Odata cu prabusirea Germaniei, nazistii au incercat sa ascunda o cantitate imensa de aur, in valoare de 7,5 miliarde de dolari, si mii de capodopere inestimabile furate. Cea mai mare parte a tezaurului nu s-a recuperat niciodata, desi unele piese au fost descoperite intr-un orasel din Texas in 1990.
La 3 februarie 1945, in timp ce 950 de bombardiere descarcau 2.265 de tone de explozibil deasupra Berlinului, capitala Germaniei naziste, au fost ucisi in jur de 2.000 de oameni, alti aproximativ 120.000 au ramas fara adapost si cartiere intregi au fost distruse.
Multe cladiri guvernamentale importante, inclusiv Cartierul General al lui Adolf Hitler, au fost rase de pe fata pamantului sau grav avariate.
Reichasbank
Impunatoarea cladire a Reichsbank
In acea sambata fatala, o zi lucratoare, 5.000 de angajati ai principalei banci naziste, Reichsbank, s-au ascuns in buncarul din subsolul cladirii, in timp ce 21 de incarcaturi explozibile loveau impozantul edificiu, demolandu-l in cele din urma.
Cand teribilul asalt a incetat, toti lucratorii din Reichsbank si presedintele acesteia, Dr. Walther Funk, supravietuisera, dar distrugerea centrului vital al natiunii care pornise razboiul a declansat o stranie serie de evenimente ce aveau sa duca la unul dintre cele mai incitante mistere neelucidate ale istoriei.
Se pare ca avutia Germaniei avea sa dispara fara urma pentru a putea fi astfel pusa la adapost in timp ce Fortele Aliate inaintau pe teritoriul german. Subsolurile din Reichsbank adaposteau cea mai mare parte a rezervelor de aur ale Germaniei naziste, estimate la 7,5 miliarde de dolari, la valoarea din zilele noastre, inclusiv circa 1,5 miliarde de dolari in aur italian.
Americanii descopera ascunzatoarea secreta a miliardelor
Doctorul Funk a decis imediat transferul inaltilor functionari ai bancii in alte orase de unde urmau sa conduca institutia si a ordonat ca rezervele in aur si bani sa fie transferate intr-o uriasa mina de potasiu, Kaiseroda, aflata la 320 km sud-vest de capitala. Transferul secret al grosului rezervelor naziste, circa 100 de tone de aur si 1 000 de saci cu bancnote, a necesitat 13 vagoane de tren.
In mai putin de sapte saptamani insa, Armata a III-a a Statelor Unite, sub conducerea generalului George S. Patton, inainta spre zona respectiva. De necrezut, dar din cauza vacantei de Pasti nu s-au putut gasi destule trenuri pentru ca aurul sa fie salvat; totusi reprezentantii Reichsbank au reusit sa puna la adapost 450 de saci plini cu bancnote.
La 4 aprilie au sosit americanii si au aflat de indata de locul unde fusese ascunsa comoara. La 7 aprilie, ofiteri americani au coborat cu liftul la o adancime de 640 de metri, unde au gasit un miliard de marci germane.
Dupa ce au dinamitat usa de otel a Camerei nr. 8, au descoperit peste 7.000 de saci numerotati, depozitul continand 8.527 de lingouri de aur, monede de aur si inca si mai multe teancuri de bancnote. Bare de aur si argint, aplatizate pentru a fi mai usor de depozitat, erau impachetate in lazi si cufere.
Comoara ascunsa in subteran
Aurul ascuns in mina de sare, descoperit de americani
Erau si geamantane, pline cu diamante, perle si alte pietre pretioase furate de la victimele lagarelor de exterminare, precum si saci plini cu lucrari dentare din aur. Intreaga captura se dovedea a fi unul dintre cele mai bogate tezaure din lume la acea vreme.
El reprezenta un procent uimitor de 93,17% din intreaga rezerva financiara a Germaniei la momentul cand razboiul se apropia de sfarsit. Dar aceasta nu era tot. In alte galerii care se intreteseau prin stanca de sare, s-au mai descoperit 400 de tone de obiecte de arta, inclusiv picturi din cele 15 muzee germane si carti valoroase din colectia Goethe de la Weimar.
Sub o supraveghere severa, comorile gasite in salina au fost inchise in 11.750 de containere si incarcate in 32 de camioane a cate 10 tone fiecare, pentru a fi transportate la Frankfurt, unde au fost depozitate in subsolurile filialei locale Reichsbank. In pofida zvonurilor insistente despre disparitia unuia dintre camioanele convoiului, nu s-a pierdut nimic din aur sau operele de arta pe durata transportului.
Si totusi, milioanele se „evapora"
In opinia lui Joseph Goebbels, seful propagandei hitleriste, vinovata de ajungerea tezaurului natiunii in mainile Aliatilor era „criminala neglijenta in serviciu“ a lui Funk. Fuhrerul aprobase initiativa de evacuare a rezervelor ramase. De fapt, autorul planului fusese chiar ofiterul insarcinat cu paza lui personala, un colonel de politie cu numele de Friedrich Josef Rauch.
Acesta a sugerat ca 6,83% din rezervele oficiale de aur ramase in Reichsbank sa fie trimise in Bavaria pentru a fi puse la adapost. Lingourile de aur si monedele ce aveau sa fie trimise ar fi avut astazi o valoare de 150 de milioane de dolari.
In cursul lunilor urmatoare, bombardamentele Aliatilor au intrerupt comunicatiile si initiativele individuale au creat un scenariu complicat care nu a fost niciodata elucidat in mod satisfacator. Valuta a fost incarcata in doua trenuri, in timp ce un convoi de camioane a fost pregatit sa transporte lingourile de aur si monedele.
In haosul unui imperiu care se prabusea, trenurile au avut nevoie de doua saptamani ca sa strabata drumul de 800 de kilometri pana la Munchen. Pe parcurs, colegul doctorului Funk, Hans Alfred von Rosenberg-Lipinski, a ordonat ca sacii cu valuta sa fie luati din tren si transferati in convoiul de camioane.
In cele din urma, camioanele au dus banii, monedele de aur, lingourile si valuta straina intr-un orasel din Alpii Bavariei, in vreme ce trenurile s-au indreptat spre Munchen. Intre timp, Rosenberg-Lipinski a retinut un sac cu valuta straina si cinci lazi mici „pentru anumite ratiuni“.
Nu se stie care a fost soarta acestora, dar este posibil ca, data fiind prabusirea iminenta a Germaniei naziste, oficialul bancii sa-si fi pregatit un viitor confortabil.
Unde-a disparut comoara din Casa din Padure?
Altii i-au urmat exemplul. Camioanele incarcate cu comori au strabatut des impaduritii munti Karwendel pana la o tabara de antrenament pentru infanterie. In timp ce ofiterii hartuiti discutau unde sa ascunda ce mai ramasese din tezaurul natiunii, se pare ca Emil Januszewski de la Reichsbank a luat doua lingouri de aur (valorand astazi aproape jumatate de milion de dolari).
Cand nu s-a mai putut aprinde focul intr-o soba de la popota ofiterilor si cineva a dat peste acestea blocand cosul, batranul si respectabilul Januszewski s-a sinucis. Intre timp, restul rezervelor de aur fusese ingropat in ascunzatori bine protejate in apropierea unei mici cabane alpine izolate, cunoscuta sub numele de Casa din Padure.
Valuta sub forma de bancnote fusese impartita in trei depozite si ascunsa pe trei varfuri de munte diferite. Ulterior, cele doua lingouri de aur recuperate si o mare cantitate de valuta au sfarsit prin a ajunge in grija unui anume Karl Jacob, un functionar local.
Nu au mai fost vazute vreodata. Mai multi nazisti de rang inferior implicati in ascunderea comorii, inclusiv militari distinsi, se pare ca nu au rezistat tentatiei.
Curand, dr. Funk si alti oficiali nazisti de marca au fost arestati de Fortele Aliate, dar nici unul nu a marturisit ca ar fi stiut unde se afla ascunse rezervele de aur disparute.
In cele din urma, armata americana a recuperat o parte din aurul de la Reichsbank in valoare de circa 14 milioane de dolari, precum si aur german provenind de la alte agentii guvernamentale valorand 41 milioane de dolari, insa comoara de la Casa din Padure nu a putut fi gasita.
Timp de patru ani, anchetatori americani au incercat cu insistenta sa elucideze misterul, dar in cele din urma au fost nevoiti sa raporteze ca circa 3,5 milioane (46,5 milioane astazi) in aur si circa 2 milioane (12 milioane astazi) in bancnote disparusera fara urma.
Jaful cuceritorilor
Nemtii nu au fost singurii care au profitat de ocaziile surprinzatoare oferite de risipirea aurului. Multi soldati americani cadeau prada ispitei, lucrari de arta valoroase fiind transportate ilegal in Statele Unite. Vinovatii au fost judecati pentru furt si fie condamnati la inchisoare, fie disponibilizati.
Mai tarziu, in 1990, lumea a fost socata sa afle ca veritabile comori de arta germana, inclusiv una dintre cele mai valoroase si insemnate, din punct de vedere istoric, lucrari de arta medievala, erau oferite spre vanzare de mostenitorii unui obscur veteran de razboi din Whitewright, un orasel de provincie texan.
Pana la moartea sa in 1980, Joe T. Meador a pastrat infasurat intr-o patura un inestimabil manuscris al celor patru Evanghelii datand din secolul al IX-lea. Legat intr-o lucratura fina de argint si aur, manuscrisul vechi de 1.100 de ani si cuprinzand anluminuri si ilustratii provenea dintr-o biserica din Quedlinburg, Germania. A fost vandut pe neasteptate in Elvetia pentru 3 milioane de dolari.
Dupa cum s-a dovedit, comoara lui Meador mai cuprindea un manuscris din 1513 si un relicvariu din secolul al X-lea. Tezaurul fusese luat din biserica din Quedlinburg si ascuns intr-un put de mina pentru a fi pus la adapost de trupele aliate.
Se pare ca Meador, la acea vreme locotenent, a sustras obiectele si le-a expediat in Statele Unite, reusind astfel sa duca la bun sfarsit unul dintre cele mai mari furturi de obiecte de arta ale secolului XX.
Dupa moartea sa, cand mostenitorii au inceput sa scoata la vanzare obiectele de la Quedlinburg, agentii americane precum IRS si FBI au demarat o serie de cercetari. Dupa luni de manevre juridice, mostenitorii au acceptat sa renunte la intreaga comoara pentru suma totala de 2,75 milioane de dolari, cu 1 milion mai mult decat plata in numerar deja primita pentru Evanghelii.