Masina electrica se intoarce. Acest film documentar, realizat in 2011 si narat de actorul Tim Robbins, prezinta renasterea masinii electrice din interiorul uzinelor care realizeaza astfel de vehicule. Actiunea filmului are loc pe mai multe planuri, prezentand povestea a patru intreprinzatori care lupta pentru a introduce pe piata mondiala masina electrica. Regizorul Chris Paine obtine in premiera acces la programele de cercetare si dezvoltare a masinii electrice de catre companii precum General Motors, Nissan sau Tesla Motors.
Filmul ne arata ce inseamna dezvoltarea unui astfel de vehicul, subliniind ca acest lucru nu este doar un efort social sau politic, ci si unul ingineresc si economic. Demersul lui Paine, care in urma cu cativa ani realiza documentarul „Who Killed the Electric Car?" (in care critica si dezvaluia interesele care au stat in spatele insuccesului masinii electrice), a fost amplu criticat de audienta, lumea privind gestul lui drept o tradare a cauzei pentru care luptase pana atunci.