Aronia (Aronia melanocarpa) este un arbust fructifer al familiei Rosaceae, originar din America de Nord, unde creste spontan in apropierea padurilor, in zone cu soluri umede, mlastinoase.
Aronia a intrat in atentia cultivatorilor datorita continutului ridicat in antioxidanti si de vitamine din fructe, ce au efecte benefice asupra organismului. Pe langa cultivarea in scop alimentar, aronia se utilizeaza si in scopuri decorative.
Particularitatile de crestere si fructificare la aronia
Aronia se prezinta sub forma unui arbust rustic, cu aspect de tufa, cu inaltimea de 1-1,5 metri. Coroana este formata din mai multe tulpini (15 – 60) de culoare bruna-cenusie, iar mugurii sunt alungiti si prezinta o culoare rosiatica. Formatiunile de rod se formeaza pe ramuri ce au o varsta cuprinsa intre 2 si 4 ani. Frunzele sunt simple, cu marginea dintata si forma eliptica, cu lungimea de 3 si 6 cm, sunt mai inchise la culoare pe partea superioara si nu prezinta perisori. Toamna, frunzele se coloreaza in rosu aprins, avand o valoare estetica ridicata. Florile sunt de culoare alba si sunt grupate in inflorescente de tip corimbe. Inflorirea se realizeaza in perioada aprilie-mai. Polenizarea este entomofila, fiind si o specie melifera. Fructul este de tip drupa, suculent, de culoare neagra sau rosiatica.
Cerinte fata de clima si sol
Aronia poate sa valorifice o gama larga de soluri, inclusiv pe cele slab acide si cele argiloase. Suporta diferite valori ale pH-ului, mai putin pe cel bazic (nu suporta solurile calcaroase). Este o specie rezistenta la ger si nu este afectata de cateva zile de seceta. Totusi, daca umiditatea solului nu este corelata cu factorii de mediu (irigatii sau precipitatii), fructele se stafidesc si isi pierd proprietatiile. Este o specie iubitoate de lumina si necesita cat mai multa radiatie solara pe timpul zilei. Se dezvolta si in conditii de semi-umbra, dar productiile scad considerabil.
Alegerea si pregatirea terenului
pregatire-teren-aronia
Se aleg terenuri relativ izolate, amplasate la minim 500 metri de drumuri intens circulate si la minim 12 km de poluantii industriali. Solul nu trebuie sa contina reziduuri de pesticide, nitriti, metale grele sau alte substante poluante. Panta nu trebuie sa depaseasca 10-15%, iar versantii sa nu prezinta riscul de erodare (alunecari de teren). Cele mai ridicate productii se obtin pe soluri cu pH cuprins intre 5,5 si 7,5, bogate in humus, cu o textura mijlocie. Arbustii nu se vor planta pe terenurile saraturate, cele cu exces de umiditate si pe solurile scheletice (cu multe pietre).
Operatiunea de pregatire a terenului incepe prin eliminarea tuturor plantelor si resturilor vegetale de pe parcela. Daca terenul este puternic infestat cu buruieni, se pot aplica erbicide totale. Se realizeaza nivelarea terenului, daca este necesar, tinandu-se cont de panta terenul