Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Camille Pissarro
644 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Impresionismul
1.593 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Albert Lebourg
770 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Istoria impresionismului
2.566 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Berthe Morisot
2.014 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Jean-Francois Millet
1.098 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Applicat-Prazan -Paris
43 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Galeriile de arta -Applicat-Prazan
636 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Edgar Degas
1.581 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Maci salbatici - Claude Monet
191 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Cultura >> Arta
 

 

Camille Pissarro

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 26.09.2018  Adauga la favorite 1.021 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Sosirea in orasul de pe Sena coincide cu „Expozitia Mondiala", unde descopera pictura generatiei mai varstnice: Corot, Millet, Daubigny, Delacroix. Este entuziasmat in special de operele lui Gustave Courbet, expuse simultan cu expozitia „Pavilionul Realismului". Va avea nevoie totusi de zece ani pentru a intelege si aprofunda arta lor. Frecventeaza cateva scoli, se duce prin ateliere, dar nicaieri nu ramane pentru mult timp. Inca de la inceput are o simpatie pentru pictura peisajelor, de aceea este interesat mai ales de cercul de la Barbizon (Millet, Daubigny) si de creatiile lui Corot, in care vede pe maestrul sau si caruia ii va arata picturile sale si va urma fiecare observatie a acestuia.

Urmeaza o perioada de cotitura pentru Pissarro. La „Academia Elvetiana" intalneste pe viitorii impresionisti, in primul rand pe Monet, apoi pe Renoir, Sisley si Cezanne. In anul 1859, Salonul Oficial ii primeste primele lucrari. Locuieste pentru inceput la La Varenne Saint-Hilaire, la sud-vest de Paris, dupa aceea la Pontoise. Picteaza in aer liber („plein air"); pictura sa ia amploare, dar, din pacate, nu se prea vinde. Cautand o iesire din dificultatile financiare, este nevoit sa picteze ornamente decorative pentru evantaie. Pissarro devine un adevarat impresionist incepand din anul 1869. Dupa mutarea la Louveciennes, intareste legaturile de prietenie cu Monet, Renoir si Sisley, ceea ce duce la schimbarea stilului sau in pictura. Vor creste expresivitatea si sensibilitatea fata de lumina, il va cuprinde fascinatia schimbarilor care au loc in diferite momente ale zilei sau perioade ale anului.

In timpul razboiului franco-prusac (1870-1871), Pissaro pleaca la Londra impreuna cu familia, dupa ce se casatoreste cu Julie Velley, cu care convietuia deja de zece ani. In Londra se intalneste cu Monet, cu care viziteaza muzee si se entuziasmeaza de arta peisagistilor englezi, in mod deosebit de Constable si Turner. Dupa reintoarcerea in Franta, anii 1872-1874 par a fi mai buni, pentru prima oara picturile sale gasind cumparatori.

Prima expozitie a impresionistilor din anul 1874, organizata practic de Pissarro impreuna cu Monet, nu se bucura de succes si sufera in urma atacurilor criticilor care ii iau in deradere. Pissarro cauta noi directii de dezvoltare si in panzele sale incep sa apara figuri umane. Se apropie de stilul lui Degas, isi perfectioneaza desenul, incepe sa lucreze cu pasteluri si se initiaza in arta gravurii. Lucrarea "Acoperisurile rosii, un colt de tara, efectul iernii" a fost prezentata la cea de-a treia expozitie de pictura impresionista, in anul 1877. Este una din cele mai mature opere din creatia lui Pissarro, spontaneitatea si cursivitatea stilului caracteristice pentru anii saptezeci scazand usor in intensitate, cu toate acestea artistul realizeaza o concentrare deosebita a efectelor. Dupa a patra expozitie a impresionistilor din anul 1879, operele sale se vand din ce in ce mai bine. La expozitia din anul 1882, prezinta o panorama a stilului sau nou, in cele treizeci si sase de tablouri expuse. Ca si alti pictori din aceasta perioada, si el va cauta sa depaseasca formele impresionismului. Personajele - siluete umane - care pana acum jucasera un rol mai putin important in opera sa, devin din ce in ce mai prezente.






Cel mai adesea sunt femei, care executa diferite munci la ferma sau viseaza cu ochii deschisi. In aceste conditii, peisajul devine numai un fundal pentru prezentarea motivului principal. Tanara fata cu bat (1881) este poate cea mai caracteristica pictura pentru aceasta perioada de creatie a lui Pissarro.

Vederea din perspectiva si planul apropiat demonstreaza stilul componistic observat la Degas, fata fetitei, pe care se citesc pacea si ingandurarea, sau aplecarea capului amintesc de unele personaje din picturile lui Millet sau Renoir.

Intre anii 1870-1880, Pissarro lucreaza de mai multe ori impreuna cu Cezanne - de care l-a legat o lunga si trainica prietenie, invatand unul de la altul. Aceasta colaborare a dat tonul unuia din cele mai importante capitole din istoria picturii secolului al XIX-lea.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.