Istoria Bucurestiului

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

17.12.2014

Adauga la favorite

1.119 vizualizari

Nota film: 5 / 5 (1 vot )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Vremurile de inceput ale Bucurestiului sunt inca invaluite in ceata, la fel ca si istoria inceputurilor Tarii Romanesti. Prima atestare documentara sigura a orasului este de la 21 septembrie 1459, cand domnitorul Vlad Tepes intareste unor boieri o mosie. In aceste timpuri se mai foloseste si denumire dea Cetatea Dambovitei, denumire ce va pierde teren in anii ce vor urma. De la 1459 se cunoaste, mai mult sau mai putin, istoricul orasului Bucuresti, insa inainte de aceasta data informatiile pe care le avem sunt destul de sumare, unele chiar fanteziste, si nu de putine ori se contrazic intre ele.
sursa Historia.ro
Pentru putina vreme, la inceputurile sale, Bucurestiul a fost denumit si Cetatea Dambovitei in documentele interne. Aceasta denumire a iesit din uz in cele din urma, iar cea de Bucuresti a castigat. S-ar putea spune foarte lejer ca Cetatea Dambovtei este cu adevarat Bucurestiul din vremea lui Basarab sau Mircea I, dar nu toate documentele si indiciile par a spune aceleasi lucruri.

Un istoric interbelic mai putin cunoscut, Domenico Caselli, intr-o brosura de la 1935 intitulata Cum au fost Bucurestii odinioara: Cu chipuri si icoane este unul din primii care contesta faptul ca Cetatea Dambovitei ar fi fost de fapt Bucurestiul. Dupa parerea sa, Cetatea Dambovitei a fost asezata mai sus de pozitia actuala a Capitalei, undeva in zona Rucar-Bran. Astfel, el spune ca Cetatea Dambovitei ar fi de fapt o anume Cetatea Neamtului (anu se confunda cu Cetatea Neamtului de langa Targul Neamt - n.r.)construita de cavalerii teutoni atunci cand regele maghiar Andrei al II-lea le intareste la 1221 privilegiile pe care le primisera la 1211. Dupa ce aceste privilegii au fost intarite, teutonilor li s-au garantat si teritorii pana la Dunare. Cu aceasta ocazie, trec muntii si intemeieaza la trecatoarea Rucarului cetatea de la Podul Dambovitei, numita de popor si Cetatea Neamtului[1]. Dupa ce regele Andrei al II-lea ii va alunga pe teutoni, la 1225, din zonele acelea, cetatile construite de ei, precum si aceasta Cetatea a Neamtului, vor incepe a se ruina.

Probabil pentru o perioada Cetatea Dambovitei va fi folosita, poate si intarita, de catre tatarii, care ajung la 1241 in zona. Informatii nu sunt aproape deloc, Domenico Caselli multumindu-se sa spuna ca aceasta a dainuit mult timp dupa plecarea ostasilor nemti. Lucrurile se schimba insa atunci cand incep sa apara pe scena istoriei primii voievozi ai Tarii Romanesti. Intr-adevar, daca aceasta cetate a existat cu adevarat atunci ea a intrat, cel mai probabil, in posesia acestor voievozi, care au intarit-o si au folosit-o. Un eveniment, consemnat de mai multe cronici unguresti, care atesta existenta unei Cetati a Dambovitei a avut loc pe vremea cand la domnie era Vladislav Vlaicu.

Acesta intra in conflict cu regele Ungariei, Ludovic cel Mare, din cauza ajutorului pe care Vlaicu i-l daduse lui Stracimir, tarul de la Vidin. Regele maghiar strange oaste si, impreuna cu voievodul Transilvaniei, Nicola Lackzi, hotaraste sa-l atace pa voievodul roman din doua parti. Vlaicu se aseaza la Dunare pentru a-l intampina pe Ludovic, iar pe Dragomir parcalabul Cetatii Dambovitei il trimite impotriva armatei voievodului Transilvaniei[2]. In final se va da o lupta intre parcalab si Nicola Laczki, lupta pe care parcalabul o va castiga, iar voievodul Transilvaniei va muri pe campul de batalie, impreuna cu mai multi nobili importanti ai regatului. Inainte insa de lupta, armata romanilor s-a retras spre munti, batalia dandu-se undeva in zona Rucar-Bran.

Din cauza acestui lucru, Caselli spune ca Cetatea Dambovitei mentionata de aceste cronici nu poate fi tot una cu Bucurestiul. Batalia s-a dat in munti, aproape de granita cu Transilvania, iar voievodul roman ar fi putut trimite un alt parcalab, al unei cetati mai apropiate de granita, in loc sa il trimita pe parcalabul Dragomir, a carui cetate se afla departe de locul unde s-a dat batalia finala. Teoria pare destul de plauzibila, avand in vedere ca Dambovita isi are izvorul in Muntii Fagaras, iar o cetate a Dambovitei in aceste locuri nu ar parea ceva de neconceput. Ce s-a intamplat insa cu aceasta Cetate a Dambovieti sau a Neamtului in vremurile ce au urmat inca nu se stie. S-ar putea ca aceasta sa se fi ruinat de tot, in urma parasirii ei de catre romani, iar locul ei sa fi fost luat

Se vorbeste si despre o Cetate a Dambovitei in vremea lui Mircea cel Batran, cetate pe care voievodul o folosea ca resedinta de iarna. Intr-o pisanie de pe biserica lui Bucur, preotul Grigore Musceleanu spune ca Mircea a avut o batalie cu turcii undeva in zona orasului Giurgiu, iar oasele ostasilor cazuti le-a ingropat in bisericuta lui Bucur[4] din Cetatea Dambovitei. Ionnescu-Gion, in monumentala sa Istorie a Bucurescilor, spune ca a cercetat peste 5000 de hrisoave si 32 de cronici dar nu a gasit nici macar o mentiune a bisericii lui Bucur in acele vremuri. Nici macar in anii imediat urmatori, ci abia la 1743 de cand se cunoaste gropnita Manastirii Radu-Voda, aceasta gropnita fiind chiar biserica lui Bucur. Cel mai probabil aici intervine confuzia intre legenda si adevarul istoric – biserica lui Bucur fiind considerata ctitorie a ciobanului Bucur, legendarul intemeietor al orasului, doar de catre popor. S-ar admite o Cetate a Dambovitei in vremea lui Mircea cel Batran, deoarece, daca ar corespunde cu adevarat Bucurestiului, ar fi fost o zona foarte buna de control al comertului si un bun avanpost militar pentru observarea trupelor turcesti. Probabil ideea cu resedinta de iarna a izvorat si din traditia consemnata de Constantin Brancoveanu, care folosea Bucurestiul ca resedinta de iarna, si Targovistea ca resdinta de vara. Daca Mircea a construit aceasta cetate sau daca el doar a intarit-o nu se cunoaste cu adevarat, din lipsa documentelor. Teoria lui Papazoglu cum ca el a intarit-o pare a fi un fel de adaptare contemporana a ideilor pe care mai multi calatori straini, raguzanul Luccari sau Domenico Sestini, le-au enuntat, idei care vorbesc despre intarirea Bucurestiului si chiar fondarea lui de legendarul Negru Voda. Existenta Cetatii Dambovitei in vremea lui Mircea poate fi admisa si din cauza faptului ca si la putin timp dupa prima atestare documentare sigura Bucurestiul se va mai numi pentru o vreme Cetatea Dambovitei. Exista si un document dat de Mircea din Cetatea Dambovitei insa nu toti istoricii il considera autentic. Cel mai probabil, Mircea cel Batran este cel care a ridicat Cetatea Dambovitei, dar in vremea sa va fi avut doar rolul unui avanpost militar si un targ de mica importanta. Abia dupa atestarea lui Vlad Tepes, Bucurestiul va incepe sa creasca si sa devina un important centru military si comercial.

Exista si multe legende privitoare la intemeierea orasului, la fel cum exista si multe legende cu privire la numele sau. Cea mai populara este cea care il are ca actor principal pe ciobanul Bucur, de la care ar fi venit si numele orasului, Teoria aceasta a fost popularizata in popor, dar si de mai multi istorici, din cauza faptului ca foarte multe localitati din tara noastra au ca nume patronime. Dupa cum afirma si Ionnescu-Gion, un Bucur a fondat satul Bucuresti din plasa Gradistea, jud. Ramnicul-Sarat (existau la vremea cand a fost redactata lucrarea n.r.) sau un sat Bucuresti din jud. Braila[6]. Asa s-a intamplat si cu Bucurestiul care avea sa devina resedinta Tarii Romanesti. Acest Bucur ar fi fost un boier cu domenii vaste, dar si un pastor, in jurul malurilor Dambovieti, acolo unde ar fi fost Cetatea Dambovitei, locuri pe care ar fi aparut satul Bucuresti de langa Cetatea Dambovitei, sau poate ca deja satul era acolo cand cetatea a fost zidita[7]. Se mai spune si ca acest Bucur ar fi fost fiul lui Laik-Voda, deci Vlaicu-Voda, si ca pe latineste i s-ar fi zis Hilarius iar pe slavoneste Bucur, deci ca numele de Bucuresti vine de la bucurie.

Diferite alte legende vorbesc despre originea numelui orasului. Ca acesta ar veni de la faptul ca Mircea cel Batran, dupa ce ii biruie pe turci intr-o lupta grea, de bucurie intemeieaza orasul Bucuresti. Alta variant spune ca de fapt numele vine de la un neam de oameni pe nume Bukurli, sau ca ar veni de la Bu-curia dominicalis a principilor romani[8]. Desigur, toate acestea nu sunt consemnate de niciun document oficial si sunt doar niste simple legende si teorii.

Gion mai arata o alta varianta legendara, consemnata de catre un preot din Transilvania intr-o veche carte, care spune ca Bucur era fiul lui Laik-Voda, ca era foarte viteaz, si ca dupa el s-ar fi numit Bucurestiul. Acest Bucur l-ar fi ajutat pe tatal sau, Laik-Voda, in luptele contra ungurilor, dar el a cazut pe campul de batalie, iar logodnica sa Ileana, fiica lui Bogdan Voda, s-a calugarit, toate acestea intamplandu-se in 1346. Acest Bucur seamna foarte mult cu parcalabul Dragomir, despre care s-a vorbit mai sus. Ca si in cazul bisericii lui Bucur, aici intervine confuzia dintre adevarul istoric si legenda.

Inceputurile orasului s-au legat si de figura legendarului Negru Voda. Si Gion vorbeste despre el ca fiind intemeitor al orasului, iar la fel fac si italienii Domenico Sestini si Luccari. Sestini vorbeste intr-o carte de a sa Viaggio in Valachia e Moldavia con osservazioni storiche, naturali e politiche (1853) despre faptul ca Negru Voda cand a coborat din muntii Transilvaniei si a fondat Tara Romaneasca a gasit aici cetati pe care le-a intarit sau le-a reparat, lucru pe care-l face si cu Bucurestiul. La fel spune si Luccari[9]. Desigur, Negru Voda este doar un personaj legendar, asa cum au demonstrat mai multi istorici de-a lungul vremii si cu siguranta intemeierea Bucurestiului sau intarirea lui nu i se poate datora lui.

Asa cum se poate observa, inceputurile Bucurestiului sunt inca o enigma ce nu a fost pe deplin rezolvata. Lipsa documentelor, dar si amestecul dintre legenda si adevar istoric fac aproape imposibila o abordare sigura a subiectului, iar toate ideile ce se pot formula cu privire la inceputurile cele mai vechi ale orasului raman doar la stadiul de teorii si speculatii. Cu siguranta, pe viitor, aparitia documentelor va rezolva aceasta problema a istoriografiei romanesti.

Istoria Bucurestiului

Semnaleaza o problema