Domenico Scarlatti

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

06.07.2018

Adauga la favorite

428 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Obarsia familiei Scarlatti se trage din zona insoritei Sicilii. Scanteia geniului muzical vine de la Pietro Scarlatti, care s-a ingrijit foarte serios de educatia muzicala a celor sase copii ai sai. Roadele nu au intarziat: Alessandro (1660-1725) cel mai renumit dintre toti, ajunge mare compozitor de opere, simfonii, concerte etc; Francesco (1666-1741) devine violonist si compozitor de opere si oratorii; Tommaso (1677-1760) este recunoscut in epoca drept un tenor de exceptie; Melchiora ajunge o apreciata violista in Capela Regala din Napoli; Anna-Maria are o voce minunata si bine cizelata si este o recunoscuta prezenta scenica.

Doar cel mai mic dintre frati, Giuseppe, se vede atras mult mai puternic spre artele plastice si studiaza pictura. Dar pentru ca familia lui este atat de prezenta in lumea muzicala si in concertele eveniment ale acelor ani, Giuseppe poate fi intalnit deseori pe scenele muzicale, realizand decoruri si pana la urma devine scenograful operelor compuse de fratii si nepotii sai.

"Clanul" muzical al scarlattienilor se perpetueaza prin cei zece copii ai lui Alessandro, dintre care i-am mentiona pe Flaminia, cantareata, si pe Pietro-Filippo, organist si compozitor de opera. Numele celui de-al saselea copil, Domenico, figureaza in generatia nepieritoare a anului 1685, cand se nasc alte doua genii ale muzicii: J.S. Bach si G. Fr. Handel. La randul sau, Domenico are noua copii, unii dintre ei simtind chemarea de deveni slujitori ai Bisericii. Pasiunea pentru muzica nu se stinge in familie. Astfel, la 1777, intalnim la Viena un nepot al lui Domenico, autor de opere.
Alessandro Pietro Gasparo Scarlatti isi incepe activitatea muzicala in 1672, la 12 ani. La 19 ani ajunge maestru de capela la Santa Maria Maggiore din Roma. In acelasi timp poate fi intalnit la Academia Arcadiana, in cadrul careia exista o emulatie spirituala si o atmosfera de inalta cultura. Creatia sa cuprinde 115 opere, 12 simfonii, numeroase concerte pentru orchestra, serenade, sute de cantate, madrigale, misse. Ii placea deviza: "muzica - fiica a matematicii". Dar se vorbea despre el ca avand un temperament sensibil si "una calda e superiore umanita".

Dintre cei zece copii ai sai, Domenico - Giuseppe, nascut la 26 octombrie 1686, mentine pe aceleasi inaltimi celebritatea familiei la Napoli. Domenico dobandeste de mic o solida baza in instruirea muzicala, datorita ambiantei casei parintesti, in care domneau permanent pregatiri febrile pentru spectacolele de opera ale tatalui. Toata familia era antrenata in copierea, transcrierea si multiplicarea stimelor, acordarea instrumentelor, acompanierea cantaretilor vocali. Astfel, la 16 ani este apt sa se angajeze la Capela Regala din Napoli, in calitate de organist si compozitor. Plin de inspiratie, compune mereu noi lucrari pentru diferitele ceremonii bisericesti si cele ale curtii regale.

Domenico incepe de tanar sa calatoreasca in toate centrele muzicale importante ale Italiei. La Venetia va studia cu un renumit profesor. Roma ii da ocazia sa intre in marile cercuri intelectuale ale vremii. Cardinalul Ottoboni organizeaza la palatul sau o intrecere de virtuozitate intre Scarlatti si Handel. Nu se punea problema unor rivalitati intre "combatanti", ci mai degraba doi mari instrumentisti, organisti si clavecinisti, isi confruntau eforturile indelungate, pline de rabdare, prin care tinteau spre desavarsire. Intalnirea este o buna ocazie de a pune bazele unei trainice prietenii. Tot la Roma il cunoaste pe Arcangelo Corelli, a carui prezenta da nuante vii sensibilitatii tanarului Domenico.

Din 1714 incepe sa lucreze in Cetatea Vaticanului, unde i se incredinteaza postul de maestro di cappella la bazilica San Pietro. Sub coloanele gigantice ale maretului edificiu spiritual incepe sa compuna piese a cappella (fara acompaniament instrumental), din care s-au pastrat doua imnuri la 4 voci si un Stabat Mater (in do minor) scris pentru 10 voci. In arhivele Vaticanului se mai pastreaza "Cantata de Craciun" si un impresionant Miserere, care atesta o puternica stapanire a procedeelor polifonice. Muzica bisericeasca i-a permis adancirea mestesugului componistic datorita limbajului complex pe care aceasta il necesita. Biserica era pastratoarea formelor contrapunctice de inalta maiestrie care vor permite artei muzicale sa cucereasca noi modalitati de expresie. Incursiunea lui Domenico in domeniul muzicii sacre nu-l opreste sa-si dezvolte limbajul muzical pe alte planuri. El a mai scris sonate pentru vioara si clavecin, dar si opere, din care se pastreaza doar fragmente razlete.
Domenico Scarlatti - autoarea portretului D.T. GorganParalel cu activitatea de la Roma, Scarlatti compune muzica festiva pentru diferite comemorari ale patriarhilor din Lisabona. Astfel ajunge sa fie apreciat la curtile Portugaliei si Spaniei pentru creatiile fastuoase de la ceremoniile catolice. Datorita unei coincidente, viata sa artistica ia o noua cotitura. Fiica regelui portughez, Maria-Barbara, avea pasiunea clavecinului. Domenico incepe impreuna cu aceasta o cariera pedagogica si interpretativa ce-i va aduce marea consacrare. Mutandu-se apoi la Madrid, isi intemeiaza propria familie. Aici va fi si innobilat cu rangul de cavaler al Ordinului Santiago.

Perioada iberica va reprezenta pentru Scarlatti o implinire a personalitatii artistice. Paraseste cariera de concertist pentru a-si lua ca partener doar clavecinul. Prin intermediul acestui instrument, spontaneitatea, fantezia si febra sa creatoare vor vibra in mod miraculos intr-o varietate surprinzatoare si intr-o nestavilita inventivitate.

555 de Sonate pentru clavecin - compuse pentru bucurie

Dupa cum spune insusi compozitorul, sonatele sale (intitulate cu prea multa modestie "esercizio per gravicembalo") sunt un "joc ingenios al artei" care te face sa canti "cutezator la clavecin", privind muzica "mai mult uman decat critic". Scarlatti il indeamna pe interpret "sa fie fericit" cand va interpreta aceste studii, miniaturi dar mari capodopere. Acelasi indemn il dadea si Vivaldi interpretilor concertelor sale, pe care le-a prefatat cu indemnul: "Pastrati-mi bunavointa si fiti fericiti!"

Sonatele lui Scarlatti, piese scurte, cu idei melodice concise, creeaza efecte noi care deschid drumul tehnicii pianistice moderne. Se dau solutii diverse de imbinare a diferitelor motive, intr-o cromatica extrem de variata. Contactul cu muzica spaniola ii da ocazia sa-si imbogateasca sursele de inspiratie pentru sonatele sale. In unele melodii strabat ritmurile clocotitoare ale dansurilor andaluze, cu acompaniament de chitara sau de castaniete, de tip "flamenco". Stilul sau este extrem de concis, intretaie adesea planurile luminoase cu cele in penumbra, impetuozitatea cu meditatia, in modulatii armonice suple, elegante, inchise intr-o forma logica si clara. Sonatele lui Scarlatti reprezinta in totalitatea lor un caleidoscop de forme prins intr-o slefuire de cristal.

Sunt motive suficiente pentru ca astfel de piese sa treaca granitele Spaniei si ale Italiei si sa cucereasca in scurt timp publicul meloman, incepand cu Anglia. Vor fi cunoscute imediat in Franta, Germania, Tarile de Jos. O dovada a acestui rapid succes european sunt cele 12 concerti grossi ale englezului Charles Arvison (contemporan cu Scarlatti) care a transcris o parte a creatiei clavecinistice scarlattiene pentru orchestra de coarde.

Ultima lucrare a lui Scarlatti, scrisa pe patul de moarte, are notata mentiunea: "Fatta in Madrid, poco prima da morire". Este un imn de slava adus Reginei Cerurilor, intitulat "Salve Regina". Iata in ce mod isi incheie viata un mare muzician, care ne-a lasat o intreaga imparatie a sunetelor stiind sa le lege intre ele cu mult talent si cu devotamentul unui fidel slujitor al miracolului muzical. Despre el ne-au ramas putine marturii biografice, dar poate este mai important faptul ca o familie a daruit mari muzicieni si a favorizat mari opere muzicale.

Domenico Scarlatti

Semnaleaza o problema