii sale. Auzind planul lui Solari, Chaubart si Loupian, Pierre s-a infuriat. Acea farama de umanitate care supravietuise detentiei dure a facut loc furiei.
Viata lui fusese distrusa in numele invidiei, iar cei care il tradasera trebuiau sa plateasca.
Deoarece avea nevoie sa afle cat mai multe informatii, Pierre s-a angajat la noul local al lui Mathieu Loupian de pe Boulevard des Italiens din Paris.
Dupa arestarea lui Pierre, Loupian s-a casatorit cu Marguerite in 1812, incepand o noua afacere datorita zestrei sotiei sale. Trecusera multi ani, inchisoarea il schimbase fizic pe bietul cizmar si nimeni nu banuia ca bucatarul cunoscut de toata lumea drept Joseph Lucher este chiar Pierre.
Spionandu-l indeaproape pe creierul complotului, care, in planurile sale, trebuia sa primeasca mai mult decat o executie, a pornit pe urmele lui Chaubart, l-a atras la Ponts des Arts si l-a ucis cu sange rece. Cand politia i-a descoperit cadavrul, a observat un detaliu infiorator. Pe manerul pumnalului cu care fusese injunghiat in inima era inscriptionat „numarul unu".
Incurajat de succesul primului asasinat, Pierre a platit cativa oameni pentru a il spiona pe Solari.
Intre timp, si-a pus in aplicare planul impotriva lui Loupian. A angajat un tanar infractor si l-a transformat intr-un fals urmas al aristocratiei italiene: Printul de Corlano.
Complicele a primit instructiuni precise: a abordat-o, a sedus-o si a lasat-o insarcinata pe fiica lui Loupian. O sarcina in afara casatoriei, in acea vreme, era o problema pentru Loupian, pe atunci un membru proeminent al comunitatii pariziene. Avand in vedere ca tatal copilului era un urmas al aristocratiei italiene, Loupian si-a casatorit fata cu el.
Din punctul de vedere al lui Loupian, perspectiva unui ginere cu sange albastru era de bun augur si dadea bine in societate. Nunta a fost sarbatorita in scurt timp, iar receptia a avut loc la restaurantul Loupian’s.
In timpul petrecerii, Printul de Corlano le-a dezvaluit invitatilor adevarata lui identitate: era un impostor.
Pierre a dezonorat-o pe fiica prietenului sau si i-a aplicat o lovitura dura, dar asta nu a fost de ajuns. Obsedat sa se razbune, Pierre a reusit sa-l introduca pe fiul lui Loupian intr-un grup de oameni cu o proasta reputatie. Astfel ca, politia l-a gasit pe tanar, beat, la locul unei spargeri. Buzunarele sale erau pline cu bijuterii, iar incidentul l-a costat o pedeapsa de 20 de ani de munca silnica.
Dupa toate acestea, Pierre s-a pregatit pentru actul final. Inainte de a se razbuna si pe fostul sau prieten – Solari, Pierre i-a incendiat restaurantul lui Loupian, cel care trecuse peste un prieten pentru a ajunge la avere. Cu un sot care isi pierduse afacerea, Marguerite a murit din cauza grijilor si socului.
Pierre l-a otravit pe Solari, pe al carui sicriu a fost gasita gravura „numarul doi", si l-a ucis in cele din urma si pe Loupian in timpul unei plimbari in gradina Tuileries.
In timp ce sangele si comploturile patau strazile Parisului, Antoine Allut era la curent cu totul, avand rolul perfid de observator al evenimentelor, la fel ca in 1807. Cu toate acestea, dupa moartea lui Loupian, poate de teama ca va fi urmatoarea victima sau din simpla lacomie, l-a rapit si l-a santajat pe Pierre. Insa, cizmarul a refuzat cererile de bani care i-ar fi redat libertatea, iar Antoine Allut nu a avut de ales decat sa-si ia viata.
Conform lui Alexandre Dumas, scriitorul s-a inspirat din spusele tatalui sau, generalul bonapartist Thomas Alexandre Davy de la Pailleterie, intemnitat in castelul aragonez de la Taranto intre 1799 si 1801.
De altfel, acesta s-a inspirat si din lucrarea „Memoires tires des archives de la police de Paris pour servir a l’histoire de la morale et de la police, depuis Louis XIV a nos jours", publicata in 1838.
Autorul, Jacques Peuchet, a lucrat la arhivele politiei din Paris, unde a copiat numeroase dosare, inclusiv pe cel al lui Pierre Picaud.
Desi povestea lui Pierre Picaud este si astazi invaluita in mister si nu se stie daca este un adevar sau o fictiune, nu exista nicio indoiala ca cizmarul din Nimes l-a inspirat pe Alexandre Dumas.
00:00 Poveste
02:38: Pierre
05:47 Complotul celor trei
14:17 Eliberare
20:20 Razbunare
26:36 Confesiune
29:33 Povestea romanului
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.