Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric in urma caruia toate provinciile istorice locuite de romani s-au unit in anul 1918 in cuprinsul aceluiasi stat national, Romania. Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Tarii Moldovei cu Tara Romaneasca si dobandirea independentei in urma razboiului din 1877-1878, pe fondul renasterii nationale a romanilor in parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei si, in cele din urma, a Transilvaniei cu Regatul Romaniei (asa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea Romaniei Mari. Ea a fost scopul intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial de partea Antantei si a fost favorizata de mai multi factori istorici:
Printre personalitatile care au avut contributii importante la participarea Romaniei la razboi si la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la improprietarirea taranilor romani si la introducerea votului universal. Regele a refuzat sa promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a facut posibila participarea Romaniei pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de dupa Primul Razboi Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare a ranitilor, fiind nelipsita din focarele de epidemie si din transee. Dupa razboi a calatorit la Paris, unde a intervenit pe langa personalitatile politice occidentale pentru recunoasterea unirii. Chiar si in momentele in care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Bratianu a influentat decisiv desfasurarile politice.
Incheiata de facto la 1 decembrie 1918, odata cu unirea Transilvaniei, recunoasterea diplomatica a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul urmatorilor ani. In ciuda constituirii ei intr-un scop esential al politicii externe in urmatoarele doua decenii, recunoasterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit niciodata, iar dinspre ea avea sa vina in iunie 1940 ultimatumul declarat, in coniventa cu Germania nazista, care a pus in actiune dezmembrarea Romaniei Mari in profitul Uniunii Sovietice, Ungariei, precum si Bulgariei.