Confucianismul ("Scoala invatatilor"; sau 孔教 Kŏngjiao, "") este un sistem filozofic si religios chinez care s-a dezvoltat initial din invataturile inteleptului Confucius. Tratatul acestuia se numeste Analecte.
Potrivit Dictionarului estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei... de Ion Pachia Tatomirescu, «prin Confucianism este desemnata una dintre cele Trei Religii aflate in patrimoniul chinez, fundamentata de filosoful Kong-Fu-zi, in secolul al VI-lea i. H., religie in care:
(I) Cerul, neconsiderat zeu, ci principiu garant al ordinii, devine puterea suprema / absoluta, constienta si activa, determinatoare a actelor / comportamentelor uman-terestre;
(II) desi existenta se bizuie pe virtutea esentiala jen (jun) / omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce „oamenii nu sunt in stare sa fie devotati semenilor lor“ si „n-au nici cum sa-i poata sluji oamenii pe zei“, de vreme ce „nu poti cunoaste viata, neavand nici cum cunoaste moartea“;
(III) preocuparea esentiala a fiecarui ens ramane sa afle un Dao, adica o Cale pastratoare a echilibrului intre vointa Pamantului si vointa Cerului;
(IV) sacrificiile trebuie sa fie pentru Cer si pentru Pamant;
(V) totusi, menirea ens-ului pe pamant este de a se desavarsi intru ren / run (omenie), indeplinindu-si datoria numai in concordanta cu ceea ce este adevarat si drept etc.
Numele reformatorului / filosofului chinez Kong-Fu-zi a fost latinizat in Confucius. Doctrina Confucianismului se intemeiaza pe urmatoarele lucrari „clasice“: Yi jing / Cartea schimbarilor, Shi jing / Cartea odelor, Shu jing / Cartea edictelor, Li ji / Memorial de rituri, Yueh jing / Cartea muzicii, Lu guo Chun-Qiu / Primavara-toamna tarii Lu etc.
Neoconfucianismul apare in „epoca Song“, prin reinterpretarea conceptului de li („principiu“) si prin combinarea credintelor confucianiste cu cele taoiste si budiste ; curentul religios revitaminizat este reprezentat de cei Cinci Maestri ai Dianstiei Song de Miazanoapte: Shao Yung (1011–1077), Zhon Dun-yuan (1017–1073)), Zhang Zai (1020–1077), Cheng Hao (1032–1085) si fratele acestuia, Cheng Yuan (1033–1107). Neoconfucianismul, interzis in China comunista din orizontul anului 1960, si-a pastrat privilegiile in Taiwan, in Hong Kong si in comunitatile chinezesti din Statele Unite ale Americii» (p. 87 99