Din aceeasi categorie
|
Invazia RUSA in Tarile Romane din 1853 260 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Unirea Principatelor Romane din anul 1859 219 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Mari romani: Alexandru Ioan Cuza 1.175 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Unirile Romanilor, ep2 - Unirea Principatelor Romane 561 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestea Unirii - 24 ianuarie 1859 629 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Unirile romanilor, ep 2 - Unirea Principatelor Romane 703 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
CUM TRAIAU ROMANII INAINTE DE UNIREA PRINCIPATELOR 207 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
24 ianuarie, Zi de aur a veacului 302 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Unirea Principatelor Romane - Cuza si Kogalniceanu 235 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
ALEXANDRU IOAN CUZA si ION ROATA 797 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Unirea Principatelor Romane din anul 1859
| Adaugat de Cozana | 24.01.2024 |  Adauga
la favorite |
62 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteUnirea Principatelor Romane a avut loc la jumatatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova si Tara Romaneasca sub numele Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturala si economica intre cele doua tari, a cunoscut o etapa decisiva, care s-a dovedit a fi ireversibila, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 in Moldova si la 24 ianuarie 1859 in Tara Romaneasca.
Procesul a inceput odata cu adoptarea Regulamentelor Organice intre 1831-1832 in Muntenia si Moldova, care stipulau necesitatea unificarii politice, urmate de acorduri vamale intre 1833 si 1835 si lichidarea posturilor vamale intre cele doua tari incepand cu 1 ianuarie 1848, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodamantul razboiului Crimeii a stavilit pentru un timp ambitiile geopolitice ale imperiului rus la Dunarea de jos, fara a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizarii unirii.[1] Votul popular favorabil unirii in ambele tari, rezultat in urma unor Adunari ad-hoc in 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o intelegere intre Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formala intre cele doua tari, cu guverne diferite si cu unele institutii comune. La inceputul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei si Tarii Romanesti, act care a adus cele doua state intr-o uniune personala. In 1862, cu ajutorul unionistilor din cele doua tari, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizand unirea politica. Dupa inlaturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidata de succesorul sau, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constitutia adoptata in acel an a denumit noul stat Romania.
Evenimente anterioare
La 1 ianuarie 1848 a intrat in vigoare o conventie moldo-munteana prin care a fost desfiintata vama dintre cele doua tari, exceptie facand sarea.[2] Actul a fost precedat in 1842 de un proiect de unificare al masurilor si greutatilor. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu a fost oficiata la Focsani, in septembrie 1845, la Biserica Sfantul Ioan, langa borna de hotar, nas de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Ideea Unirii Moldovei si a Tarii Romanesti, avansata inca din secolul al XVIII-lea a devenit, dupa razboiul Crimeii (1853 - 1856) o tema de prim plan a dezbaterii politice, atat in cele doua Principate, cat si pe plan international. Situatia externa se arata favorabila; infrangerea Rusiei si hegemonia politica a Frantei ofereau un context prielnic punerii in practica a proiectului, cu atat mai mult cu cat Napoleon al III-lea, imparat al francezilor, dorea un bastion rasaritean favorabil politicii sale, care sa contrabalanseze expansiunea ruseasca si sa contribuie, alaturi de Italia, la subminarea sau chiar destramarea monarhiei austro-ungare.
Un rol important l-a jucat propaganda unionista, intreprinsa de catre liderii partidei nationale, in cele doua tari si in strainatate. Activitatea desfasurata in emigratie, indeosebi in Franta, a cunoscut diverse forme: apeluri catre opinia publica europeana; afirmarea programului politic in publicatii ca Romania viitoare (1850, Paris), Junimea romana (1851), Republica romana (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European", cu sediul la Londra, care urmarea declansarea unei noi revolutii europene; memorii catre Napoleon al III-lea, imparatul Frantei si catre Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!"; sprijinul unor personalitati marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Aceasta propaganda unionista a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materiala a unor personalitati franceze, iar I.C. Bratianu s-a remarcat prin vanzarea mosiei sotiei sale pentru a asigura aceste fonduri.
In tara, actiunile unioniste s-au desfasurat in noul context determinat de prevederile Conventiei de la Balta Liman, afirmandu-se modalitati variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iasi si la Bucuresti (1856); editarea unor organe de presa ca Romania Literara, Steaua Dunarii (Iasi), Romanul (Bucuresti); venirea in patrie a unor revolutionari pasoptisti (indeosebi in Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Cateva lucruri despre 24 ianuarie 1859, data la care s-a nascut simbolic Romania:
▪ Rusia a trebuit sa fie infranta pentru ca Romania sa se nasca. Pur si simplu. Rusia a pierdut Razboiul Crimeii (1853-1856) si a trebuit sa lase din gheare Moldova (desigur, fara Basarabia ocupata) si Tara Romaneasca.
▪ Mai mult, puterea suzerana (de care oficial tineam, dar care nu prea mai exercita autoritate aici de ani buni), adica Imperiul Otoman, a trebuit sa renunte si ea la pretentiile de a face jocurile aici pentru ca ea fusese salvata de la distrugere cand a fost ajutata in acest razboi de Marea Britanie, Franta, Sardinia-Piemont (viitoarea Italie) si indirect de Imperiul Habsburgic / Austria. Ultima incercare a fost de la fraudarea alegerilor pentru proto-Parlamentul din Moldova, cand a fost nevoie de interventia Occidentului.
▪ Statalitatea Romaniei a putut sa prinda contur pentru ca A DEVENIT UN PROIECT GEOPOLITIC AL PUTERILOR OCCIDENTALE. Nu de la inceput in forma asta, dar a devenit. Iar aici cred ca ar trebui sa-i ridicam o statuie in centrul Bucurestiului imparatului francez Napoleon al III-lea, care s-a zbatut mult pentru asta. Nationalist care a luptat in tinerete pentru eliberarea Italiei de sub dominatia straina, el a pastrat o slabiciune pentru cauza popoarelor. Dar s-a gandit si la avantajele pe care le poate avea crearea unei entitati prietene Frantei, un fel de avanpost in Orient. Mai mult de atat, el a convins-o pe regina Victoria si de aici a fost simplu. Austria a achiesat reticent pentru ca deja suparase Rusia in respectivul razboi si era in pline tensiuni cu Prusia pentru suprematia in spatiul german.
▪ E adevarat, Romania a decolat mult mai mult decat credeau puterile occidentale, care voiau sa mentina totusi un control otoman pentru ca trebuia mentinut Imperiul ca sa nu puna rusii mana pe Stramtorile spre Mediterana.
▪ Sa tinem minte ca Romania nu s-a numit asa de la dubla alegere ca domn a lui Cuza. La inceput erau DE JURE 2 state, Moldova si Tara Romaneasca, cu parlamente si institutii diferite, dar care aveau acelasi sef de stat, pe sus-numitul Cuza. Unirea institutiilor s-a facut abia in 1862. Tara a fost o vrema cunoscuta ca Principatele Unite Moldova si Tara Romaneasca, apoi Principatele Unite Romane. Desi in curand numele de Romania a inceput sa fie folosit in documentele interne, pana la Constitutia din 1866 nu a fost recunoscut ca atare peste hotare.
▪ Nu trebuie sa fii un nationalist pentru a aprecia eforturile imense ale elitei politice romanesti care a stiut sa se zbata pentru iesirea de sub dominatie straina si sa muste mult mai mult decat i s-a dat. Naivi, idealisti, infierbantati, romantici, revolutionari esuati, balcanici, uneori caragialesti inainte de Caragiale. Ne place sa ne lamentam, sa aratam inapoierea din toate timpurile a societatii romanesti si cum am plecat capul, cum n-am fost in stare, cum si cum, dar eforturile oamenilor astora merita salutate.
Fii de mari boieri deveniti revolutionari, ofiteri, mici boieri ca Bratienii deveniti luptatori nationali, intelectuali si (de multe ori) masoni, diversi scriitori, multimile de pe strazile din Bucuresti si Iasi care au fortat alegerea lui Cuza, diversi activisti unionisti care luau bataie la fundul gol (la propriu) de la caimacamii pusi de turci, amante care dezvaluiau comploturi de fraudare a alegerilor etc. O putem trece aici si pe Cocuta Vogoride, sotia caimacamului (inlocuitor de domn) pus de turci in Moldova, care lupta pentru Unire contra propriului sot pe care l-a santajat de multe ori cu divortul si lasatul fara avere si care i-a dejucat adesea planurile.
▪ N-ar trebui sa-l uitam pe Cuza. Ofiter, mason, fost parcalab (guvernator), fost revolutionar si refugiat politic, petrecaret, cu imagine de iresponsabil in multe cercuri. Si mai ales un afemeiat notoriu, care-si primea uneori aghiotantii in birou cu cate o femeie dezbracata in brate. Dar si, in ciuda imaginii sale de intransigent, tolerant cu coruptia asociatilor. Ei, omul asta nu a fost doar un personaj de conjunctura, impins in fata.
I-a uimit pe toti cand a obtinut o Unire adevarata, dar mai ales cand a impus, uneori cu forta, un val de reforme fara precedent care au transformat mult ramasa in urma societate romaneasca. Eu unul nu stiu nicio perioada de 7 ani cu atatea reforme pozitive in istoria noastra. Nu toti liderii mari castiga razboaie.
Procesul a inceput odata cu adoptarea Regulamentelor Organice intre 1831-1832 in Muntenia si Moldova, care stipulau necesitatea unificarii politice, urmate de acorduri vamale intre 1833 si 1835 si lichidarea posturilor vamale intre cele doua tari incepand cu 1 ianuarie 1848, in timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodamantul razboiului Crimeii a stavilit pentru un timp ambitiile geopolitice ale imperiului rus la Dunarea de jos, fara a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizarii unirii.[1] Votul popular favorabil unirii in ambele tari, rezultat in urma unor Adunari ad-hoc in 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o intelegere intre Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formala intre cele doua tari, cu guverne diferite si cu unele institutii comune. La inceputul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei si Tarii Romanesti, act care a adus cele doua state intr-o uniune personala. In 1862, cu ajutorul unionistilor din cele doua tari, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizand unirea politica. Dupa inlaturarea sa de la putere in 1866, unirea a fost consolidata de succesorul sau, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constitutia adoptata in acel an a denumit noul stat Romania.
Evenimente anterioare
La 1 ianuarie 1848 a intrat in vigoare o conventie moldo-munteana prin care a fost desfiintata vama dintre cele doua tari, exceptie facand sarea.[2] Actul a fost precedat in 1842 de un proiect de unificare al masurilor si greutatilor. Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu a fost oficiata la Focsani, in septembrie 1845, la Biserica Sfantul Ioan, langa borna de hotar, nas de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
Ideea Unirii Moldovei si a Tarii Romanesti, avansata inca din secolul al XVIII-lea a devenit, dupa razboiul Crimeii (1853 - 1856) o tema de prim plan a dezbaterii politice, atat in cele doua Principate, cat si pe plan international. Situatia externa se arata favorabila; infrangerea Rusiei si hegemonia politica a Frantei ofereau un context prielnic punerii in practica a proiectului, cu atat mai mult cu cat Napoleon al III-lea, imparat al francezilor, dorea un bastion rasaritean favorabil politicii sale, care sa contrabalanseze expansiunea ruseasca si sa contribuie, alaturi de Italia, la subminarea sau chiar destramarea monarhiei austro-ungare.
Un rol important l-a jucat propaganda unionista, intreprinsa de catre liderii partidei nationale, in cele doua tari si in strainatate. Activitatea desfasurata in emigratie, indeosebi in Franta, a cunoscut diverse forme: apeluri catre opinia publica europeana; afirmarea programului politic in publicatii ca Romania viitoare (1850, Paris), Junimea romana (1851), Republica romana (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la „Comitetul Central Democratic European", cu sediul la Londra, care urmarea declansarea unei noi revolutii europene; memorii catre Napoleon al III-lea, imparatul Frantei si catre Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza „Dreptate! Fraternitate! Unitate!"; sprijinul unor personalitati marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Aceasta propaganda unionista a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materiala a unor personalitati franceze, iar I.C. Bratianu s-a remarcat prin vanzarea mosiei sotiei sale pentru a asigura aceste fonduri.
In tara, actiunile unioniste s-au desfasurat in noul context determinat de prevederile Conventiei de la Balta Liman, afirmandu-se modalitati variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iasi si la Bucuresti (1856); editarea unor organe de presa ca Romania Literara, Steaua Dunarii (Iasi), Romanul (Bucuresti); venirea in patrie a unor revolutionari pasoptisti (indeosebi in Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).
Cateva lucruri despre 24 ianuarie 1859, data la care s-a nascut simbolic Romania:
▪ Rusia a trebuit sa fie infranta pentru ca Romania sa se nasca. Pur si simplu. Rusia a pierdut Razboiul Crimeii (1853-1856) si a trebuit sa lase din gheare Moldova (desigur, fara Basarabia ocupata) si Tara Romaneasca.
▪ Mai mult, puterea suzerana (de care oficial tineam, dar care nu prea mai exercita autoritate aici de ani buni), adica Imperiul Otoman, a trebuit sa renunte si ea la pretentiile de a face jocurile aici pentru ca ea fusese salvata de la distrugere cand a fost ajutata in acest razboi de Marea Britanie, Franta, Sardinia-Piemont (viitoarea Italie) si indirect de Imperiul Habsburgic / Austria. Ultima incercare a fost de la fraudarea alegerilor pentru proto-Parlamentul din Moldova, cand a fost nevoie de interventia Occidentului.
▪ Statalitatea Romaniei a putut sa prinda contur pentru ca A DEVENIT UN PROIECT GEOPOLITIC AL PUTERILOR OCCIDENTALE. Nu de la inceput in forma asta, dar a devenit. Iar aici cred ca ar trebui sa-i ridicam o statuie in centrul Bucurestiului imparatului francez Napoleon al III-lea, care s-a zbatut mult pentru asta. Nationalist care a luptat in tinerete pentru eliberarea Italiei de sub dominatia straina, el a pastrat o slabiciune pentru cauza popoarelor. Dar s-a gandit si la avantajele pe care le poate avea crearea unei entitati prietene Frantei, un fel de avanpost in Orient. Mai mult de atat, el a convins-o pe regina Victoria si de aici a fost simplu. Austria a achiesat reticent pentru ca deja suparase Rusia in respectivul razboi si era in pline tensiuni cu Prusia pentru suprematia in spatiul german.
▪ E adevarat, Romania a decolat mult mai mult decat credeau puterile occidentale, care voiau sa mentina totusi un control otoman pentru ca trebuia mentinut Imperiul ca sa nu puna rusii mana pe Stramtorile spre Mediterana.
▪ Sa tinem minte ca Romania nu s-a numit asa de la dubla alegere ca domn a lui Cuza. La inceput erau DE JURE 2 state, Moldova si Tara Romaneasca, cu parlamente si institutii diferite, dar care aveau acelasi sef de stat, pe sus-numitul Cuza. Unirea institutiilor s-a facut abia in 1862. Tara a fost o vrema cunoscuta ca Principatele Unite Moldova si Tara Romaneasca, apoi Principatele Unite Romane. Desi in curand numele de Romania a inceput sa fie folosit in documentele interne, pana la Constitutia din 1866 nu a fost recunoscut ca atare peste hotare.
▪ Nu trebuie sa fii un nationalist pentru a aprecia eforturile imense ale elitei politice romanesti care a stiut sa se zbata pentru iesirea de sub dominatie straina si sa muste mult mai mult decat i s-a dat. Naivi, idealisti, infierbantati, romantici, revolutionari esuati, balcanici, uneori caragialesti inainte de Caragiale. Ne place sa ne lamentam, sa aratam inapoierea din toate timpurile a societatii romanesti si cum am plecat capul, cum n-am fost in stare, cum si cum, dar eforturile oamenilor astora merita salutate.
Fii de mari boieri deveniti revolutionari, ofiteri, mici boieri ca Bratienii deveniti luptatori nationali, intelectuali si (de multe ori) masoni, diversi scriitori, multimile de pe strazile din Bucuresti si Iasi care au fortat alegerea lui Cuza, diversi activisti unionisti care luau bataie la fundul gol (la propriu) de la caimacamii pusi de turci, amante care dezvaluiau comploturi de fraudare a alegerilor etc. O putem trece aici si pe Cocuta Vogoride, sotia caimacamului (inlocuitor de domn) pus de turci in Moldova, care lupta pentru Unire contra propriului sot pe care l-a santajat de multe ori cu divortul si lasatul fara avere si care i-a dejucat adesea planurile.
▪ N-ar trebui sa-l uitam pe Cuza. Ofiter, mason, fost parcalab (guvernator), fost revolutionar si refugiat politic, petrecaret, cu imagine de iresponsabil in multe cercuri. Si mai ales un afemeiat notoriu, care-si primea uneori aghiotantii in birou cu cate o femeie dezbracata in brate. Dar si, in ciuda imaginii sale de intransigent, tolerant cu coruptia asociatilor. Ei, omul asta nu a fost doar un personaj de conjunctura, impins in fata.
I-a uimit pe toti cand a obtinut o Unire adevarata, dar mai ales cand a impus, uneori cu forta, un val de reforme fara precedent care au transformat mult ramasa in urma societate romaneasca. Eu unul nu stiu nicio perioada de 7 ani cu atatea reforme pozitive in istoria noastra. Nu toti liderii mari castiga razboaie.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.