Alexander Fleming s-a nascut pe 6 august 1881 in satul scotian Lochfield. Parintii lui, Grace Morton si Hugh Fleming erau agricultori si nu erau oameni instariti.
La 14 ani, Fleming locuieste in Londra si obtine premiul Polytechnic School of Regent Street. In 1901 merge la St. Mary's Hospital Medical School din Paddington. Aici are posibilitatea continuarii studiilor gratie unei mici mosteniri primite de la un unchi de-al sau. Fleming termina studiile cu rezultate deosebite in anul 1906, iar doi ani mai tarziu obtine Medalia Cheadley pentru lucrarea Infectia bacteriana acuta. In 1909 primeste diploma de medic chirurg specialist.
A fost casatorit de doua ori, avand un fiu cu prima sotie, Sarah McElroy. Cea de-a doua sotie, Amalia Voureka Coutsouris, era originara din Grecia si avea profesia de bacteriolog.
Fleming a murit la 11 martie 1955, in urma unei puternice raceli, refuzind ajutorul medical specializat. Febra ridicata si slabirea organismului au provocat decesul sau. A fost ingropat alaturi de lordul Nelson, la catedrala St. Paul's.
Aprecierea de care se bucura ii asigura lui Fleming un loc in colectivul stiintific al profesorului Almroth Wright, specialist in domeniul patologiei si pionier in domeniul imunologiei. Sub indrumarea acestui profesor, Alexander Fleming efectueaza cercetari asupra leprei si ciumei, si a altor boli, dar, din lipsa voluntarilor pe care sa experimenteze, testeaza vaccinurile pe el si pe familia sa.
Observand modul in care ranile soldatilor din primul razboi mondial sunt pansate, Fleming constata ca mijloacele folosite atunci pentru dezinfectarea si curatirea ranilor provoaca adesea urmari mult mai grave.
Analizand problema impreuna cu profesorul Wright, cei doi specialisti ajung la concluzia ca aceste mijloace reduc capacitatea naturala de aparare a organismului. Trebuia sa gaseasca un dezinfectant care sa nu slabeasca sistemul imunitar al pacientului. Fleming a inceput din nou sa studieze bacteriile si a continuat lucrarile incepute anterior. Soarta a vrut ca, in anul 1928, omul de stiinta sa plece in vacanta, lasand in laboratorul sau o cutie Petri cu o tulpina de bacterie cultivata pe ea, care provoca, printre altele, abcese. Cand s-a intors, cutia era acoperita de mucegai iar toate bacteriile disparusera. Acest mucegai este Penicillium notatum - de unde si numele penicilinei.
Trebuie precizat faptul ca Fleming a fost bucuros de publicarea lucrarii cu privire la descoperirea facuta. Stia ca penicilina este mai eficienta decat fenolul, dar abia ulterior savantii britanici Florey si Chain au folosit-o pentru tratarea infectiilor. Intamplator, au ajuns la rezultatele cercetarilor lui Fleming si la mostra lui de mucegai, care, din fericire, s-a pastrat in stare buna. In timpul celui de al doilea razboi mondial, ei au folosit medicamentul pe scara mica, deoarece obtinerea substantei era foarte costisitoare.
In timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey si Chain au cultivat penicilina in toate vasele accesibile si i-au informat pe americani despre studiile efectuate si despre efectele pelicilinei. Productia propriu-zisa, pe scara larga a penicilinei, a fost inceputa de catre Statele Unite ale Americii. Florey, Chain si Fleming au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina, pentru descoperirea penicilinei, in anul 1945.
Asadar, aportul lui Fleming la descoperirea penicilinei a fost foarte important, dar nu i se poate atribui meritul in totalitate. In schimb, cu siguranta, el a descoperit singur in anul 1921 o alta substanta, o enzima naturala care distruge bacteriile - lizozim. In cazul lizozimului, descoperirea a venit in urma cercetarilor efectuate asupra propriilor mucozitati. Aceasta substanta apare in secretiile omului dar si in afara organismului uman si are proprietati antibacteriene. Din pacate, si in acest caz, Fleming nu a reusit sa separe aceasta substanta. Din nou s-a limitat la publicarea rezultatelor cercetarii sale. Lizozimul a fost extras de catre un alt savant.