uvantul japonez Kamikaze se traduce de obicei prin "vant divin" (kami este cuvantul pentru "Dumnezeu", "spirit" sau "divinitate" iar kaze pentru "vant"). Cuvantul kamikaze isi are originea in numele atribuit puternicelor taifunuri din 1274 si 1281 care au dispersat flota mongola din timpul invaziei mongole din Japonia.
In japoneza, termenul formal utilizat pentru unitatile cu misiuni sinucigase din perioada 1944–45 a fost tokubetsu kōgeki tai (特別攻撃隊) care literar inseamna "unitate speciala de atac", abreviat tokkōtai (特攻隊). Mai precis, unitatile aeriene de atac sinucigas ale Marinei Imperiale Japoneze erau denumite oficial shinpū tokubetsu kōgeki tai (神風特別攻撃隊, "unitatile speciale ale vantului divin"). Shinpū este forma de citire on'yomi (forma de pronuntie din vocabularul sino-japonez) ale acelorasi caractere care formeaza cuvantul kamikaze in japoneza. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pronuntia kamikaze a fost folosita in Japonia doar informal in legatura cu atacurile sinucigase dar dupa razboi a capatat recunoastere la nivel international si a fost reimportat in Japonia. Drept rezultat, unitatile speciale de atac sunt uneori cunoscute in Japonia drept kamikaze tokubetsu kōgeki tai. De la sfarsitul razboiului, termenul kamikaze a fost uneori folosit pars pro toto (parte a unui intreg) pentru diferite atacuri in care atacatorul se sacrifica deliberat. Aceasta include diverse atacuri suicidale precum - in alt context istoric - propunerea de utilizare a avionului Selbstopfer de catre Germania Nazista sau atacurile organizatiilor teroriste din toata lumea (ca de exemplu atentatele din 11 septembrie 2001). Diferenta majora este ca pilotii kamikaze atacau exclusiv tinte militare in timp ce atacurile teroriste vizeaza in special facilitati civile. In limba engleza, ca si in romana, cuvantul kamikaze se mai utilizeaza si in sensuri hiperbolice sau metaforice cu referire la actiuni intentionate dar cu rezultate nescontate constand in pierderi semnificative pentru atacator precum raniri sau sfarsitul carierei
Precedand formarea unitatilor kamikaze, prabusirile deliberate in tinte alese conjunctural au fost folosite ca un ultim efort al pilotilor ale caror avioane erau sever avariate (sau ramasesera fara combustibil ori portavionul de care apartineau fusese scufundat) si nu voiau sa riste capturarea; aceasta situatie s-a intalnit atat la japonezi cat si la fortele aeriene Aliate. Conform lui Axell & Kase, aceste sinucideri “erau individuale, decizii improvizate ale oamenilor care era mental pregatiti sa moara.". In majoritatea cazurilor, sunt putine probe care sa indice ca aceste lovituri erau mai mult decat coliziuni accidentale, de genul celor care se intampla in timpul intenselor confruntari aeronavale. Un astfel de exemplu este cel de la 7 decembrie 1941, din timpul atacului de la Pearl Harbor. Avionul locotenentului Fusata Iida fusese lovit si pierdea combustibil cand pilotul a decis sa il foloseasca intr-un atac sinucigas asupra Statiei Aeronavale Kaneohe. In aces caz exista dovada intentiei, locotenentul a destainuit camarazilor sai ca daca avionul sau ar fi grav avariat l-ar prabusi intr-o "tinta care sa merite".
Batalia portavioanelor din anul 1942, in special cea de la Midway, au produs pierderi irecuperabile Marinei Imperiale Japoneze (IJNAS), astfel incat nu a mai putut aduna vreodata o flota la fel de puternica si cu un de numar suficient de avioane cu echipaje la fel de bine antrenate si experimentate. Planificatorii japonezi au previzionat un razboi rapid si, in consecinta, erau slab pregatiti cu solutii viabile privind inlocuirea navelor, pilotilor si marinarilor; la Midway, japonezii au pierdut atatia piloti intr-o singura zi cat au antrenat prin programele de pregatire anterioare razboiului intr-un an[6]. Campaniile urmatoare din Insulele Solomon si Noua Guinee, in special bataliile din Solomonul de Est si Santa Cruz, vor decima si mai mult pilotii veterani facand imposibila inlocuirea lor cu luptatori experimentati[7].Intre 1943-44, fortele Statelor Unite avansau decisiv catre Japonia. Avioanele japoneze erau complesite ca numar si surclasate tehnic de noile avioane americane, in special modelele F6F Hellcat si F4U Corsair. Bolile tropicale, la fel ca si penuria de consumabile pentru echipamentele militare si de combustibil, au facut operatiunile IJNAS tot mai dificil de executat. Odata cu batalia din Marea Filipinelor din 1944, japonezii opuneau avioane depasite si aviatori neexperimentati impotriva pilotilor americani din tot mai bine pregatiti si a patrulelor de lupta aeriene coordonate prin radar. Japonia incepuse razboiul dispunand de cea mai puternica flota din lume si cele mai bune avioane de vanatoare iar pierderea portavioanelor si a peste 400 de avioane si piloti au pus efectiv capat suprematiei sale aeronavale, actiune denumita de Aliati "Great Marianas Turkey Shoot"
Pe 19 iuni 1944, avioanele portavionului Chiyoda s-au apropiat de un grup de nave operiational al Statelor Unite. Conform rapoartelor, doua au comis atacuri suicidale, unul lovind portavionul USS Indiana.
Importanta baza japoneza de la Saipan a fost cucerita de fortele Aliatilor la 15 iulie 1944. Capturarea sa a furnizat Statelor Unite o baza aeriana avansata permitand lansarea bombardierelor B-29 Superfortress in misiuni de atac asupra insulelor principale japoneze. Dupa caderea Saipanului, Inaltul Comandament Japonez a previzionat ca Aliatii vor incerca si capturarea Filipinelor, de importanta strategica pentru ca se aflau in calea rutelor de aprovizionare dintre Japonia si campurile petroliere din sud-estul Asiei.
In august 1944, agentia de stiri Domei anunta ca intructorul de zbor Takeo Tagata antrena piloti pentru misiuni sinucigase.
O alta sursa afirma ca prima misiune kamikaze a avut loc la 13 septembrie 1944. Un grup de piloti din Escadrila 31 Aviatie din Insula Negros au decis lansarea unui atac sinucigas in dimineata urmatoareLocotenentul Takeshi Kosai si un sergent au fost selectati. Doua bombe de cate 100 kg fiecare au fost atasate celor doua avioane de lupta iar pilotii au decolat inainte de asfintit planuind coliziunea cu portavioane americane. Nu s-au mai intors niciodata si nu exista nicio inregistrare oficiala a vreunui avion care sa fi lovit o nava aliata in acea zi.
Conform surselor, la 14 octombrie 1944, portavionul USS Reno a fost lovit deliberat de un avion japonez[12] dar nu exista dovezi ca atacatorul ar fi planuit coliziunea.
Viceamiralul Masafumi Arima, comandantul Flotilei Aeriene 26 (parte a Flotei a 11-a), este uneori creditat ca fiind inventatorul tacticii kamikaze. Arima a condus personal un atac de aproximativ 100 de avioane Yokosuka D4Y Suisei ("Judy") impotriva uriasului portavion de clasa Essex USS Franklin in apropierea Golfului Leyte la 15 octombrie 1944. Arima a fost ucis iar o parte a avionului sau a lovit portavionul Franklin. Inaltul Comandament Japonez si propaganda japoneza au glorificat exemplul lui Arima: a fost promovat post-mortem la gradul de Amiral si i-a fost acordat oficial credit ca fiind autorul primului atac kamikaze. Totusi, nu este clar daca acesta a fost un atac suicidal premeditat[13] iar rapoartele oficiale japoneze inregistreaza in mod diferit evenimentele fata de desfasurarea lor reala.
La 17 octombrie 1944, trupele Aliatilor au asediat Insula Suluan, declansand batalia din Golful Leyte. Flota 1 Aviatie a Marinei Imperiale Japoneze, cu baza la Manila, a fost desemnata sa asiste navele in incercarea de a distruge fortele aliate din Golful Leyte. La acea vreme, Flota 1 Aviatie dispunea de doar 40 de avioane: 34 de avioane de vanatare ambarcate A6M Zero, trei Nakajima B6N Tenzan ("Jill") - bombardiere torpiloare, un Mitsubishi G4M ("Betty") si doua bombardiere cu baza la sol Yokosuka P1Y Ginga ("Frances") precum si un avion aditional de recunoastere. Sarcina fortelor aeriene japoneze parea imposibila. Comandantul Flotei 1 Aeriene, viceamiralul Takijirō Ōnishi a decis formarea unei escadre de atac sinucigase, Unitatea Speciala de Atac. Intr-o intalnire de la Aerodromul Mabalacat (cunoscut militarilor Statelor Unite sub denumirea de Baza Aeriana Clark) de langa Manila, la 19 octombrie, Onishi le-a spus ofiterilor din sediul Grupului Aerian 21: "Nu cred ca exista o alta posibilitate certa de a indeplini misiunea [de a pastra Filipinele], decat sa pun o bomba de 250de kg pe un Zero si sa-l izbesc intr-un portavion american, macar pentru a-l dezafecta pentru o saptamana."